8.9 C
București
joi, 2 aprilie, 2026
Acasă Blog Pagină 174

Operațiunea ”PIROTEHNIC” în cifre: controale, amenzi și tone de articole pirotehnice confiscate

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Poliţiştii au făcut, de la finalul lunii septembrie, peste 1.200 de controale în cadrul operaţiunii ”PIROTEHNIC”, fiind constatate peste 220 de infracţiuni, transmite Digi 24.

Au fost date amenzi în valoare de aproape 190.000 de lei şi au fost indisponibilizate peste 37 de tone de articole pirotehnice.

Operațiunea ”PIROTEHNIC”: Peste 126 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în valoare de 188.000 de lei, precum şi 18 avertismente.

În perioada 30 septembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară acţiunea naţională ”PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, de la începutul acţiunii şi până la data de 12 decembrie a.c., au fost desfăşurate 1.226 de acţiuni şi controale la persoane fizice şi juridice autorizate, întocmite 184 de dosare penale, constatate 226 de infracţiuni, cercetate 222 de persoane şi efectuate 66 de percheziţii domiciliare”, a transmis, miercuri, Poliţia Română, potrivit sursei citate.

Peste o tonă de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii din Ilfov

Polițiștii din Ilfov au reținut 1.750 kg de articole pirotehnice în urma unui control la o firmă de curierat. Coletele, expediate ilegal de persoane fizice neautorizate, urmau să ajungă în județele Ilfov, Timiș, Constanța, Suceava și București.

Autoritățile reamintesc că manipularea neautorizată a materiilor explozive constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare între 6 luni și 5 ani, iar sancțiunile contravenționale variază între 3.000 și 15.000 de lei.

Copilăria de la sat, marcată de sărăcie: aproape jumătate dintre copii trăiesc în lipsuri grave

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În România anului 2024, 48% dintre copiii din mediul rural (aproximativ 864.000 de copii) trăiesc în familii în care banii abia ajung de la o lună la alta sau nu ajung nici pentru strictul necesar.

Mai mult, 38% dintre familiile din rural au fost în situaţia de a renunţa la cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor, conform unui amplu studiu despre situaţia copiilor de la sate, lansat de World Vision România.

Potrivit datelor transmise de organizaţie, peste 42% dintre gospodăriile din mediul rural cu copii nu au venituri salariale şi depind de venituri din ajutoare sociale, pensii sau surse neregulate de venit.

29% dintre copiii care trăiesc în mediul rural nu au acces la produse de igienă

Din păcate, mulţi dintre părinţi se confruntă cu dificultăţi de a acoperi nevoile de bază ale familiei:  38% dintre gospodăriile cu copii din rural (aproximativ 310.000 de gospodării în care trăiesc 692.000 de copii) au cumpărat alimente pe datorie în ultimul an, 58% dintre gospodării nu au cheltuieli pentru produse cosmetice pentru copii şi 29% dintre copii nu folosesc produse de igienă. De aceea, mulţi dintre adulţi sunt nevoiţi să lucreze în străinătate: 19% dintre copiii din mediul rural (aproximativ 348.000 de copii) au un adult din gospodărie plecat la muncă în străinătate la momentul studiului”, a transmis organizaţia, într-un comunicat de presă.

Sărăcia limitează educația: aproape jumătate dintre copiii de la sate renunță la liceu pentru a munci

Potrivit documentului citat, dificultăţile financiare ale familiei se reflectă în parcursul educațional al copiilor.

De exemplu, 3 din 10 părinţi din comunităţi marginalizate nu şi-au trimis copiii la grădiniţă în ultimul an pentru că nu au avut bani pentru hainele necesare copilului. Aproximativ două treimi dintre copiii de vârstă şcolară din mediul rural (62%) sunt implicaţi în activităţi lucrative, iar 4 din 10 copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare”, mai arată World Vision România.

Fundaţia World Vision România desfăşoară în luna decembrie campania ”Descalţă-i de limitări” prin care îşi propune să încalţe, de Crăciun, 2.436 de copii cu o pereche nouă de ghetuţe şi să-i îmbrace cu o geacă nouă de iarnă.

Negocierile conferinței ONU s-au încheiat fără consens

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Negocierile de la conferinţa ONU împotriva deşertificării s-au încheiat fără a se ajunge la un acord obligatoriu pentru combaterea acestui fenomen, transmite AFP citat de Hot News.

Secretarul executiv speră la o decizie îndrăzneță pentru combaterea deșertificării la conferința de la Riad

Înaintea conferinţei de la Riad, care a început pe 2 decembrie, secretarul executiv al acesteia, Ibrahim Thiaw, şi-a manifestat speranţa faţă de adoptarea unei ”decizii îndrăzneţe care ar putea ajuta la inversarea tendinţei celei mai răspândite şi perturbatoare catastrofe de mediu: deşertificarea”.

Comunicatul de presă difuzat la sfârșitul conferinței susţine că ţările participante ”au făcut progrese semnificative în a pune bazele unui viitor regim global împotriva deşertificării, pe care intenţionează să-l finalizeze la COP17 în Mongolia, în 2026”.

Negocierile de la Riad, purtate într-un context marcat de eșecuri anterioare și amenințarea deșertificării globale

Negocierile de la Riad survin după eşecul parţial al celor privind biodiversitatea care au avut loc în Columbia, de asemenea după eşecul din Coreea de Sud asupra unui acord referitor la poluarea cu plastic şi după un acord dezamăgitor la summitul COP29 din Azerbaidjan asupra asistenţei financiare destinate ţările în curs de dezvoltare pentru combaterea schimbărilor climatice.

Deşertificarea, ”alimentată de distrugerea mediului de către om”, costă întreaga lume peste 300 de miliarde de dolari în fiecare an şi ar putea să afecteze 75% din populaţia mondială până în 2050, potrivit ONU.

Microplasticul din aer poate să provoace cancer pulmonar și de colon

Sursă - Unsplash

Microplasticul din aer ar putea contribui la o mare varietate de probleme de sănătate. Mai nou, acestea includ cancerul pulmonar și de colon, potrivit islandernews.

Aceste particule minuscule ajung în aer prin uzura anvelopelor, de exemplu, sau prin degradarea deșeurilor. Modul în care acceastă poluare afectează mediul nu este încă foarte bine înțeles.

„Aceste microplastice sunt practic poluare a aerului cu particule. Știm că acest tip de poluare a aerului este dăunător”, a spus cercetătorul Tracey Woodruff, profesor de obstetrică, ginecologie și științe ale reproducerii la Universitatea San Francisco din California.

Anual se produc la nivel mondial aproape 460 de milioane de tone de plastic. Se estimează că cifra va ajunge la 1,1 miliarde până în 2050.

Microplasticul din aer poate să provoace cancer pulmonar și de colon

Rezultatele studiului publicat în în revista Environmental Science & Technology au arătat că microplasticele din aer pot contribui la cancer, probleme pulmonare și infertilitate.

Chiar dacă cercetările au folosit animale, specialiștii au spus că rezultatele se aplică probabil și oamenilor.

„Îndemnăm agențiile de reglementare și liderii politici să ia în considerare dovezile tot mai mari ale efectelor nocive asupra sănătății cauzate de microplastice, inclusiv cancerul de colon și pulmonar”, a declarat cercetătorul principal Nicholas Chartres, cercetător senior la Universitatea din Sydney, într-un comunicat de presă UCSF.

„Sperăm că liderii de stat vor lua măsuri imediate pentru a preveni expunerile ulterioare”, a adăugat el.

Compania Infrastructură S5 se implică pentru un iluminat stradal sigur și eficient

Foto: Infrastructură S5
Foto: Infrastructură S5

Compania SC INFRASTRUCTURA S5 SA continuă să se preocupe de buna funcționare a stâlpilor de iluminat din Sectorul 5 al Capitalei.

Infrastructură S5 – Face lumină în Sectorul 5

Siguranța și confortul cetățenilor sunt pe primul loc în acest sector și se asigură că eventualele avarii apărute nu persistă, lumina pe timp de noapte fiind imperios necesară pentru vizibilitate, dar și pentru siguranță”, se arată în comunicatul publicat de reprezentanții societății.

În egașă măsură, societatea Infrastructura S5 SA a precizat că încearcă în permanență să soluționeze toate sesizările venite din partea cetățenilor.

Echipele lor sunt în permanență pregătite să intervină rapid pentru a înlocui sau repara eventualele defecțiuni, astfel încât străzile noastre să rămână bine iluminate și sigure pe timpul nopții.

Societatea Infrastructură sprijină accesibilitatea în condominiile din Sectorul 5

Societatea Infrastructură S5 SA își continuă eforturile de a îmbunătăți condițiile de trai în Sectorul 5, punând un accent deosebit pe accesibilitatea pentru toate categoriile de cetățeni.

Un proiect important în derulare presupune construirea rampelor pentru persoanele cu dizabilități și familiile cu copii mici, răspunzând unei nevoi tot mai mari din multe condominii.

Aceste rampe sunt menite să faciliteze accesul persoanelor cu dificultăți de mobilitate și părinților cu cărucioare.

Proiectul se desfășoară în colaborare cu asociațiile de proprietari, care solicită aceste modificări pentru îmbunătățirea accesibilității.

16 tineri din SUA care au susținut că statul le-a încălcat dreptul la un mediu curat și sănătos, susținuți de Curtea Supremă din Montana | Decizie istorică

Sursă - Freepik

16 tineri din Montana au susținut că statul le-a încălcat dreptul la un mediu curat și sănătos. Acum, aceștia au fost susținuți și de Curtea Supremă, care a menținut decizia unei instanțe inferioare, potrivit BBC.

Studenții au susținut că o lege care interzice luarea în considerare a climei în alegerea politicii energetice este neconstituțională.

Într-o hotărâre de 6 la 1, instanța supremă a constatat că reclamanții, cu vârste cuprinse între 5 și 22 de ani, aveau „un drept constituțional fundamental la un mediu curat și sănătos”.

Anterior, un tribunal districtual a dat o decizie similară. Totuși, aceasta a fost contestată de statul Montana. Numeroase procese de acest fel sunt în desfășurare în Statele Unite. Acesta e însă primul care primește o astfel de decizie de la o instanță supremă.

16 tineri din SUA care au susținut că statul le-a încălcat dreptul la un mediu curat, susținuți de Curtea Supremă din Montana

Procesul a vizat o lege de stat din 2011 care a făcut ilegal ca revizuirile de mediu să ia în considerare impactul asupra climei atunci când se decide asupra unor noi proiecte, cum ar fi construirea de noi centrale electrice.

Acesta a citat o clauză constituțională veche de 50 de ani. Ea garanta că „statul și fiecare persoană trebuie să mențină și să îmbunătățească un mediu curat și sănătos în Montana pentru generațiile prezente și viitoare”.

Hotărârea de miercuri a precizat că „reclamanții au arătat în proces că schimbările climatice dăunează sistemului de susținere a vieții din Montana acum și cu o severitate tot mai mare în viitorul previzibil”.

Autoritățile se eschivează

Rikki Held, principalul reclamant al procesului, a declarat:

„Această hotărâre este o victorie nu doar pentru noi, ci pentru fiecare tânăr al cărui viitor este amenințat de schimbările climatice, a zis el.

Oficialii statului Montana și-au exprimat dezamăgirea față de decizia instanței.

Guvernatorul Greg Gianforte a declarat că biroul său încă evaluează hotărârea. El a spus că astfel de „procese perpetue vor risipi banii contribuabililor și vor crește facturile la energie pentru muncitori”.

Cazuri similare sunt programate să fie audiate în alte câteva state, ca Hawaii, Utah și Alaska. De asemenea, au loc și în țări precum Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Columbia și Uganda.

Conspiraționiștii care susțin că Pământul e plat au mers într-o expediție în Antarctica și au avut parte de șocul vieții lor

Sursă - Unsplash

Mai mulți oameni care susțin că Pământul e plat au călătorit în Antarctica. Scopul lor a fost să „încheie dezbaterea asupra formei Pământului”, potrivit IFL Science.

Expediția a fost organizată de un pastor din Colorado care „spera să pună capăt dezbaterii asupra formei Pământului”. Patru adepți ai teoriei Pământului plat și patru adepți ai teoriei Pământului glob au fost transportați acolo pentru a vedea Soarele la miezul nopții.

Acest fenomen, vizibil doar la poli, este unul dintre multele dovezi ale faptului că Pământul e sferic. „Platiștilor“ le place să susțină că Tratatul Antarctic din 1959 îi împiedică pe civili să viziteze cel mai sudic continent. Ei pun acest lucru pe seama unei încercări de a ascunde adevărata formă a Terrei. Totuși, pastorul Duffy a ajuns acolo și a avut parte de un șoc.

„Am creat Experimentul final pentru a pune capăt acestei dezbateri, odată pentru totdeauna. După ce mergem în Antarctica, nimeni nu trebuie să mai piardă timpul dezbătând forma Pământului”, a spus el.

Mulți oameni care susțin că Pământul e plat au rămas sceptici

După experiment, mulți adepți ai teoriei Pământului plat au considerat experiența ca o dovadă definitivă asupra formei sferice a Terrei. Ei au acceptat, în sfârșit, că Soarele stă 24 de ore pe cer în Antarctica.

„Uneori te înșeli în viață. Credeam că nu există Soare de 24 de ore. De fapt, eram destul de sigur de asta”, a spus Jeran Campanella, un cunoscut platist.

„Știu că mulți oameni vor să știe care este părerea mea în ceea ce privește modul în care funcționează și alte chestii. Am văzut o demonstrație fizică care ar putea arăta că acest lucru funcționează, dar cred că trebuie să clarificăm dacă asta se întâmplă de fapt”, a comentat Austin Whitsitt, un alt platist proeminent.

Donald Trump promite să elimine ora de vară în SUA

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Donald Trump anunță că va face tot posibilul pentru a desființa ora de vară, titrează Biziday.

Cu toate acestea, sarcina sa este mai complicată decât pare, pentru că fiecare stat american în parte are propria legislație.

Donald Trump și-a făcut cunoscută intenția printr-o postare pe rețeaua sa de socializare

Deși 30 din cele 50 de state au adoptat încă din 2015 decizii de renunțare la ora de vară, doar câteva dintre ele le-au și pus în practică.

Alte state, precum Arizona sau Hawaii nu au trecut niciodată la ora de vară.

Dezbaterea orei de vară: Economii versus eficiență în contextul schimbărilor climatice

Donald Trump crede că renunțarea la schimbarea ceasurilor ar aduce și economii, dar opiniile în această problemă sunt diferite, inclusiv în Europa sau UK.

Asta pentru că schimbările climatice și temperaturile mari de peste vară fac preferabilă activitatea mai de dimineață, în timp ce lungirea zilei-lumină seara, când oamenii sunt deja obosiți, iar productivitatea lor scade, nu își mai atinge sensul.

La nivelul Uniunii Europene au fost ample dezbateri legate de păstrarea sau abandonarea orei de vară, între 2015 și 2019.

Totuși, țările nu au ajuns la un consens, din cauza diferențelor de opinie între țările nordice și cele mediteraneene.

Polonia, care preia președinția Consiliului European de la 1 ianuarie 2025, și-a propus să găsească o rezolvare a acestei probleme.

Sprijin pentru viitorul educației medicale: Extinderea infrastructurii universitare la Târgu Mureș

Foto: Facebook prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rector al UMFST Târgu Mureș
Foto: Facebook prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rector al UMFST Târgu Mureș

Ministrul Mircea Fechet a informat astăzi, 19 decembrie, că un teren intravilan de 4.000 mp va deveni bun de interes public național și va trece din administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Ministrul Mediului: ”Onorați să dăm o mână de ajutor la extinderea infrastructurii universitare a unei instituții fanion pentru educația medicală din România”

Suprafața urmează să fie transferată prin Hotărâre de Guvern, valorează 1.92 milioane lei și este destinată construirii Spitalului ”George Emil Palade” din Târgu Mureș și Centrului de formare universitară și postuniversitară MED-X.

Vorbim despre o instituție de învățământ superior medical unică în România, unde investițiile de zeci de milioane euro, atrase în ultimii ani prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), le asigură studenților cele mai bune condiții ca să devină profesioniști în medicină”, a transmis ministrul Mircea Fechet.

MED-X: Inovație și pregătire avansată pentru viitorii medici

În cadrul Centrului MED-X, viitorii medici se vor pregăti, inclusiv cu ajutorul noilor tehnologii și al realității virtuale, în specialități care au pus Târgu Mureș pe harta destinațiilor de încredere din domeniul sănătății, dar și în ramuri noi, încă deficitare în spitalele publice din întreaga țară.

În ceea ce privește Spitalul ”George Emil Palade”, care se construiește acum de la zero, acesta va fi unul de tip SMART, unde Inteligența Artificială va fi folosită pentru analizarea datelor medicale și în sprijinirea deciziilor clinice. Instituția face parte dintr-un proiect pilot pentru digitalizarea completă a sistemului de sănătate din România.

Am o mare mulțumire când, prin astfel de inițiative, reușim să dăm o mai bună utilizare și să creștem valoarea unor bunuri din domeniul privat al statului, care pot contribui inclusiv la proiecte importante din domenii cum sunt sănătatea sau educația”, a punctat ministrul Mediului din România.

ANPC a publicat un nou ghid pentru călătoriile cu avionul de sărbători: Ce drepturi au pasagerii

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut mai multe recomandări pentru călătoria cu avionul de sărbători şi îi sfătuiesc pe cetăţeni să verifice data zborului rezervat, dacă bagajul este inclus în preţul biletului şi să se ferească de taxele ascunse în preţul biletelor.

De asemenea, pasagerii trebuie să ştie că, dacă zborul întârzie, au dreptul la băuturi răcoritoare şi două convorbiri telefonice, iar dacă întârzierea necesită o şedere peste noapte, atunci trebuie să se fie oferită şi cazare gratuită, transmite News.ro.

ANPC: ”În cazul anulării zborului, compania aeriană trebuie să ofere opţiunea de rambursare a biletului neutilizat sau redirecţionarea către destinaţia finală”

Nu vă lăsăţi influenţaţi de ofertele cu preţ redus sau de menţionarea numărului de persoane care consultă acelaşi zbor şi a numărului de locuri rămase, verificaţi data zborului rezervat, numele, prenumele şi data naşterii, aflaţi dacă bagajul dumneavoastră este inclus în preţul biletului, dacă rezervaţi mai multe zboruri separate, acordaţi-vă suficient timp pentru conexiuni”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Dacă optaţi pentru redirecţionare, aceasta trebuie efectuată cât mai curând posibil, iar costurile pentru mesele şi cazarea necesare, în timpul de aşteptare, vor fi acoperite de companie. În funcţie de distanţa zborului şi circumstanţele specifice, puteţi beneficia de o compensaţie financiară”, au mai transmis reprezentanţii ANPC.

Inclusiv pasagerii refuzaţi la îmbarcare au dreptul la rambursări

Ei au mai adăugat că în situaţiile în care pasagerii sunt refuzaţi la îmbarcare, deşi aceştia respectă toate condiţiile impuse (rezervare validă şi prezentare la timp la check-in), aceştia au dreptul la asistenţă, rambursare şi compensaţie, similare cu cele prevăzute pentru întârzieri şi anulări.