Salubrizare Sector 5 și recuperarea spațiului public: când curățenia înseamnă mai mult decât ridicarea gunoiului

Autor

-

23 august 2026

Uneori, gunoiul ocupă mai mult decât câțiva metri pătrați.

Odată instalat într-un loc, schimbă felul în care este folosit întregul spațiu. Oamenii îl ocolesc. Apar alte deșeuri. Vegetația crește necontrolat. Iar un teren care ar trebui să aparțină comunității începe să semene cu un loc abandonat.

În august, Sectorul 5 a pus reflectorul tocmai pe asemenea zone.

Livezilor și Ferentari, o problemă veche

Pe 20 august, autoritatea locală a anunțat o acțiune amplă de curățenie în Ferentari.

Au fost identificate acumulări de deșeuri în spatele blocurilor de pe strada Gheorghe Viștea, pe Aleea Livezilor, pe străzile adiacente și pe strada Bolboci. Era vorba despre moloz, resturi din construcții, mobilier vechi și alte deșeuri abandonate.

Unele depozite se formaseră pe domeniul public. Altele se aflau pe terenuri private.

La temperaturile ridicate din august, asemenea acumulări nu mai sunt doar o problemă de imagine. Ele pot atrage rozătoare și insecte. Pot produce mirosuri și pot afecta direct oamenii care locuiesc lângă ele.

Deșeurile au fost ridicate, iar administrația a anunțat că zonele vor fi completate cu lucrări asupra vegetației spontane și cu îndepărtarea ambroziei. Pentru terenurile private, costurile intervenției și ale împrejmuirii urmează să fie suportate de proprietari.

Sursa care descrie acțiunea din Livezilor nu individualizează operatorul care a ridicat fiecare depozit. Rolul Salubrizare Sector 5 în mecanismul general este însă stabilit explicit de administrație în alte intervenții din aceeași lună.

Curățenia nu se oprește la limita proprietății

Pe 6 august, Primăria Sectorului 5 anunțase deja procedura pentru terenurile private neîntreținute.

Proprietarul este notificat. Are obligația să curețe și să împrejmuiască terenul. Dacă nu o face, administrația poate interveni prin echipele Salubrizare Sector 5. Costurile sunt apoi recuperate de la proprietar.

Este o regulă cu efect direct asupra mediului urban.

Dreptul de proprietate nu poate transforma o parcelă într-un rezervor de deșeuri pentru tot cartierul. Un șobolan nu știe unde se termină proprietatea privată. Nici mirosul. Nici polenul unei plante invazive.

Curățenia devine astfel o responsabilitate împărțită.

Operatorul poate interveni. Administrația poate sancționa. Dar proprietarul rămâne responsabil pentru terenul său.

Și spațiile comune trebuie recuperate

Pe 22 august a apărut un alt exemplu.

Primarul Sectorului 5 a anunțat descoperirea unei amenajări realizate fără autorizație în curtea unui bloc. Un spațiu comun fusese împrejmuit și transformat într-o mică terasă și într-o zonă comercială.

Proprietarului i-a fost acordat un termen pentru eliberarea spațiului. După expirarea acestuia, administrația a anunțat explicit că echipele Salubrizare S5 vor interveni pentru desființarea amenajărilor și readucerea terenului la starea inițială.

Este o altă față a aceleiași probleme.

Spațiul public și spațiul comun pot fi pierdute treptat. Uneori prin gunoi. Alteori prin ocupare neautorizată.

Recuperarea lor presupune mai mult decât o simplă măturare.

Un teren curățat trebuie să rămână curat

Adevărata provocare începe după ridicarea ultimului sac.

Dacă locul rămâne neschimbat, depozitul poate reapărea în câteva zile.

De aceea, măsurile anunțate în august includ și împrejmuirea unor terenuri, îndepărtarea vegetației spontane și intensificarea controalelor Poliției Locale.

Este diferența dintre curățarea unei probleme și încercarea de a o opri să reapară.

Pentru Salubrizare Sector 5, rolul devine astfel mai larg. Echipele nu lucrează numai pe traseele obișnuite. Pot fi chemate și în locuri unde trebuie recuperat efectiv un spațiu urban.

Uneori este un teren abandonat.

Alteori, curtea unui bloc.

Iar în Ferentari poate fi o zonă în care aceeași grămadă de gunoi pare să revină mereu.

Un sector mai curat nu se construiește doar ridicând deșeurile. Se construiește și făcând suficient de clar că locul eliberat nu mai este o groapă de gunoi.

Șampania se culege înainte de jumătatea lui august. Clima mută recolta Franței cu trei săptămâni

Autor

Stirea Verde

-

23 august 2026

Struguri - Foto Nacho Domínguez Argenta Unsplash

Foarfeca intră în ciorchine înainte ca vacanța de august să se fi terminat. În Champagne, imaginea care altădată aparținea începutului de toamnă a coborât în calendar până în mijlocul verii. Recolta de struguri din Champagne a început în 2026 mai devreme decât oricând în istoria modernă a regiunii.

În unele podgorii, oamenii au început să taie strugurii pe 6 august. Data oficială de deschidere a recoltei a fost stabilită pentru 12 august, cu mai mult de o săptămână înaintea celei din 2025. Căldura și seceta au accelerat coacerea într-o industrie în care câteva zile pot schimba aciditatea, zahărul și gustul vinului.

Problema nu este doar că strugurii se coc repede. Anul a început cu înghețuri de primăvară care au eliminat deja o parte importantă a producției, apoi vara a adăugat temperaturi ridicate și lipsa apei.

Recolta din Champagne începe la o dată când altădată era vacanță

La Montgueux, în nord-estul Franței, muncitorii au intrat în vii la primele ore ale dimineții. În unele exploatații, culesul a început încă din 6 august, o dată care pentru generațiile mai vechi de viticultori ar fi părut neverosimilă.

Denis Velut, un viticultor în vârstă de 67 de ani, își amintește că în copilărie recolta începea după revenirea elevilor la școală. Era sfârșitul lui septembrie sau chiar octombrie, când temperaturile erau deja scăzute.

Fiul său, Benoit Velut, conduce acum exploatația familială, care produce aproximativ 28.000 de sticle anual. În 2026, muncitorii au ajuns printre rândurile de Chardonnay în plină vară.

Un alt producător din aceeași localitate, Vincent Finot, a primit permisiunea specială de a începe recoltarea pe 6 august. Testele arătau că aciditatea strugurilor scădea prea rapid pentru a mai putea aștepta.

A fost cea mai timpurie dată de recoltare înregistrată vreodată în Champagne.

În 50 de ani, calendarul viței-de-vie s-a mutat cu 21 de zile

Schimbarea unui singur an poate fi produsă de vreme. Tendința pe termen lung spune însă o poveste mult mai mare.

Agroclimatologul Serge Zaka estimează că, în medie, data recoltării în podgoriile franceze s-a deplasat cu aproximativ 21 de zile spre începutul anului în ultimele cinci decenii.

Temperaturile mai ridicate accelerează procesele biologice ale plantei. Strugurii acumulează zahăr mai repede, în timp ce aciditatea poate scădea. Pentru un vin precum șampania, echilibrul dintre cele două este esențial.

Un strugure mai dulce nu este automat un strugure mai bun. Mai mult zahăr poate însemna un vin cu alcool mai ridicat, iar pierderea acidității poate modifica acea senzație de prospețime pentru care Champagne este cunoscută.

Clima nu schimbă doar ziua în care începe recolta. Poate schimba, încet, gustul unei regiuni.

Înghețul a luat 30% din recoltă înainte să vină canicula

Vara fierbinte nu este singura problemă a viticultorilor francezi în 2026. Înghețurile de primăvară au distrus aproximativ 30% din recolta de struguri din Champagne, potrivit organismului care coordonează industria regională.

Apoi au venit seceta și căldura. În unele podgorii, ciorchinii au ajuns să cântărească aproape cu 30% mai puțin decât în mod obișnuit.

Combinația ilustrează una dintre dificultățile agriculturii într-un climat mai instabil. O temperatură medie mai ridicată nu înseamnă doar veri mai calde. Planta poate traversa înghețuri târzii, perioade foarte uscate și valuri de căldură în același sezon.

Pentru producători, riscul apare din două direcții. Recolta poate fi mai mică, iar materia primă rămasă poate ajunge mai repede la limita la care trebuie culeasă pentru a păstra caracteristicile vinului.

Industria Champagne are un avantaj construit special pentru anii slabi: producătorii păstrează vinuri de rezervă în rezervoare și le pot utiliza pentru a compensa parțial o recoltă redusă. Dar rezerva rezolvă problema cantității pe termen scurt, nu schimbarea climatică a podgoriei.

Franța caută adaptarea, Anglia primește oportunitatea

Producătorii încep să analizeze soiuri mai rezistente și metode de păstrare a umidității în sol. Menținerea vegetației între rândurile de viță poate reduce pierderea apei, însă orice schimbare trebuie adaptată regulilor stricte ale denumirii Champagne.

În același timp, încălzirea produce o mutare geografică interesantă. Sudul Angliei are soluri calcaroase și un climat care seamănă tot mai mult cu cel pe care Champagne îl avea cu câteva decenii în urmă.

Case franceze importante, printre care Taittinger și Pommery, au investit deja în viticultura engleză. Ceea ce devine risc într-o regiune poate crea oportunitate economică în alta.

Schimbarea are relevanță și pentru România. Podgoriile din Dealu Mare, Dobrogea, Moldova sau Transilvania sunt expuse aceluiași mecanism de bază: temperaturile influențează data coacerii, zahărul, aciditatea și necesarul de apă.

Viticultura poate adapta soiurile, solul și momentul recoltării. Nu poate muta însă infinit calendarul. În Champagne, toamna a pierdut deja trei săptămâni. Iar într-un pahar de vin spumant, această schimbare poate ajunge să fie simțită înainte de a fi văzută pe un termometru.

Reorganizarea Romsilva: 3.000, 5.000 și 7.000 de hectare devin praguri pentru ocoalele silvice

Autor

Stirea Verde

-

22 august 2026

O linie trasată pe harta unei păduri poate decide câți oameni o păzesc, cine conduce ocolul și cât de mare trebuie să fie structura administrativă din spatele ei. Reorganizarea Romsilva ajunge acum exact în această zonă: suprafață, bani, personal și reguli diferite pentru câmpie, deal și munte.

Noua metodologie pregătită pentru structurile Regiei Naționale a Pădurilor introduce praguri minime pentru ocoalele silvice și un sistem de gradare bazat pe suprafața administrată, cifra de afaceri și profitul brut. Ministerul Mediului a convocat ieri, vineri, 21 august, o dezbatere publică asupra proiectului.

Documentul mută astfel reorganizarea din zona generală a reformei instituționale spre întrebări foarte concrete: cât de mare trebuie să fie un ocol, câte cantoane poate include un district și câte posturi poate avea aparatul central.

Reorganizarea Romsilva introduce trei praguri pentru ocoalele silvice

Dimensiunea minimă a unui ocol va depinde de relief. Proiectul stabilește minimum 3.000 de hectare în zona de câmpie, 5.000 de hectare la deal și 7.000 de hectare la munte.

Relieful este delimitat prin altitudine: câmpia este considerată sub 300 de metri, zona de deal între 301 și 800 de metri, iar muntele peste 800 de metri.

Diferențele sunt importante deoarece administrarea unui hectar de pădure nu presupune aceleași condiții peste tot. Accesul, fragmentarea fondului forestier, distanțele și dificultatea intervențiilor pot modifica substanțial volumul de muncă.

În cazul cantoanelor silvice, proiectul fixează suprafețe medii de 400 de hectare la câmpie, 800 la deal și 1.300 la munte. Valorile pot fi diminuate atunci când pădurile sunt foarte fragmentate sau dispersate.

Un kilometru de perdea forestieră de protecție va fi echivalat, în acest calcul, cu 10 hectare de fond forestier.

Suprafața contează 40%, afacerile și profitul câte 30%

Ocoalele nu vor fi diferențiate doar după numărul hectarelor. metodologia pusă în dezbatere de Ministerul Mediului folosește trei criterii principale pentru stabilirea gradului.

Primul este suprafața fondului forestier administrat sau pentru care sunt prestate servicii silvice. Ponderea sa în calcul este de 40%. Cifra de afaceri primește o pondere de 30%, iar profitul brut alte 30%.

Inclusiv suprafața este punctată diferit. Un hectar la câmpie valorează 1,25 puncte, unul la deal 1 punct, iar unul la munte 0,75 puncte. Perdelele forestiere primesc 1,70 puncte pe hectar.

Sistemul introduce și coeficienți care țin cont de suprafețele ce trebuie împădurite și de efortul propriu al structurii.

După calcularea punctajului total ponderat, ocoalele vor fi împărțite în trei grade. Peste 11.000 de puncte înseamnă gradul I, între 6.501 și 11.000 gradul II, iar sub 6.500 gradul III.

O pădure rămâne un ecosistem, dar organigrama care o administrează va fi construită din hectare, lei și puncte.

Câte posturi poate avea un ocol silvic

Gradarea produce efecte directe asupra aparatului administrativ. Pentru un ocol de gradul I, proiectul prevede maximum 11 posturi în aparatul central. Gradul II poate avea 10, iar gradul III opt.

În fiecare structură există un șef de ocol și un contabil-șef. Diferența apare la personalul silvic, economic și de alte specialități: opt posturi la gradul I, șapte la gradul II și cinci la gradul III.

Metodologia precizează că reorganizarea nu presupune, în principiu, suplimentarea structurii existente de personal. Menținerea, modificarea sau redistribuirea angajaților trebuie argumentată de directorul direcției silvice în fața conducerii executive și a Consiliului de administrație.

Există însă excepții. Ocoalele care au peste 1.000 de contracte de administrare sau servicii de pază pot primi un post suplimentar. Se pot crea și posturi suplimentare de maistru silvic pentru gestionarea lemnului fasonat dacă volumul depășește 8.000 de metri cubi anual pentru fiecare astfel de post.

Districtul silvic trebuie să cuprindă, în medie, minimum cinci cantoane, iar fiecare ocol va avea cel puțin două districte.

Vineri se deschide dezbaterea publică

Ministerul Mediului a publicat proiectul inițial pe 7 august, iar pe 17 august a anunțat dezbaterea publică. Întâlnirea este programată pentru 21 august, de la ora 9:00, la sediul ministerului din București și online.

Pentru prezența fizică sunt disponibile 35 de locuri. Înscrierile sunt deschise până joi, 20 august, la ora 14:00, iar participarea online nu are o limită de locuri.

Pentru Romsilva, proiectul reprezintă o etapă mult mai tehnică a procesului început anterior. ȘtireaVerde a relatat încă din noiembrie 2025 despre cadrul juridic al reorganizării, când reforma era concentrată pe conducere, performanță și eficientizarea regiei.

Acum reforma coboară până la canton, district și numărul de oameni dintr-un ocol. Acolo se va vedea dacă matematica administrativă produce într-adevăr păduri mai bine gestionate sau doar organigrame mai ordonate.

Construcții Erbașu și orașul sustenabil: tramvaie moderne și clădiri publice mai eficiente

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Modernizare linie de tramvai Podul Constanta Sectorul 1 - Foto Constructii Erbasu

Modernizarea tramvaiului înseamnă mai mult decât schimbarea șinelor

Bucureștiul desfășoară unul dintre cele mai ample programe recente de modernizare a infrastructurii sale de tramvai, iar Construcții Erbașu, în asociere cu Tancrad, lucrează pe trei dintre loturile incluse în program.

La 17 august, constructorul a prezentat evoluția lucrărilor, cu accent pe două zone importante ale Capitalei: Podul Constanța și Lacul Tei.

În zona Podului Constanța începuse deja montarea componentelor noii căi de rulare – traverse și șine –, iar intervențiile erau planificate astfel încât lucrările de sub pod să fie finalizate în prima parte a lunii septembrie. Pentru zona Lacul Tei, reperul anunțat era luna octombrie.

Dincolo de calendar, proiectul arată complexitatea reală a modernizării infrastructurii urbane.

Sub liniile de tramvai se găsesc, pe anumite segmente, rețele vechi de apă, canalizare și gaze. Acestea trebuie înlocuite înainte de instalarea noii căi de rulare și de refacerea carosabilului.

Este o etapă care nu produce imagini spectaculoase, dar care poate face diferența între o lucrare reparată punctual și o investiție concepută pentru termen lung.

Dacă rețelele degradate ar rămâne sub infrastructura nouă, orice avarie ulterioară ar putea presupune spargerea carosabilului și intervenții asupra căii de rulare proaspăt reconstruite. Înlocuirea lor în timpul actualului șantier reduce riscul repetării lucrărilor în aceleași zone.

Într-un oraș dens, fiecare intervenție repetată înseamnă consum suplimentar de materiale, energie, utilaje, timp și resurse publice. Din această perspectivă, coordonarea lucrărilor de suprafață cu cele din subteran este una dintre componentele mai puțin vizibile, dar importante, ale infrastructurii durabile.

Tramvaiul rămâne un instrument al mobilității urbane cu emisii reduse

Din punct de vedere al mediului, investiția are o relevanță suplimentară.

Tramvaiul reprezintă una dintre principalele forme de transport public electric de mare capacitate. Modernizarea infrastructurii poate contribui la creșterea fiabilității serviciului, la îmbunătățirea confortului și la menținerea transportului public ca alternativă reală la deplasarea individuală cu automobilul.

Efectele de mediu nu provin din simpla înlocuire a șinelor. Ele apar atunci când infrastructura modernizată permite transportului public să fie mai predictibil și mai atractiv pentru utilizatori.

În zonele Podul Constanța și Lacul Tei, intervențiile sunt realizate în același timp cu lucrările necesare asupra utilităților. Asocierea dintre modernizarea căii de rulare, refacerea carosabilului și rezolvarea problemelor subterane oferă proiectului o dimensiune integrată.

Construcții Erbașu a precizat că lucrările se desfășoară conform graficului și că etapizarea urmărește inclusiv diminuarea perioadei de disconfort pentru traficul urban.

Această componentă este importantă într-un proiect desfășurat într-o metropolă funcțională: orașul nu poate fi oprit cât timp infrastructura sa este reconstruită.

Constanța pregătește modernizarea Palatului Administrativ

O altă direcție de investiții cu impact asupra mediului este eficiența energetică a clădirilor existente.

Pe 19 august, procedura de achiziție pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Palatului Administrativ din Constanța se afla în etapa de evaluare, iar Construcții Erbașu se număra printre ofertanți.

Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 78,44 milioane de lei fără TVA.

Este importantă delimitarea juridică: la această dată, Construcții Erbașu participă la licitație, contractul nefiind atribuit companiei.

Interesul pentru procedură este ridicat, fiind depuse zece oferte/asocieri care reunesc în total 61 de firme.

Proiectul prevede consolidarea structurală a Palatului Administrativ, termoizolarea clădirii, modernizarea și recompartimentarea spațiilor, refacerea finisajelor, înlocuirea tâmplăriei și intervenții asupra instalațiilor. Sunt prevăzute și măsuri pentru îmbunătățirea accesibilității persoanelor cu dizabilități.

Componenta de eficiență energetică este distinct evidențiată în documentele Consiliului Județean Constanța, alături de componenta de consolidare.

Clădirile existente, o resursă care poate fi modernizată

În dezbaterea despre construcțiile sustenabile, atenția se concentrează adesea asupra clădirilor noi. O parte importantă a tranziției energetice se va produce însă în clădirile care există deja.

Instituțiile publice, școlile, spitalele și imobilele administrative construite cu decenii în urmă pot avea consumuri energetice ridicate și instalații care nu mai corespund standardelor actuale.

Reabilitarea lor permite păstrarea unei resurse construite existente și, simultan, îmbunătățirea performanței energetice.

În cazul Palatului Administrativ Constanța, consolidarea și eficientizarea energetică sunt tratate ca investiții complementare. Clădirea trebuie să devină atât mai sigură structural, cât și mai adaptată cerințelor contemporane de consum și confort.

Este o direcție în care experiența acumulată de marile companii de construcții în consolidare, instalații, anvelopare și modernizarea clădirilor devine tot mai relevantă.

De la mobilitate la energie

Cele două proiecte din București și Constanța au funcțiuni complet diferite. Unul privește transportul public și infrastructura subterană a Capitalei, celălalt o clădire administrativă de mari dimensiuni.

Totuși, ele se întâlnesc într-un punct esențial: orașele devin mai sustenabile prin modernizarea infrastructurii pe care o au deja.

Nu este suficient să construiești permanent infrastructură nouă. Rețelele existente trebuie refăcute, mijloacele de transport public trebuie susținute de căi de rulare moderne, iar clădirile publice trebuie să consume mai eficient resursele.

Pentru Construcții Erbașu, prezența simultană în asemenea proiecte reflectă diversificarea unui portofoliu în care infrastructura de transport, consolidarea și eficiența energetică se intersectează tot mai frecvent.

Orașul sustenabil nu este rezultatul unei singure investiții „verzi”. Este suma unor intervenții coerente: un tramvai care poate circula pe infrastructură modernă, conducte vechi schimbate înainte să genereze noi șantiere, o clădire consolidată și cu un consum energetic mai bine controlat.

Iar marile proiecte urbane din această vară arată că tranziția începe, de multe ori, nu prin construirea de la zero, ci prin modernizarea inteligentă a ceea ce orașele folosesc deja.

Roșiile și seceta: „ora de aur” care le permite să folosească apa mai inteligent

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Rosii seceta ora de aur - Foto Eugen Golovesov Unsplash

O plantă de roșii nu consumă apa în același mod de dimineața până seara. Într-un interval scurt al zilei, lumina este deja suficient de puternică pentru fotosinteză, dar aerul nu a devenit încă atât de fierbinte și uscat încât pierderile de apă să explodeze. Pentru plantă, acest interval poate funcționa ca o „oră de aur”.

Descoperirea oferă o direcție interesantă pentru agricultura confruntată cu secetă și caniculă: în loc să selecteze plante care pur și simplu consumă mai puțină apă, amelioratorii ar putea căuta plante care știu, biologic, când merită să o consume.

Roșiile deschid milioane de pori microscopici

Schimbul se produce prin stomate, pori microscopici aflați în special pe frunze. Atunci când stomatele se deschid, planta poate absorbi dioxid de carbon necesar fotosintezei. În același timp, pierde apă prin transpirație.

Aceasta este una dintre marile negocieri fiziologice ale plantelor: pentru a crește trebuie să deschidă poarta, dar deschiderea porții permite apei să iasă.

Echipa de la Hebrew University of Jerusalem, condusă de Sanbon Chaka Gosa și Menachem Moshelion, a analizat modul în care diferite linii genetice de tomate gestionează acest compromis de-a lungul întregii zile.

În locul unei măsurători realizate într-un singur moment, plantele au fost monitorizate continuu. Cercetătorii au putut observa astfel nu doar câtă apă folosesc, ci și momentul în care o folosesc.

„Ora de aur” apare înainte de arșița zilei

Plantele cu performanțe bune au prezentat un vârf al activității stomatice dimineața devreme. Lumina era deja puternică, ceea ce favoriza fotosinteza, însă temperatura și uscăciunea aerului nu ajunseseră la valorile maxime.

În acel interval, planta putea să țină stomatele mai deschise și să folosească eficient apa. Mai târziu, pe măsură ce aerul devenea mai cald și mai uscat, pierderea fiecărei unități de apă prin frunze devenea mai costisitoare.

De aici vine expresia de „golden hour”, ora de aur fiziologică. Nu este o oră fixă de pe ceas și nu reprezintă o recomandare de udare pentru grădinari. Este o fereastră determinată de relația dintre lumină, temperatură, umiditatea aerului și comportamentul plantei.

Planta eficientă nu este neapărat cea care ține robinetul închis. Este cea care știe când merită să-l deschidă.

De ce simplul număr de stomate nu spune toată povestea

Ameliorarea plantelor pentru rezistența la secetă s-a concentrat mult timp asupra unor trăsături relativ ușor de observat: numărul stomatelor, dimensiunea acestora, rădăcinile sau cantitatea totală de apă consumată.

Noile rezultate pun accentul pe dinamică. Două plante pot avea o arhitectură asemănătoare a frunzelor, dar să se comporte foarte diferit pe parcursul unei zile.

Cercetătorii au combinat informații acumulate în mai mulți ani de teste în câmp cu fenotiparea avansată în sere. Liniile de tomate cu rezultate bune în producție prezentau constant acel vârf timpuriu al conductanței stomatale.

Studiul arată și existența unei variabilități genetice a acestei caracteristici. Asta este important pentru ameliorare: o trăsătură care diferă între linii poate deveni o țintă pentru selecția unor soiuri noi.

Rezistența la secetă nu trebuie să însemne automat producție mai mică

Una dintre dificultățile agriculturii este că plantele care economisesc agresiv apa pot plăti printr-o creștere mai lentă. Dacă stomatele rămân închise prea mult, planta reduce pierderea de apă, dar limitează și intrarea dioxidului de carbon.

„Ora de aur” oferă o posibilă cale de mijloc. Obiectivul nu este oprirea transpirației, ci sincronizarea activității maxime cu partea zilei în care apa produce cel mai mare beneficiu fotosintetic.

Această diferență devine importantă într-un climat cu valuri de căldură mai frecvente și episoade de secetă. Agricultura are nevoie de plante care să supraviețuiască stresului, dar supraviețuirea singură nu este suficientă pentru fermier. Plantele trebuie să producă și recoltă.

Ce înseamnă pentru culturile de tomate din România

Tomatele sunt extrem de sensibile la combinația dintre deficitul de apă și temperaturile ridicate. Pentru agricultura românească, cercetarea are relevanță mai ales prin direcția pe care o deschide pentru selecția genetică.

Nu rezultă că fermierii trebuie să schimbe mâine ora irigației după un ceas universal. „Ora de aur” descrie comportamentul intern al plantei, nu o rețetă agronomică aplicabilă identic în orice seră sau câmp.

În schimb, viitoarele soiuri ar putea fi selectate și după felul în care își distribuie consumul de apă pe durata zilei. Într-o agricultură în care fiecare metru cub de apă poate deveni mai valoros, diferența dintre „a consuma puțin” și „a consuma inteligent” devine esențială.

Roșia nu poate controla vremea. Poate însă, în limitele geneticii sale, să aleagă momentul mai puțin prost pentru a deschide porii către o zi fierbinte.

CMEIB continuă tratamentele în București: căpușele și țânțarii, în centrul intervențiilor din august

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

CMEIB începe tratamentul 11 împotriva larvelor de țânțari pe lacurile Bucureștiului

La ora 10 dimineața, un parc și un bulevard din București sunt același oraș. Pentru echipele DDD, sunt două spații complet diferite.

Unde există vegetație trebuie urmărite căpușele. Pentru țânțarii adulți, programul se mută noaptea și acoperă o arie mult mai mare.

În august, CMEIB le face pe amândouă.

Compania Municipală Eco Igienizare București a început pe 17 august tratamentul cu numărul 4 pentru combaterea căpușelor. O zi mai târziu a pornit tratamentul cu numărul 10 împotriva țânțarilor adulți.

Căpușele sunt căutate acolo unde este vegetație

Tratamentul început pe 17 august vizează spațiile cu vegetație ale Municipiului București.

Sunt incluse parcurile și grădinile publice, locurile de agrement și cimitirele. Programul acoperă și terenurile aferente blocurilor, căminelor și locuințelor sociale.

Intervențiile au loc între 08:00 și 14:00.

Pentru combaterea căpușelor este folosit Solfac Trio EC 140, în concentrație de 2%. CMEIB precizează că produsele biocide folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății.

Regula pentru populație este ușor de ținut minte: zona trebuie evitată în timpul aplicării. Accesul poate fi reluat după uscarea vegetației.

Nu este o precauție decorativă. Spațiul verde tratat trebuie lăsat suficient timp pentru ca soluția aplicată să se usuce.

Programul Unitar de Acțiune pentru 2026 arată dimensiunea acestei activități. Bucureștiul are prevăzute cinci tratamente împotriva căpușelor, pe aproximativ 18,56 milioane de metri pătrați de spații verzi la fiecare trecere.

Cifrele explică de ce o asemenea intervenție nu se termină într-o singură zi.

Noaptea revine în scenă țânțarul

Pe 18 august, programul se schimbă.

De la ora 22:00 începe tratamentul cu numărul 10 împotriva țânțarilor adulți. Utilajele pot lucra până la 05:00, în funcție de condițiile meteorologice.

Sunt tratate spațiile deschise de pe domeniul public. Intră aici terenurile instituțiilor, parcurile, cimitirele, piețele, târgurile și spațiile verzi.

CMEIB folosește Solfac Trio EC și pentru combaterea țânțarilor adulți.

Compania explică și alegerea programului nocturn. Contactul direct cu produsul poate irita căile respiratorii. Prin urmare, tratamentele se fac în intervalul în care prezența oamenilor în spațiul public este mult redusă.

În fiecare joi seara, programul include toate parcurile Capitalei.

Tratamentul 10 vine după o altă etapă începută pe 9 august. Atunci, CMEIB lansase tratamentul cu numărul 9.

Succesiunea nu este întâmplătoare. Programul anual prevede mai multe treceri. O intervenție singulară nu ar putea acoperi întregul sezon de activitate al țânțarilor.

În 2026 sunt prevăzute 14 tratamente împotriva țânțarilor adulți, din aprilie până în octombrie. Fiecare trecere are ca reper o suprafață de 22.800 de hectare.

Vremea decide uneori mai mult decât calendarul

Un program DDD nu poate fi tratat ca orarul unui autobuz.

Vântul puternic sau ploaia pot modifica intervenția. De aceea, aproape fiecare anunț CMEIB conține aceeași precizare: tratamentele depind de condițiile meteorologice.

Este unul dintre motivele pentru care numărul tratamentului este mai relevant decât o singură dată din calendar.

Când vremea nu permite aplicarea, operațiunea poate continua în zilele următoare.

Pentru bucureșteni, sistemul include și posibilitatea sesizării unui focar. Reclamațiile privind prezența masivă a țânțarilor pot fi transmise prin formularul pus la dispoziție de ADIDDD București.

CMEIB intră și într-o nouă etapă administrativă

August nu înseamnă doar teren pentru CMEIB.

Pe 20 august, Consiliul General al Municipiului București a actualizat procedurile pentru selectarea Consiliilor de Administrație în opt companii municipale. CMEIB se află printre acestea.

Au fost actualizate planurile de selecție, comisiile care vor analiza candidații și regulamentele după care acestea vor funcționa.

Pentru CMEIB, procesul are o miză simplă: stabilitatea conducerii unei companii care execută un serviciu public la scară metropolitană.

Programul de deratizare, dezinsecție și dezinfecție nu se oprește la granița unui parc. El acoperă întreg Bucureștiul și presupune coordonare între companie, municipalitate și administrațiile locale.

În teren, rezultatul se vede printr-o mașină care trece noaptea pe lângă bloc.

În spate sunt însă calendare de tratament, suprafețe măsurate în milioane de metri pătrați, produse biocide, echipe și decizii administrative.

August le pune pe toate în mișcare.

China a respins 360 TWh de energie curată în șase luni. Rețeaua nu mai ține pasul cu regenerabilele

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Panourile sunt montate, turbinele se învârt, iar energia poate fi produsă. Totuși, electricitatea nu ajunge întotdeauna la consumator. China oferă acum imaginea extremă a acestei contradicții: în primele șase luni ale anului ar fi respins aproximativ 360 TWh de energie regenerabilă, suficient pentru a acoperi consumul anual al unei țări de dimensiunea Mexicului.

Fenomenul poartă numele de curtailment: producția eoliană sau solară este redusă ori oprită atunci când sistemul nu o poate transporta, utiliza sau stoca. Într-o lume care investește masiv în noi capacități regenerabile, problema începe să se mute de la întrebarea „cât putem produce?” la una mult mai incomodă: „cât putem folosi?”.

360 TWh de energie regenerabilă respinsă în China

Datele prezentate de Reuters provin dintr-o analiză realizată de Global Energy Monitor și Centre for Research on Energy and Clean Air. Estimarea pentru perioada ianuarie-iunie 2026 este cu 49% peste cea aferentă aceleiași perioade din anul precedent.

Dimensiunea este excepțională: 360 TWh înseamnă mai multă electricitate decât produc multe state într-un an întreg.

Există însă o diferență importantă între evaluarea organizațiilor independente și datele autorităților chineze. Administrația Națională pentru Energie a raportat pentru prima jumătate a anului o rată de restricționare de 8,6% pentru energia solară și 9,1% pentru cea eoliană.

GEM și CREA estimează, folosind date ajustate în funcție de condițiile meteorologice, că procentul combinat al energiei eoliene și solare respinse ar fi fost de 26,1%.

Diferența arată cât de dificil este să măsori exact energia care ar fi putut fi produsă, dar nu a fost acceptată de sistem.

Problema nu este lipsa panourilor, ci infrastructura dintre ele și consumator

China a construit într-un ritm uriaș capacități solare și eoliene. Extinderea producției nu a fost însă însoțită peste tot de suficiente linii de transport, flexibilitate a rețelei și instalații de stocare.

În plus, contractele și politicile care garantează funcționarea unor centrale noi pe cărbune pot reduce spațiul disponibil în sistem pentru energia regenerabilă.

Analistul Yuan Ren de la Wood Mackenzie descrie problema drept structurală și estimează că presiunea va continua în acest deceniu. Asta schimbă inclusiv calculele investitorilor: o centrală solară nu valorează economic cât energia pe care ar putea să o producă teoretic, dacă o parte importantă nu poate fi vândută.

O rețea electrică prea lentă poate transforma un panou solar performant într-un producător de electricitate pe care nimeni nu o poate primi.

Investițiile solare noi au scăzut cu 66%

Restricțiile de rețea se suprapun peste o schimbare de politică prin care China a eliminat prețul fix garantat pentru energia regenerabilă. Împreună, cele două elemente au contribuit la o scădere de 66% a noilor instalări solare în acest an.

În paralel, producția electrică pe bază de cărbune este așteptată să crească din nou, după primul declin înregistrat într-un deceniu.

Acesta este paradoxul tranziției energetice prost sincronizate: o țară poate instala foarte multe surse fără emisii directe și, în același timp, să păstreze centrale fosile pentru momentele în care rețeaua nu poate echilibra producția și consumul.

Stocarea în baterii schimbă ecuația deoarece permite păstrarea unei părți din surplus și livrarea lui ulterior. Din acest motiv, investițiile încep să se mute de la proiectele solare independente spre combinații între fotovoltaice și baterii.

Nu este doar problema Chinei

Același fenomen apare și în alte sisteme electrice. În piața națională de electricitate din Australia, 2,93 TWh de energie eoliană și solară au fost restricționați în prima jumătate a anului, echivalentul a 7% din producție. Cantitatea a crescut cu 37% față de anul anterior.

Japonia a respins 2,35 TWh, cu 34% mai mult, iar India a restricționat 8,13 TWh de energie solară numai în trimestrul încheiat în iunie.

Chile oferă exemplul invers. Țara a adăugat în 2025 aproximativ 4 GWh de baterii, mai mult decât dublând capacitatea existentă, iar o mare parte a noii stocări a fost amplasată direct lângă centrale solare.

Lecția pentru România: producția fără rețea nu este tranziție energetică

România traversează propria expansiune a energiei fotovoltaice și eoliene, inclusiv prin dezvoltarea prosumatorilor. Pe măsură ce puterea instalată crește, investițiile în rețea, stocare și flexibilitate devin la fel de importante precum investițiile în panouri și turbine.

Exemplul Chinei nu spune că dezvoltarea regenerabilelor a fost o greșeală. Spune ceva mai util: producția, transportul, stocarea și consumul trebuie dezvoltate ca părți ale aceluiași sistem.

Altfel, tranziția energetică poate ajunge într-o situație absurdă: există soare, există panouri și există cerere de electricitate, dar între ele se află o rețea care spune „stop”.

Australia acuză 3M că știa de peste 50 de ani riscurile PFAS. Procesul depășește 2 miliarde de dolari

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Pompier - Foto Chandler Cruttenden Unsplash

Spuma albă folosită pentru stingerea incendiilor dispare repede de pe pistă. Substanțele pe care le poate lăsa în urmă pot rămâne însă în sol, apă și organisme timp de decenii. În Australia, această diferență se află acum în centrul unui proces uriaș: guvernul federal acuză 3M că știa încă din anii 1970 despre riscurile unor produse care conțineau PFAS.

Acuzațiile nu reprezintă o constatare definitivă a instanței. Ele sunt prezentate într-o amplă documentație depusă de guvernul australian în procesul prin care solicită companiei și subsidiarei sale australiene despăgubiri de peste două miliarde de dolari australieni pentru contaminarea asociată bazelor militare.

PFAS și documentele pe care Australia le pune în fața 3M

Documentele judiciare analizate de The Guardian însumează peste 1.600 de pagini. Avocații guvernului susțin că operațiunile australiene ale 3M ar fi trebuit să cunoască, cel târziu în 1973, caracterul persistent și potențial periculos al substanțelor utilizate în spumele de stingere AFFF.

În aceeași perioadă, afirmă guvernul, produse oferite autorităților australiene erau prezentate drept netoxice sau biodegradabile și fără efecte ecologice semnificative.

Printre documentele interne invocate apare și o măsură din 1981 prin care femeile aflate la vârstă fertilă nu ar fi fost lăsate să lucreze cu un anumit fluorochimic într-o fabrică din Alabama, după rezultate privind defecte congenitale observate la animale de laborator.

3M contestă acuzațiile și a anunțat că se va apăra în proces.

28 de baze militare sunt în centrul cazului

PFAS este numele unei familii foarte mari de substanțe per- și polifluoroalchilate. Proprietățile care le-au făcut utile industrial — rezistența la apă, grăsime, temperatură și degradare — sunt și motivul pentru care unele dintre ele persistă atât de mult în mediu.

În cazul australian, spumele de stingere au fost utilizate timp de ani în instalații ale apărării. Guvernul leagă contaminarea de 28 de baze militare, unde substanțele ar fi ajuns în sol, sedimente, canale și ape subterane.

Departamentul Apărării a început eliminarea treptată a spumelor cu PFAS în 2004. Achizițiile produselor 3M vizate în proces se opriseră cu un an înainte.

Problema nu s-a oprit odată cu ultima comandă. Monitorizarea și lucrările de remediere continuă tocmai pentru că substanțele persistente nu respectă calendarul comercial al produselor care le-au conținut.

Un incendiu poate dura ore. Contaminarea lăsată de substanțele folosite pentru a-l stinge poate traversa generații.

Costurile au ajuns deja la sute de milioane

Statul australian susține că a suportat costuri majore pentru investigații, monitorizare, remediere și litigii. Documentația menționează peste 360 de milioane de dolari australieni în acorduri privind acțiuni colective și mai mult de 214 milioane pentru investigații și intervenții de mediu.

Alte peste 51 de milioane de dolari ar fi fost cheltuite pentru cercetare și obținerea probelor.

Aceste valori explică dimensiunea cererii de despăgubiri, dar procesul va trebui să stabilească responsabilitatea juridică, legătura dintre produse și prejudiciile reclamate și măsura în care compania cunoștea riscurile în momentele relevante.

3M a declarat anterior că nu a produs PFAS în Australia și că a încetat să vândă produsele în discuție cu aproximativ două decenii în urmă. Compania subliniază și faptul că autoritățile australiene au continuat utilizarea lor o perioadă după oprirea vânzărilor.

De ce cazul PFAS din Australia contează și pentru Europa

Povestea depășește granițele australiene deoarece spumele AFFF au fost utilizate la nivel mondial în aeroporturi, instalații militare, rafinării și alte obiective unde incendiile cu combustibili necesitau intervenție rapidă.

Pentru România, întrebarea relevantă este una foarte concretă: ce se întâmplă cu substanțele persistente după decenii de utilizare a produselor industriale și cine plătește atunci când contaminarea este descoperită târziu?

Costul real al unei substanțe chimice nu este întotdeauna prețul de pe factura inițială. Uneori, factura adevărată apare după zeci de ani, când trebuie analizată apa, excavat solul și explicat cine știa ce și când.

În Australia, această întrebare valorează acum peste două miliarde de dolari. Răspunsul definitiv va aparține instanței.

Opt petroliști, 7,5 miliarde de euro profit excedentar în Europa. ONG-ul cere o taxă permanentă

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Munte de bani - miliarde de euro - Imagine generata cu inteligenta artificiala

Șoferul vede prețul combustibilului pe panoul de la benzinărie. În spatele lui există însă o altă cifră, mult mai puțin vizibilă: profiturile petroliștilor în Europa au crescut puternic în prima jumătate a anului, pe fondul noii perioade de volatilitate a prețului petrolului.

Opt companii analizate de organizația europeană Transport & Environment au acumulat împreună aproximativ 7,5 miliarde de euro considerate profituri excedentare asociate pieței europene în primele două trimestre din 2026. ONG-ul cere Uniunii Europene să transforme taxarea profiturilor excepționale dintr-o măsură de criză într-un mecanism permanent.

Cum au fost calculate profiturile petroliștilor în Europa

Cifra trebuie înțeleasă corect. Transport & Environment nu susține că cele opt companii au raportat contabil exact 7,5 miliarde de euro într-o singură rubrică numită „profit excedentar UE”.

Analiza pornește de la profitul ajustat după taxe și compară fiecare trimestru din 2026 cu perioada echivalentă din 2025. Diferența pozitivă este definită de ONG drept profit excedentar. Pentru distribuirea geografică, T&E utilizează rapoartele companiilor privind veniturile obținute în diferite țări.

Metoda limitează analiza la opt grupuri care publică suficiente informații: Shell, BP, TotalEnergies, Eni, Orlen, Repsol, OMV și Moeve.

În primul trimestru, profitul excedentar atribuit UE a fost estimat la aproximativ 1,6 miliarde de euro. În trimestrul al doilea a ajuns la 5,9 miliarde. Împreună, rezultă cele 7,5 miliarde care stau la baza solicitării ONG-ului.

Șase companii și-au mai mult decât dublat profitul european

BP, Shell, Eni, Orlen, Repsol și OMV și-ar fi mai mult decât dublat profitul atribuit pieței europene în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă din 2025. TotalEnergies și Moeve au înregistrat, la rândul lor, rezultate ridicate.

La nivel global, cele opt grupuri au obținut aproximativ 17,9 miliarde de euro profit excedentar în cele două trimestre analizate. Partea atribuită Uniunii Europene reprezintă aproximativ 42%.

Cele mai mari valori europene au fost calculate pentru Polonia, urmată de Spania, Germania și Franța.

Contextul este volatilitatea petrolului determinată de tensiunile din Orientul Mijlociu. Prețurile mai mari se transmit rapid spre combustibili, în timp ce o parte dintre costurile suplimentare suportate de consumatori se transformă în venituri și profit pentru producători.

La pompă, criza apare în litri și bani mărunți. În bilanțurile marilor companii, aceeași criză poate apărea în miliarde.

ONG-ul vrea ca taxa excepțională să devină permanentă

T&E cere instituțiilor europene să creeze un impozit permanent pe profiturile excedentare ale sectorului petrolier. Veniturile obținute ar urma, în viziunea organizației, să fie folosite pentru reducerea dependenței populației de combustibilii fosili și pentru accelerarea accesului la mobilitate electrică.

Propunerea este politică și trebuie tratată ca atare. Analiza oferă o justificare economică pentru poziția ONG-ului, dar nu demonstrează singură că o anumită formă de taxare ar produce efectele dorite sau că nu ar genera costuri secundare.

Există și o dificultate tehnică. Grupurile petroliere operează în numeroase jurisdicții și își pot distribui veniturile și profiturile între subsidiare. Chiar T&E precizează că structura geografică exactă a veniturilor din 2026 nu va putea fi verificată complet până la apariția raportărilor detaliate ulterioare.

România plătește aceeași volatilitate la pompă

Pentru România, dezbaterea este relevantă indiferent dacă Bruxelles-ul va accepta sau nu formula propusă de ONG. Motorina și benzina sunt mărfuri legate de piețe internaționale, iar șocurile petroliere ajung direct în costurile transportului.

Efectul nu se oprește la automobil. Combustibilul intră în prețul transportului de marfă, agriculturii și distribuției, astfel încât variațiile mari pot ajunge în costul alimentelor și al altor produse.

În același timp, o taxă europeană permanentă pe profiturile excepționale ar deschide o dispută între obiective climatice, competitivitate, venituri bugetare și securitatea aprovizionării.

T&E a pus pe masă cifra de 7,5 miliarde de euro. De aici începe însă partea mai grea: cine definește profitul „excedentar”, cine îl taxează și ce se întâmplă cu banii după ce intră în buget.

Deșertificarea ajunge și în Europa. Jean-Daniel Cesaro: „Și noi devenim vulnerabili”

Autor

Stirea Verde

-

21 august 2026

Pământul care nu mai păstrează apa, pășunile care produc tot mai puțin și incendiile care găsesc vegetație uscată sunt imagini asociate adesea cu regiunile aride ale Africii. Granița acestei probleme se deplasează însă spre nord. Deșertificarea în Europa nu mai este un scenariu îndepărtat, iar cercetătorul francez Jean-Daniel Cesaro o spune fără ocolișuri: „Și noi devenim vulnerabili”.

Declarația apare într-un interviu acordat Le Monde, în contextul deschiderii COP17 a Convenției ONU pentru Combaterea Deșertificării, la Ulaanbaatar, în Mongolia. Aproximativ 40% din suprafața terestră a planetei este deja degradată, iar problema afectează inclusiv un sfert din terenurile arabile.

Deșertificarea în Europa schimbă vechea hartă a vulnerabilității

Mult timp, negocierile internaționale privind degradarea terenurilor au fost privite printr-o împărțire relativ comodă: statele africane cereau intervenții și finanțare, iar Europa participa în principal ca finanțator și furnizor de expertiză. Schimbările climatice erodează această delimitare.

Franța s-a declarat în 2024 stat afectat de deșertificare, aproximativ 1% din teritoriul său fiind considerat expus fenomenului. Decizia a venit după episoade repetate de secetă în Pyrénées-Orientales. Vara actuală, marcată de ariditate persistentă, incendii de vegetație și pierderi agricole, întărește avertismentul.

Cesaro observă că distanța dintre problemele Africii și cele ale Europei începe să se reducă. Nu pentru că situațiile ar fi identice, ci pentru că mecanismele devin familiare: lipsa apei, degradarea solului, presiunea asupra agriculturii și creșterea riscului de incendii.

Deșertificarea nu începe când apare nisipul. Începe când pământul încetează să mai funcționeze așa cum o făcea.

500 de milioane de oameni depind de păstorit

COP17 pune în centrul discuțiilor o activitate care a fost deseori acuzată chiar de degradarea terenurilor: păstoritul extensiv. Mongolia, țară cu o tradiție pastorală puternică, găzduiește conferința într-un an declarat de ONU Anul Internațional al Pajiștilor și Păstorilor.

Cesaro susține că perspectiva asupra pastoralismului s-a schimbat. Gestionat corect, acesta poate menține peisajele deschise, conserva biodiversitatea, reduce cantitatea de vegetație care alimentează incendiile și permite utilizarea unor teritorii unde agricultura intensivă ar fi dificilă.

La nivel mondial, aproximativ 500 de milioane de oameni depind de creșterea extensivă a animalelor. Traseele utilizate de comunitățile pastorale acoperă o suprafață echivalentă cu aproape jumătate din uscatul planetei.

Miza COP17 nu este, așadar, doar protejarea unei ocupații tradiționale. Este găsirea unei metode prin care producția de hrană, biodiversitatea și adaptarea climatică să poată exista pe același teritoriu.

Negocierile despre secetă au rămas fără acord obligatoriu

Tensiunea politică este considerabilă. La COP16, desfășurată în 2024 la Riyadh, statele occidentale nu au acceptat țintele obligatorii pentru combaterea secetei solicitate în special de statele africane. Problema revine acum pe masa negocierilor.

Convenția pentru Combaterea Deșertificării are și o particularitate geopolitică. Dintre cele trei mari convenții de mediu născute după Summitul Pământului de la Rio din 1992, aceasta păstrează Statele Unite ca parte deplină. SUA s-au retras din Acordul de la Paris și nu au ratificat Convenția privind Diversitatea Biologică.

Pentru Cesaro, acest fapt transformă UNCCD într-unul dintre puținele spații multilaterale unde dialogul global privind mediul continuă în aceeași formulă largă.

România are motive să privească atent spre Mongolia

Pentru România, discuția nu este abstractă. Agricultura dependentă de precipitații, pășunile, perioadele lungi fără ploi și incendiile de vegetație transformă sănătatea solului într-o problemă economică, nu doar ecologică.

Modelul pastoral discutat la COP17 este relevant și pentru o țară cu suprafețe importante de pajiști și comunități rurale dependente de creșterea animalelor. În anumite condiții, abandonarea pășunilor poate fi la fel de problematică precum exploatarea lor excesivă: vegetația se acumulează, peisajele se modifică, iar riscul de incendiu poate crește.

Europa a privit multă vreme deșertificarea spre sud. Acum începe să o vadă în propriile câmpuri. Iar propoziția lui Cesaro descrie probabil cel mai bine schimbarea: și noi devenim vulnerabili.