Acasă Blog Pagină 360

Tinerii din Generația Z au sentimentul „că o să ne cadă planeta în cap, din cauza schimbărilor climatice”

Sursă - Unsplash

Tinerii din Generația Z conștientizează schimbările climatice și efectele lor dramatice asupra mediului, conform Știrile PROTV.

O elevă din Giurgiu a participat la summitul COP28 de la Dubai. Ea a precizat pentru MyImpact că societății actuale riscă să-i cadă „planeta în cap, din cauza schimbărilor climatice. 2023 a fost primul an în care au fost incluși și copii la summitul despre climă.

Tânăra e cconștientă de impactul schimbărilor climatice asupra mediului. Ea a precizat că a aflat prima dată de amprenta de carbon pe TikTok, o rețea foarte utilizată de Generația Z. În plus, Eva a mrăturisit că familia a susținut-o în implicarea în această chestiune.

În familie, Eva a încercat să-și educe familia spre un stil de viață cât mai prietenos cu mediul.

„Am crescut cunoștințele alor mei și nu mai suntem așa consumeriști, a mărturisit tânăra.

Eco-anxietatea și problemele cu care se confruntă Generația Z

Pentru tinerii din Generația Z, eco-anxietatea reprezintă „sentimentul că o să ne cadă planeta în cap în curând“.

„Este frica de faptul că nu o să mai prindem viitorul din cauza schimbărilor climatice“, a adăugat Eva.

Ea a îndemnat la acțiuni concrete pentru diminuarea efectelor schimbărilor climatice. Tinerilor din generația sa, Eva le recomandă să nu se mai simtă „atât de mici“. Ea a apreciat că odată ce mai mulți oameni trag la aceeași căruță, chiar dacă implicarea este redusă, mai „multe schimbări mici se adună“ și duc la o schimbare mai mare care îi fac pe tineri mai credibili în fața autorităților și a liderilor mondiali.

Simbolul Revelionului, în pericol. Strugurii pentru șampanie ar putea să dispară din cauza schimbărilor climatice

Sursă - Unsplash

Pe măsură ce noul an se apropie, s-ar putea să vă gândiți să cumpărați o sticlă de șampanie. Pe viitor, aceasta este amenințată de criz climatică, potrivit unor noi date, scrie CNN.

Cei trei struguri folosiți în aproape toată tipurile de șampanie — chardonnay, pinot noir și pinot meunier — sunt printre sutele pe cale de dispariție. Acest lucru a fost dezvăluit de startup-ul ClimateAi din Silicon Valley. Criza climatică se amplifică și modifică modelele meteorologice în unele dintre cele mai cunoscute regiuni viticole din lume. E vorba inclusiv de regiunea Champagne din nordul Franței.

Până în 2050, aceste soiuri populare de struguri ar putea înceta să mai existe, spune ClimateAi. Folosind sute de modele climatice globale, date satelitare și date de teren, cercetătorii ClimateAi sunt capabili să prezică viitorul strugurilor folosiți pentru a face șampanie și vin spumant în întreaga lume.

Un studiu publicat în 2020 a avertizat că numărul regiunilor care produc în prezent struguri de vin se va micșora cu mai mult de jumătate dacă temperaturile globale vor crește cu 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Lumea va depăși acest prag în acest secol dacă nu se fac în curând reduceri mai profunde și susținute ale poluării cu carbon, potrivit Programului ONU pentru Mediu. La 4 grade de încălzire, până la 85% din aceste terenuri nu ar mai fi viabile.

„Dacă ne gândim în mod special la șampanie, este o băutură foarte unică”, a spus Will Kletter. El este vicepreședinte pentru operațiuni și strategie la ClimateAi.

„Este nevoie de zile calde și însorite pentru o aromă robustă și nopți răcoroase pentru a construi acea aciditate, care îi conferă acel tip de gust crocant și răcoritor pe care îl iubim.”, a adăugat el.

„Dar pe măsură ce clima se încălzește, acele zile calde și însorite pot deveni puțin prea calde. Nopțile răcoroase dispar.”, a mai spus el.

Cea mai scăzută producție de vin din ultimii 60 de ani

Producția globală de vin în 2023 a fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 60 de ani. O mare parte din acest declin s-a datorat fenomenelor meteorologice extreme, dintre care multe au fost agravate de schimbările climatice, potrivit unui raport anual al producției de vin al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), publicat în noiembrie. Italia a scăzut din poziția de lider mondial în producția de vin din cauza mai multor fenomene meteorologice nefavorabile. E vorba inclusiv de ploi atipice și inundații, furtuni cu grindină și secetă.

„Aceasta este o problemă”, a spus Kletter pentru CNN. „Asta înseamnă un vin mai scump, sau poate că vinul care este produs nu este de aceeași calitate și poate că nici măcar nu poți accesa unele dintre vinurile pe care obișnuiești să le savurezi. Și aceasta este o problemă cu care ne confruntăm astăzi.”, a adăugat el.

În ritmul în care planeta se încălzește, Kletter a spus că viticultorii trebuie să înceapă să învețe cum să se adapteze. Eventual, să caute locații viabile mai răcoroase la nord – pentru a menține industria în viață și în creștere.

În regiunea Champagne din Franța, viticultorii din 2021 au înregistrat cea mai mică recoltă din 1957 din cauza fenomenelor meteorologice extreme, de la căldură extremă la îngheț timpuriu, precum și ploi abundente, potrivit unui raport Reuters. Acest lucru a costat Franța un total de aproximativ 2 miliarde de dolari în vânzări, potrivit raportului.

Dar Franța a avut un an de producție decent în 2023, producând bine în nord, inclusiv în Champagne.

Cum se adaptează cramele pentru producerea de vin și șampanie

Dave și Lois Cho s-au mutat din California în Valea Willamette din Oregon pentru a înființa o vinărie în 2020. În acel an, vestul Statelor Unite s-a confruntat cu o secetă istorică. Aceasta a declanșat o lipsă de apă fără precedent și incendii care au afectat terenurile

„Schimbarea climatică a fost cu siguranță un factor”, a spus Lois pentru CNN. Cei doi, care au fondat CHO Wines, s-au uitat inițial la diferite regiuni de vinificație din California. Ulterior au auzit de la cultivatori că au dificultăți cu modelele neregulate ale precipitațiilor pentru a-și iriga strugurii.

Au fost hotărâți să găsească un loc cu altitudine mare. Asta pentru că la altitudine e mai rece și cad precipitații mai însemnate. De asemenea, strugurii nu se vor coace prea devreme, așa cum se întâmplă la căldură. Astfel, vor avea mai multă aromă și aciditate.

Industria vinului folosește o măsurătoare numită gradul-zi de creștere pentru a măsura cât de multă căldură se acumulează în timpul sezonului de vegetație și ajută la determinarea vitezei cu care strugurii se dezvoltă. Soții Chos spun că numărul acestor „zile” crește. Așa se accelerează maturarea strugurilor și recoltarea are loc mai devreme.

Pe măsură ce Occidentul devine din ce în ce mai fierbinte și mai uscat, mulți producători de vin din SUA, cum ar fi Chos, văd Valea Willamette din Oregon – la aproximativ nouă ore de mers cu mașina la nord de celebra viticolă Napa Valley din California – ca următoarea regiune viticolă importantă a țării.

„Este ca un tren în mișcare. Dacă încerci să sari într-un tren în mișcare, este foarte dificil”, a spus Lois Cho. „Dar în Oregon, este ca și cum am așeza șinele, pentru că există o mulțime de terenuri neamenajate și resurse neexploatate.”, a mai spus ea.

Oportunitate pentru o nouă aromă de șampanie

Una dintre întrebările pentru industria vinului acum este dacă viticultorii tradiționali sunt dispuși să se îndepărteze de regiunile lor și să adopte noi procese de vinificație. Kletter de la ClimateAi a spus că marii producători de vin trebuie să ia în considerare dacă există zone emergente și oportunități de a dezvolta noi podgorii și noi arome.

„Acesta este manualul de adaptare a vinului”, a spus Kletter. El a trăit în Franța și este un mare fan al vinului spumant.

„Cred că aceasta este de fapt o oportunitate interesantă pentru companii și potențial consumatori de a avea acces la vinuri gustoase pe care probabil nu le-au mai experimentat niciodată”, a spus el.

Dar asta este o provocare pentru regiuni precum Bordeaux și Champagne din Franța, care sunt legate de teritoriile lor. Prin lege, pentru a fi considerat „șampanie” autentică, vinul trebuie să provină din regiunea Champagne. De aceea, în alte țări, inclusiv în SUA, băuturile similare sunt numite „vin spumant”.

Dar pentru Chos, mutarea în Oregon a inspirat experimente inedite. În 2022, și-au co-fermentat strugurii cu mere pentru a crea o nouă aromă vinului lor spumant. A devenit un produs destul de popular printre vinurile lor din 2022, a spus Lois Cho.

„Nu poți trăi cu frică”, a adăugat Dave Cho. „Există o oportunitate pentru noi să fim creativi.”, a mai spus el.

Au fost încheiate lucrările de înnisipare în zona Eforie

Captură video: Facebook/Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral
Captură video: Facebook/Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunțat finalizarea cu succes a lucrărilor de înnisipare în zona Eforie, desfășurate pe o lungime de aproape șase kilometri, de la Portul Belona până la Tuzla.

Acțiunile au avut loc în cadrul proiectului ”Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”.

Echipa ABADL a reușit să completeze cele șapte celule de plajă, să construiască șapte diguri, și să utilizeze peste 635.000 de tone de piatră pentru consolidare.

Lucrările de mediu din zona Eforie sunt în curs de finalizare, concentrându-se pe revigorarea ecosistemului marin și protejarea biodiversității marine și a zonei litorale

Cu eforturile unite ale echipei, am reuşit să finalizăm înnisiparea Lotului 5 – Zona Eforie, o zonă esenţială pentru reducerea eroziunii costiere pe o lungime de 5,7 km, de la Portul Belona până la limita cu Unitatea Administrativ Teritorială Tuzla, să completăm cu succes cele şapte celule de plajă pe o lungime de aproximativ 5 km, să construim şapte diguri pe o lungime totală de aproximativ 3 km, utilizând peste 635.000 de tone de piatră”, au precizat reprezentanţii ABADL, potrivit G4 Media.

Conform reprezentanților ABADL, scopul proiectului este să asigure adaptarea la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscului prin protecţia la eroziune a liniei ţărmului.

Acest efort susţine durabilitatea pe termen lung a întregii noastre comunităţi litorale”, a mai transmis sursa citată.

Proiectul ”Reducerea eroziunii costiere faza ii (2014-2020)” are o valoare totală de 3.805.641.721.67 lei

Dintre aceste fonduri, 2.722.170.915.77 lei reprezintă finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Restul de 15% este cofinanţat de la bugetul de stat.

Poliția Locală a Capitalei lansează un nou avertisment cu privire la utilizarea articolelor pirotehnice

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Poliţia Locală a Capitalei atrage atenţia asupra faptului că articolele pirotehnice nu pot fi vândute persoanelor cu vârste mai mici de 16 ani şi nu trebuie utilizate în apropierea locuinţelor.

Poliţia Locală a Capitalei: ”Siguranţa noastră şi a celor din jur este prioritatea noastră”

Prin intermediul unui comunicat publicat pe contul de Facebook, Poliția Locală a Municipiului București a făcut apel la responsabilitate, explicând că populația trebuie să respecte următoarele reguli: articolele pirotehnice nu trebuie folosite între orele 24.00 şi 6.00.

Excepții fac evenimente autorizate, dar şi perioadele de sărbători naţionale sau locale, scrie publicația Jurnalul.

Totodată, se recomandă evitarea utilizării acestora în apropierea locuinţelor: mai puţin de 50 de metri faţă de case cu până la patru niveluri şi mai puţin de 100 de metri de cele cu peste patru niveluri.

De asemenea, trebuie respectată o distanţă de cel puţin 500 de metri faţă de instalaţii electrice, depozite de combustibili şi instalaţii de gaze.

Reguli stricte pentru prevenirea incidentelor: Este interzisă utilizarea materialelor explozive în păduri şi zone cu risc de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre

O altă zonă interzisă este cea din apropierea obiectivelor chimice, petrochimice şi a altor locuri cu risc de incendiu sau explozie. Operaţiunile neautorizate, comercializarea către publicul larg a anumitor categorii de articole pirotehnice, precum şi nerespectarea altor reguli constituie infracţiuni şi contravenţii, sancţionate conform legii”, a mai precizat Poliţia Locală a Capitalei.

Furtuni violente în Australia: Opt persoane au decedat, iar una este dată dispărută

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Opt persoane au murit, iar una este dată dispărută în Australia, în urma furtunilor violente care au lovit estul țării în timpul sărbătorilor de Crăciun, conform declarațiilor autorităților.

Zeci de mii de proprietăți rămân fără curent electric, conform informațiilor furnizate de Reuters, transmite Mediafax.

Vremea extremă a afectat statele Victoria, New South Wales și Queensland pe 25 și 26 decembrie, aducând cu sine grindină de mari dimensiuni și ploi torențiale.

Vânturile puternice au smuls acoperișuri și au doborât copaci în unele dintre cele mai afectate zone.

Autoritățile avertizează că râurile și pâraiele în creștere rapidă ar putea provoca ruperea malurilor și inundații în locurile de camping, care sunt, în mod obișnuit, aglomerate în timpul săptămânilor de Crăciun și Anul Nou.

Peste 90.000 de locuințe au rămas fără energie electrică

Energex, compania de stat din Queensland, a comunicat că peste 90.000 de locuințe au rămas fără energie electrică în urma furtunilor.

Compania adaugă că rețeaua sa a suferit daune semnificative, cu sute de linii electrice căzute, și va dura câteva zile pentru a restabili alimentarea cu energie electrică.

Biroul de Meteorologie din Australia a emis prognoze de ploi în continuare, cu toate că se anticipează o atenuare a condițiilor meteorologice extreme.

Inundații catastrofale, recorduri meteorologice și alertă de incendii în Australia

Încă de la mijlocul lunii decembrie, inundațiile provocate de ciclonul tropical Jasper au paralizat orașe din nord-estul Australiei, izolând zone turistice și generând evacuări masive.

Ploile record în statul Queensland au dus la inundații rapide, evacuarea unui oraș întreg și blocarea oamenilor pe acoperișurile spitalului.

Mii de persoane au fost evacuate în ceea ce autoritățile consideră cele mai grave inundații din istoria regiunii.

Cairns, orașul-cheie către Marea Barieră de Corali, a înregistrat cantități enorme de precipitații, depășind de trei ori media lunii decembrie.

Meteorologii au atenționat că vor urma ploi persistente, iar autoritățile au emis avertismente de inundații majore, în timp ce sud-estul se confruntă cu alerte de incendii de vegetație.

Cel mai mare stol de dropii a fost observat la Salonta, o localitate din România

Foto: Facebook/ Cuibul dropiei / Túzokfészek
Foto: Facebook/ Cuibul dropiei / Túzokfészek

Salonta, un municipiu situat în partea de vest a României, a devenit gazdă pentru cel mai mare stol de dropii de pe teritoriul țării.

Până în prezent, această specie era considerată dispărută, transmite publicația Bihorjust.ro.

Sursa citată scrie că, în urmă cu 3 ani, o fotografie cu dropia care cuibărea la Salonta, făcută de studentul Ioan Matiu și transmisă Asociației Grupul Milvius era considerată dovada existenței unei specii considerate cândva dispărute din România.

Un record al ultimilor 15 ani de observare: la începutul anului 2021, 40 de dropii au fost văzute în Salonta

Acum se anunță că în zonă a apărut cel mai mare stol de dropii de pe teritoriul României. Dropia din această regiune face parte dintr-o mică populaţie transfrontalieră care foloseşte teritorii de-o parte şi de alta a graniţei cu Ungaria.

Acest lucru este îmbucurător deoarece înseamnă că populația de la Salonta nu este izolată de restul efectivelor din Câmpia Panonică, și asta o face mai puțin vulnerabilă„, spune Nagy Attila de la Grupul Milvius.

Comunitatea de dropii din Salonta constituie o mică populație transfrontalieră, care își desfășoară activitatea în zonele de o parte și de alta a graniței cu Ungaria.

Această evoluție remarcabilă nu este întâmplătoare, ci se datorează implicării locuitorilor și administrațiilor locale în conservarea naturii.

Dropia, cea mai mare pasăre zburătoare din Europa, se află la nivel global pe lista speciilor vulnerabile, având de suferit din cauza unui declin semnificativ

O contribuție semnificativă a fost adusă și de eficientizarea programelor de agro-mediu, care oferă plăți compensatorii atractive pentru fermierii care adoptă practici prietenoase cu dropiile.

În anii 1950, aceasta a dispărut în cea mai mare parte a Europei, în principal din cauza reducerii habitatului său.

În România, dispariția acestei păsări a fost influențată de transformarea pajiștilor în culturi agricole, precum și de braconaj.

Proiect de lege: Staţionarea cu motorul pornit ar putea fi interzisă

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Senatorul neafiliat Ion-Dragoş Popescu a depus la Senat un proiect de lege care ar putea interzice staționarea cu motorul pornit.

Proiectul are ca scop modificarea ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice care prevede interzicerea staţionării autovehiculelor cu motorul termic pornit în oraşe şi municipii.

Nerespectarea acestei prevederi este sancţionată cu două sau trei puncte amendă

Proiectul este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Măsura de interzicere a staţionării cu motorul pornit, pentru vehiculele care nu sunt în trafic, este o măsură concretă anti-poluare, extrem de necesară în România, având un cost redus şi un impact enorm pentru cetăţenii are locuiesc în mediul urban şi nu numai, în contextul în care traficul rutier din România are această componentă pasivă de poluare, reprezentată de maşinile care, fără a se afla în trafic, staţionează cu motorul pornit”, a explicat Ion-Dragoş Popescu potrivit Digi 24.

Scopul proiectului de lege este diminuarea emisiilor de gaze generate de vehiculele cu motoare termice

Devine astfel extrem de necesar a se diminua nivelurile emisiilor generate de vehiculele cu motoare termice (benzină, dar mai ales Diesel) aflate în circulaţie în oraşele mari şi extrem de poluate, iar una dintre aceste măsuri, implementabilă fără cost, dar deosebit de eficientă inclusiv prin aspectul educaţional al acesteia, constă în a determina şoferii vehiculelor cu motor termic de a nu menţine motorul pornit al vehiculelor pe care le conduc, atunci când nu sunt angajaţi în trafic şi imobilizează voluntar vehiculul”, arată senatorul, în expunerea de motive a proiectului.

Senatorul a adăugat că aceste schimbări îşi propun să ducă la politici publice locale îndreptate spre reducerea poluării din mediul urban şi din zonele cu trafic ridicat, comportamente mai responsabile ale cetăţenilor şi un mediu mai sănătos, cu o calitate a vieţii crescută.

Video: Un fermier a transformat câmpurile de orez în adevărate opere de artă

Sursă foto: BBC/Instagram
Sursă foto: BBC/Instagram

Mai multe câmpuri de orez au devenit opere de artă gigantice care înfățișează pisici, transmite BBC News.

Imaginile sunt vizibile din avion și reprezintă rezultatul impresionant al îmbinării dintre agricultură, știință și creativitate.

Ideea îi aparține lui Tanyapong Jaikham, un fermier din Thailanda, care a folosit o metodă de plantare inteligentă a culturilor.

Fermierul lucreză și într-o fabrică, dar nu este străin de artă: Tanyapong Jaikham a reușit să își facă timp să creeze aceste expoziții magnifice pe terenul său din Chiang Rai, zonă situată în nordul Thailandei.

Lucrările de artă înfățișează trei pisici dormind, iar una dintre ele îmbrățișează un pește

Kaikham a lucrat la proiect în timpul liber, începând din luna octombrie a acestui an.

Fermierul a folosit diverse tipuri de plante de orez colorate pentru a crea această lucrare uimitoare cu pisici.

De asemenea, bărbatul a avut nevoie de ajutorul a peste 200 de voluntari pentru a planta manual orezul, care crește în diferite culori.

Lucrând alături de un artist, echipa a folosit un dronă pentru a se asigura că plantează în locurile corecte.

Fermierul a fost inspirat de arta japoneză Tambo – unde operele de artă în câmpurile de orez atrag turiști din întreaga lume

Plantele își schimbă nuanța pe măsură ce cresc.

Este important să poziționăm (semințele de orez) în mod precis, iar culturile își vor schimba treptat nuanțele în timp” a explicat bărbatul, potrivit sursei citate.

Mai multe turnuri de observație special construite la colțurile câmpurilor permit vizitatorilor să vadă aceste creații incredibile dintr-o perspectivă aeriană.

Așteptăm zeci de mii de oameni să vină să vadă arta în câmpurile de orez”, a adăugat fermierul artist.

Noi avertizări pentru riscuri de incendii majore în zona de Vest a Australiei

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Zone întinse din Australia se confruntă cu un val de căldură, iar autorităţile australiene au emis multiple avertizări cu privire la creşterea riscului de incendii de vegetaţie în multe regiuni ale statului Australia de Vest, informează Reuters, citat de Știrile Pro TV.

Avertizări meteo: Temperaturile din unele regiuni ar putea atinge aproximativ 45 de grade Celsius

Meteorologii au emis alerte de caniculă pentru vestul statului Australia de Vest, pentru Teritoriul de Nord învecinat şi pentru estul statului Queensland.

Aceștia au averitizat că temperaturile din unele regiuni ar putea atinge aproximativ 45 de grade Celsius.

În Perth, capitala statului Australia de Vest, cel mai mare stat australian, o temperatură maximă de 35 de grade Celsius a fost prognozată pentru duminică, depăşind cu cinci grade Celsius valoarea medie calculată pentru luna decembrie, potrivit datelor meteorologice.

Fenomenul El Nino continuă să provoace haos climatic în Australia: Incendii violente în Vest și inundații devastatoare în Est

Luna aceasta, Estul Australiei a fost zguduit de fenomenul El Nino, care a generat temperaturi extraordinar de ridicate în apele Oceanului Pacific, declanșând un val de căldură, cicloane, secetă și incendii de vegetație.

Peste 20 de incendii devastatoare au fost înregistrate în Australia de Vest, inclusiv un focar necontrolat în apropierea orașului Pemberton, cu aproximativ 5.000 de locuitori.

În același timp, regiuni extinse de coastă din estul Australiei se confruntă cu ploi torențiale, generând alerte de inundații și avertismente de furtuni puternice în New South Wales, cel mai populat stat al țării, cu capitala la Sydney.

Posibil dezastru ecologic lângă Vulcanii Noroioși: O baltă de petrol pune în pericol pânza freatică și amplifică riscul de incendii

Captură video: Facebook
Captură video: Facebook

O baltă de petrol acumulată pe un versant din apropierea Vulcanilor Noroioși din comuna Scorțoasa prezintă risc mare de poluare a pânzei freatice, dar și de incendii, scrie Adevărul.

Avertismentul a fost emis de un localnic din Scorțoasa, care a publicat pe Facebook înregistrarea cu efectele scurgerii de hidrocarburi.

Pe filmarea care durează mai bine de șase minute, autorul surprinde și câteva resturi de bidoane, semn că unii dintre localnici știau locul și s-au aprovizionat cu combustibilul brut de aici.

Misterul scurgerii de petrol de la Vulcanii Noroioși a dus la o dezbatere deschisă cu privire la sursele poluării din localitatea Scorțoasa

După ce clipul a fost făcut public, a izbucnit o dezbatere intensă, în care oamenii au evidențiat două posibile surse ale scurgerii.

Unii susțin că hidrocarburile nu au apărut recent în locul respectiv, ci cu câțiva ani în urmă. Acestea ar proveni dintr-o pungă de țiței.

Hidrocarburile ar fi străbătut fisurile scoarței exact așa cum gazele se eliberează în întreaga zonă, formând conurile vulcanilor noroioși.

Petrolul ar proveni de la o conductă scoasă din uz

Alții sunt ferm convinși că petrolul provine dintr-o conductă scoasă din uz și abandonată în pământ de mult timp.

Satul Beciu din comuna Scorțoasa, odinioară înconjurat de o pădure de sonde pentru extracția țițeiului, devine acum epicentrul unei dezbateri pline de mister.