Acasă Blog Pagină 53

Pădurile planetei arată bine. În interior, se destramă

Autor
Stirea Verde
-
Pădure - Foto Unsplash

Privite din satelit sau de pe marginea drumului, pădurile lumii par să reziste. Suprafețele împădurite globale nu s-au prăbușit. Verdele e acolo. Problema e ce se ascunde în spatele lui.

Un studiu publicat în ianuarie 2026 în Nature Plants, bazat pe analiza a peste 31.000 de specii de arbori din întreaga lume, trage un semnal de alarmă care contrazice imaginea reconfortantă: pădurile planetei se transformă silențios, înlocuind speciile care le-au dat stabilitate cu specii care arată bine pe termen scurt și cedează pe termen lung.

Cercetătorii de la Universitatea Aarhus din Danemarca, coordonați de profesorul Jens-Christian Svenning, au documentat o schimbare structurală profundă. Speciile cu creștere lentă — lemn dens, frunze groase, vieți de sute de ani — dispar. În locul lor avansează speciile cu creștere rapidă, preferate de industria lemnului și de programele de reîmpădurire pentru că sunt ieftine, disponibile și ușor de plantat.

Această înlocuire nu e neutră

Speciile lente sunt coloana vertebrală a ecosistemelor forestiere tropicale și subtropicale. Ele stochează cantități disproporționat de mari de carbon, stabilizează solurile, reglează ciclurile apei și susțin rețele complexe de animale, insecte și fungi. Speciile rapide, în schimb, au rădăcini superficiale și lemn moale — rezistă mai prost la secete, furtuni și dăunători. O pădure dominată de ele arată verde, dar e fragilă structural.

Homogenizarea forestieră

Fenomenul are un nume în literatura științifică: homogenizare forestieră. Pădurile devin din ce în ce mai asemănătoare între ele, dominate de aceleași câteva specii generaliste cu creștere rapidă, în timp ce speciile native specializate — adesea endemice, adaptate la condiții locale precise — dispar fără să fie înlocuite funcțional.

Consecința directă e că pădurile viitorului vor absorbi mai puțin carbon decât cele de azi. Capacitatea lor de a rezista la schimbările climatice va scădea tocmai în momentul în care ar trebui să crească.

Paradoxul central al studiului e și cel mai incomod politic: programele de reîmpădurire care plantează specii rapide — exact tipul promovat de majoritatea campaniilor naționale și internaționale — pot accelera degradarea ecosistemelor pe care pretind că le salvează. Profesorul Svenning e explicit: când se stabilesc păduri noi, trebuie pus un accent mult mai mare pe speciile lente, rare și native. Nu câți copaci plantezi — ci ce plantezi.

Ce ar trebui să se schimbe

Cercetătorii propun o reorientare clară a politicilor forestiere: speciile lente trebuie promovate activ în programele de conservare și restaurare. Ele interacționează pozitiv cu refacerea comunităților de animale mari, care la rândul lor sunt esențiale pentru funcționarea ecosistemelor pe termen lung.

Pădurile nu se evaluează după suprafață. Se evaluează după ce trăiește în ele.

AFM a lansat bugetul de mediu pentru 2026. 250 de milioane de lei merg la împăduriri. Câți copaci din anii trecuți mai sunt în viață?

Autor
Sorin PREDA
-
Fonduri europene mediu - Foto Jakub Żerdzicki Unsplash;

AFM a lansat bugetul de mediu pentru 2026. 250 de milioane de lei merg la împăduriri.

Câți copaci din anii trecuți mai sunt în viață?

Ministerul Mediului condus de userista Diana Buzoianu a pus în consultare publică, pe 10 mai, proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu pe 2026. Cinci programe, alocări clare, anunț cu ecou în presă. Totul sună bine pe hârtie.

Pachetul e consistent: 1,5 miliarde de lei pentru apă și canalizare — program nou pentru AFM —, 700 de milioane pentru modernizarea iluminatului public, 400 de milioane pentru stocare de energie în baterii, justificată prin explozia numărului de prosumatori și presiunea crescândă pe rețeaua de distribuție. Programul Rabla pentru persoane fizice primește 300 de milioane de lei, cu o condiție nouă: accent pe mașinile produse și asamblate în Europa, în linie cu orientările Comisiei Europene din programul „Fabricat în Europa”.

Și pe ultimul loc în comunicatul ministerial: 250 de milioane de lei pentru împăduriri.

Banii există. Transparența, nu

Nu e o sumă mică. E și singura linie de buget al cărei rezultat real nu poate fi verificat de nimeni din afara sistemului. AFM nu publică rate de supraviețuire a puieților plantați în programele anterioare. Nu există rapoarte publice care să arate câți dintre copacii plantați în campaniile naționale din ultimii ani au prins rădăcini și trăiesc astăzi. Ministerul anunță hectare plantate. Nu anunță hectare de pădure.

Diferența contează enorm. Un puiet plantat și mort după prima vară secetoasă nu e o pădure — e o statistică. România are un deficit forestier real și o istorie lungă de replantări eșuate din cauza lipsei de întreținere, a speciilor nepotrivite sau a terenurilor degradate alese greșit.

Ce spune știința despre replantare

Contextul internațional nu e liniștitor. Un studiu publicat în ianuarie 2026 în Nature Plants, pe baza analizei a peste 31.000 de specii de arbori, arată că programele de reîmpădurire care prioritizează speciile cu creștere rapidă — ieftine și ușor de gestionat — pot accelera tocmai degradarea ecosistemelor forestiere pe care pretind că le refac. Speciile lente, cu lemn dens, sunt cele care stochează carbon, stabilizează solul și rezistă la secetă. Ele sunt și cele mai rar plantate în programele naționale.

România nu face excepție de la această tendință globală. Și nu raportează suficient pentru ca cineva să poată verifica dacă face excepție.

Un buget fără bilanț

Diana Buzoianu a declarat că „ținta anului 2026 este ca proiectele de mediu să nu mai fie percepute și tratate separat de dezvoltarea locală.” E o direcție corectă. Dar atât timp cât rezultatele programului de împăduriri rămân neraportate public — câți puieți au supraviețuit, pe ce terenuri, cu ce specii —, cele 250 de milioane de lei riscă să urmeze același traseu ca alocările anterioare: anunțate cu fanfară, evaluate în liniște.

Banii pentru păduri există. Ce lipsește e obligația de a arăta ce s-a întâmplat cu banii pentru pădurile de ieri.

Știai că rechinii-taur au prieteni? Nu metaforic – literal. Aleg cu cine înoată și pe cine evită

Autor
Stirea Verde
-
Rechinii-taur au prieteni: studiu Fiji răstoarnă un mit - Foto Gerald Schömbs - Unsplash;

Șase ani. 184 de rechini-taur urmăriți individual. 8.192 de minute de observații subacvatice la Shark Reef Marine Reserve din Fiji. Concluzia studiului publicat în Animal Behaviour de cercetători de la universitățile Exeter și Lancaster, alături de Fiji Shark Lab: rechinii-taur nu se asociază la întâmplare. Au preferințe sociale active, formează legături stabile cu anumiți indivizi și evită deliberat alții.

Cu alte cuvinte, se comportă aproximativ ca noi la birou.

Comportamentele măsurate au inclus înotul paralel, urmărirea, conducerea grupului și „întoarcerea din drum” pentru a rămâne lângă un anumit individ. Adultii erau cel mai bine conectați social, asociindu-se frecvent cu rechini de dimensiuni similare. Exemplarele mai tinere, sub-adulte, apăreau rar la locul de observație — și atunci stabileau uneori legături cu adulți mai îndrăzneți.

„Ca oameni, cultivăm o gamă de relații sociale — de la cunoștințe ocazionale la prieteni apropiați, dar evităm activ și anumite persoane. Acești rechini-taur fac lucruri similare”, a declarat autoarea principală, Natasha D. Marosi, cercetătoare la Universitatea Exeter și fondatoarea Fiji Shark Lab.

Descoperirea nu e doar fascinantă în sine. Are consecințe practice directe. Modelele de management marin care tratează rechinii ca prădători solitari — și iau decizii de conservare, zone protejate sau cote de pescuit pe această premisă — sunt construite pe o fundație greșită. Dacă rechinii au rețele sociale funcționale, perturbarea unui individ-cheie poate dezorganiza un întreg grup, cu efecte în cascadă asupra ecosistemului recifal.

Fiji Shark Lab lucrează deja cu Ministerul Pescuitului din Fiji pentru a integra aceste date în politicile de conservare. E un început.

Hantavirus pe o navă de croazieră: 3 morți, 147 de pasageri blocați săptămâni pe ocean. Ce s-a întâmplat pe MV Hondius

Autor
Stirea Verde
-
Hantavirus pe MV Hondius: 3 morți, evacuări în Tenerife - Foto Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase Unsplash

Duminică dimineață, 10 mai 2026, nava de croazieră MV Hondius a acostat în portul industrial Granadilla de Abona din Tenerife, Insulele Canare. La bord: 147 de pasageri și membri ai echipajului, un cadavru și un focar activ de hantavirus — primul documentat vreodată pe o navă de croazieră în istoria medicinei.

Evacuările au început imediat după acostare. Pasagerii spanioli au fost primii debarcați, urmând să fie transportați cu avionul la Madrid, pentru carantinare la spitalul militar Gomez-Ulla. Olanda a anunțat două curse aeriene pentru repatrierea cetățenilor proprii. Cel puțin 23 de naționalități sunt reprezentate printre pasageri, inclusiv 17 americani.

Cum a început totul

Nava a plecat din Ushuaia, Argentina, pe 1 aprilie 2026, cu 147 de pasageri la bord, în cadrul unei croaziere de 33 de zile. Primele simptome au apărut la un bărbat olandez de 70 de ani, care a murit la bordul navei pe 11 aprilie: febră, dureri de cap, dureri abdominale, diaree — urmate de deteriorare rapidă respiratorie.

Soția sa a debarcat pe 24 aprilie la Insula Sfânta Elena cu simptome gastrointestinale. A murit pe 26 aprilie, la sosirea în spitalul din Johannesburg. Un al treilea pasager, cetățean german, a murit la bord. În total, trei decese confirmate, opt cazuri raportate OMS — dintre care șase confirmate prin PCR cu virusul Andes.

Virusul Andes — singura tulpină care se transmite între oameni

Hantavirusurile sunt o familie de peste 50 de virusuri care infectează rozătoarele și, accidental, oamenii. Transmiterea se produce de obicei prin contact cu urina, fecalele sau saliva rozătoarelor infectate — nu prin contact interuman. Virusul Andes face excepție: este singura tulpină de hantavirus pentru care a fost documentată transmiterea limitată de la om la om, prin contact apropiat și prelungit.

Nu există tratament specific. Medicii oferă doar îngrijire de susținere: hidratare, ventilație artificială, dializă. Rata de fatalitate în cazurile severe de hantavirus pulmonar este de aproximativ 40%.

Perioada de incubație — între una și opt săptămâni — explică de ce mulți pasageri erau aparent sănătoși la îmbarcare și au dezvoltat simptome ulterior. Aceasta complică semnificativ trasarea contactelor: cel puțin 30 de pasageri au debarcat la Insula Sfânta Elena la sfârșitul lunii aprilie, înainte ca amploarea focarului să fie înțeleasă, și autorități din multiple state monitorizează acum aceste persoane.

Cinci săptămâni fără port

Scenariul logistic a fost extrem de complicat. MV Hondius este o navă mică, concepută pentru croaziere de explorare în zone îndepărtate. Facilitatea medicală de la bord e minimală — medicamente antiinflamatoare, oxigen, fără echipamente de diagnostic sau ventilație mecanică. La sfârșitul lunii aprilie, medicul navei era printre cei doi membri ai echipajului grav bolnavi. Un pasager medic a preluat îngrijirile medicale.

Capul Verde nu a putut gestiona o operațiune de evacuare de această amploare. Președintele Insulelor Canare a refuzat inițial primirea navei, invocând temerile populației față de un nou focar epidemic, după experiența COVID-19. OMS a intervenit public, declarând că Spania are o obligație morală și legală față de pasageri, inclusiv față de cetățenii spanioli de la bord. Guvernul spaniol a aprobat în final andocarea.

Directorul general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a deplasat personal în Tenerife sâmbătă, asigurând că riscul pentru populația locală este scăzut și că Spania e pregătită pentru operațiune.

Ce urmează

OMS a distribuit 2.500 de kituri de diagnostic din Argentina către laboratoare din cinci țări. Autoritățile argentiniene reconstruiesc traseul perechii olandeze — index al focarului — care a călătorit timp de patru luni prin Chile, Uruguay și Argentina înainte de îmbarcare, vizitând zone în care virusul Andes este endemic.

Riscul global rămâne scăzut, conform evaluării OMS. Dar primul focar de hantavirus pe o navă de croazieră din istorie ridică întrebări legitime despre protocoalele medicale de urgență pe navele de explorare în zone îndepărtate — locuri unde cel mai apropiat spital de nivel terțiar poate fi la săptămâni distanță.

Libelulele văd o culoare invizibilă pentru om și au reinventat același truc molecular ca mamiferele

Autor
Stirea Verde
-
Libelulele văd dincolo de roșu uman — și folosesc același truc ca noi - Foto Brigitte Elsner Unsplash

Ochiul uman percepe lumina în intervalul 380–700 nanometri — de la violet la roșu profund. Dincolo de 700 nm, intrăm în infraroșu apropiat, un teritoriu invizibil pentru noi. Libelulele, se dovedește, nu au această limită. Un studiu publicat în ianuarie 2026 în Cellular and Molecular Life Sciences de o echipă de la Osaka Metropolitan University a descoperit că libelulele din familia Gomphidae pot detecta lumina la aproximativ 720 nm — dincolo de cel mai profund roșu vizibil uman — folosind un mecanism molecular aproape identic cu cel din ochii noștri.

Ceea ce face descoperirea cu adevărat remarcabilă nu este capacitatea vizuală a libelulelor în sine. Este faptul că natura a găsit aceeași soluție moleculară de două ori, independent, în linii evolutive separate de sute de milioane de ani.

Opsina — proteina care face posibilă culoarea

Vederea color la animale depinde de proteine numite opsine — molecule care absorb lumina la lungimi de undă specifice și transmit un semnal electric spre creier. Oamenii au trei tipuri de opsine: pentru albastru, verde și roșu. Libelulele au un număr neobișnuit de mare de variante de opsine, acoperind un spectru extins — de la ultraviolet la marginea roșie a spectrului vizibil.

Echipa condusă de profesorii Mitsumasa Koyanagi și Akihisa Terakita a identificat o opsin specifică la libelulele Gomphidae cu un vârf de absorbție la circa 720 nm. „Acesta este unul dintre cele mai sensibile la roșu pigmente vizuale descoperite vreodată”, a declarat profesorul Terakita. Măsurătorile de reflectanță pe specimene de Asiagomphus melaenops au arătat diferențe clare între masculi și femele în intervalul roșu-infraroșu apropiat — ceea ce sugerează că libelulele masculine folosesc aceste semnale vizuale pentru a identifica rapid femelele în timpul zborului.

Evoluție paralelă: natura a reinventat aceeași soluție

Descoperirea centrală: mecanismul molecular prin care opsina libelulei detectează lumina roșie profundă este identic cu cel din opsina roșie a mamiferelor, inclusiv a oamenilor. Nu a fost moștenit dintr-un strămoș comun — libelulele și mamiferele au divergat în urmă cu sute de milioane de ani. Această convergență independentă este un exemplu rar de evoluție paralelă la nivel molecular.

Cercetătorul Ryu Sato a descris rezultatul ca „neașteptat”: aceeași modificare moleculară precisă a apărut de două ori în istoria vieții, în organisme complet diferite, pentru a rezolva aceeași problemă — detectarea luminii roșii profunde. Natura a găsit „soluția perfectă” și a folosit-o de două ori.

De la zoologie la medicină

Descoperirea nu a rămas la nivelul biologiei comparative. Echipa a identificat poziția exactă dintr-o singură aminoacidă din proteină care controlează sensibilitatea la lungime de undă. Modificând această singură aminoacidă, au produs o versiune artificială a opsinei cu sensibilitate extinsă spre infraroșul apropiat — și au demonstrat că celulele echipate cu ea pot fi activate de lumina infraroșie.

Implicația pentru medicină vizează optogenetica — un domeniu care folosește lumina pentru a activa sau dezactiva celule specifice, inclusiv neuroni. Marea limitare actuală a optogeneticii este că lumina albastră, folosită cel mai frecvent, nu penetrează profund în țesuturile vii. Lumina roșie și infraroșie trece prin țesuturi mai eficient — ceea ce înseamnă că opsine derivate din libelule ar putea permite activarea celulelor adânc în creier sau în alte organe fără intervenție chirurgicală invazivă.

„Aceste descoperiri demonstrează că opsina este un instrument optogenetic promițător capabil să detecteze lumina chiar și profund în interiorul organismelor vii”, a concluzionat profesorul Koyanagi.

Premiile Breakthrough 2026: 18,75 milioane de dolari pentru terapii genetice, fizica muonului și matematica undelor

Autor
Stirea Verde
-
Premiile Breakthrough 2026: cine a câștigat Oscarurile științei - Foto Nicholas Fuentes Unsplash

Pe 18 aprilie 2026, Los Angelesul a găzduit cea de-a 12-a gală anuală a Premiilor Breakthrough — evenimentul pe care presa îl numește invariabil „Oscarurile științei”. Șase premii principale de câte 3 milioane de dolari fiecare, plus premii pentru cariere timpurii și un premiu special pentru întreaga activitate, totalizând 18,75 milioane de dolari. James Corden a prezentat pentru a cincea oară. Au înmânat trofee Jensen Huang, Sam Altman, Anne Hathaway, Tom Hanks și Lionel Richie. Premiul pentru matematică l-a primit lângă Sergey Brin. Știința, din nou pe covorul roșu.

Dincolo de spectacol, cine și pentru ce.

Terapii genetice: trei boli transformate, două cauze genetice descoperite

Cea mai densă categorie a fost Științele Vieții, cu trei premii principale.

Katherine A. High, Jean Bennett și Albert Maguire au primit premiul pentru dezvoltarea primei terapii genetice de înlocuire aprobată de FDA — Luxturna, aprobată în 2017 pentru amauroza congenitală Leber, o boală retiniană ereditară rară care duce la orbire completă în copilărie. Terapia a restaurat vederea la pacienți care nu văzuseră niciodată — un precedent care a deschis calea pentru zeci de terapii genice retiniene ulterioare și a stabilit standardele de reglementare și fabricație pentru întregul domeniu.

Stuart H. Orkin și Swee Lay Thein au primit premiul pentru descoperirea mecanismului care a permis tratarea bolii celulelor falciforme și beta-talasemiei prin editare genică. Orkin a identificat că reactivarea hemoglobinei fetale — care în mod normal se oprește după naștere — poate compensa hemoglobina adultă defectă. Această descoperire a stat la baza medicamentului Casgevy, prima terapie CRISPR aprobată de FDA, în 2023.

Rosa Rademakers și Bryan Traynor au primit premiul — independent unul de celălalt — pentru descoperirea celei mai frecvente cauze genetice a SLA și a demenței frontotemporale: o mutație de tip expansiune repetitivă în gena C9orf72. Descoperirea a legat două boli considerate anterior separate, a deschis calea testării genetice și a orientat cercetarea terapeutică spre o țintă moleculară precisă.

Fizică fundamentală: muonul și simetria

Premiul principal în Fizică Fundamentală a mers la colaborările Muon g-2 de la CERN, Brookhaven National Laboratory și Fermilab — sute de oameni de știință care au măsurat cu precizie extremă momentul magnetic anomal al muonului, o cantitate care în Modelul Standard are o valoare calculată exact. Discrepanța dintre teoria și experiment sugerează existența unor particule sau forțe nedescoperite. Este una dintre cele mai intense căutări active din fizica particulelor.

Premiul Special pentru întreaga activitate a mers la David J. Gross — laureat Nobel 2004 — pentru șase decenii de contribuții la fizica teoretică, de la descoperirea libertății asimptotice în teoria cromatodinamicii cuantice până la teoria corzilor.

Matematică și un premiu inaugural

Premiul în Matematică a mers la Frank Merle pentru munca transformatoare asupra ecuațiilor de evoluție neliniare — matematica undelor, fluidelor și sistemelor dinamice complexe.

Un moment aparte al galei a fost înmânarea primului Vera Rubin New Frontiers Prize — un premiu nou, dedicat fizicienelor tinere — Carolinei Figueiredo, doctorand la Princeton, a cărei cercetare identifică conexiuni geometrice profunde între teorii de fizica particulelor aparent neînrudite, sugerând că comportamentul particulelor fundamentale ar putea fi guvernat de structuri geometrice subiacente, nu de spațiu-timp.

Premiile Breakthrough nu recompensează ultima descoperire publicată. Recompensează cercetarea care a schimbat un domeniu — uneori cu decenii de distanță față de momentul descoperirii. Asta le face un barometru al ce consideră comunitatea științifică drept fundamente reale ale progresului, nu ale zgomotului de actualitate.

Entresto a pierdut 46% din venituri într-un trimestru. Ce se întâmplă cu cel mai vândut medicament pentru inimă

Autor
Stirea Verde
-
Entresto Novartis: scădere de 46% după expirarea brevetului SUA - Foto Madison Agardi Unsplash

Entresto a fost timp de câțiva ani cel mai vândut medicament al Novartis și unul dintre cele mai valoroase produse farmaceutice din lume în indicația insuficiență cardiacă. Un singur trimestru a schimbat radical tabloul. Rezultatele financiare publicate pe 28 aprilie 2026 arată că vânzările globale ale Entresto au scăzut cu 46% față de trimestrul unu din 2025 — de la 2,26 miliarde de dolari la 1,3 miliarde. Acțiunile Novartis au scăzut cu 3% imediat după publicarea raportului.

Ce s-a întâmplat

Cauza este directă și predictibilă: expirarea brevetului american. Genericele au intrat pe piața SUA în vara lui 2025, iar erodarea a fost mai rapidă decât estimaseră analiștii. Vânzările SUA ale Entresto au scăzut cu 13% la nivel de companie pentru întregul trimestru, cu genericele contribuind negativ cu 14 puncte procentuale și prețurile cu încă 4. Impactul a depășit prognozele: analiștii estimaseră vânzări de 1,37 miliarde de dolari pentru Entresto în T1 2026, conform datelor Visible Alpha. Rezultatul real a fost cu 60 de milioane sub estimare.

Novartis se așteaptă ca genericele să îi reducă veniturile cu aproximativ 4 miliarde de dolari în tot anul 2026 — una dintre cele mai mari erodări prin pierdere de exclusivitate din istoria companiei. Entresto nu e singura victimă: Tasigna, un medicament pentru cancer, a scăzut 59%, iar Promacta, pentru trombocitopenie, a scăzut 66% față de aceeași perioadă a anului anterior. Împreună, cele trei medicamente contribuiseră cu peste 6 miliarde de dolari la vânzările din SUA în 2024, înainte de genericare.

De ce Entresto a contat atât de mult

Entresto — combinația sacubitril/valsartan — a fost aprobat în 2015 și a reprezentat un salt real în tratamentul insuficienței cardiace cu fracție de ejecție redusă. Studiul PARADIGM-HF a demonstrat că reduce mortalitatea cardiovasculară și spitalizările față de enalapril, standardul de îngrijire de decenii. A generat la vârf 7,7 miliarde de dolari în vânzări anuale — un blocbuster care finanța o mare parte din cheltuielile de cercetare și dezvoltare ale Novartis.

Pierderea exclusivității înseamnă că medicamentul devine accesibil la o fracție din prețul original — ceea ce e în mod evident o veste bună pentru pacienți și sistemele de sănătate. Pentru Novartis, înseamnă că modelul de creștere trebuie reconstruit în jurul produselor noi.

Ce vine după

Novartis nu se află în criză existențială — portofoliul de produse noi compensează parțial. Kisqali, pentru cancer mamar, a crescut 59% la 1,5 miliarde de dolari. Pluvicto, pentru cancer de prostată, a crescut 73% la 642 milioane. Leqvio, un medicament inovativ pentru colesterol care necesită doar două injecții pe an, a crescut 76% la 452 milioane. Kesimpta și Scemblix au avut și ele creșteri solide.

Directorul financiar Mukul Mehta a declarat că tendința negativă nu va dura: creșterea din restul portofoliului comercial va depăși erodarea prin generice în a doua jumătate a lui 2026.

Dar tabloul ilustrează un pattern sistemic din industria farmaceutică. Medicamentele care au primit investiții masive de cercetare și au generat miliarde de dolari sunt, prin design, destinate să devină ieftine. Brevetul expiră, genericele intră, prețul cade — iar compania trebuie să fi investit deja în noul val de produse înainte ca asta să se întâmple. Novartis a făcut în bună parte această tranziție. Altele nu reușesc.

Entresto continuă să crească în afara SUA — este aprobat pentru insuficiență cardiacă la nivel global și pentru hipertensiune în China și Japonia. Patentul european expiră mai târziu în 2026, iar Novartis se pregătește pentru un al doilea val de erodare pe piețele europene.

Apa carbogazoasă ajută la slăbit? Ce spune cercetarea — și de ce răspunsul e mai complicat decât par titlurile

Autor
Stirea Verde
-
Apa carbogazoasă și slăbitul: ce spune știința în 2026 - Foto Karim Ghantous Unsplash

Pe rețelele sociale, apa carbogazoasă a căpătat în ultimii ani o reputație duală: unii influenceri o prezintă ca secret al greutății ideale, alții o acuză că îngrașă. Niciuna dintre afirmații nu era susținută solid de date clinice. Un studiu publicat în ianuarie 2025 în BMJ Nutrition, Prevention & Health de dr. Akira Takahashi din Japonia a adus primul răspuns formal — și a generat o dezbatere care continuă în 2026.

Mecanismul propus: CO2 și metabolismul glucozei

Takahashi a pornit de la o observație din nefrologie: în hemodializă, când CO2 intră în sânge prin procesul de filtrare, globulele roșii cresc absorbția de glucoză. Mecanismul implică enzima anhidraza carbonică, care convertește CO2 în bicarbonat, creând un mediu alcalin în interiorul celulei roșii — care la rândul său stimulează transportul glucozei în celulă.

Ipoteza: același proces ar putea apărea când bei apă carbogazoasă, CO2-ul trecând din stomac în circulația sanguină. Dacă celulele absorb mai multă glucoză, nivelul de zahăr din sânge scade temporar. Iar când glicemia e mai scăzută între mese, corpul ar arde mai eficient grăsimile ca sursă de energie.

Concluzia studiului: efectul există, dar e mic

Analiza lui Takahashi — publicată în BMJ Nutrition, Prevention & Health — confirmă că mecanismul este plauzibil biologic. Nivelurile de zahăr din sânge scad temporar după consumul de apă carbogazoasă, consistent cu ipoteza. Dar efectul este mic. Autorul însuși a scris explicit: „Apa carbogazoasă nu este o soluție independentă pentru pierderea în greutate.”

Studiul are limitări semnificative recunoscute chiar de autor: este o analiză a unui singur cercetător, se bazează parțial pe date din 2004, nu include monitorizare continuă a glicemiei și nu testează direct efectul pe greutatea corporală. ScienceDaily a reprodus concluzia în aprilie 2026: efectul metabolic există, dar este minimal și nu poate substitui dieta și exercițiul fizic.

Ce face de fapt apa carbogazoasă

Dincolo de mecanismul glucozei, există câteva efecte documentate mai solid. Apa carbogazoasă poate crește senzația de sațietate — bulele extind stomacul și trimit semnale de plinătate mai repede. Poate înlocui băuturile îndulcite — trecerea de la suc sau sifon cu zahăr la apă minerală reduce aportul caloric semnificativ, dar asta nu e un efect al CO2-ului, ci al eliminării zahărului. Hidratarea în sine — indiferent de tip — ajută la controlul apetitului. Studii anterioare au arătat că două pahare de apă înainte de masă reduc aportul caloric și contribuie la pierderea în greutate.

Există și o afirmație opusă care circulă din 2017: un studiu pe șobolani masculi și 20 de oameni a sugerat că băuturile carbogazoase cresc grelina — hormonul foamei. Dar acest studiu nu a fost niciodată replicat și nu implică apa minerală simplă, ci băuturile carbogazoase în general.

Răspunsul clar

Apa carbogazoasă neîndulcită nu îngrașă. Nu este o cauză documentată a creșterii în greutate. Poate produce un efect metabolic minor prin absorbția glicemiei, dar efectul este prea mic pentru a fi o strategie de slăbit în sine. Valoarea ei reală în managementul greutății este ca înlocuitor pentru băuturile cu zahăr și ca instrument de hidratare care poate reduce ușor apetitul.

Dacă bei apă carbogazoasă în loc de suc, sifon sau băuturi energizante — da, te ajută la greutate. Dacă o adaugi lângă o dietă nesănătoasă în speranța că CO2-ul face treaba — nu.

Știai că un bebeluș născut în iulie 2025 fusese conceput în mai 1994 — și a stat 31 de ani ca embrion congelat?

Autor
Stirea Verde
-
Bebeluș născut în 2025 din embrion congelat din 1994 - Foto Garrett Jackson Unsplash

În iulie 2025, în Ohio, s-a născut Thaddeus Daniel Pierce. Nu ar fi nimic remarcabil în asta dacă embrionul din care s-a dezvoltat nu ar fi fost congelat în mai 1994 — când părinții lui adoptivi erau ei înșiși copii mici. Thaddeus a petrecut 31 de ani și două luni în azot lichid, la minus 196 de grade Celsius, înainte de a fi implantat și de a ajunge la termen. Este cel mai bătrân embrion uman care a dus la o naștere reușită, conform înregistrărilor medicale disponibile.

Recordul anterior era deținut de niște gemeni născuți în 2022 din embrioni congelați în 1992. Înainte de ei, recordul aparținea lui Molly Gibson, născută în 2020 dintr-un embrion păstrat 27 de ani.

Cum a ajuns embrionul să existe

Linda Archerd a trecut prin fertilizare in vitro la începutul anilor ’90. A rămas cu patru embrioni crioconservați după ce unul a dus la nașterea unei fiice, acum în jur de 30 de ani. După divorț, a păstrat embrionii pe cont propriu — aproximativ 1.000 de dolari pe an în taxe de stocare — fără să știe ce va face cu ei. La menopauză, a ales donarea prin programul Snowflakes, administrat de agenția Nightlight Christian Adoptions.

Lindsey și Tim Pierce au primit embrionii în noiembrie 2024. Dintre trei transferați, unul s-a implantat. Thaddeus s-a născut pe 26 iulie 2025.

Întrebările

Legislația americană nu impune nicio limită de timp pentru stocarea embrionilor. Marea Britanie a prelungit recent limita la 55 de ani. Specialiștii estimează că există în prezent milioane de embrioni congelați în lume fără un plan clar de utilizare sau distrugere. Cazul Thaddeus pune în lumină un paradox discret al medicinei reproductive moderne: tehnologia a depășit cu mult cadrul legal și etic care ar trebui să o guverneze. Sora genetică a lui Thaddeus are 30 de ani. El are câteva luni.

Uleiul de măsline extravirgin îmbunătățește cogniția prin microbiom — și nu orice ulei de măsline face asta

Autor
Stirea Verde
-
Uleiul de măsline extravirgin îmbunătățește cogniția prin microbiom Foto - Roberta Sorge Unsplash

Uleiul de măsline extravirgin este unul dintre cele mai studiate alimente din istoria nutriției. Beneficiile sale cardiovasculare sunt bine documentate. Asocierea cu dieta mediteraneană l-a plasat constant în topul recomandărilor pentru longevitate și sănătate metabolică. Dar mecanismul precis prin care ar putea proteja creierul rămânea neclar — și, mai important, nu se știa dacă toate tipurile de ulei de măsline produc același efect. Un studiu publicat pe 24 ianuarie 2026 în Microbiome, realizat în cadrul proiectului PREDIMED-Plus, a adus primul răspuns prospectiv la aceste întrebări.

Studiul și cohorta

Echipa condusă de Jiaqi Ni de la Universitat Rovira i Virgili din Spania a analizat date de la 656 de adulți cu vârste între 55 și 75 de ani, supraponderali sau obezi, cu sindrom metabolic — o combinație de factori de risc care include tensiune arterială crescută, glicemie ridicată, exces de grăsime abdominală și valori anormale ale colesterolului. Participanții au fost urmăriți timp de doi ani în cadrul studiului PREDIMED-Plus, un proiect clinic major care analizează efectele dietei mediterane cu restricție calorică.

La baseline și la finalul celor doi ani, participanții au completat teste cognitive — memorie, limbaj, rezolvare de probleme — și au furnizat probe de scaun pentru analiza microbiomului intestinal. Consumul de ulei de măsline a fost înregistrat și clasificat: virgin sau rafinat.

Rezultatele: tipul uleiului contează decisiv

Participanții care consumau ulei de măsline virgin au arătat îmbunătățiri ale funcției cognitive și o diversitate mai mare a microbiomului intestinal pe parcursul celor doi ani. Cei care consumau ulei de măsline rafinat au prezentat o diversitate microbiotică mai redusă în timp — exact opusul.

Diferența dintre cele două tipuri de ulei este fundamentală: uleiul de măsline virgin și extravirgin păstrează polifenolii — compuși bioactivi ca oleocanthalul și oleuropeina — care se pierd în procesul de rafinare. Uleiul rafinat, mai ieftin și mai stabil termic, nu conține acești compuși în cantități semnificative.

Bacteria mediator: Adlercreutzia

Cel mai specific rezultat al studiului a fost identificarea unui genus bacterian — Adlercreutzia — care apărea în concentrații semnificativ mai mari la participanții care consumau ulei virgin și care parea să medieze aproximativ jumătate din beneficiul cognitiv. Adlercreutzia este o bacterie producătoare de echol — un metabolit al izoflavonelor cu proprietăți antiinflamatoare și neuroprotectoare.

Mecanismul propus: polifenolii din uleiul extravirgin hrănesc bacterii benefice din intestin, inclusiv Adlercreutzia, care produc la rândul lor metaboliți cu efect antiinflamator și neuroprotector. Aceștia ajung la creier prin axa intestin-creier, reducând inflamația neurală și potențial încetinind declinul cognitiv.

Acesta este primul studiu prospectiv uman care analizează specific triada ulei de măsline — microbiom intestinal — funcție cognitivă în aceeași cohortă, pe o perioadă de doi ani. Studiile anterioare fie analizaseră individual aceste relații, fie fuseseră de scurtă durată.

Context și limitări

Studiul este observațional — nu poate stabili cauzalitate certă. Participanții cu sindrom metabolic nu sunt reprezentativi pentru toată populația. Consumul de ulei a fost auto-raportat, cu posibile erori. Și beneficiile cognitive observate sunt modeste — nu vorba de o recuperare dramatică, ci de o pantă mai lentă a declinului în doi ani.

Dar relevanța practică a mesajului este simplă: nu tot uleiul de măsline e echivalent. Versiunea rafinată — mai ieftină, mai comună în gătitul industrial și în multe restaurante — nu produce aceleași efecte. Dacă beneficiile pentru creier sunt confirmate de studii ulterioare, distincția între extravirgin și rafinat capătă o greutate clinică pe care marketingul o anunțase, dar știința o demonstra abia acum.

1...525354...725Pagina 53 din 725