O bacterie rezistentă la antibiotice nu dispare atunci când părăsește spitalul, ferma sau organismul uman. Poate ajunge în ape uzate, râuri, sol și alte compartimente ale mediului, unde genele de rezistență pot continua să circule. Urmărește Europa această parte a traseului? Nu suficient. O analiză a 18 planuri naționale, care acoperă peste 76% din populația Europei, arată că supravegherea de mediu a rezistenței antimicrobiene rămâne fragmentată și neuniformă.
Aceasta este întrebarea centrală: putem controla rezistența la antibiotice dacă monitorizăm bine oamenii și animalele, dar insuficient mediul prin care microorganismele și genele lor pot circula între cele două?
Ce lipsește din sistemul european de supraveghere?
Europa a construit sisteme tot mai armonizate pentru urmărirea rezistenței antimicrobiene în sănătatea umană și veterinară. Componenta de mediu a rămas în urmă.
Autorii analizei publicate în npj Antimicrobials and Resistance spun că există numeroase inițiative și seturi de date, dar metodele, resursele și structurile de guvernanță diferă.
Problema nu este absența totală a măsurătorilor. Problema este lipsa unui sistem continuu și orientat spre traseele de transmitere.
Cu alte cuvinte, detectarea unei gene de rezistență într-o probă de apă spune că ea există acolo. Un sistem de supraveghere matur trebuie să ajute și la înțelegerea drumului: de unde vine, unde poate ajunge și în ce punct intervenția ar reduce riscul.
De ce poate apa deveni importantă pentru rezistența la antibiotice?
Apa conectează multe dintre mediile în care antibioticele și bacteriile sunt prezente. Apele uzate colectează microorganisme provenite din gospodării, spitale și alte surse, iar sistemele naturale continuă traseul în aval.
Mediul poate conține atât bacterii rezistente, cât și elemente genetice care poartă rezistența. Acestea pot interacționa cu alte microorganisme.
StireaVerde a prezentat deja bacterii și gene de rezistență la antibiotice detectate în apa subterană. Noul material european schimbă scara întrebării: nu dacă fenomenul există, ci dacă statele îl urmăresc într-un mod suficient de coerent pentru a-l controla.
Apa poate arăta perfect limpede și totuși să transporte informație genetică pe care ochiul nu o poate vedea. Din acest motiv, supravegherea rezistenței nu poate fi înlocuită de parametrii obișnuiți de calitate vizuală.
Cât de fragmentată este monitorizarea în Europa?
Analiza a comparat 18 planuri naționale de acțiune împotriva rezistenței antimicrobiene. Împreună, acestea acoperă mai mult de 76% din populația Europei.
Autorii au găsit recunoașterea largă a rolului mediului, dar și diferențe substanțiale privind prioritățile, finanțarea, metodele și responsabilitățile instituționale.
Mai multe programe europene încearcă deja să reducă acest decalaj, iar noile acte legislative privind apa creează oportunități suplimentare pentru colectarea și integrarea datelor.
Problema este transformarea proiectelor și măsurătorilor izolate într-o supraveghere permanentă. Fără standarde comparabile, două seturi de date din țări diferite pot fi greu de pus în aceeași hartă epidemiologică.
Ce ar trebui să însemne asta pentru România?
România nu pornește de la zero. Calitatea apelor este monitorizată prin mai multe programe, iar laboratoarele medicale și veterinare urmăresc rezistența antimicrobiană în propriile sisteme.
Provocarea One Health este legătura dintre aceste lumi. O probă de apă, un izolat dintr-un spital și o bacterie identificată într-o fermă pot aparține aceleiași probleme chiar dacă sunt raportate în baze de date diferite.
Analiza europeană cere tocmai trecerea de la colecții fragmentate la un sistem capabil să urmărească traseele și punctele în care intervenția are cel mai mare efect.
Rezistența la antibiotice este adesea prezentată ca o cursă dintre medicament și bacterie. Realitatea este mai mare: cursa trece și prin canalizare, râu, sol și apă subterană. Dacă Europa urmărește pacientul, dar pierde urma bacteriei imediat ce aceasta intră în mediu, vede numai jumătate din traseu.
