9.6 C
București
joi, 16 mai, 2024

Klaus Iohannis a pledat pentru implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în cercetarea pentru mediu și climă și în economia verde

Klaus Iohannis, președintele României, a pledat ieri, 1 martie 2023, pentru implicarea femeilor în viața publică și profesională, pe fondul tranziției către o economie verde.

Președintele a participat la evenimentul „Femei în sustenabilitate“ unde a cerut măsuri pentru elaborarea de politici publice verzi și o tranziție climatică eficientă care să ducă la emisii de carbon cât mai reduse.

„Aveți o contribuție majoră în ceea ce privește punerea pe agenda publică a unor teme esențiale pentru prezentul și viitorul nostru: mă refer la schimbările climatice și la tranziția energetică. Fie că activați în sectorul public, în cel asociativ, financiar ori în cel de business, în educație sau cercetare, mare parte din eforturile pentru asigurarea sustenabilității în România vi se datorează dumneavoastră.

Resursele naturale sunt limitate și trebuie protejate, este un adevăr pe care trebuie să-l conștientizăm cu toții. Și tocmai de aceea, preocuparea și acțiunile dumneavoastră pentru o dezvoltare durabilă, care să nu ne pună în pericol viitorul, sunt atât de importante.

Vă mulțumesc pentru eforturile de a promova sustenabilitatea, prin acțiuni hotărâte, care să asigure un mediu mai curat și limitarea schimbărilor climatice“, a susținut președintele României.

Sustenabilitatea, esențială pentru Klaus Iohannis

„Domeniul sustenabilității este încă la început și presupune multe provocări, cărora sunt convins că le veți răspunde la cel mai înalt nivel de excelență. Este însă nevoie ca toți decidenții din zona publică și privată, femei și bărbați deopotrivă, să înțeleagă importanța acestui domeniu, iar evenimentul de astăzi sper să fie un semnal ferm în acest sens.

Susținerea femeilor pentru a se implica în viața publică și profesională trebuie să fie permanentă. Aceasta este convingerea mea fermă! Iar întâlniri precum cea de astăzi reprezintă una dintre modalitățile de a contribui la încurajarea doamnelor pentru a-și continua și dezvolta carierele, inclusiv, sau în special, în domenii vitale pentru viitorul nostru“, a mai adăugat Klaus Iohannis.

Femeile pot juca un rol crucial ca mentori și cadre didactice

Potrivit președintelui, efectele schimbărilor climatice sunt deja resimțite și în România, iar nevoia de a acționa pentru a contracara aceste procese este esențială. Ea trebuie să fie făcută corect, astfel încât să ducă la o tranziție eficientă către un viitor verde.

Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul societății. Avem nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educația și cercetarea pentru mediu și climă, precum și în economia verde, toate acestea având mize din ce în ce mai mari pentru bunăstarea noastră.

Dincolo de impactul vizibil și direct pe care îl au schimbările climatice, evident în intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, un risc pentru România și întreaga lume îl constituie perspectiva unei tranziții dezordonate către o economie durabilă, cu emisii reduse de carbon. Măsurile pentru a reduce riscul unei astfel de tranziții includ alinierea programelor de studii și reconversie profesională cu cererea de pe piața muncii, precum și pregătirea administrației pentru a participa la elaborarea de politici publice verzi. Formarea adecvată a resursei umane pentru a susține tranziția climatică este esențială, iar în acest sens femeile pot juca un rol crucial ca mentori și cadre didactice.

Nu putem cere implicare fără a ne asigura însă că există un cadru adecvat pentru participarea femeilor la promovarea sustenabilității și la tranziția climatică. Acest cadru trebuie să ofere tratament egal indiferent de gen, recompensă financiară similară și oportunități egale de a ocupa funcții de conducere și demnități legate de protecția mediului, economia verde sau limitarea schimbărilor climatice. O atenție deosebită trebuie să se îndrepte spre sprijinirea și încurajarea tinerelor în a-și asuma roluri active în aceste domenii, începând cu accesul la o educație adecvată, inclusiv în domenii tehnice și științifice, importante pentru tranziția verde“, a mai spus președintele.

spot_img
Latest news
știri