Climatolog: ”Se anunță peste 70 de grade Celsius, la nivelul solului”

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Conform specialiștilor, vara anului 2021 va intra în istoria climatologiei, anunțându-se temperaturi de peste 70 de grade Celsius, la nivelul solului.

Climatologul Roxana Bojariu a precizat că, din păcate, trăim criza climatică și trebuie să ne așteptăm la noi fenomene extreme. Intensitatea și persistența lor e mult mai mare. Avem de-a face cu energie sporită în sistem datorită încălzirii globale.

Climatologul a mai precizat că toate fenomenele au la bază accelerarea încălzirii globale. Din această cauză, putem ajunge la anumite praguri în sistemul climatic, după care să existe amplificări și mai mari și nu vom mai putea ține pasul cu aceste fenomene care se succed în cascadă.

Orașele mari vor cunoaște temperaturi de 70 de grade Celsius

Toată emisfera nordică, acolo unde este vară, a fost dominată de aceste cupole de căldură sau de instabilități puternice, cu inundații foarte mari, din Europa până în China, până în Japonia, cu valuri de căldură”, a declarat climatologul Roxana Bojariu.

În ceea ce privește România, toate orașele mari România se vor confrunta cu temperaturi extreme.

La nivelul solului, se anunță peste 70 de grade Celsius, potrivit specialistului Bojariu. România este pusă în fața unei schimbări de proporții, însă în cazul de față nu vorbim doar despre schimbarea climei, care generează astfel de fenomene, precizează Ziarul Unirea.

Viitorul depinde de acțiunile noastre de acum

Mai mult, climatologul a explicat că va trebui să ne gândim foarte serios cum să domolim această cursă infernală prin reducerea emisiilor și cum să ne adaptăm la ceea ce deja am schimbat în sistemul climatic, și ceea ce, în viitorul apropiat, este de neschimbat.

Ne așteaptă, în viitorul apropiat, lucruri determinate de acțiunile noastre de până acum. E posibil să avem temperaturi mai mari într-o parte sau alta a Europei, după cum e posibil să avem și furtuni puternice, inclusiv cu tornade, dar e greu de spus unde și când.

Deocamdată trebuie să fim foarte atenți la actualizările informațiilor meteorologice, inclusiv la nowcasting-uri”, a explicat climatologul Roxana Bojariu la Antena 3.