O nouă lege a pescuitului a fost depusă în Parlament, cerându-se sprijinul tuturor deputaților și senatorilor de Constanța pentru aprobarea ei.
Coinițiatorul este deputatul PNL, Bogdan Bola. Acesta susține că noul act normativ își propune să fie mult mai prietenos cu mediul înconjurător și insistă ca restul paralametarilor să studieze proiectul legislativ, arată Ziua de Constanța.
“Ne dorim ca prin Legea Pescuitului să stopăm aceasta degringoladă şi să începem să gândim mai mult pentru natură. Astfel, proporțional cu distrugerea habitatelor acvatice, prin îndiguiri și barări, acțiune dublată de intensificarea pescuitului, capturile au scăzut într-o 100 de ani, în perioada 1920-2020, de la 24 de mii de tone la doar 2.7 mii tone. Dacă ne uităm la specii, sturionii s-au decimat, de la 10570 de exemplare de nisetru pescuite comercial în 1904 la numai 23 de în 2004. Toate acestea sunt conectate și din păcate, greșelile unei generații se răsfrâng asupra următoarelor, acest lucru fiind vizibil pentru oricine dorește să vadă asta: dacă în 1924 erau aproape 10 mii de pescari comerciali, în ziua de astăzi mai sunt doar 4000, aceștia raportând în medie, în ultimii 10 ani, doar 36 de kg de pește pe lună de pescar”, a declarat Bogdan Bola.
Legea depusă în Parlament dorește să readucă în echilibru cele 3 elemente primordiale: habitatele acvatice, resursele acvatice și pescarii
Deputatul PNL a mai precizat că, într-un domeniu care exploatează o resursă care se află sub apă şi nu este uşor vizibilă, corupția a devenit ceva aproape firesc, iar actuala legislaţie s-a dovedit a fi prea permisivă şi incapabilă să ofere instrumentele necesare autorităților de reglementare şi control.
Estimările specialiştilor indică o piaţă neagră a peştelui care ajunge la 80% din cantitatea totală de peşte exploatat din habitate naturale.
”Toate lacunele legislative, supralegiferarea printr-un hățiș de ordine de ministru, uneori chiar contradictorii, hotărâri și decizii, degringolada instabilităţii şi predictibilităţii legislative, precum şi slăbiciunea instituţiilor ne-au adus în acest punct terminus, în care ori facem ceva ori pierdem definitiv această resursă şi acest sector economic”, susține deputatul PNL.
Proiectul de act normativ vine să amendeze prevederile actuale ale actelor normative care reglementează pescuitul în România, cum ar fi:
Refacerea habitatelor acvatice, reglementarea pescuitului, trasabilitatea peștelui și a produselor din pește, dezvoltarea comunităților tradiționale de pescari, transparența decizională, dezvoltarea de infrastructură verde, înmulțirea zonelor de protecție și de refacere biologică, program multianual de repopulări și populări de susținere și pentru prima dată în istorie alocarea unui procent de 35% din încasări, înființarea primei stațiuni de conservare și cercetare pentru sturioni din regiune, pedepsirea aspră a braconajului, chiar si cu pedepse între cinci și opt ani, digitalizarea pescăriei, programe de conservare și refacere a populațiilor sălbatice de pești și protecția consumatorului.