1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Românul care a renunțat la Dacia Spring și s-a întors la diesel: Acum îmi permit extravaganțe precum aerul condiționat și ventilație

Dacia Spring a fost lansată în anul 2021 și este primul model de mașină electrică pus pe piață de compania Dacia. După ce inițial mașina a fost echipată cu un motor de 45cp, anul acesta a părut și versiunea Extreme, care are un motor de 65cp.

Modelul s-a dovedit practic pe străzile țării, iar la finalul anului 2022 fusese deja vândute 10.000 de modele, conform Economedia. La nivel internațional, Dacia a avut peste 100.000 de comenzi pentru modelul Spring. Totuși, vânzările din România au fost cu mult sub cele din alte țări. La finalul anului trecut, în Franța erau înmatriculate 29.000 de modele, iar în Germania 14.000.

Un român s-a declarat nemulțumit de Dacia Spring

Pe grupul de Facebook „Dacia Spring Romania (Oficial)“, dedicat acestei mașini, un fost posesor al modelului a anunțat că se întoarce la mașina diesel.

„Dragii mei, după aproape 1 an de chinuri cu Spring, voi părăsi grupul. M-am întors la o mașină normală: Golf 2.0 TDI. Îmi cunosc autonomia, pot merge cu viteza normală în afara localității și chiar îmi permit extravaganțe precum aer condiționat sau ventilație. Gata cu cupoanele Kaufland, aplicații nefuncționale, zeci de defecte, zero dotări și nici măcar o margaretă EuroNCAP. Nervi de oțel / baftă la vânzare și salutări“, a scris D.D.

Totuși, Dacia Spring poate ajunge la o viteză de 125km/h. Cum limita maximă admisă în România, pe autostradă, este de 130km/h, iar Spring nu este un model care să fie scos la drumuri lungi, modelul ar putea face față cu bine și la viteze mai mari în afara localității, unde, de obicei, limita este de 70km/h. Prin urmare, oare ce înseamnă „viteză normală“ la acest șofer? Legat de autonomie, ȘtireaVerdea publicat un material legat de această chestiune, care reprezintă mai mult o anxietate a șoferilor decât o problemă în sine a mașinii.

Probleme reale ale mașinilor electrice

Poate ar fi fost cazul ca fostul proprietar să detalieze mai mult „zecile de defecte“ ale mașinii. Totuși, înainte de a face asta, ridicăm noi câteva probleme legate de mașinile electrice.

România este deficitară la acest capitol. Doar 1.200 de stații de încărcare există în țara noastră, în timp ce la nivelul UE sunt 450.000.

  • modelul Spring nu este pretabil la drumuri lungi;

Cu o autonomie de 230km, un drum București-Constanța (225km) este riscant de parcurs. Prin urmare, îți asumi un risc dacă ești bucureștean și vrei să mergi cu familia la mare.

  • probleme cu bateria;

De exemplu, un român nu a mai putut să își încarce modelul Spring după ce a trecut cu mașina printr-o baltă. Componentele electrice din compartimentul motor au intrat în contact cu apa și au făcut imposibilă încărcarea mașinii, conform Promotor.

  • mașinile electrice sunt sensibile la temperatură;

În vreme ce temperaturile ridicate pot accelera degradarea bateriei, temperaturile scăzute pot să scadă autonomia mașinii. Se recomandă în acest sens o verificare periodică a mașinii, conform Autovit.

spot_img
Latest news
știri