Postul de televiziune CNN relatează că la o centrală nucleară din sud-estul Chinei a avut loc un incident, precizează Europa FM. Scurgerea de la reactorul centralei Taishan a fost confirmat și de compania franceză EDF.
Mai mult, surse citate de CNN au declarat că este posibil ca incidentul să fie unul radioactiv.
“EDF a fost informată despre creşterea concentraţiei de anumite gaze rare în circuitul primar al Reactorului numărul 1 al centralei nucleare de la Taishan”, a comunicat compania franceză.
În momentul de față nu există informații din parte autorităților referitorla avaria de la reactorul centralei nucleare Taishan.
Deși CNN a declarat că este posibil să fi avut loc o scurgere radioactivă, conducerea centralei nucleare susține că situația este normală.
Centrala atomică de la Taishan, situata în sudul Chinei, este deținută și administrată de un grup cu capital mixt care are active de 70% deținute de CGN și 30% de EDF (Electricite de France).
”Prezența gazelor rare în circuitul primar este un fenomen cunoscut, studiat și prevăzut în procedurile de exploatare a reactoarelor„, precizează EDF.
Printre aceste „gaze rare” se numără argon, heliu, krypton, neon și xenon. Surse citate de CNN au declarat, pe baza unui raport al Departamentului Energiei din SUA, că incidentul a avut loc pe 8 iunie. CNN a relatat că Administrația SUA analizează de aproape o săptămână incidentul nuclear. Compania China General Nuclear Power Group (CGN) a anunțat că indicatorii privind protecția mediului sunt la niveluri „normale”.