13.2 C
București
joi, 9 mai, 2024

Comisia Europeană vrea stadioane cu poluare zero. Adio terenuri artificiale!

Începând cu deceniul următor, stadioanele cu gazon sntetic vor fi interzise din cauza poluării.

Comisia Europeană a fixat un termen de 8 ani pentru renunțarea la iarba sintetică. Astfel, din deceniul următor cluburile vor trebui să folosească doar gazon natural, potrivit GSP.

Motivarea Comisiei este dată de faptul că microparticulele de plastic (microplasticele) ajung în atmosferă.

„Problema nu e iarba artificială, ci cauciucul din anvelopele reciclate. Microparticulele negre se răspândesc peste tot în jurul gazonul artificial și se pot observa pe pantofii de sport și pe haine.

Până în 2031 trebuie ca acest cauciuc să fie înlocuit cu alte materiale nepoluante sau cu o combinație hibridă de gazon artificial cu iarbă naturală, astfel încât echipele să poată continua să folosească terenurile respective. Primăriile se vor implica în interzicerea acestor terenuri, aplicând un regulament mult mai strict“, notează cotidianul Marca.

Comisia Europeană nu mai vrea terenuri sintetice. Ce se întâmplă în Spania

De pildă, Spania numără până la 10.000 de terenuri sintetice. Aproximativ 400 sunt construite sau renovate în fiecare an. Ele sunt folosite în special de fotbaliștii amatori și în diviziile inferioare.

Stadioanele sintetice au avantajul că nu implică anumite costuri de mentenanță. În plus, cheltuielile pentru amenajare sunt mai mici decât în cazul gazonului natural.

„În ultimul deceniu s-au dezvoltat într-un ritm extraordinar și în apariția lor s-au implicat municipalitățile orașelor și alte organe locale“, mai scrie Marca.

Terenul sintetic este făcut din polietilen și resturi de poliuretan și latex. Sub acesta se pune un strat de nisip și un alt strat de granule din cauciuc reciclat. Acesta din urmă asigură a amortizare mai mare decât în cazul ierbii naturale. Există și gazoane mai evoluate și cu costuri mai mari, ce se fac cu o tehnologie hibridă. Totuși, chiar și în acest caz granulele mai mici de 5 milimetri și particulele de microplastic vor fi interzise din 2030.

spot_img
Latest news
știri