12.6 C
București
luni, 20 mai, 2024

Înlocuirea gazonului din grădină cu flori sălbatice. Beneficii extraordinare

O pajiște cu flori sălbatice este o alternativă mult mai „verde” la un petic de iarbă perfect îngrijit, conform Science Alert.

Cel puțin asta spune o echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge.

Cultivarea unui gazon este o tradiție populară, veche de secole, în mare parte din lumea occidentală. Totuși, oricât de bine arată acele suprafețe perfect tunse, ele nu favorizează cele mai sănătoase habitate naturale.

Menținerea unei grădini cu iarbă uniformă este costisitoare și consumă mai mult timp. În același timp, este mai dăunătoare pentru mediu decât lăsarea controlului în seama naturii.

O echipă de la King’s College a încercat să afle cât de natural este să îngrijim gazonul. În 2019, au decis stoparea tunderii a aproape jumătate din suprafețele verzi de la colegiu. Cercetătorii au plantat un amestec de pajiști de flori sălbatice în solul vegetal din zonă.

Ei au pus maci, flori de colț, margarete și ochiul boului. Conform noilor descoperiri, suprafața respectivă suportă acum de 3,6 ori mai multe plante, păianjeni și insecte decât suprafețele cu gazon din apropiere.

De fapt, biomasa nevertebratelor care trăiesc acolo este de 25 de ori mai mare decât cea din gazon. De asemenea, include de două ori mai multe specii care au nevoie de conservare.

Flori sălbatice în loc de gazon

Cercetătorii spun că pajiștea a susținut de aproximativ patru ori mai multe specii de plante în declin față de gazon.

Florile au atras diverse insecte, iar insectele au atras la rândul lor alți prădători. Liliecii locali se hrănesc acum în pajiște de trei ori mai des, spun cercetătorii.

„Am fost foarte surprins de amploarea schimbării pentru o zonă atât de mică”, a spus Cicely Marshall de la Universitatea din Cambridge.

„Este incredibil că pajiștea noastră mică a afectat comportamentul [liliecilor]”, adaugă ea.

Pentru început, suprafața a fost însămânțată doar cu 33 de specii de plante. Acum, ea găzuiește cel puțin alte 51 de specii.

În plus, niciun grădinar nu trebuie să o cosească, să o fertilizeze, să o ude sau să pulverizeze diverse substanțe. Totodată, carbonul stocat economisește o mulțime de emisii potențiale.

Cercetătorii estimează că pajiștile ar putea economisi aproximativ 1,36 tone de emisii de carbon pe hectar pe an. Este echivalent cu un zbor dus-întors între Londra și New York.

„Mulți oameni își tund gazonul pentru că asta au făcut întotdeauna”, spune Steve Coghill, horticultor de la Universitatea din Cambridge.

„Marea Britanie este una dintre cele mai defrișate țări din Europa. Orice putem face pentru a readuce biodiversitatea merită încercat”, mai spune el.

Studenții sunt încântați de idee

Studenții și personalul de la Cambridge cu siguranță nu par să fie deranjați. Într-un sondaj efectuat pe câteva sute de rezidenți de la King’s College, cercetătorii au descoperit că mulți studenți preferă un amestec de pajiști cu flori și gazon.

„Întotdeauna vor exista oameni care preferă estetica gazonului”, spune Marshall, „și gazonul cu siguranță trebuie păstrat – e rezistent și bun pentru recreere”, a adăugat ea.

În comparație cu o peluză, de exemplu, pajiștea de la Cambridge reflectă mult mai multă lumină solară. Cercetătorii spun că ar putea ajuta la „menținerea unui microclimat urban mai rece sub încălzirea globală viitoare”.

spot_img
Latest news
știri