În România au ajuns deșeuri ”importate” din Japonia, iar comisarii de la Garda de Mediu Constanța au reușit să oprească transportul, returnându-l către țara de origine.
Un container cu peste nouă tone de deşeuri din piese şi dispozitive agricole, sosit din Japonia, a fost descoperit de autorităţi în Portul Constanţa Sud Agigea. Deşeurile erau importate de o societate din ţara noastră. Acestea vor fi returnate în Japonia, notează news.ro.
Un comunicat întocmit de Garda de Coastă precizează că poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa, au descoperit în data de 17 august un container cu deşeuri din piese şi dispozitive agricole, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială din România.
Deșeuri periculoase, provenite din Japonia
Garda de Coastă a transmis că au fost efectuate verificări suplimentare și, în urma acestora, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate 9.400 kilograme de piese şi dispozitive agricole. Deșeurile se aflau într-un grad avansat de uzură, fiind afectate de rugină.
”Printre acestea au fost identificate şi deşeuri periculoase, ataşate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora”, a transmis Garda de Coastă.
Transportul a fost returnat către destinația inițială
La momentul de față, comisarii Gărzii de Mediu Constanţa nu au permis acest import şi au decis returnarea deşeurilor la societatea exportatoare din Japonia.
Mai mult, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de import ilegal de deşeuri, şi import ilegal de deşeuri în vederea eliminării, precizează Știri pe surse.
Deșeuri și substanțe periculoase, oprite de Garda de Mediu Dolj
La începutul lunii în curs, două barje care transportau ilegal deșeuri din Ungaria, au fost oprite în cursul zilei de duminica, 1 august, de către Garda de Mediu și Poliția de Frontieră.
Ambele ambarcațiuni transportau aproximativ 2.000 de tone de deşeuri. Deșeurile, transportate ilegal veneau din Ungaria și aveau ca destinație finală Turcia.