În condițiile în care temperaturile din această vară depășesc 50 de grade Celsius, Emiratele Arabe Unite au recurs la utilizarea dronelor, cu scopul de a crea fenomene meteo artificiale.
Tehnologia este cunoscută sub denumirea de ”însămânţare a norilor/ cloud seeding” și este folosită pentru a ”comanda ploi” care să lupte cu temperaturile extreme resimțite la Abu Dhabi, Dubai şi în Sharjah. În această perioadă, ploile artificiale au fost abundente, reușind să restabilească temperaturile normale.
Prin utilizarea acestei tehnici de ultimă generație, cantitatea de apă este mărită semnificativ. În acest mod, există un control asupra tipului de precipitaţii prin utilizarea anumitor agenţi chimici care interacţionează cu norii, precizează publicația Descoperă.ro.
Emiratele Arabe Unite: ploile abundente au dus la scăderea temperaturilor de 50 de grade
În cursul săptămânii trecute, mai exact în zilele de mirecuri și joi, ploile au căzut în mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah. Aceste regiuni se aflau în mijlocul unui val de căldură cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius timp de câteva zile, mai arată sursa citată.
În aceste două zile, statul a folosit dronele pentru a induce ploaia, iar Centrul Meteorologic Naţional din Emiratele Arabe Unite a declarat portalului Gulf News că s-au efectuat operaţiuni de ”însămânţare a norilor”, pentru a creşte precipitaţiile.
În anul 2020, în primăvară, statul arab a testat utilizarea dornoelor, cu scopul de a crea ploi artificiale. Tehnica înseamnă aplicarea de şocuri electrice asupra norilor. Cu toate acestea, în acest proces nu se folosesc substanțe chimice.