Broasca testoasa - Foto Luis Enrique Ibarra Unsplash
Broasca testoasa - Foto Luis Enrique Ibarra Unsplash

Dispariția unei specii poate dura decenii. Salvarea ei este deseori finanțată în proiecte de unul sau doi ani, după care biologii trebuie să caute din nou bani. Un nou program încearcă să rupă exact această contradicție.

Speciile selectate în Phoenix Species Project ar urma să primească între 500.000 și un milion de dolari fiecare pe durata a cinci ani. Informația oferă o dimensiune concretă unui fond de conservare de 200 de milioane de dolari creat de Re:wild și Bezos Earth Fund pentru recuperarea a 100 dintre cele mai amenințate specii ale planetei.

Salvarea speciilor primește finanțare pe cinci ani, nu pe câteva luni

În conservare, una dintre problemele cronice este durata banilor. Populațiile sălbatice nu se refac după calendarul financiar al unui grant.

Un program de reproducere poate necesita mai multe generații. Refacerea habitatului poate dura ani. Controlul unei specii invazive trebuie continuat după prima campanie. O echipă locală are nevoie de oameni care să rămână în proiect, nu de experți angajați temporar.

De aceea, informația că fiecare specie ar putea primi între 500.000 și un milion de dolari pe cinci ani este mai importantă decât suma spectaculoasă din titlul proiectului.

Durata încearcă să ofere suficient timp pentru ca măsurile să poată produce rezultate biologice măsurabile.

200 de milioane de dolari nu se împart simplu la 100

La prima vedere, ecuația pare evidentă: 200 de milioane de dolari pentru 100 de specii ar însemna două milioane pentru fiecare.

Bugetul nu funcționează însă ca o împărțire egală. Proiectele au costuri diferite, iar finanțarea directă pentru o specie reprezintă doar o parte din infrastructura necesară.

Unele animale au nevoie de programe de reproducere în captivitate. Altele trebuie protejate împotriva vânătorii. Pentru unele plante este necesară refacerea habitatului sau producerea de material pentru reintroducere. Pe insule, conservarea poate depinde de eliminarea unor prădători introduși.

Mai există monitorizare, expertiză, coordonare internațională și suport pentru organizațiile locale.

O specie nu este salvată cumpărând exemplare. Este salvată reconstruind condițiile în care poate continua să existe singură.

Cine pune cele 200 de milioane de dolari

Phoenix Species Project pornește cu un angajament de 200 de milioane de dolari. Bezos Earth Fund contribuie cu 100 de milioane, iar Re:wild cu alte 100 de milioane, cu sprijinul unor finanțatori printre care Leonardo DiCaprio, Age of Union și Todd Graves Family Foundation.

Programul urmărește 100 de specii Critically Endangered sau dispărute deja din sălbăticie, distribuite în aproximativ 30 de țări.

Lista cuprinde animale foarte diferite. Printre exemple apar sifaka cu coroană aurie din Madagascar, pangolinul malaezian, iguana roz din Galápagos și echidna cu cioc lung a lui Attenborough din Noua Guinee.

Unele au rămas în populații extrem de mici. Altele supraviețuiesc în fragmente de habitat sau depind deja de intervenția umană.

Proiectele vor fi conduse împreună cu organizații locale, comunități, populații indigene, specialiști și autorități. Această structură contează deoarece conservarea unei specii nu poate fi administrată eficient doar dintr-un birou aflat la mii de kilometri distanță.

De ce conservarea speciilor rare este atât de scumpă

Când o specie ajunge aproape de dispariție, costurile cresc.

Un animal răspândit pe mii de kilometri poate beneficia de protejarea generală a habitatului. Pentru o specie redusă la câteva zeci sau sute de indivizi, intervenția devine mult mai precisă.

Pot fi necesare analize genetice, monitorizare individuală, echipe împotriva braconajului, reproducere controlată, mutarea exemplarelor între populații și intervenții veterinare.

Pierderea habitatului adaugă un alt cost. Nu este suficient să protejezi ultimele animale dacă pădurea, râul sau insula de care depind continuă să se degradeze.

Și există un risc fundamental: banii nu garantează succesul. O boală, un incendiu, un ciclon sau o specie invazivă poate distruge în câteva zile progresul acumulat în ani.

Ce spune proiectul despre criza globală a biodiversității

Fondul este impresionant prin dimensiune, dar scoate la lumină și dimensiunea problemei. O sută de specii reprezintă doar o fracțiune din organismele amenințate.

Lista Roșie IUCN include zeci de mii de specii încadrate în categorii de amenințare. Conservarea fiecăreia prin programe individuale foarte costisitoare nu este posibilă.

De aceea, proiectele pentru speciile aflate la marginea dispariției trebuie dublate de măsuri care împiedică alte specii să ajungă în aceeași situație: protejarea habitatelor, combaterea comerțului ilegal, reducerea poluării, limitarea schimbărilor climatice și gestionarea exploatării resurselor.

Phoenix Species Project funcționează, astfel, ca o secție de terapie intensivă pentru biodiversitate. Este necesară pentru pacienții aflați deja în stare critică.

Dar niciun sistem medical nu poate funcționa dacă întreaga populație ajunge la terapie intensivă.