Administrația Fondului pentru Mediu are o logică aparent elegantă: cei care poluează plătesc, banii merg către cei care protejează mediul. În practică, mecanismul este mai complicat și mai opac decât sugerează această formulă. Contribuțiile colectate de AFM provin din surse multiple — taxe pe emisii, pe ambalaje, pe anvelope, pe activități cu impact asupra mediului — și sunt redistribuite prin programe de finanțare cu criterii, termene și proceduri care favorizează sistematic anumiți tipuri de beneficiari față de alții.
Întrebarea nu este dacă banii există. Există. Întrebarea este cine îi primește și de ce.
Structura veniturilor: de unde vin banii
AFM colectează venituri din patru categorii principale. Prima — și cea mai substanțială — este taxa pe emisiile de CO2 pentru instalațiile industriale care nu intră în schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii EU ETS. A doua este contribuția pentru economia circulară — plătită de producătorii și importatorii de ambalaje, anvelope, uleiuri minerale și echipamente electrice care nu își îndeplinesc individual țintele de colectare și reciclare. A treia provine din amenzile și penalitățile aplicate de Garda de Mediu. A patra — din dobânzile și veniturile financiare ale fondului propriu.
Totalul anual depășește constant două miliarde de lei. În anii cu activitate industrială ridicată și aplicare strictă a amenzilor, poate atinge două miliarde și jumătate. Acești bani nu intră la bugetul de stat — rămân la dispoziția AFM pentru finanțarea programelor proprii.
Programele vizibile și cele invizibile
Programele AFM cu cea mai mare vizibilitate publică sunt Rabla — pentru înnoirea parcului auto cu vehicule mai puțin poluante — și Casa Verde Clasic și Fotovoltaice — pentru instalarea de panouri solare și pompe de căldură la gospodării individuale. Acestea atrag atenția media, generează cozi la înscriere și sunt percepute ca beneficii directe pentru cetățeni.
Consumă însă o fracție din bugetul total. Programele cu alocări mai mari — și cu mult mai puțină transparență — vizează finanțarea proiectelor de mediu ale autorităților publice locale: sisteme de management al deșeurilor, perdele forestiere, reducerea poluării în zone industriale, reabilitarea siturilor contaminate. Aici, sumele contractuale individuale pot depăși zeci de milioane de lei, iar procesul de selecție este mai puțin vizibil publicului.
Criteriile de selecție: scrise pentru cine știe să scrie
Ghidurile de finanțare AFM pentru programele adresate autorităților locale și companiilor impun cerințe tehnice și administrative care presupun capacitate instituțională solidă — studii de fezabilitate, planuri de afaceri, dovezi de cofinanțare, certificate de urbanism, avize de mediu obținute anterior depunerii cererii. Primăriile mici, cu personal administrativ redus și fără acces la consultanți specializați, sunt structural dezavantajate față de municipiile mari și de companiile cu departamente dedicate accesării de fonduri.
Rezultatul este o concentrare a finanțărilor în unități administrativ-teritoriale cu capacitate administrativă ridicată — nu neapărat în cele cu cele mai grave probleme de mediu. O primărie dintr-un județ cu poluare industrială serioasă, dar fără capacitate de a pregăti un dosar tehnic complet, rămâne nefinanțată. O primărie cu probleme de mediu minore, dar cu un aparat administrativ bine organizat, accesează finanțări repetate.
Amenzile Gărzii de Mediu: un circuit pervers
Un mecanism specific merită atenție separată. Amenzile aplicate de Garda de Mediu pentru încălcarea legislației de mediu alimentează direct bugetul AFM. Cu alte cuvinte, o companie amendată pentru poluare contribuie financiar la fondul din care pot fi finanțate proiecte de mediu — inclusiv ale altor companii sau autorități din același sector.
Acest circuit nu este în sine ilegal. Dar creează un stimulent pervers: cu cât Garda de Mediu aplică mai multe amenzi, cu atât AFM are mai mulți bani de distribuit — fără ca acest lucru să implice neapărat o reducere a poluării care a generat amenzile. Poluatorul amendat continuă să polueze, plătește amenda, banii merg la AFM, AFM finanțează un proiect verde în alt județ. Cercul se închide fără ca problema originală să fie rezolvată.
Ce lipsește: evaluarea impactului real
AFM publică rapoarte anuale privind programele finanțate — număr de proiecte, sume alocate, beneficiari. Nu publică evaluări ale impactului real asupra calității mediului. Nu există date publice privind reducerea efectivă a emisiilor, îmbunătățirea calității apei sau creșterea suprafețelor împădurite generate de proiectele finanțate, măsurate după finalizarea acestora.
Finanțarea este raportată. Rezultatul — nu. Prin urmare, nu se poate știe dacă cei doi miliarde de lei cheltuiți anual prin AFM generează o îmbunătățire proporțională a stării mediului în România sau dacă o parte semnificativă se pierde în proiecte care nu produc efectele promise.
Această lipsă de evaluare a impactului nu este o omisiune tehnică. Este o alegere instituțională care protejează sistemul de orice responsabilitate pentru rezultate.
