Marea Barieră de Corali a pierdut jumătate din sistem

Foto: Descoperă.ro
Foto: Descoperă.ro

Deși ultimul an a anunțat o aparentă refacere a Marii Bariere de Corali, oamenii de ştiinţă din cadrul guvernului australian prevăd un viitor sumbru.

În prezent, încă există negocieri, UNESCO urmând să se pronunţe asupra statutului acesteia pe lista Patrimoniului Mondial.

Agenţia culturală a Naţiunilor Unite a recomandat într-un raport preliminar din iunie modificarea statutului celui mai mare ecosistem de corali din lume. Mai mult, se insistă pe includerea lui pe lista celor „în pericol” din cauza afectării coralilor la scară largă pe fondul  schimbărilor climatice, precizează Descoperă.ro.

O decizie în privința schimbării statutului Marii Bariere de Corali este aşteptată în jurul datei de 23 iulie

Conform Institutului Australian pentru Ştiinţe Marine (AIMS), recifele de corali se află într-o fază de recuperare. Această recuperare vine după un deceniu de evenimente foarte stresante pentru întregul sistem. Coralii au suferit un proces de albire datorat încălzirii apei şi a impactului ciclonilor.

Aceste perioade de refacere sunt din ce în ce mai rare din cauza schimbărilor climatice, a precizat în raportul anual al agenției guvernamentale care monitorizează de 35 de ani starea Marii Bariere de Corali, înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial din 1981, mai arată sursa citată.

Schimbările climatice au dus la încălzirea apei oceanului și la distrugerea coralilor

Intensificarea evenimentelor meteorologice extreme relaționate încălzirii şi proliferării stelelor de mare ‘coroană de spini’ reprezintă o presiune din ce în ce mai puternică şi mai frecventă. Recifele au mai puţine oportunităţi de a se reface”, a explicat directorul general al AIMS, Paul Hardisty, citat de AFP.

De asemenea, cercetătorii au precizat că ecosistemul de 2.300 de kilometri a pierdut jumătate dintre corali. Studiul a fost publicat în octombrie, 2020.

Conform studiului, pierderile au început încă din anul 1995, iar cauza o reprezintă schimbarea climatică. Astfel, încălzirea globală a dus la schimbarea temperaturii apei oceanului și a provocat albirea coralilor. La aceasta se adaugă și arderea de combustibili fosili care duce la deteriorării recifului.