Dosarul Roşia Montană va fi discutat la UNESCO, în 25 iulie

Foto: Radio Eco Natura

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a făcut anunțul conform căruia dosarul Roşia Montană va fi discutat, pe data de 25 iulie, la UNESCO.

De asemenea, au fost aduse asigurări că dosarul poate fi aprobat în proporție de 99%. Astfel, Bogdan Gheorgiu explicat că acțiunea implică un proces de parafare și că, practic, trebuie oficializată această integrare.

Dosarul are 99% șanse să fie aprobat, dialogul reprezentând doar o formalitate

Ministrul a mai precizat și că nu există dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO.

99% pentru că se ştie deja părerea experţilor din acele comisii de specialitate şi în momentul în care a fost analizat dosarul şi discuţiile care au urmat – Institutul Naţional al Patrimoniului este în permanentă consultare cu cei de a UNESCO, în plus şi specialişti români sunt membri ai acestor comisii internaţionale – aşadar se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO”, a spus Ministrul Culturii pentru Digi24.

În același timp, ministrul a adus explicații în legătură cu mandatul său, mandat venit din partea Guvernului:

Doar nu am reluat o procedură ca în şedinţa finală să venim cu o altă poziţie decât cea pe care am avut-o când ne-am exprimat dorinţa, pentru că în momentul în care depui dosarul, e clar că îţi exprimi dorinţa de a intra”. 

Integrarea în UNESCO nu exclude mineritul

Acesta a reclamat ceea ce a numit „comunicare ambiguă” în ceea ce priveşte dosarul Roşia Montană, arătând că există politicieni care „pledează pentru o începere cât mai grabnică a mineritului acolo”, precizează Adevărul.

Mai mult, Gheorghiu a adăugat că integrarea în UNESCO şi mineritul nu sunt două chestiuni care se exclud una pe cealaltă, atrăgând atenția asupra faptului că nu se ştie cum se pot propaga eventuale cianuri depozitate acolo, în caz de inundaţii.