5.9 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

Senatul României a adoptat legea care vizează monitorizarea calității aerului. Se vor da amenzi de până la 80.000 de lei

Senatul României a adoptat legea care solicită montarea de stații de monitorizare a calității aerului lângă depozitele de deșeuri.

Senatul României a adoptat un proiect de lege care vizează montarea de stații de monitorizare a calității aerului lângă depozitele de deșeuri, potrivit Capital.

Datele colectate de stații vor fi transmise către Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Mai mult, acestea vor fi accesibile și publicului. Toți locuitorii vor putea afla care este nivelul de poluare din zona stațiilor de monitorizare.

Senatul României a adoptat legea care vizează monitorizarea calității aerului

Dacă obligațiile de monitorizare nu vor fi respectate și publicate, legea prevede sancțiuni dure. Amenzile se ridică la sume cuprinse între 40.000 de lei și 80.000 de lei.

Inițiativa legislativă a aparținut Uniunii Salvați România (USR) și are în vedere protecția oamenilor care locuiesc în proximitatea depozitelor de deșeuri, care suferă enorm de pe urma poluării din aceste zone. Majoritatea sunt nevoiți să suporte un miros toxic și se află în imposibilitatea de a-și deschide ferestrele pentru aerisirea locuințelor.

Diana Buzoianu, deputat USR în Parlamentul României, este inițiatorul acestui proiect. Ea a oferit câteva detalii despre scopul

„Nu pot deschide geamul la propria lor casă din cauza mirosului de la gropile de gunoi. Sunt mii de români în această situație dramatică. Prin acest proiect de lege, ne propunem să asigurăm dreptul tuturor la un aer curat. Vrem să spunem stop practicilor ilegale care îmbolnăvesc mii de români”, a zis Diana Buzoianu.

La rândul său, senatorul USR Aurel Oprinoiu a precizat că „instalarea staţiilor de monitorizare reprezintă o măsură necesară în combaterea practicilor ilegale din domeniul depozitării deşeurilor, care afectează negativ în mod direct aerul din atmosferă dar şi sănătăţii şi traiului populaţiei din zonele adiacente”.

Legea a fost adoptat în Senat cu 99 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi şapte abţineri.

spot_img
Latest news
știri