Parcul Național Retezat adăpostește o nouă generație de capre negre

Sursa foto: Romsilva
Sursa foto: Romsilva

O nouă generație de capre negre a apărut în Parcul Național Retezat. Animalele sunt atent monitorizate de angajații rezervației naturale, arată publicația Descoperă.ro.

Parcul Național Retezat este administrat de compania națională Romsilva și, conform reprezentanților, locația a devenit cămin pentru noua generație de capre negre.

În această etapă a vieții lor, caprele negre sunt încă curioase și zilele lor sunt adevărate aventuri. Lenuța Bogdan, ranger în cadrul administrației parcului, le studiază comportamentul în cadrul activităților de monitorizare efectuate în această perioadă”, au anunțat reprezentanții Romsilva.

Răspândire, mod de viață și pericole

Capra-neagră trăiește în regiunile înalte stâncoase din munții Alpi, regiunea Savoia (Italia, Elveția) până în sudul Franței, Pirinei, Dalmația, Grecia, iar spre nord până în Anatolia, munții Caucaz, munții Carpați (România), Steiermark (Austria), Tatra Mare (Slovacia), Schwarzwald (Germania), precizează Wikipedia.

În ceea ce privește modul de viață, animalul trăiește în grupuri de 15 – 30 de capre, grup format din capre tinere și capre mame. Această structură socială se schimbă în funcție de starea anotimpului. Vara un animal stă tot timpul de pază pentru a da la timp în caz de primejdie semnalul de alarmă. Iarna această supraveghere este mai puțin severă, grupurile conduse de un țap, putându-se amesteca între ele.

În luna noiembrie este perioada de împerechere, ca la sfârșitul lunii mai să fie primele fătări de iezi care țin până la începutul lui iunie. Perioada de gestație la caprele-negre durează 6 luni, iezii devin maturi la vârsta de trei ani, iar o capră-neagră poate trăi între 15 și 20 de ani. Hrana lor constă din măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iarna caprele consumă mușchi sau licheni. Pericolele la care sunt expuse caprele-negre sunt căderile de stânci, animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul, vulturul.

În Parcul Național Retezat există numeroase capre negre, acestea fiind protejate prin lege.