-0.7 C
București
luni, 18 noiembrie, 2024

Referendumul privind neutralitatea emisiilor de carbon a picat la Berlin. Autoritățile nu renunță: Lucrăm pentru a face un oraș neutru din punct de vedere climatic până în 2045

Referendumul organizat duminică la Berlin, care ar fi obligat legal guvernul să se asigure că orașul este neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030, a picat, conform Remix News.

Aproximativ 442.000 de persoane au votat pentru și 423.000 împotriva moțiunii. Astfel s-a obținut o majoritate în favoarea atingerii obiectivelor climatice.

Totuși, era nevoie de sprijinul a 25% dintre cei 2,4 milioane de alegători eligibili ai orașului.

Propunerea a fost făcută de Klimaneustart Berlin, un grup de activiști climatici lansat în anul 2018.

Berlinezii au considerat, însă, că perioada de timp este prea scurtă, potrivit primarul orașului, Franziska Giffey.

„Noi, inițiatorii și susținătorii referendumului am fost de acord că lupta împotriva schimbărilor climatice este una dintre sarcinile noastre politice centrale. Suntem conștienți de urgență, chiar dacă referendumul nu a trecut”, a declarat ea.

Referendumul a picat. Autoritățile nu renunță

„Rămânem angajați față de Acordul de la Paris pentru protecția climei. Lucrăm pentru a face din Berlin un oraș neutru din punct de vedere climatic până în 2045. Actul nostru de tranziție energetică de la Berlin este deja una dintre cele mai ambițioase legi privind protecția climei din Germania și depășește obiectivele federale și ale UE privind neutralitatea climatică și reducerea emisiilor de CO2”, a mai spus Franziska Giffey.

„Nu vom lăsa criticii și plângăcioșii să ne încetinească”, a insistat, Luisa Neubauer, activista germană pentru climă.

Uniunea Creștin Democrată (CDU), partidul fostului cancelar Angela Merkel, a fost una din formațiunile care s-au opus referendumului.

„Suntem responsabili pentru accesibilitatea acestui oraș. Suntem responsabili pentru securitatea aprovizionării în ceea ce privește energia, a declarat Kai Wegner înainte de vot.

„Cred că obiectivele referendumului merg prea departe. Obiectivele nu pot fi atinse în mod realist până în 2030”, a mai spus Kai Wegner, liderul de land al CDU.

spot_img
Latest news
știri