12.8 C
București
vineri, 17 mai, 2024

Mersul cu bicicleta, metodă de a face naveta încurajată financiar în multe țări din Europa

„Alocația de kilometraj”: 0,19 EUR pe kilometru în Olanda

Mulți dintre noi ne petrecem diminețile prinși în trafic în mașinile personale, în drum spre serviciu. Alții trăiesc experiența inghesuielii în vagoane de tren sau metrou supra-aglomerate. Toate aceste metode de transport implică un consum intens de carbon și gaz. De-a lungul Europei, însă, tot mai mulți angajați aleg să renunțe la stresul atașat acestor tipuri de navetă. Alternativa aleasă este una sănătoasă nu doar pentru corpul uman, dar și pentru atmosferă: bicicleta. Pentru a încuraja naveta cu bicicleta, această alternativă este recompensată financiar în Europa. Un număr mare de țări au pus la punct un sistem numit, în engleză, ”a cycle-to-work scheme” – schemă „mergi la lucru pe bicicletă.” Nu toate oferă, însă, aceleași avantaje, arată euronews

Olanda: Naveta cu bicicleta recompensată financiar cu o „alocație de kilometraj” de 0,19 euro/km

Olandezii pedalează în medie 2,6 km pe zi. Un studiu sugerează că, dacă acest model ar fi replicat la nivel mondial, emisiile globale anuale de carbon ar scădea cu 686 de milioane de tone. Această cifră depășește întreaga amprentă de carbon a Regatului Unit al Marii Britanii.

Companiile olandeze recompensează navetiștii care merg cu bicicleta cu 0,19 euro pe kilometru. Guvernul le permite să deducă această cheltuială din impozitul pe venit. Indemnizația de kilometraj era, în trecut, disponibilă doar șoferilor. Aceștia o puteau solicita pentru a acoperi costul combustibilului. Din 2007, ea a fost extinsă la bicicliști. Deoarece bicicletele nu necesită benzină scumpă, ei pot, pur și simplu, să folosească acești bani în scopuri personale. Un calcul simplu arată că un navetist care merge cu bicicleta 10 kilometri pe zi, cinci zile pe săptămână, ar putea câștiga aproximativ 450 euro pe an, cu ajutorul acestui program.

„Alocația de kilometraj” în Olanda: 0,19 EUR pe kilometru. Foto: Unsplash

Bicicliștii belgieni au îmbrățișat schema

Belgia oferă o schemă asemănătoare, adoptată la scară largă. Navetiștii pot accesa 0,24 euro pe kilometru parcurs cu bicicleta, în interes de serviciu. Conform Brussels Times, 20% dintre angajații întreprinderilor mici și mijlocii belgiene au primit o alocație pentru bicicletă în prima jumătate a anului 2022.

Numărul bicicliștilor francezi activi, în creștere

Navetiștii francezi pot solicita până la 0,25 euro pe kilometru făcut cu bicicleta până la serviciu. În cazul Franței, există, totuși, un plafon anual de aproximativ 200 euro. În faza pilot a schemei au fost implicate 18 companii. Rezultatele acestuia au arătat o creștere cu 50% a numărului de bicicliști activi.

Italia – Naveta cu bicicleta recompensată financiar cu sume stabilite la nivel de administrație locală

În Italia, accesul la aceste scheme depinde de autoritatea guvernamentală locală în care locuiți. De exemplu, în Bari – capitala regiunii Puglia a Italiei – navetiștii cu bicicleta primesc 0,21 euro pentru fiecare kilometru pe care îl fac până la serviciu. Suma totală care poate fi primită de fiecare navetist este limitată la  25 euro pe lună. Guvernul italian mai oferă navetiștilor și vouchere de mobilitate. Aceștia le pot folosi pentru a achiziționa o bicicletă nouă.

Foto: Gabriella Claire Marino, Unsplash

Regatul Unit și Luxemburg, ajutor cu achiziționarea de echipamente

Unele țări nu oferă credite pe kilometru parcurs, însă oferă stimulente pentru achiziționarea de echipamente.

În Luxemburg, persoanele care merg cu bicicleta la serviciu pot deduce până la 300 euro din impozitul pe venitul personal pentru a cumpăra o bicicletă nouă. În Marea Britanie, angajații întreprinderilor înscrise la schema oficială pot cumpăra o bicicletă prin intermediul angajatorului lor. Aceștia pot recupera până la 32% din costul real al bicicletei, prin intermediul deducerilor fiscale.

Spania, la început de drum

În Spania, guvernul ia în considerare un nou program numit „En Bici al trabajo”. Acesta ar plăti personalul pentru a merge cu bicicleta la serviciu.

De ce ar trebui să mergi cu bicicleta la serviciu?

Beneficiile înlocuirii navetei tradiționale cu bicicleta sunt multiple. Impactul asupra sănătății celor care aleg bicicleta în locul mașinii sau transportului în comun este major. Persoanele care merg cu bicicleta la muncă au un risc cu 45% mai mic de a dezvolta cancer, conform unui studiu. Riscul de a dezvolta boli cardiovasculare scade și el cu 46%. 

Folosirea bicicletei este, de asemenea, o modalitate excelentă de a vă reduce amprenta de carbon. Sectorul transporturilor generează un sfert din emisiile globale de gaze cu efect de seră legate de combustibili. Jumătate dintre acestea provin de la vehicule private, cum ar fi mașinile de pasageri și camioane. 

spot_img
Latest news
știri