Garda Forestieră Suceava a depus plângere penală în condițiile în care, pe raza ocolului silvic Dealu Negru, s-au găsit arbori tăiați deși erau sănătoși.
Ieri, 28 septembrie, Garda Forestieră Suceava a depus plângere penală: mai mulți copaci perfect sănătoși au fost puși la pământ, iar inspectorii au precizat că respectivii arbori au fost marcați ca fiind accidentați.
Zona unde au avut loc defrișările se află la doar 10 km de pădurea unde au fost bătuți cei doi jurnaliști și un activist de mediu. Oamenii au fost agresați în timp ce documentau tăierile ilegale de lemn
Mai mult, coincidența face ca zona în care au fost descoperite aceste nereguli să se afle la doar 10 km de pădurea unde au fost bătuți activistul Tiberiu Boșutar și cei doi jurnaliști care îl însoțeau.
Șeful gărzii, Mihai Gășpărel, a precizat că, în zona Dârmoxa, într-o suprafață de fond forestier proprietate privată, administrată de către ocolul silvic Dealu Negru, Garda Forestieră Suceava a constatat că dispozitivul de marcat arbori accidentați a fost folosit în mod eronat.
14 arbori au fost doborâți ca ”produse accidentale”
“Este vorba despre identificarea a 14 arbori care au fost doborâți ca produse accidentale, deși erau arbori cu stare bună de vegetație, erau arbori verzi. După finalizarea tuturor docuemntelor din teren se va face o sesizare penală pentru folosirea dispozitivului de marcat, contrar prevederilor legale și pentru un eventual fals, în sensul că în acte au fost declarate o categorie de produse, iar în teren era cu totul altceva”, a precizat Mihai Gășpărel.
În altă locație, pe raza comunei Panaci, pe o pășune împădurită, au fost identificați arbori care prezentau urme ale unui dispozitiv special de marcat și diferite culori de vopsea. În acest caz există suspiciuni cu privire la utilizarea dispozitivului de marcat, precizează Europa FM.
Garda Forestieră Suceava face, în prezent, o anchetă amănunțită în zona aflată în administrarea ocolului silvic Dealu Negru, locația în care activistul Tiberiu Boșutar și cei doi jurnaliști care îl însoțeau au fost agresați.