6.5 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Reciclarea scutecelor – soluție inovativă pentru o componentă a acestora

Aproximativ 300.000 de scutece sunt aruncate în fiecare minut în întreaga lume. Acum, cercetătorii au găsit o soluție pentru reciclarea scutecelor. E vorba de un proces de transformare a unei părți a acestora în lichid reciclabil în doar cinci minute, potrivit Science Alert.

Echipa din spatele inovației, de la Institutul de Tehnologie Karlsruhe (KIT) din Germania și de la Universitatea Xi’an Jiaotong din China, a folosit lumina ultravioletă (UV) pentru a descompune o parte cheie a scutecelor, fără să fie necesare alte substanțe chimice. Cercetătorii au utilizat doar apă.

Mai exact, eis-au concentrat pe polimeri speciali numiți superabsorbanți. Aceștia, după cum sugerează și numele, se ocupă de absorbția lichidului. Acești polimeri pot fi găsiți și în alte produse de igienă și medicale, inclusiv în bandaje.

„Lanțurile care leagă polimerii sunt rupte de lumină”, a spus Pavel Levkin, profesor de sisteme de materiale multifuncționale la KIT.

„Atunci, sunt atât de libere încât înoată în apă și se transformă în fibre lichide”, a adăugat el.

„Această metodă cu lumină UV este de aproximativ 200 de ori mai rapidă decât cu acizi”, a mai spus Levkin.

Reciclarea scutecelor – soluție inovativă

Un studiu din 2021 a constatat că acizii pot fi folosiți pentru a rupe lanțurile polimerice. Astfel, materialul în sine poate fi descompus. Cu toate acestea, este dificil și costisitor de realizat, motiv pentru care aproximativ două milioane de tone de superabsorbanți sunt arși sau aruncați la groapa de gunoi în fiecare an.

În procesul nou dezvoltat, descompunerea funcționează altfel. După ce căptușelile sunt tăiate, ele sunt înmuiate în apă și expuse la o lampă UV de 1000W. În doar câteva minute, materialul se transformă într-un lichid care poate fi aruncat într-un dispozitiv de colectare.

Lumina UV este deja bine cunoscută pentru că poate degrada materialele. Moleculele dintr-o suprafață absorb energia UV, rupând legăturile chimice dintre ele. Totuși, efectele de degradare și viteza lor pot varia foarte mult, în funcție de material.

În acest caz, cercetătorii s-au inspirat dintr-un studiu anterior asupra reciclării chimice a superabsorbanților, folosind cunoștințele lor despre reacțiile la lumina UV pentru a formula ipoteza că procesul de reciclare ar putea fi accelerat. Acest lucru s-a și întâmplat, chiar în mod semnificativ.

Substanța rămasă din procesul de reciclare ar putea fi folosită în mai multe moduri, sugerează cercetătorii, inclusiv ca agent de îngroșare pentru coloranții pe bază de apă sau ca o componentă în diferite tipuri de adezivi.

Superabsorbantul este doar o parte a scutecului, desigur, dar acesta este un pas în direcția corectă când vine vorba de problemele noastre legate de poluarea cu plastic, iar echipa este încrezătoare că procesul poate fi extins cu o ușurință rezonabilă.

„Acest lucru va reduce semnificativ poluarea mediului și va contribui la o utilizare mai durabilă a polimerilor”, a mai zis Levkin.

spot_img
Latest news
știri