3.3 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

Care sunt pașii pentru ca aviația să polueze mai puțin. Ce măsuri se iau la Bruxelles

Măsuri discutate la Bruxelles despre poluarea în aviație

Industria aviației se află într-o perioadă de transformare, deoarece pasagerii și autoritățile de reglementare de la Bruxelles solicită din ce în ce mai mult călătorii aeriene mai durabile. Un amestec de măsuri sunt pe masă pentru reducerea emisiilor, de la creșterea carburanților durabili pentru aviație până la ecologizarea aeroporturilor și trasarea rutelor mai eficiente. În acest moment se discută la Bruxelles despre acest aspect, astfel încât cei care fac legislația în UE și cei aflați în fruntea industriei aviației, încearcă să găsească o soluție pentru un zbor mai curat. Mai ales că opinia publică se întoarce împotriva industriilor poluante, iar parlamentarii analizează taxe ecologice din ce în ce mai punitive, trecerea la zboruri cu emisii scăzute de carbon va proteja succesul economic al sectorului aviației, a spus șeful aeroportului din Roma.

Combustibilii durabili, extrem de scumpi

Există statitiscii care arată că nu mai puțin de 90% dintre cei întrebați au acordat prioritate decarbonizării aviației, dar există bariere semnificative. Asta pentru că, combustibilul durabil pentru aviație (SAF) este de până la două până la opt ori mai scump decât combustibilul tradițional pentru avioane. Există  de asemenea și o lipsă de claritate și aliniere între autoritățile guvernamentale și de reglementare în ceea ce privește obiectivele de reducere a emisiilor, iar mulți din industria aviației sunt sceptici cu privire la rolul compensarea carbonului pentru a ajuta la atenuarea emisiilor, în timp ce SAF și alte măsuri se extind.

2050 ținta pentru emisii nete zero în aviație

Rămâne de văzut dacă și cei de la Bruxelles vor fi de acord cu această abordare sau vor veni cu alte propuneri inovative. Mai multe companii care învestesc în energii regenerabile, spun că într-un scenariu optimist până în 2050 s-ar putea atinge pragul de emisii nete zero. Totuși acest scenariu optimist presupune dezvoltarea și adoptarea mai rapidă a energiei electrice din surse regenerabile bazate pe progrese tehnologice care reduc costurile. Drept urmare, combustibilii sustenabili pentru aviație (SAF) produși din energie electrică (power-to-liquids sau „PtL”), precum și hidrogenul și aeronavele electrice cu baterii intră pe piață mai devreme și la scară mai mare. În scenariul prudent, SAF realizat din biomasă rămâne principala sursă de energie.

spot_img
Latest news
știri