5.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Revoluție în industria vestimentară?! Apar hainele din material viu, care se auto-repară

O revoluție în industria vestimentară e pe cale să se petreacă. Niște cercetători de la Universitatea Newcastle și Universitatea Northumbria din Marea Britanie au descoperit că fibrele unor ciuperci pot fi folosite ca material biodegradabil, purtabil, care se poate repara singur, conform Science Alert.

În testele lor, cercetătorii s-au concentrat pe ciuperca Ganoderma lucidum. Ea produce niște filamente ramificate cunoscute sub numele de hife. Acestea formează la rândul lor o structură subterană numită miceliu.

Acest material subteran fragil ar putea servi ca înlocuitor pentru piele. O astfel de abordare ar fi o premieră atât în industria modei, cât și în satisfacerea nevoilor ecologice.

„Rezultatele sugerează că materialele de miceliu pot supraviețui în medii uscate și oligotrofe, iar auto-vindecarea (n.r. auto-repararea hainei în cazul de față) este posibilă cu o intervenție minimă după o perioadă de recuperare de două zile”, scriu cercetătorii în lucrarea lor publicată.

Materialele pe bază de miceliu sunt deja folosite într-o varietate de domenii, de la construcții la textile. Totuși, procesul folosit pentru a produce aceste materiale tinde să ucidă sporii fungici. Ei sunt cei care ajută organismul să se regenereze.

O nouă abordare care implică un amestec de micelii, spori fungici, carbohidrați, proteine și alți nutrienți într-un lichid a încurajat creșterea unui material care putea fi scos și uscat. Rezultatele sunt în prezent prea limitate și delicate pentru a putea spune că vor fi implementate curând. Totuși, cercetătorii sunt încrezători că este posibil ca inovațiile viitoare să o transforme într-un material mai dur, eventual prin combinarea straturilor sau plastifierea în glicerol.

Revoluție în industria vestimentară

Procesul de producție nu a ucis sporii fungici. Prin urmare, ei ar putea fi reînviați pentru a crește hife noi peste breșele apărute în materialul hainei.

Testele pe material au arătat că într-adevăr a fost capabil să înlocuiască găurile făcute în el, dacă a fost plasat în aceleași condiții în care a fost crescut. Chiar dacă materialul avea calitatea primară, încă se vedeau locurile unde a fost găurit.

„Abilitatea acestui material, miceliu regenerativ, de a vindeca micro și macro defecte deschide perspective interesante de viitor”, scriu cercetătorii. Ei adaugă faptul că se poate vorbi de „înlocuirea articolelor precum mobilierul, scaunele auto și hainele de modă”.

Echipa a lucrat și cu ciuperca Pleurotus ostreatus, care nu conține spori fungici. Aceasta nu a fost capabilă să se auto-vindece în același mod. Prin urmare, clamidosporii (n.r. sporii fungici) au fost cei care au dat materialului capacitatea de a se regenera.

Mai e un drum lung de parcurs până când vom purta haine din ciuperci. Procesele de creștere și auto-reparare durează câteva zile în prezent, dar în timp, durata ar putea fi accelerată.

„Materialele vii concepute compuse în întregime din celule fungice oferă un potențial semnificativ datorită proprietăților lor funcționale, cum ar fi auto-asamblarea, detectarea și auto-vindecarea”, concluzionează cercetătorii.

spot_img
Latest news
știri