Un copac comun în grădini datorită florilor sale frumoase ascunde un secret dezvăluit abia acum. Lemnul celor două specii de lalele (Liriodendron) nu este nici lemn de esență tare, nici lemn de esență moale, ci un tip de lemn aparte, aflat între cele două. Acest lemn, spun cercetătorii, pare să fie deosebit de eficient la captarea și stocarea carbonului, scrie Science Alert.
Această abilitate, spun biochimiștii Jan Łyczakowski de la Universitatea Jagiellonian din Polonia și Raymond Wightman de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, ar putea fi legată de dimensiunea macrofibrilelor arborelui, care sunt mult mai mari decât macrofibrilele copacilor cu lemn de esență tare.
Această descoperire ar putea deschide calea spre dezvoltarea de noi metode de stocare a carbonului.
„Se știe că ambele specii de arbori de lalele sunt excepțional de eficiente la blocarea carbonului. Structura lor mărită de macrofibrile ar putea fi o adaptare pentru a le ajuta să capteze și să stocheze mai ușor cantități mai mari de carbon atunci când disponibilitatea carbonului atmosferic era redusă”, explică Łyczakowski.
„Arborii de lalele ar putea ajunge să fie utili pentru plantațiile de captare a carbonului. Unele țări din Asia de Est folosesc deja plantații de Liriodendron pentru a bloca eficient carbonul. Acum credem că acest lucru ar putea fi legat de structura sa lemnoasă”, a mai explicat cercetătorul.
Un nou tip de lemn ar putea revoluționa stocarea carbonului
Există două specii de arbore de lalele, Liriodendron tulipifera și Liriodendron chinense. Aceste plant există de acum 30 până la 50 de milioane de ani în urmă, când s-au separat de genul Magnolia.
Aproximativ în același timp, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă a scăzut rapid și dramatic. Cercetătorii intuiesc faptul că acest lucru ar putea fi legat de apariția Liriodendronului.
„Acest lucru”, explică Łyczakowski, „ar putea ajuta la explicarea de ce arborii de lalele sunt foarte eficienți în stocarea carbonului”.
Macrofibrilele pot fi găsite în pereții celulari secundari ai plantelor lemnoase, care sunt o caracteristică cheie a anatomiei lor. Acești pereți celulari secundari sunt așezați după formarea pereților celulari primari. Ei sunt responsabili pentru consolidarea structurii plantei.
Aici poate fi găsită cea mai mare parte din biomasa lemnoasă a plantei, dar știm foarte puține despre ea.
Łyczakowski și colegii săi au făcut descoperirea în cursul unui studiu care a examinat evoluția structurii acestor plante, inclusiv plante de rășinoase, cum ar fi pinii și conifere, și lemne de esență tare precum stejarul și mesteacănul.
Studiul a arătat că diferențele dintre angiosperme (plante cu flori) și gimnosperme (plante producătoare de semințe) nu sunt întotdeauna clare.
