Conform specialiștilor, din ce în ce mai mulți pui de urs orfani ajung în zonele urbane, deși rareori o ursoaică își abandonează puiul. Există câteva cauze care duc la abandon: dacă ursoaica este speriată, hăituită, rănită sau moartă. Cu toate acestea, de la un an la altul, numărul puilor de urşi morţi sau aflaţi în pericol se dublează.
O acţiune s-a derulat în vecinătatea localităţii Cheile Dâmbovicioarei, la poalele Masivului Piatra Craiului. Cei doi pui de urs extrem de slăbiţi au fost salvaţi, în acest caz. Alţii, însă, nu au supravieţuit. Într-un cabinet veterinar din Târgu Mureş au ajuns, doar în acest an, 5 exemplare, în stare foarte gravă, arată Știrile Pro Tv.
Mulți pui de urs rămân orfani și din cauza braconajului
Domokos Csaba, reprezentant ONG Milvus Group, a declarat că mulți ajung orfani din cauza oamenilor. Motivul îl constituie exploatările forestiere, faptul că animalele devin dezorientate, iar orașul începe acolo unde se termină pădurea.
Puii ajung, în foarte multe cazuri, să fie călcaţi de maşini. De asemenea, dacă sunt abandonați, puii sunt condamnaţi la moarte.
Numărul ursuleţilor capturaţi sau ucişi accidental a crescut de aproape patru ori în ultimii 5 ani: de la 8 cazuri, în 2017, am ajuns la 32, în 2019
În acest an, în doar câteva luni, pe reţelele sociale a fost semnalată găsirea a peste 30 de ursuleţi morţi, sau aflaţi în pericol.
Mai grav este când sunt găsiţi mai mulţi pui deodată, proveniţi de la aceeaşi mamă. Cel mai probabil, mama a murit, iar ursuleții se află în pericol. Aşa s-a întâmplat în judeţul Neamţ, unde câțiva muncitori forestieri au scos din bârlog 4 ursuleţi, despre a căror soartă nu se mai ştie nimic. Deși nu am mai auzit nimic despre caz, conform sursei citate, ancheta ar fi în derulare.
”Nu e suficient să preluăm puiul să îl ducem la centru. Ar trebui totuşi văzut de ce s-a întâmplat de au rămas puii ăia abandonaţi acolo. Poate să fie şi braconajul, un accident de maşină”, a precizat Mihai Pop, de la Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice.
În România există singurul orfelinat de urși din Europa, iar centrul există datorită donațiilor
Singurul orfelinat din Europa se află în Harghita. Conform declarației făcute de Carmen Pădurean, reprezentant WWF România, ursuleții care ajung aici reuşesc să îşi dezvolte toate acele abilităţi pe care le-ar fi dezvoltat împreună cu mama lor.
Puii se joacă împreună și învață tehnici de luptă și de supraviețuire.
După o perioadă, urșii ajung înapoi în pădure: doar în 2004, centrul a eliberat 200 de urși.