Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a finalizat și trimis spre aprobare un ordin care reglementează, pentru prima dată explicit, activitățile de producție, procesare și comercializare a produselor alimentare de origine non-animală obținute într-o gospodărie țărănească. Tradus din limbaj instituțional: dacă faci zacuscă, gem sau dulceață din legumele și fructele tale și vrei să le vinzi în piață, trebuie să te înregistrezi la DSVSA județeană, să respecți norme de igienă și să nu depășești 800 de kilograme pe an.
Ce prevede concret ordinul
Gospodăria țărănească de legume și fructe este definită ca unitatea în care producătorii primari obțin din producția proprie produse prelucrate pe care le comercializează în cantitate limitată, fără a fi încadrați într-o formă juridică de organizare. Cu alte cuvinte, nu trebuie să fii firmă, dar trebuie să fii vizibil pentru stat.
Notificarea activității se face la direcția sanitar-veterinară județeană, cu un dosar care include copie de pe actul de identitate, document privind starea de sănătate a producătorului și a familiei, copia atestatului de producător și a carnetului de comercializare, plus dovada achitării tarifelor ANSVSA. Activitățile se înregistrează într-un registru special postat pe site-ul ANSVSA, în maximum 30 de zile de la depunerea documentației.
Valorificarea produselor prelucrate se poate face numai la locul de producere sau în piețe, târguri și expoziții de pe raza județului unde se află exploatația agricolă și a județelor limitrofe. Expunerea spre vânzare în locuri publice se face obligatoriu în vitrine sau prin alte mijloace care elimină orice posibilitate de contaminare. Producătorii trebuie să poarte echipament de protecție alimentară — halat, șorț, bonetă, mănuși curate — și să dețină un document care atestă că nu suferă de boli transmisibile prin alimente.
Cine depășește cele 800 de kilograme anual intră automat în altă categorie: trebuie să se constituie într-o formă juridică de organizare și să obțină documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor.
Simplificare sau birocratizare mascată
ANSVSA prezintă ordinul ca o simplificare a legislației pentru unitățile de capacitate mică. Vicepreședintele instituției, Ioan Oleleu, vorbește despre „sprijinirea producției locale” și „dezvoltarea comunităților rurale”. Formulările sunt corecte pe hârtie. Problema este ce se întâmplă în practică.
Un producător din Vrancea care face 200 de borcane de zacuscă nu are acces la vitrine de expunere. Nu are bani pentru echipament de protecție conform normelor. Nu știe că trebuie să achite tarife ANSVSA înainte de a obține înregistrarea. Iar dacă vrea să-și vândă borcanele la un târg din București — nu poate. Ordinul restricționează comercializarea la județul de reședință plus județele limitrofe. Prin urmare, un producător din Maramureș nu poate ajunge cu produsele în Capitală, unde cererea și prețurile sunt cele mai mari.
Totodată, Ziarul Național a observat corect că aceste norme egalizează practic condițiile de desfășurare a activității cu cele dintr-o fabrică, în care standardele de igienă sunt la nivel industrial. Diferența este că fabrica amortizează costurile pe milioane de borcane, iar țăranul — pe 200.
Unde intră certificarea bio
Asociația BIO România a reacționat pozitiv la inițiativă, numind-o „o decizie istorică” care recunoaște bucătăria țărănească drept producător de alimente destinate consumului public. Cu toate acestea, asociația a propus ceva esențial: armonizarea ordinului cu Regulamentul European 848/2018 privind producția ecologică, inclusiv prin introducerea certificării bio de grup pentru gospodăriile țărănești.
Certificarea bio de grup ar permite mai multor producători mici să se asocieze, să împartă costurile de certificare și să acceseze piețe premium — inclusiv export — cu un label care justifică un preț mai mare. Fără această armonizare, ordinul ANSVSA rămâne o reglementare de igienă care nu rezolvă problema fundamentală a micului producător: accesul la piețe și la valoare adăugată.
Ce lipsește din ecuație
Ordinul reglementează cum vinzi, dar nu te ajută să vinzi mai bine. Nu prevede nicio facilitate fiscală pentru micii producători care se înregistrează. Nu creează nicio platformă de comercializare directă producător-consumator. Nu corelează înregistrarea ANSVSA cu accesul la programele APIA sau la fondurile PAC destinate circuitelor scurte de aprovizionare.
Prin urmare, riscul real este ca acest ordin să funcționeze ca un filtru care scoate din piață producătorii cei mai mici și mai vulnerabili — exact cei pe care pretinde că îi protejează — lăsând piața deschisă pentru intermediari și pentru produsele industriale care imită „tradiționalul” fără să fie.
