Valurile de căldură vor fi o constantă în viitor, iar copiii se vor confrunta cu caniculă, secete inundații și pierderi de recolte. Toate aceste fenomene se datorează schimbărilor climatice din prezent.
Statele subdezvoltate ale lumii vor fi traversate de caniculă și secete, iar fenomenele vor afecta economia
Conform unui raport al organizației Save the Children (Salvaţi Copiii), copiii vor suferi în viitor, în medie, de şapte ori mai multe valuri de căldură.
Cei din statele cu venituri reduse şi medii vor duce greul, copiii afgani riscând să se confrunte cu până la de 18 ori mai multe valuri de căldură în comparaţie cu vârstnicii, iar copiii din Mali cu până la de 10 ori mai multe pierderi de recolte, mai arată raportul.
Temperaturile globale vor creşte cu 2,6 – 3,1 grade Celsius peste valorile din perioada preindustrială
Cercetarea, o colaborare între Save the Children şi climatologi de la Vrije Universiteit Brussel din Belgia, a evaluat expunerea pe întreg parcursul vieţii la o gamă de evenimente climatice extreme a copiilor născuţi în 2020 în comparaţie cu cei născuţi în 1960, precizează Radio Eco Natura.
Studiul a fost publicat în revista Science și se bazează pe angajamentele de reducere a emisiilor luate în contextul Acordului climatic de la Paris din 2015. Mai mult, se estimează că temperaturile globale vor creşte cu 2,6 – 3,1 grade Celsius peste valorile din perioada preindustrială. Acest lucru ar avea un ”impact inacceptabil asupra copiilor”, a indicat Save the Children.
Raportul Save the Children a constatat că, în cazul în care încălzirea globală este menţinută la 1,5 grade Celsius, expunerea suplimentară în decursul vieţii a nou-născuţilor la valurile de căldură s-ar reduce cu 45% şi cu aproape 40% la secete şi inundaţii comparativ cu nivelul prevăzut actual.