Acasă Blog Pagină 207

Parisul devine mai verde: 500 de străzi vor fi transformate în zone pietonale

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În Paris, 500 de străzi vor deveni pietonale și vor fi transformate în zone verzi. Așa au votat 66 la sută dintre locuitorii Capitalei Franței care au participat ieri la un referendum organizat de primărie.

Locuitorii Parisului vor avea mai multe zone de plimbare și mai puține străzi pe care să poată circula cu mașina

500 de străzi vor fi transformate în zone verzi, pietonale și astfel până la 10.000 de locuri de parcare vor fi desființate, au decis cei care au participat la un referendum convocat de primarul capitalei Franței, titrează Europa FM.

Potrivit sursei citate, la  acest referendum au participat pentru prima dată și tinerii care au împlinit 16 ani.

În egală măsură, jurnaliștii de la BFMTV au transmis că prezența la urne a fost scăzută, de doar 4 la sută.

Cu toate acestea, majoritatea a aprobat măsura propusă de primarul Anne Hidalgo.

Referendumul din Paris: Tinerii de 16 ani pot vota pentru măsurile de mobilitate urbană

Pentru prima dată, votul a fost extins către tinerii de 16 ani, aceștia având acum dreptul de a vota.

În Paris, din cele 6000 de străzi, 200 sunt interzise pentru circulația cu mașina.

Acesta este al treilea referendum pe tema mobilității urbane din capitala Franței, după interzicerea trotinetelor electrice din aprilie 2023 și creșterea tarifelor de parcare pentru mașinile mari, aprobată anul trecut.

Londra ar putea introduce o taxă pentru turiști

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Londra ar putea fi, în curând, inclusă pe lista orașelor europene care impun o taxă turiștilor, potrivit Digi 24.

Londra susține introducerea unei taxe pentru turiști, în urma adunărilor ”Mayor’s Question Time”

În cadrul uneia dintre cele 10 adunări anuale ”Mayor’s Question Time” din Londra, desfășurate săptămâna aceasta, primarul Sadiq Khan și-a declarat sprijinul pentru introducerea unei taxe aplicate vizitatorilor capitalei britanice.

Nu prea se supără să plătească câțiva euro în plus” pentru a-și petrece vacanța în altă parte, a explicat el, conform Euronews.

Deși în unele orașe europene astfel de taxe au fost implementate cu succes, efectele lor nu au fost întotdeauna clare. Unii consideră că sunt esențiale pentru susținerea infrastructurii turistice, în timp ce alții se tem că ar putea reduce numărul vizitatorilor pe termen lung.

Orașele europene taxează turiștii, iar localnicii protestează împotriva turismului masiv

În Barcelona, de exemplu, vizitatorii plătesc în prezent până la 4 euro pe noapte, pe lângă o taxă regională, iar Parisul taxează vizitatorii cu până la aproape 16 euro pe noapte pentru a se caza în cele mai scumpe hoteluri ale sale, generând milioane de euro în fiecare an.

Anul trecut în Europa a fost marcat de o serie de proteste împotriva turismului.

De la Amsterdam la Insulele Canare și Grecia, localnicii au ieșit în stradă pentru a-și exprima frustrarea față de creșterea neîncetată a numărului de vizitatori și impactul pe care industria l-a avut asupra locuințelor, asistenței medicale și altor servicii publice.

Poiana Braşov a înregistrat un număr record de turiști

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Datele centralizate de administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov arată că în acest sezon de iarnă s-au înregistrat cifre record în ceea ce priveşte numărul celor care au ales această staţiune pentru schi sau snowboard.

Poiana Braşov a depășit 2 milioane de treceri prin turnichete în acest sezon

Conform statisticilor făcute publice de Primăria municipiului Braşov, în cele trei luni de când s-a deschis sezonul de iarnă s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete, atât cât s-a înregistrat în sezonul 2020 – 2021, când s-a schiat timp de patru luni.

Poiana Braşov continuă să fie principala destinaţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi prima opţiune pentru cei care vor să schieze în România. Diversitatea pârtiilor, de la pârtii pentru începători la pârtii negre, dimensiunile acestora, calitatea stratului de zăpadă, sistemele de transport pe cablu variate au făcut ca în acest sezon să depăşim, din nou, pragul de două milioane de treceri prin turnichete: în 20 martie am înregistrat 2.020.120 de treceri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Primăria Braşov, citează News.ro.

Iernile au devenit mult mai blânde. Vom mai avea sporturi de iarnă?

Iernile din România devin tot mai blânde, iar stratul de zăpadă scade semnificativ, afectând domeniile schiabile.

Infoclima.ro analizează această tendință, explicând că schimbările climatice și arderea combustibililor fosili contribuie la creșterea temperaturii globale.

Zilele reci devin o resursă limitată, influențând durata sezonului de schi.

Tot mai multe stațiuni apelează la zăpada artificială pentru a menține pârtiile practicabile, însă eficiența acestei soluții depinde de un management atent.

Specialiștii avertizează că viitorul sporturilor de iarnă depinde de măsuri sustenabile și de adaptarea la noile condiții climatice.

Societatea Erbașu a contribuit la dezvoltarea și modernizarea unor sisteme de tratare a apei care deservesc, în prezent, peste 1 milion de persoane

Foto: Facebook/Construcții Erbașu
Foto: Facebook/Construcții Erbașu

De Ziua Mondială a Apei, Construcții Erbașu a vorbit despre importanța gestionării sustenabile a acestei resurse naturale.

Construcții Erbașu, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei: ”Apa este esențială pentru viață, iar gestionarea ei responsabilă este o datorie comună”

Compania a modernizat sisteme de tratare care deservesc peste 1 milion de oameni, contribuind la reducerea poluării și protejarea resurselor naturale, într-un context tot mai afectat de schimbările climatice.

Într-un context global în care resursele de apă sunt tot mai afectate de schimbările climatice, gestionarea sustenabilă a apei nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Stațiile de epurare joacă un rol esențial în acest proces, transformând apa uzată dintr-o potențială sursă de poluare într-o resursă ce poate fi reutilizată în siguranță”, au punctat membrii companiei de construcții.

Societatea Construcții Erbașu: ”Suntem mândri că am contribuit la dezvoltarea și modernizarea unor sisteme de tratare a apei care deservesc, în prezent, peste 1 milion de persoane”

Potrivit comunicatului emis de companie, aceste proiecte au un impact major în reducerea poluării și în protejarea resurselor naturale, promovând o gestionare responsabilă a apei pentru generațiile viitoare.

Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în fiecare an pe 22 martie, fiind o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Aceasta a fost stabilită în 1993 pentru a atrage atenția asupra importanței apei dulci și pentru a promova gestionarea durabilă a resurselor de apă.

Compania Erbașu: ”Digitalizarea, responsabilitatea față de mediu și dezvoltarea sustenabilă sunt priorități pe care le susținem activ”

Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu, s-a aflat pe scena Forumului Construcțiilor 2025, în cadrul panelului ”Parteneriatul între guvern și industrie: măsuri necesare pentru a avea stabilitate”.

În data de 20 martie, reprezentanții companiei au punctat că discuțiile pe această temă sunt esențiale pentru a construi un parteneriat solid între mediul privat și autorități, capabil să genereze soluții reale pentru un cadru predictibil și sustenabil în construcții.

Digitalizarea, responsabilitatea față de mediu și dezvoltarea sustenabilă sunt priorități pe care le susținem activ, cu convingerea că implicarea directă a companiilor din industrie este esențială pentru a transforma provocările în oportunități. Prin participarea la acest eveniment, ne reconfirmăm angajamentul și implicarea activă în conturarea viitorului unui sector vital pentru economia României. Mulțumim eDevize pentru invitație și pentru organizarea unui eveniment de referință!”, au transmis membrii companiei.

Noi pași importanți în proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a Spitalului Județean de Urgență Tulcea

Proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a Spitalului Județean de Urgență Tulcea continuă să avanseze într-un ritm susținut, iar echipele companiei Erbașu sunt implicate zi de zi pentru a transforma acest obiectiv într-un spital modern, sigur și adaptat nevoilor actuale din domeniul sănătății.

În această etapă, compania lucrează intens la montarea finisajelor Tarkett în holuri, saloane, cabinete, băi și în sălile de operație, pregătind astfel spațiile pentru instalarea obiectelor sanitare.

În paralel, se montează echipamentele pe partea de curenți slabi și tari, iar lucrările de ventilație se apropie de final.

Următoarea perioadă aduce pregătirea zonelor de saloane, cabinete și ATI pentru montajul rampelor medicale, în timp ce sălile de operație se află în faza de finalizare, urmând să fie dotate cu pereții curați și echipamentele necesare.

Compania Erbașu: ”Angajamentul nostru pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale rămâne o prioritate, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem de sănătate modern și performant”

Ne propunem ca, până la sfârșitul sezonului cald, noul corp al spitalului să fie finalizat, astfel încât pacienții și cadrele medicale să beneficieze de condiții moderne și eficiente. Rămânem consecvenți angajamentului nostru de a contribui la dezvoltarea unei infrastructuri medicale performante, în sprijinul comunităților pe care le deservim”, au punctat membrii companiei de construcții în data de 17 martie.

Urșii au ieșit din hibernare în Vâlcea – numărul intervențiilor Jandarmeriei este în creștere

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Temperaturile ridicate din ultima perioadă au scos urșii din hibernare, prezența acestor animale fiind deja semnalată în anumite zone din județul Vâlcea, transmite Agerpres.

Numărul solicitărilor pentru îndepărtarea urșilor a crescut în Vâlcea – recomandări pentru turiști

Șeful Jandarmeriei Vâlcea a precizat că în ultimii ani numărul solicitărilor pentru îndepărtarea urșilor a crescut în județul Vâlcea, mai ales în zonele intravilane.

Recomandarea pentru turiștii care vor să plece în drumeție prin pădure, dar și pentru locuitorii din zonele în care a mai fost semnalată prezența acestor animale sălbatice este să respecte regulile pentru siguranță.

Deja am avut o primă intervenție, dar nu a fost în pericol vreo localitate. A fost observat un urs în zona localității Măldărești, săptămâna trecută, dar era în pădure, în habitatul lui. Recomandarea mea pentru turiști, care să vizeze protecția față de acest animal, este ca atunci când îl întâlnesc să rămână nemișcați sau să încerce să nu atragă atenția acestuia și în niciun caz să se apropie chiar dacă sunt pui de urs, ci să rămână la distanță astfel încât ursul să nu-i observe și, mai mult decât atât, să nu facă mișcări bruște”, a declarat col. Ciaușescu, într-o conferință de presă.

Jandarmeria recomandă turiștilor care ajung în zona montană în această perioadă să fie echipați corespunzător și să nu se abată de la traseele turistice marcate, întrucât la munte este încă iarnă

Anul trecut jandarmii au fost solicitați să intervină în 71 de situații pentru a îndepărta animalele sălbatice, cu 10 mai puține ca în anul precedent, când a fost înregistrată și o victimă – un bătrân din Horezu care a fost atacat de urs în grădina din apropierea locuinței lui.

Cu toate acestea, nu fost persoane rănite în urma acestor incidente, au mai precizat reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea.

Greenpeace cere demisia lui Sebastian Burduja, acuzând derapaje antidemocratice

Foto: Facebook/Greenpeace România
Foto: Facebook/Greenpeace România

Activiștii organizației de mediu Greenpeace solicită demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, ONG-ul invocă faptul că ”este inacceptabil, într-un stat democratic, ca ministrul Energiei să iasă public cu mesaje prin care cere directorilor companiilor de stat să atace în instanță ONG-urile care contestă proiecte controversate”.

Greenpeace România: ”Condamnăm reacția ministrului Sebastian Burduja și considerăm că a comis un derapaj ireconciliabil cu principiile democratice și cu obligațiile funcției pe care o ocupă”

Prin instigarea publică la procese împotriva societății civile, el a demonstrat nu doar o neînțelegere periculoasă a democrației, ci și o atitudine profund ostilă față de dreptul fundamental la liberă exprimare și participare publică”, a transmis ONG-ul prin intermediul unui comunicat de presă.

Protecția activiștilor și accesul la justiție în România, sub obligații europene

În viziunea activiștilor de mediu, România și-a asumat obligații sub tratate europene și internaționale la cel mai înalt nivel, de a asigura acces la justiție organizațiilor de mediu în cauze de interes public.

În plus, subliniază aceștia, anul trecut, Uniunea Europeană a aprobat directiva prin care prin care jurnaliștii, organizațiile media, apărătorii drepturilor omului, activiștii, cercetătorii și artiștii vor fi protejați în statele membre de acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice (acțiuni cunoscute ca Strategic lawsuit against public participation sau SLAPP).

Sebastian Burduja cere acțiuni în instanță împotriva ONG-urilor care blochează proiectele energetice

În cursul zilei de joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a menționat, într-o postare publicată pe propria pagină de socializare, că un tribunal american a decis că ONG-ul Greenpeace trebuie să plătească 660 de milioane de dolari pentru blocarea ilegală a unui proiect energetic strategic.

Mai mult, ministrul a solicitat tuturor directorilor companiilor naționale din energie să ceară în instanță daune-interese în cuantum maxim împotriva organizațiilor care introduc acțiuni cu rea-credință.

O statuie veche de 2.700 de ani a fost descoperită în Irak. Ce au spus arheologii

Sursă foto: Science Nature Page
Sursă foto: Science Nature Page

Arheologii din Irak au descoperit o sculptură masivă veche de 2.700 de ani, reprezentând un lamassu — o divinitate asiriană cu cap de om, corp de taur și aripi de pasăre.

Statuia de alabastru, cântărind 18 tone, a fost comandată inițial în timpul domniei regelui asirian Sargon al II-lea (722–705 î.Hr.) și odinioară păzea porțile orașului antic Dur-Sharrukin, situat în nordul Irakului.

Experții speră să reunească cele două piese ale sculpturii din Irak

Deși statuia fusese documentată în înregistrările din secolul al XIX-lea și parțial excavată în anii 1990, hoții i-au tăiat ulterior capul și l-au scos ilegal din țară.

Din fericire, autoritățile au reușit să recupereze și să restaureze capul, deși acesta prezintă încă fisuri vizibile provocate de furt, scrie publicația France 24.

Acum, odată cu redescoperirea trunchiului, experții speră să reunească cele două piese, în ciuda deteriorării gâtului statuii.

Locuitorii din zonă au protejat statuia de distrugerea provocată de Statul Islamic în 2014

Săpătura face parte dintr-un efort mai amplu de studiere a orașului antic și a impactului conflictelor recente din regiune.

Remarcabil este faptul că locuitorii din zonă au protejat statuia de distrugerea provocată de Statul Islamic în 2014, salvând astfel o piesă esențială a istoriei asiriene.

În prezent, specialiștii analizează modalități de restaurare a sculpturii și de asigurare a protecției sale pe termen lung.

Trunchiul redescoperit rămâne deocamdată la fața locului, sub pază strictă.

Măiestria artistică a lamassu continuă să uimească arheologii, reamintind lumii moștenirea culturală și artistică a Imperiului Asirian.

Hidrogenul geologic: O sursă de energie ascunsă

Foto: Science Nature Page
Foto: Science Nature Page

Un nou studiu științific dezvăluie o resursă energetică ascunsă sub suprafața Pământului: hidrogenul geologic.

Potrivit cercetătorilor conduși de Geoffrey Ellis, de la U.S. Geological Survey, aceste rezervoare naturale de hidrogen, formate prin procese geochimice, ar putea furniza suficientă energie pentru a reduce dependența globală de combustibilii fosili timp de 1.000 de ani.

Rezervele ascunse de hidrogen: O sursă globală de energie curată, dar greu accesibilă

Se estimează că rezervele ascunse de hidrogen sunt de aproximativ 6.2 trilioane de tone (5.6 trilioane de tone metrice), o cantitate semnificativă care ar putea fi utilizată ca sursă de energie cu emisii scăzute de carbon.

Deși s-au identificat deja depozite de hidrogen în locuri precum Albania și Mali, cercetătorii consideră că depozite similare ar putea exista pe întreg globul.

Totuși, multe dintre aceste rezerve sunt ascunse la adâncimi mari sau se află în ape adânci, ceea ce face extragerea lor la scară largă o provocare.

Hidrogenul geologic: o sursă imensă de energie curată

Chiar și așa, studiul, publicat în Science Advances, sugerează că extragerea doar a 2% din aceste rezerve ar putea acoperi necesitățile mondiale de hidrogen timp de 200 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de carbon zero.

Energia conținută în aceste rezerve depășește întreaga cantitate de gaze naturale dovedite, subliniind potențialul hidrogenului ca alternativă curată.

Cu toate acestea, experți ca Prof. Bill McGuire de la University College London avertizează că dezvoltarea infrastructurii necesare pentru extragerea hidrogenului la scară globală ar necesita un efort masiv.

Totuși, studiul subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare în domeniul hidrogenului geologic, care ar putea juca un rol esențial în tranziția către o energie sustenabilă.

2024, an record în ceea ce privește încălzirea globală și fenomenele meteo extreme

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Nivelurile record de gaze cu efect de seră au contribuit la creşterea temperaturilor la un nivel record în 2024, accelerând topirea gheţarilor şi a gheţii marine, ridicând nivelul mării şi apropiind lumea de un prag cheie de încălzire, a declarat miercuri organismul meteorologic al ONU.

Record de temperaturi în 2024: Fenomenele meteorologice extreme au afectat întreaga lume

Temperaturile medii anuale medii s-au situat anul trecut la 1,55 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, depăşind cu 0.1 grade Celsius precedentul record din 2023, a declarat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său anual privind clima, titrează Știri pe Surse.

În timp ce temperaturile au scăzut într-un număr mic de regiuni, fenomenele meteorologice extreme au făcut ravagii pe tot globul, seceta provocând penurii alimentare, iar inundaţiile şi incendiile de vegetaţie au dus la strămutarea a 800.000 de persoane, cea mai mare cifră de la începutul înregistrărilor în 2008.

Încălzirea apelor oceanelor și topirea ghețarilor accelerează creșterea nivelului mării

Căldura oceanelor a atins, de asemenea, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, iar rata încălzirii se accelerează, creşterea concentraţiilor de CO2 din oceane conducând, de asemenea, la creşterea nivelului de acidificare.

Gheţarii şi gheaţa marină au continuat să se topească într-un ritm rapid, ceea ce, la rândul său, a dus nivelul mărilor la un nou nivel ridicat.

Din 2015 până în 2024, nivelul mării a crescut în medie cu 4.7 milimetri pe an, faţă de 2.1 mm în perioada 1993-2002, au arătat datele OMM.

(GALERIE FOTO) Primul sfânt ”milenial”: Un băiat de 15 ani va fi sanctificat de Papa Francisc

Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis
Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis

Carlo Acutis, născut la 3 mai 1991 în Londra din părinți italieni, a fost un adolescent care a îmbinat în mod remarcabil credința cu pasiunea pentru tehnologie.

De la o vârstă fragedă, copilul a manifestat o devoțiune specială față de religia catolică, dar și o atracție deosebită pentru computer.

Prin urmare, băiatul și-a folosit abilitățile tehnice pentru a răspândi mesajul credinței.

La vârsta de 11 ani, Carlo a început să documenteze miracolele euharistice și aparițiile mariane aprobate de Biserică.

Astfel, a creat un site web dedicat acestor fenomene. Proiectul său a devenit o resursă valoroasă pentru credincioși, demonstrând cum tehnologia poate servi ca instrument de răspândire a religiei în era digitală.

În 2006, la doar 15 ani, Carlo a fost diagnosticat cu leucemie

În ciuda suferinței, copilul și-a menținut credința și serenitatea până în ultimele momente ale vieții sale.

Băiatul a primit diagnosticul sumbru pe 1 octombrie și a murit în 2006, pe data de 16 octombrie 2006.

Cu toate acestea, moștenirea sa spirituală a continuat să crească după moarte. În 2020, Papa Francisc l-a beatificat pe Carlo Acutis.

Suveranul Pontif l-a recunoascut drept model pentru tineri, subliniind modul în care băiatul a folosit internetul pentru a răspândi valorile creștine.

Unul dintre miracolele atribuite betificării lui Carlo implică vindecarea inexplicabilă a unui băiat brazilian. Acesta suferea de o anomalie pancreatică rară. Dar, după ce a vorbit cu Carlo, copilul s-a recuperat complet.

Evenimentul este considerat de Biserică drept miracolul care a dus la beatificare.

Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis
Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis

Pe 27 aprilie 2025, Carlo Acutis urmează să fie canonizat de Papa Francisc

Prin acest proces, copilul va deveni primul sfânt al generației Y (milennial).

Ceremonia va avea loc în timpul Jubileului Adolescenților de la Vatican, pe 27 aprilie, în acest an.

Cu toate acestea, un detaliu care a stârnit interesul publicului este starea trupului său după exhumare.

În 2019, în cadrul procesului de beatificare, trupul lui Carlo Acutis a fost găsit într-o stare remarcabil de bine conservată

Totuși, oficialii Bisericii Catolice au explicat că acesta a trecut printr-un proces de îmbălsămare și restaurare. Deși unii credincioși au considerat acest lucru un semn de ”incoruptibilitate”, Biserica nu a declarat oficial că trupul său ar fi miraculos conservat.

În prezent, trupul lui Carlo Acutis este expus într-un sicriu de sticlă în sanctuarul din Assisi.

De la decesul copilului, foarte mulți pelerini vin să se roage la mormântul său.

În ziua înmormântării sale, mulți oameni săraci și nevoiași au venit să aducă un omagiu—persoane pe care le ajutase în secret pe parcursul vieții sale.

Chiar propria sa familie nu știa de faptele sale de generozitate și compasiune profundă față de cei mai puțin norocoși.

Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis
Sursă foto: Wikipedia/Carlo Acutis

Exemple de persoane cu trupuri miraculos conservate:

Sfânta Bernadette Soubirous – Trupul său, exhumat de trei ori, rămâne intact la Sanctuarul din Nevers, Franța.

Sfântul Pio din Pietrelcina (Padre Pio) – Fața sa este bine conservată și expusă la San Giovanni Rotondo.

Sfânta Caterina Labouré – Trupul său, descoperit intact în 1933, este expus în Capela Medaglia Miraculoasă, Paris.

Sfânta Veronica Giuliani – Corpul său rămâne bine păstrat la mănăstirea din Città di Castello, Italia.

Sfântul Ioan Bosco – Părți ale trupului său sunt expuse în Torino.