Acasă Blog Pagină 304

Începe cea de-a XI-a ediție a concursului de reciclare creativă a dozelor din aluminiu Can Art&Design Festival

Foto: Facebook/Can Art&Design Festival
Foto: Facebook/Can Art&Design Festival

A fost dat startul înscrierilor pentru cea de-a XI-a ediție a concursului de reciclare creativă a dozelor din aluminiu Can Art&Design Festival, o inițiativă a Asociației Alucro.

Can Art&Design Festival este o competiție unică, derulată anual, ce îmbină arta și designul cu un puternic mesaj ecologic.

De asemenea, Can Art&Design Festival (CADF) face parte dintr-o amplă acțiune la nivel național prin care se urmărește conștientizarea și responsabilizarea publicului larg cu privire la acest tip de material reciclabil.

 Concursul Can Art&Design Festival este dedicat atât artiștilor profesioniști, cât și pasionaților de artă

Competiția promovează utilizarea creativă a dozelor de aluminiu, transformându-le în adevărate opere de artă și instalații spectaculoase.

În egală măsură, organizatorii au precizat că acest concurs oferă participanților oportunitatea de se a se înscrie pentru una dintre cele trei categorii competiționale:

  • Tablouri M (dimensiuni minime 50 x 70 cm);
  • Tablouri XL (dimensiuni minime 80 x 90 cm);
  • Sculpturi sau instalații (dimensiuni minime H 100 cm);

Termenul limită pentru înscriere este 30 august 2024

Pentru toate cele trei categorii, participanții pot reprezenta o idee proprie sau pot realiza o replică /reinterpretare a unei opere celebre, materialul esențial folosit în realizare fiind doza din aluminiu.

Înscrierea în competiție se face după realizarea lucrării, prin completarea formularului disponibil pe site-ul organizației, oferind o descriere tehnică și artistică a lucrării, însoțită de imagini ale acesteia.

A fost semnat acordul de mediu pentru proiectul ”Fast Danube”

Foto: Facebook/Ministerul Mediului - România
Foto: Facebook/Ministerul Mediului - România

Ministerul Mediului din România informează că, ieri, 4 iulie, a fost semnat acordul de mediu pentru proiectul ”Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun Româno – Bulgar al Dunării – FAST DANUBE”.

Documentul a fost semnat în prezența ministrului Mircea Fechet și Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Proiectul ”Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun Româno – Bulgar al Dunării – FAST DANUBE”,  este amplasat între Porțile de Fier II și Chiciu – Silistra (între km. 863 și km. 375) pe județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași.

Ne dorim ca acest proiect menit să îmbunătățească navigația pe Dunărea de Jos, între Porțile de Fier II și Chiciu-Silistra, inclus în lista de proiecte din Master Planul General de Transport al României 2014-2030, să respecte toate condițiile prevăzute de specialiștii din cadrul ANPM. Suntem convinși că punerea în aplicare a acestora va diminua la maxim impactul asupra habitatelor și a speciilor protejate în siturile Natura 2000, ce fac obiectul acestui document” a precizat Mircea Fechet.

Fast Danube este un proiect multianual

Proiectul beneficiază de o finantare de 85% din partea UE si de 15% de la bugetul de stat. Partenerii proiectului sunt administratiile cailor navigabile din România și Bulgaria – Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați și Agenția Executivă pentru Explorarea și Intreținerea Dunării din Ruse.

Bugetul total al proiectului este de 5.252.000 de euro.

Conform Acordului de Mediu, perioada de implementare a proiectului FAST Danube este de aproximativ șapte ani, din care doi ani sunt pentru lucrări de dragare și construcție, iar pe toată durata desfășurării acestuia vor avea loc activități de monitorizare a efectelor structurilor construite asupra mediului și a condițiilor hidromorfologice.

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de navigație și sporirea siguranței traficului, pe sectorul comun de Dunăre, dintre România și Republica Bulgaria

Acest obiectiv va fi realizat prin mărirea numărului de zile (de la 280 zile/an la 340 zile/an) în care se asigură condițiile de navigație conform recomandărilor Comisiei Dunării de la Budapesta și pentru creșterea traficului de mărfuri transportate (cu 20%).

Scopul principal al proiectului este de a identifica soluțiile tehnice care urmează să fie puse în aplicare în vederea asigurării condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării și desfășurarea transportului pe Dunăre în condiții de siguranță, în toate punctele critice, pe tot parcursul anului.

Proiectul acoperă o lungime totală de 488 km, de la km 863 la km 375 (km sunt numărați de la Marea Neagră) și include următoarele corpuri de apă:

  • RORW14.1_B3 “Dunărea: Porțile de Fier II – Chiciu” – km 863 – 374 în România;
  • BG1DU000R001 “Dunav” – km 846 – 374 în Republica Bulgaria;

Proiectul a fost împărțit în 5 zone critice:

  • 3 zone critice în cadrul sectorului de navigație administrat de autoritățile române;
  • 2 zone critice în cadrul sectorului de navigație administrat de autoritățile bulgare.

În cadrul acestor 5 zone critice, au fost identificate 12 puncte critice (PC) în care vor fi efectuate lucrări hidrotehnice în albia fluviului și/sau pe maluri pentru a îmbunătăți condițiile de navigație:

  • 6 puncte critice pe sectorul românesc; 
  • 6 puncte critice pe sectorul bulgăresc.

Autoritățile din Hawaii recunosc: Sistemul de transport dăunează climei și încalcă dreptul copiilor la un mediu curat și sănătos

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Într-o premieră istorică, autoritățile statului Hawaii au recunoscut că sistemul de transport dăunează climei și încalcă dreptul copiilor la un mediu curat și sănătos, în urma unui proces intentat de un grup de tineri activiști de mediu.

Cei 13 tineri și oficialii din acest stat au ajuns la o “înțelegere istorică” în urma căreia departamentul de transport al statului american Hawaii a primit ca termen limită anul 2045 pentru decarbonizarea completă, scrie Biziday.

Statul Hawaii trebuie să ia măsurile necesare pentru a ajunge la zero emisii cel târziu în 2045 pentru transportul terestru, maritim și aerian

Oficialii din Hawaii vor publica o foaie de parcurs “pentru a decarboniza complet sistemul de transport al statului, luând toate măsurile necesare pentru a ajunge la zero emisii cel târziu în 2045 pentru transportul terestru, maritim și aerian între insule“.

În reclamația depusă în 2022 (când activiștii aveau vârste cuprinse între 9 și 18 ani), tinerii susțineau că politicile de transport ale statului le încalcă drepturile constituționale – “au încălcat dreptul la un mediu curat și sănătos, garantat de constituția statului, dreptul de a trăi sănătos în Hawaii, acum și în viitor”.

Prioritizarea include proiecte precum extinderea autostrăzilor

Ei au spus, de asemenea, că prin prioritizarea unor proiecte precum extinderea autostrăzilor în locul electrificării transportului în comun și promovarea mersului pe jos și cu bicicleta, statul a creat “niveluri nesustenabile de emisii de gaze cu efect de seră“.

Între 2020 și 2021, emisiile de carbon din această țară au crescut cu peste 16%.

Mai mult, pe cap de locuitor, Hawaii emite mai mult carbon decât 85% din țările de pe Pământ, au transmis avocații activiștilor.

Singurătatea prelungită poate crește riscul de accident vascular cerebral cu până la 56%

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Sentimentul de singurătate trăit pe o perioadă îndelungată poate crește riscul de accident vascular cerebral cu până la 56% în rândul persoanelor de peste 50 de ani, scrie Biziday.

Cercetarea, realizată de Universitatea Harvard și publicată în eClinicalMedicine, parte a revistei de specialitate The Lancet, a inclus peste 12.000 de participanți de 50 de ani și peste, monitorizați și evaluați în două etape pe parcursul a 12 ani (între 2006 și 2018).

Cercetătorii au constatat că persoanele care s-au simțit singure o perioada îndelungată de timp au avut un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.

Autorul studiului: “Singurătatea este considerată din ce în ce mai des o problemă majoră de sănătate publică”

Descoperirile noastre evidențiază de ce este așa, mai ales atunci când este experimentată în mod cronic. Studiul nostru sugerează că singurătatea poate juca un rol important în incidența accidentului vascular cerebral, care este deja una dintre principalele cauze ale invalidității pe termen lung și mortalității la nivel mondial”, a declarat Dr. Yenee Soh, autorul principal al studiului.

Între 2006 și 2008, participanților le-au fost adresate diferite întrebări despre singurătate. Patru ani mai târziu, cele 8.936 de persoane care au continuat să participe la a doua etapă a studiului au răspuns la aceleași întrebări.

Cercetătorii au constatat că persoanele care se considerau singure în prima etapă a studiului aveau un risc cu 25% mai mare de accident vascular cerebral, față de cele care nu aveau sentimente de singurătate

În rândul celor care au declarat că se simt singuri în ambele momente ale studiului, a existat un risc cu 56% mai mare de accident vascular cerebral.

De altfel, în perioada 2010 – 2018, în rândul respondenților care au participat la ambele etape ale studiului, au avut loc 601 de accidente vasculare cerebrale.

Comparativ, în cazul persoanelor care au participat doar în prima fază a studiului, au fost înregistrate 1.237 de accidente vasculare cerebrale.

Hipopotamii nu pot înota, dar pot zbura. Nu, nu este o glumă | VIDEO

Sursă - Unsplash

Dacă ai deschis articolul crezând că este o glumă, îți spunem că nu este. Realitatea certă e că hipopotamii chiar nu pot să înoate. Ei sunt prea grei pentru a pluti, având în jur de două tone. Pentru a putea ajunge la suprafață, atunci când se află în apă, ei trebuie să se împingă în fundul corpului de apă, potrivit IFL Science.

Acest lucru a fost demonstrat în mod spectaculos de faimosul hipopotam Fiona de la Grădina Zoologică din Cincinnati în 2020.

Lipsa abilității de a înota se pare că e compensată la alergare. O nouă analiză a dezvăluit că, atunci când aleargă, hipopotamii pot ridica în aer simultan toate cele patru picioare. În 15% din timpul de alergare aceștia se află practic în aer. Descoperirea este considerată a fi o premieră mondială, schimbând modul în care i-am perceput până acum pe hipopotami.

„Arătăm prin înregistrări video de bază că hipopotamii, în esență, aleargă, iar la viteze mari ajung în aer cu toate cele patru picioare”, a spus coautorul studiului, profesorul John R Hutchinson pe X

„Pentru noi, acest lucru este mișto!”, a adăugat el.

Hipopotamii nu pot înota, dar pot zbura

Cool este cu siguranță cuvântul potrivit. În videoclipul de mai jos te poți convinge cu ochii tăi de talentul hipopotamilor. Pe măsură ce hipopotamii aleargă, toate cele patru picioare sunt în aer de mai multe ori.

„Studiul nostru a fost la fel de simplu pe cât poate fi cercetarea în biomecanică”, a spus Hutchinson.

Hipopotamii au picioare dure și cărnoase, cu degete palmate, care îi susțin bine pe uscat și îi ajută să se deplaseze prin apă.

Incendiu devastator în județul Botoșani: au ars patru hectare de grâu și două hectare de miriște

Foto: Facebook/ISU Botoșani
Foto: Facebook/ISU Botoșani

Patru hectare de grâu netreierat, două hectare de mirişte, paie şi o balotieră au ars, luni seară, pe un câmp din localitatea Miorcani din județul Botoșani.

Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Adevărul.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la utilajul agricol folosit pentru formarea baloţilor de paie.

Pompierii avertizează asupra necesității verificării tehnice și dotării corespunzătoare a utilajelor agricole

Pompierii menţionează că au fost salvate aproximativ 15 hectare dintr-un lan de grâu netreierat.

Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietariilor terenurilor și reprezentanțiilor asociațiilor agricole le este recomandat să verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic.

În plus, trebuie să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături, să strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea.

De asemenea, , proprietariilor terenurilor și reprezentanțiilor asociațiilor agricole trebuie să respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis.

Pompierii militari și voluntarii au reușit să stingă focul care acaparase o casă din localitatea Drăgușeni, județul Botoșani

În acest caz, un incendiu violent, pornit de la groapa de gunoi menajer, s-a extins la vegetația uscată și gardul gospodăriei, punând în pericol locuința.

În acest incident, au ars aproximativ 10.000 metri pătrați, un gard de lemn și un gunoiul menajer de la groapa de gunoi.

Motivul șocant pentru care majoritatea angajaților din lume se simt ”privați de vacanță”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Aproape doi din trei angajați la nivel global se simt ”privați de vacanță”. Sunt rezultatele unui nou raport publicat de Expedia, relatează CNBC citat de Ziarul Profit.

Aproximativ 84% dintre germani și 69% dintre francezi au declarat că nu au suficient timp liber

Potrivit sursei citatea, acestea sunt rezultatele chestionarului ”Vacation Deprivation Report”, realizat de Expedia.

Chestionarul a fost publicat în luna iunie a acestui an și precizează că acest sentiment persistă chiar dacă respondenții din aceste țări și-au luat cele mai multe zile de vacanță, 27 de zile și respectiv 29 de zile.

Raportul Expedia arată că sentimentul de ”privare de vacanță” este mai mult legat de obiceiurile culturale privind munca și timpul liber decât de numărul real de zile libere.

Timpul liber: între drept fundamental și ”plăcere vinovată”

Pentru marea majoritate a francezilor, timpul liber este un drept fundamental, în timp ce americanii par să-l trateze ca pe o plăcere vinovată. De aceea nici măcar o lună nu pare un timp suficient pentru muncitorul francez obişnuit”, a declarat Christie Hudson, şefa de relaţii publice pentru Expedia în Statele Unite.

Dintre germani, totuşi, doar 42% au declarat că simt că angajatorii îi susţin să-şi ia timp de vacanţă.

”Este cea mai scăzută rată de pe toate pieţele”, a spus Hudson.

La polul opus, japonezii nu simt nevoia pentru o vacanță și își iau aproximativ 12 zile libere pe an

Respondenţii japonezi au declarat că simt cele mai scăzute niveluri de ”privare de vacanţă”, în ciuda faptului că şi-au luat doar 12 zile libere pe an, potrivit raportului.

Raportul sugerează că acest lucru ar putea avea de-a face cu modul în care japonezii îşi plănuiesc şi îşi petrec zilele libere.

Aproape unul din trei lucrători din Japonia îşi ia o zi liberă lunar, comparativ cu doar 5% în Statele Unite, potrivit raportului Expedia.

Americanii tind să-şi economisească timpul liber pentru a călători

Americanii, pe de altă parte, tind să-şi economisească timpul liber pentru o călătorie anuală mare, ceea ce este asociat cu motivul pentru care tind să permită nefolosirea unui concediu anual.

Printre americanii care şi-au lăsat o parte din concediu nefolosit în 2023, mai mult de jumătate au indicat că a fost din cauză că ”viaţa este prea ocupată pentru a o planifica sau a pleca în vacanţă”.

Comunicat de presă – NEXO Group: Piața de instalații ecologice și case “verzi” în România accelerează pe fondul schimbărilor climatice și al facturilor mai mari la energie

Casa independenta energetic - Foto Nexo Group
  • Reducerea consumului de energie, gaze sau curent electric, este prioritatea pricipală a românilor în 2024.
  • Tot mai mulți locuitori vor să fie independenți energetic pentru a nu mai avea contract cu furnizorii de utilități.
  • Costul pentru sisteme pentru reducerea consumului de energie la o casă variază între 22.000 euro și 35.000 euro
  • Interesul pentru energie verde este tot mai ridicat și la bloc, unde românii pot acoperi consumul de energie pe timp de zi, prin instalarea de pompe de căldură.

Tot mai mulți români vor să locuiască în case eficient energetic, cu un consum de energie cu cel puțin 50% redus față de consumul clasic sau chiar spre zero, din cauza schimbărilor climatice și a facturilor la utilități din ultimii ani. În acest context, are loc o reorientare a pieței imobiliare spre dezvoltarea de noi asambluri rezidențiale de apartamente și vile cu un consum cât mai scăzut de energie, în unele cazuri independente energetic.

Totodată, piața de instalații ecologice pentru construcții este în plină expansiune, cu o creștere de peste 100% pentru instalații fotovoltaice și peste 50% pentru pompe de caldură. Acestea, dar și alte echipamente asigură un consum zero sau aproape de zero al energiei, iar cererea este în crestere chiar și din partea românilor care locuiesc în case deja construite, arată datele NEXO Group, una dintre principalele companii de dezvoltare imobiliară și de instalații pentru construcții.

“Vedem o orientare masivă a românilor spre metode de reducere a consumului de energie. Tot mai mulți locuitori din zone urbane sau din zone rurale investesc în instalații de energie care să le transforme casele în locuințe eficiente energetic, în tot mai multe cazuri cu consum aproape de zero al energiei. Dacă anterior românii doreau doar să instaleze panouri solare, în ultimul an există o tendință accentuată de a dota casele cu sisteme complete și inteligente pentru a acoperi cea mai mare parte a necesarului de energie.

Peste 30% dintre români optează pentru integrarea acestor tehnologii de energie regenerabilă – sisteme fotovoltaice, pompe de căldură pentru încălzire, răcire și apă caldă, chiar și baterii pentru acumularea energiei electrice. Totodată, pe lângă un interes ridicat din partea românilor persoane fizice, observăm o schimbare semnificativă, cu un interes crescut din partea persoanelor juridice și a dezvoltatorilor de proiecte imobiliare. Acest lucru reflectă o tendință generală de orientare către soluții energetice sustenabile și eficiente”, declară Sorin Lăpădatu, fondator NEXO Group.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă

Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet
Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului din România a anunțat că a convocat ieri, 2 iulie, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP, ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu.

De asemenea, Mircea Fechet a precizat că luna trecută a fost cea mai caldă lună iunie din istorie, iar România a avut un record la numărul de coduri roșii emise, mai exact 43.

Ministrul Mediului: ”Ne aflăm într-o situație dificilă din punct de vedere hidro-meteorologic și vreau să ne asigurăm că luăm cele mai bune decizii”

Chiar dacă va ploua într-o zi cât într-o lună, seceta este una severă și nevoia de apă, din zonele afectate de acest fenomen, nu va fi compensată deoarece, în aceste zile, vor fi cantități de precipitații foarte mari, dar într-un interval foarte scurt. De aceea, trebuie să fim vigilenți. Specialiștii ANM ne-au informat că anul acesta am avut cea mai caldă lună iunie din istorie și am avut chiar și un record la numărul de coduri roșii emise, 43”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a oficialului.

În egală măsură, Ministrul Mediului a informat că reprezentanții de la Apele Române au efectuat câteva pregoliri, astfel încât să poată fi preluate cantitățile de precipitații care vor cădea.

Trebuie să rămânem vigilenți și să comunicăm foarte bine cu autoritățile din județele predispuse a avea situații mai dificile din cauza precipitațiilor”, a conclus Mircea Fechet.

CFR Călători reduce viteza din cauza temperaturilor extreme

Foto: Facebook/CFR Călători
Foto: Facebook/CFR Călători

Canicula și furtunile puternice își pun amprenta pe siguranța în transportul feroviar, scrie Adevărul. Prin urmare, CFR Călători a anunțat că va extinde restricțiile de viteză pe calea ferată în această perioadă, punând pe primul loc siguranța pasagerilor.

CFR Călători: ”Prioritatea este siguranţa pasagerilor”

Prioritatea CFR Călători este siguranţa pasagerilor şi face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare”, informează compania feroviară într-un comunicat citat de Agerpres, citează Adevărul.

Infrastructura feroviară și materialul rulant din România nu au fost proiectate pentru temperaturile caniculare tot mai frecvente din ultima vreme.

Sub soarele arzător, șinele pot ajunge la temperaturi de peste 50-80 de grade Celsius, punând în pericol siguranța circulației

În egală măsură, reprezentanții CFR Călători au transmis că vor face tot posibilul pentru a menține în circulație toate garniturile dotate cu aer condiționat și ia toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța pasagerilor în această perioadă de caniculă.

A început programul estival ”Trenurile Soarelui”

La începutul lunii iunie, CFR Călători a anunțat lansarea programului estival ”Trenurile Soarelui”.

Programul a început cu data de 14 iunie și oferă, zilnic, 30 de trenuri către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.

Programul estival ”Trenurile Soarelui” se va desfășura până la începutul lunii septembrie.

Turiștii vor beneficia de trenuri directe din orașe precum Arad, Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca sau Iași.

De asemenea, există conexiuni rapide din București Nord către Constanța, cu trenuri la intervale de 1-2 ore.

Trenurile sunt modernizate, cu vagoane climatizate, prize electrice, toalete ecologice și vagoane de dormit. Biletele sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro.