Există o categorie de promisiuni pe care statul român le face de două decenii fără să le onoreze. Nu sunt promisiuni electorale vagi — sunt angajamente asumate formal față de Comisia Europeană, înscrise în tratatul de aderare, cuantificate în hectare și termene. Remedierile siturilor contaminate industrial sunt poate cel mai bun exemplu al acestui tip de promisiune perpetuă: mereu în curs, niciodată finalizată, finanțată intermitent, raportată selectiv.
Sub pământul României se află zeci de foste platforme industriale comuniste ale căror soluri și ape subterane sunt contaminate cu metale grele, hidrocarburi, solvenți clorurați și substanțe chimice cu persistență de decenii. Unele dintre aceste situri sunt cunoscute, cartografiate și incluse în programe oficiale de remediere de peste 15 ani. Niciuna dintre remedierile majore nu a fost finalizată.
Între timp, pânza freatică din jur alimentează fântâni private. Copiii din localitățile vecine beau apă. Nimeni nu îi informează sistematic despre ce se află la câțiva metri sub picioarele lor.
Moștenirea industrială care nu se lichidează
Platforma chimică Săvinești, județul Neamț, a fost unul dintre cele mai mari complexe petrochimice din România comunistă. La apogeul său, producea fibre sintetice, îngrășăminte azotoase și produse chimice de bază pentru întreaga economie planificată. După 1990, producția a scăzut treptat, combinatul a fost fragmentat, privatizat parțial și în cele din urmă abandonat pe secțiuni. Ce a rămas pe amplasament — și sub el — sunt zeci de ani de depozitare necontrolată a reziduurilor chimice, bazine de decantare neetanșe și soluri îmbibate cu amoniac, nitriți și compuși organici volatili.
Primul program de investigare a contaminării la Săvinești a fost finanțat prin fonduri PHARE în perioada 2004–2006. Concluziile au confirmat contaminarea severă a solului și a apei subterane pe o suprafață de câteva sute de hectare. Recomandările includeau remediere activă și monitorizare continuă a pânzei freatice.
Douăzeci de ani mai târziu, monitorizarea se face intermitent. Remedierea activă nu a început la scară semnificativă. Documentele de la Ministerul Mediului, obținute prin solicitări bazate pe Legea 544/2001, arată că situl figurează în continuare ca „în curs de evaluare” — o încadrare care poate dura, în cazul României, mai mult decât o generație.
Râmnicu Vâlcea: valea chimică și apele ei
Zona Râmnicu Vâlcea — Govora reprezintă una dintre cele mai dense concentrații de industrie chimică din România. Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea, Oltchim, platforma Govora — toate au generat, pe parcursul deceniilor de funcționare, volume masive de reziduuri chimice depozitate în iazuri de decantare, halde și depozite subterane.
Oltchim — cel mai cunoscut caz de eșec industrial postcomunist din România — a intrat în insolvență în 2013 și a fost vândut parțial în 2017. Pasivul de mediu al fostei platforme — estimat la sute de milioane de euro în studiile de impact realizate de consultanți independenți — nu a fost preluat integral de cumpărător. Statul român, prin Ministerul Economiei, rămâne responsabil pentru remedierea porțiunilor de amplasament nepreluate.
Iazurile de decantare de la Govora conțin reziduuri de clor-sodă, suspensii de mercur și compuși organoclorurați. Digurile acestor iazuri au prezentat fisuri documentate în rapoartele Gărzii de Mediu din 2019 și 2021. Lucrările de consolidare au fost executate parțial. Riscul de breșă și contaminare a râului Olt — sursă de apă potabilă pentru localități din aval — rămâne neelminat.
Localitățile din proximitatea platformei Govora — Băbeni, Mihăești, Berislăvești — nu au primit niciodată o informare sistematică, accesibilă publicului larg, despre natura și amploarea contaminării din zonă. Fântânile private din aceste localități nu sunt incluse în niciun program de monitorizare a calității apei corelat cu activitatea industrială istorică.
Borzești: rafinăria care a rămas în sol
Platforma petrochimică Borzești, județul Bacău, funcționa ca rafinărie și complex chimic integrat în perioada comunistă. Producția de acetilene, clorură de vinil și alte chimicale de bază a lăsat în sol și în apa subterană urme de hidrocarburi policiclice aromatice, benzen, toluen și metale grele. Situl a intrat în programe de investigare finanțate european la mijlocul anilor 2000.
Rapoartele tehnice disponibile public — parțiale și fragmentare — indică depășiri semnificative ale pragurilor de intervenție pentru mai mulți contaminanți în apa subterană din amplasament și din zona de influență. Panache-ul de contaminare — zona în care substanțele se deplasează prin pânza freatică — se extinde dincolo de perimetrul fostei platforme, în direcția unor zone rezidențiale și agricole.
Niciun plan de remediere aprobat și finanțat integral nu există pentru Borzești. Situl este menționat în Registrul Național al Siturilor Contaminate — un document a cărui existență este mai puțin cunoscută publicului larg decât ar trebui.
Registrul care nu există cu adevărat
România are obligația europeană de a menține un registru național al siturilor contaminate, actualizat și accesibil public. Registrul există — dar în forma sa actuală este incomplet, neactualizat sistematic și dificil de accesat fără cunoștințe tehnice specifice. Nu există o interfață publică prin care un cetățean să poată verifica simplu dacă locuiește în proximitatea unui sit contaminat și care sunt substanțele identificate.
Prin comparație, Agenția pentru Protecția Mediului din Marea Britanie publică hărți interactive cu toți siturile contaminate cunoscute, substanțele identificate, stadiul investigărilor și al remedierilor, precum și datele de contact ale autorităților responsabile. Olanda dispune de un sistem similar, actualizat în timp real.
România actualizează registrul când există resurse și voință instituțională — adică rar și incomplet.
Banii care au trecut prin sistem fără să remedieze
Fondurile europene disponibile pentru remedierea siturilor contaminate în România au inclus alocări prin POS Mediu 2007–2013, POIM 2014–2020 și PNRR. Absorbția pentru această categorie de proiecte a fost consistentă sub media generală de absorbție — ea însăși problematică.
Motivele invocate de Ministerul Mediului includ complexitatea tehnică a proiectelor, durata mare a investigărilor preliminare și dificultățile de stabilire a responsabilității juridice pentru contaminarea istorică atunci când fostele platforme au trecut prin insolvență sau au fost fragmentate între mai mulți proprietari.
Aceste motive sunt reale. Dar ele sunt prezente și predictibile de la începutul procesului de aderare — nu au apărut ca surprize. Faptul că România nu a dezvoltat în 20 de ani o capacitate instituțională de a gestiona remedierea siturilor contaminate reflectă o alegere de prioritizare, nu o imposibilitate tehnică.
Cine locuiește lângă
Estimările privind populația care trăiește în proximitatea siturilor contaminate majore din România — în raza de influență potențială a contaminării apei subterane — variază între 200.000 și 500.000 de persoane, în funcție de metodologia utilizată pentru definirea zonei de influență. Aceste cifre nu sunt oficiale — statul român nu a realizat o evaluare națională a expunerii populației la riscurile generate de siturile contaminate neremiediate.
Fântânile private din zonele rurale din proximitatea fostelor platforme industriale nu sunt monitorizate în cadrul unui program național dedicat. Sistemele publice de alimentare cu apă din aceleași zone sunt monitorizate conform legislației privind calitatea apei potabile — dar parametrii monitorizați nu includ întotdeauna substanțele specifice contaminării industriale istorice din zonă.
Un copil care bea astăzi apă dintr-o fântână din Băbeni, Borzești sau din localitățile din jurul Săvinești nu știe — și nici părinții lui nu știu — dacă acea apă a fost vreodată testată pentru contaminanții specifici platformelor industriale vecine.
Promisiunea care se repetă
La fiecare ciclu de fonduri europene, România include remedierea siturilor contaminate în lista de priorități. La fiecare evaluare intermediară, progresul este sub așteptări. La fiecare ciclu nou, aceleași situri reapar pe listă — cu termene noi, cu promisiuni noi, cu același sol contaminat.
Mecanismul este perfect sustenabil pentru instituțiile implicate: generează proiecte, justifică posturi, produce rapoarte. Pentru locuitorii din proximitatea siturilor, sustenabilitatea este de alt tip — ei suportă, pe termen nedefinit, riscurile unei contaminări pe care statul o recunoaște formal, o include în registre și o lasă, în practică, neatinsă.
