13.2 C
București
miercuri, 15 mai, 2024

A fost lansat proiectul multimedia ”Poveşti din deşertul Olteniei”

Proiectul de fotografie documentară expune poveştile de viaţă ale agricultorilor din sudul ţării, neajunsurile cu care aceștia se confruntă și neimplicarea autorităților

Centrul de Fotografie Documentară lansează proiectul multimedia ”Poveşti din deşertul Olteniei”, realizat de fotograful Petruţ Călinescu, cu un soundtrack original semnat de Electric Brother.

”Poveşti din deşertul Olteniei” este un proiect de fotografie documentară despre poveştile de viaţă ale agricultorilor din sudul ţării care se luptă pentru supravieţuire cu natura, dar şi cu nepăsarea autorităţilor

Triunghiul Craiova-Calafat-Corabia este o zonă ce înregistrează cele mai ridicate temperaturi şi cele mai puţine precipitaţii din România, scrie News.ro.

Această regiune a țării este afectată de procesul deșertificării, început cu secole în urmă, dar accelerat de schimbările climatice globale și intervențiile umane precum defrișările și îndiguiri.

Deși mediul devine tot mai ostil locuirii, el oferă condiții ideale pentru cultivarea pepenilor datorită căldurii, solului nisipos și lipsei precipitațiilor.

Oltenia produce anual aproximativ jumătate de milion de tone de pepeni, parte dintre aceștia fiind exportați. Restul concurează pe piața locală cu importurile care sunt disponibile în magazine pe tot parcursul anului

Cu toate acestea, riscurile precum grindina sau prădătorii naturali, cum ar fi ciorile sau graurii, pot distruge o recoltă în mai puțin de jumătate de oră.

Este motivul pentru care majoritatea producătorilor angajează paznici permanenți pentru a proteja culturile de primăvară până în toamnă.

Fotografiile au fost expuse în premieră, în toamna acestui an, la Cetate Arts Danube. Expoziția a avut loc în cadrul unui vernisaj privat

Pentru a maximiza profitul, multe familii de agricultori aduc ca paznic un membru invalid, care nu are putere de muncă, dar poate contribui, astfel, la afacerea familiei. Am întâlnit, pe câmpurile invadate de ambrozie şi ţânţari, pline de cutii goale de energizant ieftin, sub soarele ce adesea ridică temperatura peste 40 de grade – bătrâni în cârje, unul cu piciorul amputat chiar, copii de 12 ani, oameni cu operaţie bypass la inimă, femei singure”, a transmis fotograful Petruţ Călinescu.

spot_img
Latest news
știri