15.6 C
București
marți, 8 octombrie, 2024

Greta Thunberg și alți activiști pentru climă au fost ridicați de poliție | VIDEO

Activista Greta Thunberg a fost reținută din nou de poliție.

Greta Thunberg și alți activiști pentru climă au fost ridicați de polițiștii suedezi, după ce au blocat intrarea în Parlament, scrie The Guardian.

Doi ofițeri au ridicat-o pe activista de mediu. În primă fază, aceștia au târât-o pe jos, după care au lăsat-o la aproximativ 20 de metri de ușa pe care o obstrucționase. În imaginile de mai jos, Greta Thunberg este văzută în timp ce urcă într-o dubă de poliție.

Protestul Gretei și al altor activiști a debutat luni. Aceștia au început să blocheze principalele intrări în Parlamentul Suediei. Ei au acuzat inactivitatea politică împotriva efectelor crizei climatice.

Deși luni seara păreau că au renunțat, marți s-au întors la Parlament și au continuat protestul.

Greta Thunberg este emblema activismului pentru climp. Protestele sale, care au început în 2018 în fața parlamentului suedez, s-au transformat rapid într-o mișcare globală cu manifestații pe toate continentele populate.

Greta Thunberg a mai fost reținută sau ridicată de la proteste și cu alte ocazii. Inclusiv poliția germană a reținut-o pe aceasta, după ce a protestat împotriva exploatării cărbunelui.

Luna trecută, un tribunal britanic a achitat-o de acuzația de infracțiune a ordinii publice. Un judecător a decis că poliția și-a depășit prerogativele când a arestat-o la un protest din Londra, anul trecut.

În ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat, Greta Thunberg nu pare să renunțe la crezul său, acela de a vedea o planetă mai puțin poluată și mai curată.

spot_img
Latest news
știri