Europa: Incendii, inundații și dispariția unor zone de coastă

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Conform oamenilor de știință, temperaturile din Europa vor crește mai repede decât media globală.

Potrivit noului raport publicat săptămâna trecută de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale (IPCC), pe continentul european se vor intensifica valurile de căldură și inundațiile, iar europenii vor trebui să se obișnuiască cu evenimentele meteorologice extreme, chiar dacă omenirea va reuși să îndeplinească obiectivul Acordului Climatic de la Paris de a menține nivelul temperaturii medii globale la 1,5 grade celsius față de perioada preindustrială, notează Politico Europe, citat de Digi 24.

În 2021 a fost făcut public cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, numit ”Cod roșu pentru umanitate

În cadrul raportului grupul interguvernamental de experți al ONU privind schimbările climatice a declarat că activitatea umană determină schimbări „fără precedent” ale climatului planetei, inclusiv unele, cum ar fi creșterea nivelului mării, care sunt „ireversibile” pentru sute sau chiar mii de ani, mai arată sursa citată.

Europa, după anul 2021

Ne așteptăm la implicații majore cauzate de combinarea dezvoltării urbane viitoare și apariția mai frecventă a evenimentelor climatice extreme, cum ar fi valurile de căldură, cu zile și nopți mai calde, care vor spori stresul termic în orașe”, menționează experții ONU în raporul IPCC .

Schimbările climatice for presupune o serie de modificări, Richard Allan, autorul principal, precizând că, fără un angajament rapid și susținut privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de om, extremele ciclului apei vor continua să se intensifice odată cu viitoarele creșteri ale temperaturii suprafeței terestre, împreună cu inundațiile asociate mai severe și evenimente de secetă.

Ce se va întâmpla pe continent din cauza schimbărilor climatice

  1. Incendii de vegetație și valuri de căldură;
  2. O creștere a temperaturii medii globale cu 2 grade Celsius față de perioada preindustrială;
  3. Regiunea Europei de Est se va confrunta cu temperaturi extrem de ridicate;
  4. Inundații și secete;
  5. Evenimente extreme de la nivelul mării.