Patruzeci de ventilatoare uriaşe urmează să fie construite în centrul New Delhi, o nouă tentativă de a îmbunătăţi calitatea aerului din capitala indiană, însă iniţiativa este criticată de ecologişti, în special pentru că acestea consumă electricitate produsă de centralele electrice pe bază de cărbune, informează AFP joi, 22 iulie.
Pentru realizarea proiectului a fost plătită suma de două milioane de dolari. Este vorba despre un turn înalt de 25 de metri, care va permite filtrarea aerului pe o suprafaţă de un kilometru pătrat, în zonele moderne cu magazine şi cafenele de lux din Connaught Place.
Cele patruzeci de ventilatoare vor fi conectate la centralele electrice pe bază de cărbune
”Smogul este un fenomen anual asociat unor anumite cauze. Aşa că încercăm să-l controlăm”, a explicat Anwar Ali Khan, responsabilul de proiect.
Potrivit inginerului, obiectivul este reducerea cu 50 de procente a cantităţii de particule fine PM 2,5 (mai mici de 2,5 micrometri), mai multe turnuri putând fi construite în alte zone ale oraşului dacă acest experiment are succes, precizează Știri pe Surse.
Inițiativa a fost criticată dur de către ecologiști, aceștia considerând că autoritățile vor doar să lase impresia că ar lua măsuri
De asemenea, smogul este prezent zilnic, capitala devenind o ”cameră de gazare” din cauza poluării intense, a declarat ministrul-şef din Delhi, Arvind Kejriwal.
Cu toate acestea, proiectul a stârnit valuri de nemulțumire în rândul ecologiștilor. Alături de activiștii pentru mediu, numeroşi specialişti susţin, însă, că această iniţiativă nu va aduce nicio schimbare şi nu va face decât să ofere impresia că autorităţile iau măsuri.
”Construirea unor turnuri împotriva smogului nu a fost niciodată şi nu va fi niciodată o soluţie”, a afirmat Sunil Dahiya de la Centrul de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat. ”Dacă se doreşte cu adevărat să se controleze poluarea, aceasta trebuie atacată la sursă, a adăugat el.