Clinică specială pentru câinii seniori: ”Sunt la fel ca bătrânii. Au nevoie de un tratament special”

Foto: Facebook Delia Botea
Foto: Facebook Delia Botea

La Brașov va fi înființată o clinică specială pentru câinii în vârstă. Asociația care a decis să se implice în acest proiect se numește Care for Dogs și se află în Braşov.

Delia Botea, preşedintele asociaţiei, spune că puţini oameni adoptă câini în vârstă, iar aceştia au nevoi speciale.

Câinii bătrâni: neputincioși și nefolositori

A luat decizia să construiască o geriatrie pentru câini, mai ales pentru faptul că mulți aleg să-și abandoneze animalul de companie în momentul în care acesta devine neputincios. Mai mult, sunt foarte puține persoane care se gândesc să adopte un senior.

Delia Botea, preşedintele Care for Dogs, face parte dintre cei puţini, care se gândesc şi la animalele în vârstă, cărora le este mult mai greu să se descurce şi care sunt extrem de greu de trimis în adopţie în România, precizează bizbrașov.ro.

”Un câine bătrân, la fel ca omul, are nevoie de un tratament special”

În 6 ani, de când salvăm câini, o mare parte dintre aceştia sunt câini bătrâni, undeva între 10 şi 15%. Aceştia sunt câini care au nevoie speciale. Țarcurile pe care noi le-am cosntruit nu erau adaptate nevoilor pe care bătrânii le au. Un câine bătrân, la fel ca omul, are nevoie de un tratament special, de o zonă mai călduroasă în care să stea. Are nevoie de o mâncare de calitate mai bună, de condiţii pe care noi, până în acest moment, nu puteam să le oferim”, a povestit pentru Adevărul Delia Botea despre cum i-a venit ideea creării unui spaţiu special destinat câinilor bătrâni.  

Fonduri pentru clinica în care vor fi găzduiți 200 de căței

Ca să îi poată ajuta pe câinii ajunşi la o vârstă venerabilă, Delia Botea a apelat la Braşov Heroes, cursa cu obstacole a braşovenilor, în care se strâng fonduri pentru proiecte ale comunităţii, mai arată sursa citată.

Din acest motiv am hotărât să construim o clădire care să fie pentru ei, pentru bătrâni. Am numit-o geriatrie. Aici vor putea sta câinii, în special iarna. Vor avea un pătuţ cald şi vor primi tratamentele medicale de care au nevoie. Geriatria poate găzdui aproximativ 200 de căţei pe ani”, a precizat preşedintele Care for Dogs.