Școala ”de acasă” este susținută de Ateliere Fără Frontiere, o asociație înființată în 2008, pentru inserția socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate.
Școala, susținută prin donații, în cadrul programului ”Dăm Click pe România”
Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație nonprofit românească și a făcut anunțul conform căruia urmează să doneze 2.000 de calculatoare către 110 instituții de învățământ, până la finalul acest an, prin programul ”Dăm Click pe România”.
Cele 110 structuri vor beneficia în total de 2000 de calculatoare ce vor sprijini elevii și profesorii la crearea, adaptarea sau îmbunătățirea traseului lor educațional prin digitalizarea modului de învățare și comunicare. Peste 20,000 de beneficiari direcți vor avea parte de o școală mai atractivă, adaptată nevoilor și stilului lor de viață, mai eficientă în a dezvolta competențe.
În ediția de anul trecut, 232 de structuri educaționale au beneficiat de echipamente în perioada 2020-2021 prin „Dăm Click pe România”, precizează Radio Eco Natura.
Nevoia de calculatoare: constantă și recurentă pentru foarte multe școli din România
”Nevoia de calculatoare și digitalizare continuă să fie pentru multe școli din România o temă recurentă ce depășește subiectul școlii online și atinge de fapt dificultățile comunităților ce nu reușesc să țină pasul tehnologic cu cerințele societății moderne. „Dăm Click pe România” vine în sprijinul acestor unități școlare din zone defavorizate cu 2000 de calculatoare recondiționate ce oferă copiilor oportunitatea de a descoperi lumea din jurul lor prin experimentare și exercițiu practic”, a declarat Damien Thiery, Director General la Ateliere Fără Frontiere.
Conform reprezentanților, prin acest program s-au donat 2.000 de calculatoare în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, urmând ca alte 2000 din ediția 2021 să fie livrate până la finalul anului curent.
În total, la finalul proiectului se vor dona 4,000 de calculatoare într-un interval de 13 luni către copiii și unitățile care nu dispun de echipamentele digitale necesare pentru aprofundarea de cunoștințe moderne și relevante în lumea actuală.