Activista ecologistă Greta Thunberg a reproşat partidelor politice faptul că ”nu fac suficient” în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Într-un discurs adresat câtorva mii de persoane mobilizate la Berlin în apărarea mediului, activista suedeză a precizat că lumea trebuie să continue să iasă în stradă și să ceară conducătorilor să ia măsuri urgente în favoarea mediului. Discursul a fost ținut cu două zile înaintea alegerilor legislative din Germania.
Greta Thunberg: ”Niciun partid politic german nu are un manifest credibil pentru a combate schimbările climatice”
Activista suedeză, care a început o mișcare climatică de tineret la nivel mondial prin greve școlare, s-a aflat Berlin în cadrul ultimelor zile de campanie.
”Este mai clar ca niciodată că niciun partid politic nu se implică suficient. Este chiar mai rău de atât. Nici măcar angajamentele propuse nu iau în calcul îndeplinirea Acordului de la Paris”, a spus Thunberg în discursul ținut în fața Bundestagului.
În stilul caracteristic, Thunberg și-a arătat repulsia față de promisiunile pe care le fac politicienii, dar a ținut să precizeze că oamenii nu ar trebui să se abțină de la vot, precizează Politico.
”Nu suntem suficient de adulţi pentru a privi realitatea în faţă”
În luna iunie, activista suedeză continua să militeze pentru combaterea schimbărilor climatice în cadrul mișcării ”Fridays for Future”.
”Nu putem să facem faţă acestei crize fără să spunem lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, atât timp cât noi nu suntem suficient de adulţi pentru a spune adevărul şi pentru a privi realitatea în faţă”, a declarat, la acel moment, Greta Thunberg.