3.7 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Se cere oprirea exploatării forestiere care pune în pericol aspretele, peștele „fosilă-vie” de pe râul Vâlsan

Aspretele, peștele „fosilă-vie” care mai trăiește doar pe un segment de câțiva kilometri al râului Vâlsan, se află în pericol de dispariție. Cauza e reprezentată, după cum am mai precizat, de o exploatarea forestieră din Munții Făgăraș.

Drept urmare, în ultimele zile, mai mulți activiști și oameni din zona de mediu s-au mobilizat și au cerut salvarea acestei specii amenințate cu extincția, conform Știrile PROTV.

„Am venit să ne arătăm indignarea față de modul cum s-a desfășurat o exploatare forestieră. Este un afluent al Vâlsanului pe care s-a târât lemnul și odată cu târârea lemnului și cantități uriașe de aluviuni”, a spus Dan Turiga, inginer silvicultor.

De precizat în acest sens și că reprezentanții Gărzii de Mediu s-au deplasat la fața locului săptămâna trecută. Aceștia au interzis să se mai treacă prin apă cu utilajele de exploatare.

Voluntarii George Moldovan și Adrian Moise sunt convinși că exploatarea periclitează populația de asprete.

În multe locuri sunt drumuri care nu mai sunt prin pădure, ci sunt direct prin albia pâraielor și practic ne batem joc de tot de înseamnă ecosistem în felul ăsta”, a spus Moldovan, în timp ce Adrian Moise susține că „nivelul de distrugere e revoltător. Nu e doar că au tăiat un copac. Au distrus totul în jur. Râul este poluat. Aspretele are habitatul foarte grav afectat de aluviunile care au ajuns în râu”.

Aspretele va fi din nou inventariat în acest an

Biologul Mircea Mărginean a precizat că se va realiza o nouă campanie de numărare a efectivelor de asprete, în primăvara sau vara acestui an.

„O să avem o nouă campanie de pescuit în primăvară sau vară și o să vedem care exemplare mai sunt. Este cel mai rar pește din Europa și poate chiar din lume. Este o specie endemică globală, adică unică la nivel global. Doar la noi în România, doar pe râul Vâlsan și doar pe o secțiune de 15 kilometri se mai găsește”, a spus Mărginean.

Activiștii de mediu cer insistent Ministerului Mediului să oprească exploatarea forestieră. Aceștia au observat că, în ultimele zile, apa râului Vâlsan a devenit în permanență tulbure.

spot_img
Latest news
știri