Un bucureștean a fost amendat cu 3.000 de lei de Poliţia Animalelor. Bărbatul a abandonat cinci pui de pisică pe o stradă din București.
După ce a ieșit dintr-o curte, bucureșteanul s-a îndreptat spre centrul istoric al Capitalei, unde a lăsat punga de hârtie.
Poliția Locală l-a identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Deși legea interzice clar abandonul animalelor, bărbatul a lăsat puii de pisică lângă un coș de gunoi
Bărbatul în vârstă de 74 de ani a recunoscut că a lăsat puii de pisică pe stradă, dar a negat faptul că ar fi proprietarul acestora, precizează Europa FM.
”Centrul Istoric al Capitalei. Ora cinci şi jumătate, dimineaţă. Străzile sunt încă pustii. Un bărbat iese dintr-o curte, cu o sacoşă de hârtie în mână. Priveşte atent în lungul străzii şi traversează. Se opreşte lângă un coş de gunoi, deschide punga, o lasă jos şi pleacă grăbit”, au scris reprezentanții din cadrul Poliției Locale pe contul de Facebook.
Pisoii au fost recuperaţi, duşi la secţia de Poliţie Locală din Centrul Istoric şi hrăniţi cu pipeta
Poliția Locală a mai precizat că gestul a fost surprins de sistemul de monitorizare video, iar un echipaj, aflat pe itinerariul de patrulare, a fost trimis să facă verificări.
”La faţa locului, poliţiştii locali au descoperit că din sacoşa de hârtie răzbeau scâncetele a cinci pui de pisică, abia născuţi. Treamurau şi le era foame”, se mai arată pe contul de socializare.
Pisoii au fost recuperaţi, duşi la secţia de Poliţie Locală din Centrul Istoric şi hrăniţi cu pipeta. Apoi, după ce s-au întremat, au fost transportaţi, în siguranţă, la un centru specializat.
Bărbatul a declarat că nu a avut niciodată animale de companie
”În doar câteva ore, cel care a abandonat animalele a fost identificat de către poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor. Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, agenţii P.L.M.B. au localizat imobilul, l-au identificat pe bărbat şi au stabilit împrejurările producerii faptei. În vârstă de 74, P.G., a recunoscut că a lăsat puii de pisică pe stradă, dar a negat faptul că ar fi proprietarul acestora. Mai mult, a susţinut că nu a avut niciodată animale de companie”, au mai precizat reprezentanții Poliției Locale pe contul de socializare.
Pentru fapta sa – abandonul animalelor pe domeniul public – bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3.000 de lei. Este vorba despre valoarea maximă prevăzută de lege.