Acasă Blog Pagină 312

Societatea Infrastructură S5: ”Lucrăm pentru un sector mai frumos și mai sigur!”

Foto: Facebook/Infrastructură 5
Foto: Facebook/Infrastructură 5

Echipa societății Infrastructură S5 a transmis că va continua activitățile pe Strada Moțoc și Strada Bârcă, unde confecționează rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități sau cu dificultăți în a urca scările.

Confortul și siguranța cetățenilor sectorului 5 sunt prioritare pentru noi și lucrăm pentru a-l face cât mai accesibil”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 15 iunie, pe contul de Facebook al societății bucureștene.

Echipa Infrastructură 5 a realizat confecționarea rampelor destinate accesului facil al persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor și al părinților cu cărucioare pentru copii

Reamintim că, la finalul lunii februarie 2024, Societatea Infrastructură S5 a demarat realizarea unui proiect amplu de instalare a rampelor pentru accesul persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor și părinților cu cărucioare pentru copii în mai multe zone ale sectorului.

Această inițiativă urmărește să asigure un acces rapid și eficient în clădiri pentru toți membrii comunității.

”Fiecare rampă confecționată reprezintă un pas către eliminarea obstacolelor și crearea unui mediu mai incluziv pentru noi toți”

Accesibilitate fără obstacole! Echipa noastră a realizat confecționarea rampelor destinate accesului facil al persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor și al părinților cu cărucioare pentru copilași, în mai multe zone ale sectorului 5.

Ne-am propus să asigurăm un acces rapid și eficient în clădiri pentru toți membrii comunității noastre, ceea ce ne determină să continuăm cu această inițiativă de a oferi confort.

Fiecare rampă confecționată reprezintă un pas către eliminarea obstacolelor și crearea unui mediu mai incluziv pentru noi toți”, au explicat, la acel moment, membrii societății Infrastructură 5.

Motivul șocant pentru care a crescut numărul ”Căutătorilor prin Gunoaie” în Constanța

Foto: Facebook/Replica de Constanța
Foto: Facebook/Replica de Constanța

În urma implementării Sistemului de Garanție – Returnare, municipiul Constanța se confruntă cu o creștere alarmantă a fenomenului ”căutătorilor prin gunoaie”, reclamă firma locală de salubritate Polaris, potrivit publicației Ziua de Constanța.

”Căutătorii prin gunoaie” vandalizează containerele, le răstoarnă, le sparg, fură ambalajele returnabile și lasă în urmă deșeuri și dezordine

Conform reprezentanților firmei, astfel de acțiuni contribuie la poluarea orașului, pun în pericol sănătatea populației şi creează o ambianță înconjurătoare nepotrivită pentru România, țară europeană a anului 2024.

Un număr tot mai mare de cetățeni, lipsiți de educație civică, vandalizează containerele, le răstoarnă, le sparg, fură ambalajele returnabile și lasă în urmă deșeuri și dezordine. Din cauza acestui comportament, zona din jurul platformelor este în permanență devastată”, a transmis firma Polaris.

Constănțenii sunt rugați să sesizeze orice act de vandalism asupra containerelor

Pentru a preveni astfel de comportamente antisociale, firma de salubritate îndeamnă cetățenii să sesizeze orice act de vandalism asupra containerelor la Dispeceratul Poliției Locale, apelând numărul de telefon 0341922.

În acest context, Polaris reiterează apelul către locuitorii municipiului Constanța să sprijine cu atitudine fermă, acest efort pentru un mediu mai curat și mai sănătos și pentru protejarea infrastructurii publice de colectare a deşeurilor”, a mai adăugat operatorul de salubritate din Constanța.

Grecia impune noi măsuri de combatere a turismului excesiv în cele mai populare insule

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Grecia ar putea introduce restricţii cu privire la numărul navelor de croazieră care vizitează cele mai populare insule, scrie Europa FM.

Este prima măsură a executivului de la Atena pentru a contracara efectele ”supraturismului” asupra mediului.

Doar anul trecut, insula Mykonos din Grecia a fost vizitată de peste 700 de nave de croazieră

Noile reguli ar putea duce la restricţionarea numărului total de dane din insule sau la introducerea unui sistem de licitaţie pentru sloturi”, a spus premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, într-un interviu pentru Bloomberg, potrivit sursei citate.

Măsura ar putea fi introdusă de anul viitor, a adăugat acesta.

Deși turismul este responsabil pentru aproape un sfert din Produsul Intern Brut al Greciei, îngrijorările guvernului de la Atena se îndreaptă către impactul pe care îl au navele de croazieră asupra mediului.

Tot mai mulți localnici din țara elenă fac apel la turiști să le respecte casele și obiectivele turistice

Una dintre cele mai populare insule din Grecia, Santorini, a fost vizitată anul trecut de 1300 de astfel de nave, care au adus cu ele 1.3 milioane de turiști.

Localnicii au amplasat în mai multe locuri din insulă afișe și pancarte în care îi roagă pe turiști să le respecte casele și obiectivele turistice.

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru milioanele de decese din Europa

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2.7 milioane de decese pe an în Europa, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP, conform Agerpres.

Mii de persoane din Europa mor în fiecare zi din cauza fumatului, a produselor dăunătoare și a poluării

Aceste ”patru industrii ucid”, potrivit directorului OMS Europa, Hans Kluge, ”cel puţin 7.000 de persoane în fiecare zi” în întreaga regiune, care include 53 de ţări şi se extinde în Asia Centrală.

Tacticile industriei includ exploatarea persoanelor vulnerabile prin strategii de marketing direcţionat, înşelarea consumatorilor şi afirmaţiile false cu privire la beneficiile produselor lor sau la respectarea mediului”, a afirmat Kluge.

Giganţii din domeniile menționate interferează cu eforturile de prevenire şi control al bolilor

Pentru OMS, prin promovarea produselor lor, giganţii din domeniile menționate interferează cu eforturile de prevenire şi control al unor boli, precum cancerul sau diabetul.

Practicile marilor grupuri alimentează inegalităţile şi recurenţa în cazul cancerului, bolilor cardiovasculare şi respiratorii cronice şi al diabetului.

Acestea ”constituie un obstacol major în calea politicilor de prevenţie, a deplâns OMS, adăugând că ele maximizează beneficiile şi compromit sănătatea publică.

În vederea protejării populaţiilor, OMS recomandă aplicarea unor reglementări mai stricte, în special în ceea ce priveşte comercializarea produselor dăunătoare sănătăţii, practicile monopoliste, impozitarea multinaţionalelor şi exploatarea populaţiilor vulnerabile în perioade de criză.

S-a redeschis Salina Praid, la o lună după ce şi-a întrerupt activitatea

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

S-a redeschis Salina Praid, la o lună după ce şi-a întrerupt activitatea de producţie şi de vizitare, din cauza infiltraţiilor şi pătrunderii apei în subteran.

Reamintim că Salina Praid și-a întrerupt activitatea la mijlocul lunii mai, după apariţia de ape dintr-un pârâu.

Directorul de producţie al SALROM: ”Infiltraţiile care mai sunt sunt de mică amploare, sunt gestionate şi nu constituie un pericol”

S-au realizat lucrările de primă urgenţă, care au pus în siguranţă atât activitatea turistică, cât şi cea de exploatare, prin realizarea unui bypass, prin care a fost deviat pârâul Corund, precum şi a unui canal de gardă, capabil să preia debite mai mari. În acest moment, infiltraţiile care mai sunt sunt de mică amploare, ele sunt gestionate şi nu constituie un pericol pentru cele două activităţi„, a precizat Irina Muller, directorul de producţie al SALROM, citat de G4 Media.

Turiștii sunt aşteptaţi să coboare în subteran şi să viziteze Salina Praid

În egală măsură, directorul de producție a dat asigurări că turiştii sunt în siguranţă, fiind aşteptaţi să coboare în subteran şi să viziteze salina.

De asemenea, directorul de producţie al SALROM a menţionat că se au în vedere investiţii de mare amploare, care necesită, însă, timp mai îndelungat.

În data de 15 mai, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că Societatea Naţională a Sării a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile provenite din pârâul Corund.

Consiliul UE a votat Legea Refacerii Naturii (Nature Restoration Law)

Captură video/WWF România
Captură video/WWF România

Fondul Mondial pentru Natură din România a anunțat că, ieri, 17 iunie, Consiliul Uniunii Europene a parafat Legea Refacerii Naturii.

WWF România: ”Victorie istorică pentru natura Europei: Consiliul UE parafează Legea Refacerii Naturii”

Ieri, după un vot de ultimă oră, miniștrii UE ai mediului au adoptat în sfârșit Legea Refacerii Naturii (Nature Restoration Law), ultimul pas necesar pentru ca această propunere să devină lege.

Rezultatul este o victorie uriașă pentru natura, cetățenii și viitorul Europei”, se arată în comunicatul publicat de membrii WWF România pe contul de Facebook.

Coaliția Restore Nature: ”În sfârșit, natura poate să se redreseze”

Această zi va rămâne în istorie ca un punct de cotitură pentru natură și societate. Acum, avem nevoie de toată lumea la datorie: statele membre trebuie să pună în aplicare această legislație în mod corespunzător și fără întârziere în țările lor, în strânsă colaborare cu toate părțile interesate implicate. În sfârșit, natura poate să se redreseze, în beneficiul climei, al biodiversității și al oamenilor!”, a declarat Coaliția Restore Nature, formată din BirdLife Europe, ClientEarth, EEB și WWF EU.

Legea a parcurs una dintre cele mai tumultuoase călătorii din istoria legislației UE, în Parlament, apoi în Consiliu.

Campaniei de dezinformare fără precedent i s-a opus însă o mobilizare publică masivă, cu peste un milion de semnături și mesaje din partea cetățenilor, oamenilor de știință, companiilor și societății civile.

Uniunea Europeană a votat interzicerea biosfenolului A (BPA) în ambalajele care intră în contact cu produse alimentare

Sursă - Unsplash

Uniunea Europeană a votat o propunere de interzicere a bisfenolului A (BPA) în ambalajele pentru alimente și băuturi. Scopul este de a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a asigura „cele mai înalte standarde de siguranță alimentară”, a declarat Comisia Europeană, potrivit Euractiv.

Decizia s-a bazat pe avizul științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a concluzionat în aprilie 2023 că nivelurile actuale de expunere la Bisfenol A (BPA) au „efecte potențiale dăunătoare asupra sistemului imunitar”.

EFSA a stabilit un aport zilnic tolerabil (TDI) – cantitatea dintr-o substanță din alimente considerată sigură pentru oameni – la 0,2 nanograme per kilogram (ng/kg) de greutate corporală, care este de 20.000 de ori mai mică decât TDI provizoriu de 4 micrograme pe kilogram de greutate corporală recomandată în avizul său anterior din 2015.

Uniunea Europeană, decizie privind BPA

BPA a fost utilizat pe scară largă în ambalarea alimentelor și a băuturilor încă din anii 1960. Din anii 1990, substanța a fost suspectată că provoacă efecte adverse asupra sănătății prin migrarea în alimente.

În 2011, UE a decis să interzică utilizarea acestuia în biberoanele din policarbonat. Apoi a introdus restricții suplimentare în 2018. Nu s-a mai permis utilizarea sa în sticle și recipiente pentru sugari și copii.

Austria, Belgia, Danemarca, Franța și Suedia au introdus deja restricții asupra produselor BPA.

Interdicția va fi adoptată oficial în urma „unei perioade de control de către Parlamentul European și Consiliu”. Aceasta va intra în vigoare la sfârșitul anului 2024. Perioada de tranziție este între 18 și 36 de luni.

Comisia a remarcat că „se vor aplica excepții limitate în cazul în care nu există alternative sigure disponibile și perioade de tranziție”, dacă acestea nu prezintă un risc pentru consumatori.

„Acest lucru va permite industriei să se adapteze și să evite potențialele întreruperi ale lanțului alimentar”, a concluzionat Comisia Europeană.

Solstițiul de vară din 2024, cel mai timpuriu din ultimii 228 de ani. De ce se întâmplă așa?

Sursă - Unsplash

Pe 20 iunie 2024, solstițiul de vară va avea loc cel mai devreme din ultimii 228 de ani. Dar ăsta e doar începutul, potrivit IFL Science.

În următorii 72 de ani, evenimentul anual va avea loc și mai devreme la fiecare patru ani. Deci ce se întâmplă?

Solstițiul de vară tinde să aibă loc pe 21 iunie în fiecare an. Acesta este punctul în care polul nord al Pământului are înclinația maximă către Soare. Asta face ca în emisfera nordică, ziua să aibă cele mai multe ore de lumină solară și cele mai scurte nopți. Acest eveniment este cauzat de axa Pământului, care este înclinată la 23,5 grade în raport cu orbita sa în jurul Soarelui.

De cealaltă parte, pe măsură ce emisfera nordică are cea mai lungă zi, emisfera sudică are cea mai scurtă zi. Acolo are loc solstițiul de iarnă.

Solstițiul de vară din 2024, cel mai devreme din ultimii 228 de ani

Anul acesta, însă, se întâmplă ceva interesant. Solstițiul de vară va avea loc mai devreme decât de obicei, pe 20 iunie la ora 20:50 UTC (16:50 EDT/13:50 PDT). Acesta va fi cel mai timpuriu solstițiu de vară din 1796. La acea vreme, George Washington era președinte, iar Revoluția Franceză era încă în desfășurare.

În esență, variația se întâmplă din cauza calendarului gregorian și a modului în care măsurăm tranziția timpului. Calendarul gregorian este mult mai bun decât predecesorul său, calendarul iulian.

Totuși, călătoria Pământului în jurul Soarelui în fiecare an nu se face în exact de 365 de zile. Numărul real este de 365,242189 zile. Pentru a ține seama de acest lucru, calendarul gregorian are ani bisecți, iar în medie, un an durează 365,2425 de zile.

În fiecare an normal – non-bisect – avem 365 de zile, ceea ce înseamnă că solstițiile (și echinocțiile) cad puțin mai târziu în fiecare an decât în ​​anii precedenți. Apoi, la fiecare patru ani, avem un an bisect care are 366 de zile. Apare o zi suplimentară, pe 29 februarie. Asta înseamnă că solstițiile și echinocțiile se petrec cu 18 ore, 11 minute și 14,87 secunde mai devreme în cursul anului decât anul înainte.

Ce se întâmplă cu anii bisecți?

Mai există o complicație când vine vorba de modul în care calendarul gregorian contabilizează anii bisecți. Sistemul a fost configurat astfel încât fiecare an bisect să fie unul care să fie divizibil cu patru. Dar dacă anul se termină în „00”, atunci poate fi un an bisect numai dacă este divizibil cu 400. Așa s-a întâmplat la 1800, 1900 și 2000.

Anul 2000 a fost unul astfel. Era divizibil cu 4 și 400, dar 1900, 1800 și 1700 nu erau. Acești ani bisecți nu au fost, de fapt, bisecți – ceea ce înseamnă o scădere a trei ani bisecti la fiecare 400 de ani. Asta înseamnă că la fiecare patru ani într-un secol care nu începe cu un an bisect, numărăm cumulativ 365,25 zile pe an timp de patru ani și nu 365,242189 zile pe an. Acest lucru duce la un timp „mai rapid” cu aproximativ 45 de minute.

Ca atare, solstițiul de vară din acest an este cu aproximativ 45 de minute mai devreme decât cel din 2020. Tendința va continua de-a lungul secolului până în 2096, când solstițiul va avea loc la 06:32 am UTC pe 20 iunie. Apoi, solstițiul va fi mai târziu, pe măsură ce ciclul se resetează.

Un supermarket din Franța a revoluținat consumul. Nu mai folosește ambalaje din plastic și nici etichete de hârtie

Sursă - Freepik

Le Super tout nu este cel mai mare supermarket zero deșeuri din Franța. Acesta s-a deschis la Labège, lângă Toulouse, potrivit Actu.

Noul magazin iese în evidență prin conceptul de Super gol, care s-a răspândit deja în Bordeaux și Lille. Pe rafturi nu există aproape deloc recipiente din plastic sau etichete de hârtie. Cea mai mare parte a produselor sunt puse în borcane.

Peste 2.000 de tipuri de produse sunt puse în vânzare în borcane de sticlă. După ce consumă produsele și revin în magazin, clienții pot returna containerele și pot primi 10 cenți înapoi.

60% din produsele alimentare sunt furnizate de 400 de producători locali aflați pe o rază de 100 de kilometri.

Un supermarket care a revoluționat consumul

„Odată cu deschiderea primului supermarket zero deșeuri din Franța, dorim să facem posibil un nou mod de consum, mai responsabil și mai accesibil. Acest supermarket deschide calea către o nouă generație de supermarketuri în concordanță cu problemele majore ale vremurilor noastre”, a spus cofondatorul supermarketului, Salomé Géraud.

Supermarketul este deschis în fiecare zi, inclusiv duminica.

Reamintim că în Franța a intrat în vigoare una dintre cele mai drastice legi anticplastic. Din 2026, de asemenea, se va interzice ambalarea fructelor și legumelor în orice ambalaje din plastic.

Coldplay lansează un nou album, iar discurile vinil vor fi făcute din plastic reciclat de la sticle

Sursă - Unsplash

Coldplay spune că emisiile de carbon pentru producția de vinil vor fi reduse cu 85% datorită unei noi metode, scrie The Guardian.

Fiecare disc vinil din albumul Moon Music va fi fabricat din nouă sticle de plastic recuperate din deșeurile de consum. Trupa spune că va reduce emisiile de carbon în comparație cu producția obișnuită de vinil cu 85%. De asemenea, noul procedeu va împiedica fabricarea a 25 de tone de plastic virgin.

O ediţie „notebook“ va conţine 70% plastic recuperat dintr-un râu, mai exact din Rio Las Vacas din Guatemala.

Tot mai mulți artiști vor să fie prietenoși cu mediul

Inițiativa vine alături de încercarea Coldplay de a reduce impactul turneelor asupra mediului.

La începutul acestei luni, trupa a spus că și-a redus amprenta de carbon cu 59% în comparație cu turneul mondial precedent. Până acum, trupa Coldplay a evitat pe cât posibil călătoriile cu avionul. De asemenea, a implementat tehnologii greative, cum ar fi „ringurile de dans kinetic”. Acestea produc energie ca urmare a mișcării celor care dansează.

Moon Music va fi al 10-lea album al Coldplay, într-o discografie care se întinde până la debutul trupei din 2000, Parachutes. Cei de la Coldplay au făcut echipă cu Max Martin, producătorul albumului lor anterior Music of the Spheres și unul dintre cei mai mari producători pop din toate timpurile.

Primul single de la Moon Music, feelslikeimfallinginlove, va fi lansat vineri, 21 iunie. Acesta va apărea probabil în principalul festival de la Glastonbury, pe 29 iunie.

Alți artiști încearcă să reducă impactul asupra mediului prin producția vinil, cum ar fi Billie Eilish. Aceasta a folosit vinil reciclat – realizat din resturi din producția tradițională de vinil – pentru lansarea recentului ei album Hit Me Hard and Soft.