6.7 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

Schimbările climatice duc la apariția malariei în Europa

Schimbările climatice vor duce la răspândirea bolilor infecțioase precum malaria în mai multe părți ale lumii, au declarat experții la o conferință de la Abu Dhabi, conform Thenationalnews.

Cercetătorii spun că impactul asupra sănătății umane al schimbărilor climatice este mult mai larg. Astfel, mai mulți oameni vor fi expuși la boli infecțioase precum malarie, holera, febra dengue și tuberculoza.

„Aceasta nu este doar o criză climatică, ci și o criză de sănătate. Insecuritatea alimentară și răspândirea bolilor infecțioase devin probleme din ce în ce mai frecvente și mai grave”, a declarat Felipe Colon Gonzalez, de la Wellcome Trust, o fundație de cercetare caritabilă.

Potrivit cercetătorului, „malaria este observată acum din ce în ce mai mult la altitudini mai mari în zone din Africa și America Latină. De asemenea, reapare în țări precum Grecia, unde fusese eradicată anterior”.

„Au reapărut focare în Europa și Japonia. Mediile se schimbă și permit holerei și tuberculozei să prospere. Acest lucru a fost facilitat de o schimbare a climei”, a mai spus Gonzalez.

Schimbările climatice duc la extinderea bolilor infecțioase

Temperaturile mai ridicate le-au determinat pe unele nevertebrate să găsească vreme mai rece la altitudini mai înalte. În același timp, precipitațiile și umiditatea au provocat o multiplicare a țânțarilor purtători de malarie.

„Din cauza schimbărilor meteorologice și a condițiilor climatice, mediul devine din ce în ce mai potrivit pentru transmiterea bolilor infecțioase. Acestea sunt un motiv de îngrijorare”, a declarat Marina Romanello, director executiv al The Lancet Countdown for climate health action.

„Mai mulți oameni vor fi expuși la amenințări, mai precizează Romanello. Aceasta adaugă faptul că e vorba „în special cei care trăiesc la altitudini mai mari, care anterior erau considerați protejați”.

Numărul de luni în care condițiile climatice au permis transmiterea malariei a crescut cu 31% în America. În Africa, acesta a crescut cu 13%.

Un studiu realizat de Centrul pentru Știința și Securitatea Sănătății Globale al Universității Georgetown a analizat mișcarea țânțarilor purtători de malarie în ultimii 100 de ani.

Aceștia s-au mutat la altitudini mai mari cu aproximativ 6,5 metri în fiecare an în Africa sub-sahariană. De asemenea, s-au mutat la aproximativ 4,7 km mai departe de Ecuator în fiecare an.

Martin Muchangi, director la Fundația Africană Medicală și de Cercetare, spune că tendința deja e observată în Kenya.

„Când vine vorba de boli infecțioase, cum ar fi malaria, o vedem acum în zonele montane. Înainte nu era răspândită acolo”, a spus acesta.

Latest news
știri