Un nou studiu sugerează că ciupercile comestibile pot reprezenta o oportunitate extraordinară de a produce alimente bogate în proteine și de a ține carbonul suplimentar în sol. Extinderea plantațiilor de ciuperci ar putea oferi o șansă acestei idei, conform Science Alert.
În timp ce lumea tânjește după mai multă hrană, fauna are nevoie, de asemenea, de habitate naturale. Așa a apărut conflictul dintre nevoia de teren agricol și distrugerea habitatelor pentru a face loc vitelor și culturilor.
„Avem obiective foarte ambițioase de plantare a copacilor în Scoția și în Marea Britanie”, spune Alastair Jump, ecologist la Universitatea din Stirling din Marea Britanie. El a fost coautor al noului studiu împreună cu expertul în ciuperci Paul Thomas.
„Acei copaci trebuie să fie plantați undeva și asta poate fi în detrimentul terenurilor agricole”, spune Jump. „Așa apare o cale de a avea copaci și o recoltă comestibilă în același spațiu”, a mai precizat el.
Ciupercile comestibile sunt bogate în fibre, conțin acizi grași esențiali și ar putea înlocui alte surse de proteine. De exemplu, carnea de vită, porc și pasăre, din dietele oamenilor.
La scară globală și pe baza eforturilor de plantare a copacilor din ultimul deceniu, cercetătorii estimează că producția ciupercilor comestibile pe terenurile forestiere existente ar putea crește producția de alimente fără a mai fi nevoie să defrișăm păduri. În tot acest timp, ciupercile vor hrăni milioane de oameni anual.
Aratul și prelucrarea solului duc la eliberarea de carbon
Potrivit celor doi, ciupercile comestibile, cum ar fi Lactarius indigo, ar putea fi cultivate printre copacii care sunt fie plantați într-un sistem asemănător unei livezi, fie pentru a reface pădurile în conformitate cu obiectivele de conservare.
Corpurile fructifere ale ciupercilor precum L. indigo ar putea fi colectate și cultivate în laborator. Sporii vor fi ulterior utilizați pentru a inocula puieții tineri.
Dacă vor fi cultivate la o scară suficient de mare, ar putea „duce la o producție mai mare de alimente, cu toate beneficiile pe care le aduc pădurile și fără sarcinile de mediu ale agriculturii intensive, cum ar fi îngrășămintele, utilizarea apei sau creșterea furajelor suplimentare”, a explicat Thomas într-un articol recent pentru The Conversation.
În timp ce agricultura eliberează multe gaze cu efect de seră, prin arătură și prelucrarea solului, când nu vor mai fi deranjate, carbonul rămâne în pământ.
Pe de altă parte, ciupercile micorizice pot stoca carbon în sol pe perioade lungi de timp. Ele formează o vastă rețea de filamente numită hife, atâta timp cât solul respectiv nu e arat.
Ciupercile duc la stocarea carbonului în sol
Estimările superioare ale analizei, care combină datele colectate din parcelele forestiere împreună cu datele de teledetecție ale pădurilor, sugerează că adăugarea de ciuperci la pădurile boreale din mediile nordice poate duce la stocarea a 12,8 tone metrice de carbon în fiecare an.
În cazul pădurilor temperate, cantitatea de carbon stocată se reduce la jumătate.
Experții mai atrag, totodată, atenția și asupra împăduririlor care favorizează o singură specie. Astfel, se creează monoculturi care nu reușesc să recupereze pe deplin biodiversitatea pădurilor virgine.
„Rețeaua de ciuperci pe scară largă” a fost, însă, pusă sub semnul întrebării recent, de trei cercetători. Ei au susținut că estimările întinderii sale ar fi putut fi exagerate.
În timp ce creșterea surselor alternative de proteine cu siguranță ar putea ajuta la reducerea consumului nostru de carne, s-a sugerat că schimbarea sistemelor noastre de producție alimentară, combaterea inechității alimentare și consumul de alimente din surse locale sunt alte modalități importante de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de a asigura aprovizionarea cu alimente în viitor.
