Acasă Blog Pagină 350

În 2024, România ar putea scăpa de problema grupurilor sanitare amplasate în curtea școlilor

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În cursul acestui an, ar trebui să fie rezolvată problema școlilor cu grupuri sanitare în curte.

Promisiunea vine de la ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a declarat că la nivel naţional mai sunt sub 200 de unităţi de învăţământ cu grupuri sanitare în curte.

De asemenea, Ligia Deca a dat asigurări că ministerul are fondurile necesare în buget, astfel încât această problemă să poată fi rezolvată cât mai curând.

Suma alocată pentru rezolvarea problemei unităților de învățământ cu grupuri sanitare în curte este de aproximativ 30 de milioane de lei

Anul acesta avem alocate fonduri în bugetul Ministerului Educaţiei de aproximativ 30 de milioane de lei, ceea ce acoperă în mare măsură cele sub 200 de unităţi de învăţământ care au grupul sanitar în curte. Vorbim despre un procent de sub 10% faţă de ce aveam acum câţiva ani. Progresul a fost unul constant, în fiecare an numărul a scăzut semnificativ”, a explicat ministrul Educaţiei, potrivit Newsweek.ro.

Ministrul Educaţiei: ”Dacă autorităţile publice locale se mobilizează pentru a accesa aceşti bani, eu cred că în acest an putem rezolva problema şcolilor cu grup sanitar în curte”

Nu putem să facem noi aceste lucrări pentru a aduce grupuri sanitare în incinta şcolilor, dar am luptat pentru a avea în bugetul Ministerul Educaţiei banii pentru ca autorităţile publice locale să încheie acest capitol care nu ne face cinste”, a adăugat ministrul Educației.

A fost lansat programul Rabla pentru sobe. Bugetul alocat este de 500 de milioane de lei

Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet
Sursă foto: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului a anunțat că a fost lansat, în consultare publică, programul Rabla pentru sobe.

Acesta va fi un program pilot care se va adresa pentru început comunelor din 27 de judeţe ale ţării, din zona montană.

Ministrul Mediului: ”Vom avea un buget de 500 de milioane de lei, prin care vom finanța înlocuirea sobelor vechi cu unele noi, cu un randament mult mai bun, de cel puțin 80%”

Pentru fiecare locuință, programul acoperă 70% din costul sobei, până la 10.000 de lei, inclusiv TVA. Aproximativ 1000 de primării din zonele eligibile vor facilita acest proces, contribuind la instalarea a 50.000 de sobe moderne, care să se încadreze în standardele directivei EcoDesign”, a declarat Mircea Fechet.

Cum va funcționa programul Rabla pentru sobe

  • Când va fi lansat, primăriile se pot înscrie în program prin Administrația Fondului pentru Mediu.
  • După publicarea listei cu primăriile acceptate în program, oricine dorește să-și înlocuiască soba veche sau să cumpere o sobă modernă se poate înscrie direct în platforma informatică pusă la dispoziție de AFM, în limita bugetului alocat fiecărei primării în parte.
  • Apoi, fiecare dintre cei care s-au înscris vor primi un voucher cu care vor putea cumpăra noua sobă.

Prin acest program, vizăm reducerea cheltuielilor românilor cu încălzirea, creșterea confortului populației, diminuarea poluării, dar și scăderea numărului de arbori care ajung să ardă în sobe pentru producerea căldurii”, a transmis ministrul Mediului.

Șase din cele nouă reactoare nucleare din Regatul Unit au fost oprite

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Șase din cele nouă reactoare nucleare din Regatul Unit sunt oprite temporar pentru întreținere, a confirmat EDF, furnizorul britanic de energie, electricitate și gaz.

Prin urmare, 58% din capacitatea totală de 6 GW este temporar indisponibilă.

Situația aduce în prim plan dezbaterea cu privire la măsura în care Regatul Unit ar trebui să se bazeze pe energia nucleară în trecerea sa de la combustibilii fosili la surse mai curate de generare a electricității.

Miercuri, 59% din electricitatea din Regatul Unit provenea din gaze, 15% din vânt și 6% din energie nucleară

Restul de electricitate era obținută din biomasă, energie solară și cărbune, scrie publicația Sky News.

Furnizorul susține că opririle și vechimea parcului de reactoare impune necesitatea unor noi instalații nucleare, după ce guvernul a detaliat planurile pentru revitalizarea industriei.

Cu toate acestea, scepticii avertizează că va dura câțiva ani până când noile instalații nucleare vor deveni operaționale, proiectele existente fiind afectate de întârzieri și deficite bugetare.

Se preconizează ca toate cele patru reactoare să fie redeschise până la începutul lunii februarie

Reprezentanții EDF au afirmat că problema nu este legată de tehnologia nucleară în sine și că oprirea temporară a reactoarelor mai vechi este adesea o măsură de precauție pentru inspectarea posibilelor defecțiuni.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Energetică și Net Zero a menționat că aceste opriri temporare sunt normale în gestionarea energiei nucleare.

Mai mult, chiar și în aceste perioade, energia nucleară asigură suficientă electricitate pentru aproximativ 11 milioane de locuințe.

Două alte reactoare, situate în Torness, Scoția de Est și Heysham, sunt oprite pentru întreținere planificată și sunt programate să fie repornite până la sfârșitul lunii.

Guvernul britanic a anunțat că ia în calcul implementarea unei noi strategii pentru furnizarea de energie nucleară

Ar fi vorba despre o nouă centrală de mari dimensiuni, dar și de reactoare noi, mai mici.

La momentul actual, tehnologia necesară este încă în curs de dezvoltare.

Pădurea cu Povești Nemuritoare din România a ajuns în New York Times. Ai fost vreodată aici? | VIDEO

Padure - Foto Unsplash

Pădurea cu Povești Nemuritoare din localitatea Nucșoara a ajuns în New York Times, inițiativa de conservare a fagilor seculari din zonă, realizată de primăria comunei și o fundație, atrăgând atenția jurnaliștilor americani.

Reportajul a fost realizat de Alan Burdik și fotograful Nicholas J.R. White. Cei doi au vizitat localitatea și zona înconjurătoare. Ei au discutat atât cu localnicii, cât și cu echipa care a implementat proiectul Pădurii cu Povești Nemuritoare.

În comună locuiesc 1.222 de locuitori, dar dincolo de resursa umană există 2.544 de fagi seculari. Numărul nu este ales întâmplător, ci reprezintă și altitudinea maximă a României, care se află tot pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara. Unii dintre copaci au vârste de 500 de ani și ascund legende ce se pierd în negura vremurilor.

Publicația notează că inițiativa va proteja copacii de exploatările forestiere și modificarea utilizării terenurilor.

Pădurea cu Povești Nemuritoare – Cum poți adopta un arbore

Pentru o taxă modică, oamenii își pot atașa propriile povești de fagii de la Nucșoara. Mesajele pot fi împărtășite pe siteul dedicat. Acestea sunt editate și transformate în mesaje audio, după care sunt transformate într-un cod QR. Ulterior, acesta e pus pe plăcuța de identificare a arborelui adoptat și pe certificatul primit prin e-mail de către adoptator.

Pe certificatul de adopție, oamenii vor avea imaginea arborelui pe care îl dețin, numărul acestuia și codul QR. Cu ajutorul acestuia din urmă se poate asculta povestea „nemuritoare“.

Aproximativ 100 de copaci au fost adoptați până în prezent. Printre cei care și-au legat poveștile de copacii seculari se numără campioana la scrimă Ana-Maria brânză, jurnalistul Charlie Ottley și campionul la paraclimbing Răzvan Nedu. Există, totodată, și un fag al Elisabetei Rizea, luptătoare împotriva regimului comunist, originară din Nucșoara.

În noiembrie, România a produs aproximativ 0.86% din cantitatea totală de energie electrică disponibilă

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un nou articol publicat pe platorma InfoClima arată că România a produs în luna noiembrie o cantitate de aproximativ 1.45 GWh de energie fotovoltaică.

Conform analizelor, această cantitate echivalează cu aproximativ 0.86 % din cantitatea totală de energie electrică disponibilă.

InfoClima: ”România se află în mijlocul unei transformări semnificative în sectorul energetic”

În ultimele 12 luni cea mai mare producție a fost înregistrată de hidroenergie, energia solară reprezentând doar 1.32%.

Este vorba despre un procent foarte mic raportat la potențialul României.

Deși ESMAP (Global Photovoltaic Power Potential by Country) ne plasează pe locul 182 din 210 țări analizate din punct de vedere al potențialului fotovoltaic, România se află în mijlocul unei transformări semnificative în sectorul energetic.

Decizia de a se alătura Alianței Solare Internaționale, în cadrul COP 28, poate reprezenta un moment de cotitură pentru țara noastră și producția viitoare de energie solară

Articolul intitulat ”România și aderarea la Alianța Solară Internațională – O garanție pentru un Viitor Energetic Sustenabil” precizează că angajamentul țării este de a instala o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați până în 2030, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.

Investițiile în educație și pregătirea forței de muncă pentru industria solară sunt esențiale. Dezvoltarea de programe educaționale și formare specializată va asigura că avem resurse umane pregătite să gestioneze și să conducă sectorul solar în viitor”, se arată în textul articolului.

România ocupă locul doi în Europa în privința poluării cu particule în suspensie (PM2.5)

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

România se clasează pe locul doi în Europa în privința poluării cu particule în suspensie și compuși organici volatili, arată un nou studiu publicat de Ziarul Bursa.

Conform datelor centralizate în cadrul primului proiect Global Air Quality Connected Data realizat de compania Dyson, România se situează pe poziția a doua în Europa la nivelul poluării cu particule în suspensie (PM2.5) și compuși organici volatili (COV).

Timp de zece luni pe an, nivelul poluării din interiorul clădirilor din România îl depășește cel înregistrat în aerul exterior

Studiul a analizat datele privind calitatea aerului din spațiile interioare, colectate de peste 2.5 milioane de purificatoare de aer Dyson interconectate.

Conform sursei citate, în două treimi dintre țările analizate, nivelurile medii anuale de particule în suspensie (PM2,5) în spațiile interioare au fost mai ridicate în comparație cu cele din mediul exterior, înregistrându-se acest fenomen în anul 2022.

Astfel, în România, se constată că timp de zece luni pe an, poluarea aerului în interiorul clădirilor depășește poluarea înregistrată în aerul liber.

Nivelul mediu lunar de PM2.5, înregistrat în spaţiile interioare în toate ţările analizate, a depăşit recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind expunerea pe termen lung, timp de cel puţin şase luni pe an.

Alături de alte state, Canada, Danemarca, Irlanda şi Ţările de Jos au fost în topul depăşirilor în fiecare lună a anului.

Particulele PM2.5 au până la 2.5 microni în diametru, în comparaţie cu un fir de păr uman care are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni.

Particulele invizibile pot fi inhalate

Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate şi fac obiectul unui domeniu în care activităţile de cercetare ştiinţifică şi de sănătate sunt în creştere.

Printre sursele acestor particule se află: lemne care ard sau gătitul şi încălzirea pe gaz, polenul, blana animalelor de companie şi praful.

România va proteja populația de animale sălbatice, dar și micile comunități agricole

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet a declarat că România a luat toate măsurile pentru a menţine o populaţie viguroasă de carnivore mari, inclusiv urşi.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Consiliului Informal de Mediu care s-a desfășurat la Bruxelles, la începutul săptămânii.

În egală măsură, vor beneficia de protecție activitățile umane în cadrul micilor comunități agricole și de vânătoare care se suprapun cu habitatele naturale ale marilor carnivore

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) precizează că prin cei peste 15.000 până la 16.000 de urşi în UE, populaţia acestei specii este în creştere, situație ce duce la conflicte cu comunităţile locale de agricultură şi vânătoare.

În România, în ultimii ani, a crescut numărul interacţiunilor nedorite dintre om şi urs, ceea ce a dus la pagube materiale şi chiar la decese umane. În 2018 a fost aprobat un Plan naţional de acţiune al României pentru conservarea populaţiei de urs brun. În acest moment, se dezvoltă proiectul „Implementarea Planului Naţional de Acţiune pentru conservarea ursului brun în România”, finanţat prin LIOP”, a explicat Mircea Fechet, potrivit Agerpres.

România are nevoie de acțiuni din partea Comisiei Europene

Ministrul Mediului a punctat că partea română a îndemnat Comisia Europeană: să lanseze, aşa cum s-a făcut pentru populaţia de lup, un apel de colectare a datelor actualizate despre populaţia de urşi la nivelul UE, inclusiv despre conflictele cu activităţile umane şi atacurile asupra animalelor şi oamenilor.

Mai mult, Comisia Europeană  trebuie să ”reexamineze situaţia dacă şi în ce măsură legislaţia actuală este adecvată şi practică pentru a aborda ameninţarea crescândă a carnivorelor mari, în special a urşilor, păstrând în acelaşi timp obiectivul legal general de a atinge şi menţine o stare de conservare favorabilă pentru specii, pentru a introduce, acolo unde este necesar, o flexibilitate suplimentară, având în vedere situaţia specifică a fiecărui stat-membru”, a concluzionat oficialul.

Prognozele anunță că 2024 ar putea fi mult mai călduros decât anul record – 2023

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Oamenii de știință de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite au dezvăluit că există o probabilitate de unu la trei ca anul 2024 să fie chiar mai cald decât cel înregistrat în 2023, care a fost deja considerat cel mai călduros an din istorie la nivel global.

Anul 2023 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice

Conform analizei anuale a climei la nivel mondial realizate de NOAA, concluziile lor au fost confirmate și de cercetătorii din Uniunea Europeană, care au indicat că 2023 a fost cel mai călduros an începând cu înregistrările meteorologice din 1850, prezentând o creștere de 1.35 grade Celsius față de media perioadei preindustriale.

De asemenea, s-a constatat că întreaga cantitate de căldură stocată în straturile superioare ale oceanelor a atins un nivel record în anul precedent.

Raportul anual al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) privind temperaturile globale, care sintetizează mai multe baze de date recunoscute, a confirmat că 2023 a fost ”de departe” cel mai călduros an înregistrat vreodată, conform AFP, citat de HotNews.

Media temperaturii globale în 2023 a depășit nivelurile preindustriale (1850-1900) cu 1.45 grade Celsius, ușor sub valoarea de 1.48 grade Celsius calculată de observatorul european Copernicus în raportul său anual publicat ieri, 16 ianuarie.

Se preconizează că El Nino va persista cel puţin până în aprilie, ceea ce creşte probabilitatea ca 2024 să fie un alt an record

Săptămâna aceasta, Biroul de Meteorologie din Australia a emis alerte de căldură extremă care vizează statul Australia de Vest.

Conform unui raport al OMM publicat în noiembrie, concentraţiile celor trei principale gaze care captează căldura în atmosferă – dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot – au continuat să crească în 2023, după ce în 2022 au atins niveluri record, potrivit AFP.

Fenomen periculos la Bâlea Lac: s-au format plăci de vânt care pot duce la avalanșe

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Specialiştii avertizează că, în zona Bâlea Lac, s-au format plăci de vânt, stratul de zăpadă fiind instabil.

Pericol de avalanșe la Bâlea Lac: zonele de acumulare trebuie evitate de turiști

Acest fenomen poate duce la producerea de avalanşe, chiar dacă, momentan, de mici dimensiuni.

Potrivit specialiştilor, aceste zone de acumulare trebuie evitate, iar la alegerea rutei trebuie să se țină cont şi de teren.

Deși, momentan, dimensiunile nu sunt foarte mari ca suprafaţă şi adâncime, există zone de acumulare foarte instabile

Specialiștii au explicat că, în cursul săptămânii trecute, ninsoarea a fost urmată de rafale de vânt.

Înainte de weekend a nins la temperaturi foarte scăzute, aprox 10-15 centimetri, a urmat apoi vânt puternic predominant din direcţia N şi V, mai ales în zona înalta şi insistent şi pe vai la altitudini mai joase. Drept urmare s-au format plăci de vânt. Chiar dacă deocamdată dimensiunile lor nu sunt foarte mari ca suprafaţă şi adâncime, există zone de acumulare, mai ales în preajma obstacolelor stâncoase, muchiilor, pereţilor, etc. Aceste zone sunt foarte instabile”, au transmis specialiştii, într-o postare publicată pe pagina de Facebook Avalanşe în Carpaţi.

Potrivit acestora, stratul de zăpadă acoperă doar parţial stâncile şi există numeroase zone în care acestea punctează versanţii.

De asemenea există multe zone unde pragurile sunt descoperite.

Plantele au fost filmate cum „vorbesc“ între ele și cum se avertizează când apar pericole | VIDEO

Sursă - Unsplash

Plantele sunt înconjurate de o ceață fină de compuși. Ele îi folosesc pentru a comunica și a se proteja. Acești compuși resping erbivorele și avertizează plantele vecine când vin prădători, potrivit Science Alert.

Oamenii de știință știu despre aceste apărări ale plantelor încă din anii 1980. Acestea au fost detectate în peste 80 de specii de plante. Acum, o echipă de cercetători japonezi a implementat tehnici de imagistică în timp real. Astfel, au dezvăluit modul în care plantele primesc și răspund la aceste alarme aeriene.

În acest studiu, Yuri Aratani și Takuya Uemura, biologi moleculari de la Universitatea Saitama din Japonia, și colegii lor au instalat o pompă pentru a transfera compușii emiși de plantele rănite și pline de insecte pe vecinii lor nedeteriorați și un microscop cu fluorescență pentru a urmări ce s-a întâmplat.

Omizile (Spodoptera litura) au fost așezate pe frunze tăiate din plante de roșii și Arabidopsis thaliana, o plantă din familia muștarului. Cercetătorii au imaginat răspunsurile unei a doua plante Arabidopsis, intacte, fără insecte, la aceste indicii de pericol.

Aceste plante nu au fost buruieni obișnuite. Ele au fost modificate genetic, astfel încât celulele lor să conțină un biosenzor. Acesta a devenit verde fluorescent când a fost detectat un aflux de ioni de calciu. Și celulele umane folosesc calciul pentru a comunica.

Plantele vorbesc între ele

Echipa a vizualizat modul în care plantele au răspuns la efectul unor compuși volatili. Ele îi eliberează la câteva secunde după ce sunt deteriorate.

După cum puteți vedea în videoclipul de mai jos, plantele nedeteriorate au primit mesajele vecinilor lor răniți puternic și clar. Ele au răspuns cu rafale de semnale de calciu care le-au ondulat frunzele.

Analizând compușii din aer, cercetătorii au descoperit că doi compuși numiți Z-3-HAL și E-2-HAL au indus semnale de calciu în Arabidopsis.

Ei au identificat, de asemenea, care celule sunt primele care răspund la semnalele de pericol. Ele proiectează plantelor Arabidopsis senzori fluorescenți exclusiv în celulele de gardă, mezofilă sau epidermice.

Celulele de gardă sunt celule în formă de fasole de pe suprafețele plantelor care formează stomatele. Sunt un fel de pori mici care se deschid în atmosferă atunci când plantele „respiră” CO2. Celulele mezofile sunt țesutul interior al frunzelor, iar celulele epidermice sunt stratul exterior sau pielea frunzelor plantelor.

Când plantele Arabidopsis au fost expuse la Z-3-HAL, celulele de gardă au generat semnale de calciu în aproximativ un minut, după care celulele mezofile au preluat mesajul.

În plus, pre-tratarea plantelor cu un fitohormon care închide stomatele a redus semnificativ semnalizarea calciului, sugerând că stomatele acționează ca „nările” plantei.