20 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

​Bugetul alocat sesiunii de finanţare în Programul „Casa Verde Fotovoltaice“ pentru Regiunea Nord – Vest a fost epuizat în trei minute

Înscrierile în Programul „Casa Verde Fotovoltaice“ pentru Regiunea Nord – Vest au debutat astăzi, 6 iunie 2023. Regiunea înclude județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş.

Peste 12.000 de oameni au fost acceptați, iar bugetul a fost epuizat după doar trei minute.

Suma totală alocată acestei regiuni a fost de 240.020.000 de lei.

„Până astăzi, inclusiv, s-au derulat înscrierile în program pentru jumătate din regiunile țării și avem înscrise peste 43.000 de persoane fizice care doresc să devină prosumatori cu sprijin financiar de la Administrația Fondului pentru Mediu. Înscrierile vor continua conform calendarului și pentru celelalte regiuni”, a spus Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, potrivit HotNews.

Reamintim că fondurile s-au epuizat în cinci minute în Regiunea Nord – Est. De asemenea, platforma programului a avut 2 milioane de accesări în doar 20 de minute, pe 29 mai.

„Casa Verde Fotovoltaice“ – Calendarul programului

Administrația Fondului pentru Mediu a alocat un buget total de 1,75 miliarde de lei pentru acest peogram.

Fiecare beneficiar poate beneficia de o sumă de până la 20.000 de lei. Condiția este ca acesta să suporte o contribuție proprie de 2.000 de lei.

Suma finanţată de Administrația Fondului pentru Mediu se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii. Ceea ce rămâne până la valoarea totală se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

Pe 9 iunie va debuta înscrierea pentru Regiunea Sud – Est. Aceasta are alocat un buget de 212 milioane lei. Înscrierile pentru Regiunea Sud-Muntenia vor fi pe 14 iunie. Bugetul alocat este de 280 milioane lei. De asemenea, înscrierea pentre Regiunea Sud – Vest vor debuta pe 19 iunie, iar pe 22 iunie înscrierile pentru Regiunea Vest. În zilele de 27, 28 și 29 iunie se vor putea înscrie untiățile de cult.

Până la acest moment, deși înscrierile durează câte 3 zile pentru fiecare regiune, fondurile au fost epuizate extrem de repede. În mod normal, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59.

Latest news
știri