Acasă Blog Pagină 319

Bucureștiul va găzdui cel mai mare târg dedicat energiei regenerabile şi protecției mediului

Sursă foto: Green Energy Expo
Sursă foto: Green Energy Expo

Peste 150 de brand-uri din domeniul energetic şi din domeniul protecţiei mediului şi-au anunţat participarea la Green Energy Expo, cel mai mare târg de profil.

Evenimentul va avea loc în perioada 11 – 13 aprilie, la Romexpo, transmite News.ro.

Cel mai mare târg de profil este organizat în parteneriat cu Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor

Târgul este organizat de Euroexpo şi Romexpo în parteneriat cu Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Asociaţia Română de Mediu, Universitatea Ecologică din Bucureşti şi se va constitui în cel mai mare HUB de inovaţii tehnologice pentru producţia de energii regenerabile şi pentru managementul deşeurilor”, au anunțat organizatorii într-un comunicat.

Firmele expozante comercializează tehnologii pentru producţia de energii regenerabile de toate tipurile: solar, vânt, termal, biogaz şi pentru protecţia mediului, sector în cadrul căruia managementul deşeurilor ocupă un loc central.

Târgul va găzdui standuri de mari dimensiuni (400 de mp.) unde vor prezenta fluxuri tehnologice, cu toate echipamentele şi tehnologiile necesare în procesul de management al deşeurilor

Potrivit sursei citate, sunt aşteptaţi specialiştii din energie verde şi în gestionarea deşeurilor, investitori, bănci şi fonduri de investiţii, operatori de proiecte de energie regenerabilă, dezvoltatori imobiliari, arhitecţi, constructori, antreprenori şi start-up-uri care doresc să deschidă o afacere în domeniile energie regenerabile, protecţia mediului şi managementul deşeurilor.

De asemenea, sunt invitaţi reprezentanţi ai mediului universitar (profesori şi studenţi), experţi, specialişti, consultanţi de business, reprezentanţi guvernamentali, ai ministerelor, Preşedinţiei, autorităţi locale – primari, angajaţi ai primăriilor, parlamentari, experţi parlamentari, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor din zona de energie verde şi protecţia mediului.

Fondul Mondial pentru Natură: ”În fiecare oră dispare o specie sălbatică la nivel global!”

Foto: Fondul Mondial pentru Natură
Foto: Fondul Mondial pentru Natură

Fondul Mondial pentru Natură din România a transmis că, în fiecare an, la sfârșitul lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour/ Ora Pământului.

Ediția a 18-a va avea loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

Fondul Mondial pentru Natură: ”Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună și necesită o acțiune colectivă”

Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună și necesită o acțiune colectivă, așa că de Ora Pământului 2024 am lansat Banca Orelor pentru Natură, un instrument interactiv online care invită pe toată lumea, să dedice 60 de minute pentru a face un bine Planetei! Fie că este vorba de o plimbare prin pădure în care te bucuri de aerul proaspăt și de ciripitul păsărilor, fie că plantezi flori sălbatice pentru albine sau că te hotărăști să cauți alternative ecologice pentru produsele din casă, există o multitudine de opțiuni din care poți alege”, se arată în comunicatul WWF România.

Cei interesați sunt invitați să se alăture comunității iubitorilor de natură și să se înregistreze în Banca Orelor pentru Natură.

Pe pagina evenimentului pot fi găsite numeroase idei de activități, sfaturi utile, precum și programul zilei de 23 martie.

Proiectele de conservare a naturii desfășurate de WWF România

  • Reconstrucția ecologică a zonelor naturale degradate din lungul Dunării;
  • Protecția pădurilor virgine și a pădurilor cu valori ridicate de conservare;
  • Asigurarea viabilității speciilor sălbatice de carnivore, zimbri și sturioni.

Organizația se bazează aproape în întregime pe donații

O donație către WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) de Ora Pământului, transformă în ani orele în care Natura este rezilientă, puternică și capabilă să ne susțină prosperitatea. Ajută-ne să dăm Naturii o voce asigurând sustenabilitatea proiectelor de conservare”, au adăugat membrii organizației.

Cruzime de nedescris: Mai multe animale bolnave erau închise într-un apartament mizer pentru împerechere

Sursă foto: Protecția Animalelor CJ Ilfov
Sursă foto: Protecția Animalelor CJ Ilfov

Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru.

Mirosul insuportabil şi gălăgia i-au făcut pe vecini să sune la 112.

Locuinţa fusese închiriată de o femeie, pe care vecinii nu au mai văzut-o de şapte zile.

La faţa locului, poliţiştii au descoperit 9 exemplare canine (4 pui şi 5 adulţi) asemănătoare rasei Bichon, precum şi un exemplar felin, toate erau ţinute în condiţii insalubre, neavând asigurate condiţiile de bunăstare animală (apă, hrană, îngrijire medicală), fiind închise în apartament şi fără posibilitatea de a ieşi”, a transmis IPJ Ilfov.

Mizeria şi mirosul din apartament erau greu de descris

Protecţia Animalelor Ilfov a explicat că mizeria şi mirosul din locuinţă erau greu de descris în cuvinte. ”Avem toate motivele să credem că vorbim şi de o înmulţire ilegală şi că puii urmau să fie vânduţi pe internet”, a transmis organizaţia.

Potrivit acesteia, animalele sunt pline de purici, de căpuşe, sunt rahitice şi anemice. ”Facem tot ce putem să le salvăm. Nici de data asta, nu am făcut nimic singuri”, au adăugat membrii organizației.

Asociaţia NobodyDogs Rescue a preluat toate animalele

Gabi Preda, un om dedicat salvării animalelor, ne-a ajutat efectiv la intervenţia din teren. Poliţia şi-a făcut exemplar treaba. Cercetările continuă, evident, pentru că s-a deschis dosar penal. Tragem un semnal de alarmă: În România, apetitul pentru bichoni e efectiv bolnăvicios”, a mai transmis Protecţia Animalelor Ilfov.

Protectia Animalelor CJ Ilfov: ”Nu mai cumpărați câini de pe internet. Nu mai alegeți să fiți complici la suferință”

  • ”Sesizați poliția când vedeți un abuz săvârșit asupra unui animal și nu mai mergeți pe principiul ”oricum nimeni nu face nimic”.
  • Adoptați, sunt pline adăposturile!
  • Sterilizați-vă animalele, e obligatoriu prin lege. La noi, e complet gratuit”, au transmis membrii CJ Ilfov.

Reîncepe Olimpiada Nebunilor, un eveniment care încurajează activități sportive inedite, precum schiatul în costum de baie

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Mâine, 16 martie, revine Olimpiada Nebunilor, un eveniment care încurajează competițiile sportive neobișnuite.

După o pauză de patru ani, Olimpiada Nebunilor va avea loc la Harghita-Băi, anunță Ziar de Harghita, citat de Transilvania 365.

Dorim să susținem în mod constant evenimente care fac Harghita-Băi mai atractivă pentru cei dornici de sport și relaxare” – a declarat primarul Korodi Attila.

Cursele de accelerare auto au devenit o reală tradiție

În egală măsură, primarul a adăugat că s-a creat deja o tradiție pentru cursele de accelerare auto, stațiunea fiind și locul de desfășurare al întâlnirilor moto, iar acum își propun să reînvie tradiția distractivă de încheiere a sezonului de iarnă.

Conform informațiilor furnizate de Tófalvi Éva, consilier local implicat în organizare, în deschiderea evenimentului, la ora 10:30, flacăra olimpică va fi aprinsă, iar atmosfera se va încălzi cu dansul ursului, schiatul în costum de baie și schiatul retro.

Coborârea amuzantă a vehiculelor ”nebune” va începe la ora 12:00.

Cei interesați de activitățile sportive inedite se pot înscrie inclusiv în ziua evenimentului

Szép Zoltán, membru al echipei de organizare, a subliniat faptul că sunt conștienți că din cauza timpului scurt vor avea mai puține vehicule „nebune” pregătite decât în anii precedenți.

Până în prezent, s-au înscris patru echipe, dar se pot face înscrieri și în ziua evenimentului pentru oricare dintre probele sportive.

Deputatul Daniel-Liviu Toda (REPER) vrea eutanasierea pisicilor fără stăpân. În urma presiunii publice, proiectul de lege a fost retras

Sursă - Unsplash&Facebook

Deputatul Daniel-Liviu Toda, de la partidul REPER, dar ales pe listele USR-PLUS în 2020, a inițiat un proiect de lege care prevede eutanasierea pisicilor fără stăpân, conform Hot News.

Se dorește strângerea de pe străzi a tuturor felinelor fără stăpân, mutarea într-un adăpost și, dacă nu sunt adoptate în termen de 30 de zile, eutanasierea.

Parlamentarul a fost contactat de redacția Hot News, însă a evitat să dea un rspuns clar privitor la proiect. El și-a motivat intenția spunând că în urma acestei legi, românii vor putea adopta și pisici.

Până acum „nu puteai să adopți decât câini” a susținut el.

În lipsa altor argumente, Toda a zis că „au fost oameni care au venit și au spus: Vrem ca pisicile să fie și ele în legea respectivă, la fel cum sunt câinii. Să aibă aceleași drepturi.”

În expunerea de motive a proiectului se precizează că până în prezent s-a reglementat doar modul de gestionare al populației de câini. De asemenea, se aduce în discuție și faptul că numărul mare determină imposibilitatea procurării hranei. Alt motiv invocat a fost că pisicile pot transmite anumite maladii.

Deputatul Daniel-Liviu Toda a retras prooiectul, în urma presiunii publice

În urma unei presiuni publice crescute, Daniel-Liviu Toda a decis să retragă proiectul. El și-a sunsținut însă în continuare intențiile. Deputatul a punctat că „intenția era de a avea legislație și pentru adopția pisicilor”.

„Proiectul menționat are drept obiectiv introducerea posibilității adoptării pisicilor. Am observat că anumite persoane au făcut interpretări extinse, asimilând și alte prevederi din legislația privind câinii. Nu aceasta este intenția proiectului. Totuși, pentru a înlătura orice suspiciuni, am hotărât sa retrag proiectul”, a spus deputatul.

Întreaga propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a animalelor fără stăpân poate fi accesată aici.

Guvernul României începe demersurile pentru protejarea albinelor

Sursă foto: WWF România
Sursă foto: WWF România

Organizația World Wide Fund For Nature (WWF) din România a anunțat că Guvernul României face primii pași către conservarea polenizatorilor.

Membrii organizației au transmis că, împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României au organizat primul dialog cu autoritățile centrale privind declinul insectelor polenizatoare.

Guvernul României se arată deschis la o colaborare multi-sectorială pentru conservarea acestor specii vitale

În egală măsură, discuțiile au fost axate și pe riscurile economice și ecologice ale acestui fenomen și nevoile de acțiune în acord cu Pactul UE pentru Polenizatori (2023) și Legea UE a Restaurării Naturii (2024).

După mai multe eforturi ale societății civile din ultimii ani, unde se numără și sprijinul vostru prin petiția ”To Bee or Not To Bee”, reprezentanții Guvernului României se arată deschiși la colaborare multi-sectorială pentru conservarea acestor specii vitale”, se arată în comunicatul publicat de organizația WWF România.

În cursul anului trecut, a fost lansată campania și petiția națională ”To Be or Not To Bee”, o inițiativă care luptă pentru conservarea albinelor din România

În luna iunie a anunlui trecut, Fondul Mondial pentru Natură (WWF) din România a anunțat că a lansat campania și petiția națională ”To Be or Not To Bee”.

Potrivit comunicatului emis de WWF, 9% din speciile de albine sunt deja în pragul dispariției, iar acest procent urcă.

La acel moment, inițiatorii și semnatarii petiției au cerut autorităților (în particular Ministerului Mediului și Ministerului Agriculturii) deschiderea dialogului pentru realizarea în mod participativ și pe baze științifice, imparțiale, adoptarea și implementarea riguroasă a unui plan național de acțiune pentru conservarea polenizatorilor, cu o serie de măsuri-cheie aferente mai multor domenii/sectoare de impact, pe care să le agreeze, împreună, într-un grup de lucru dedicat, multi-disciplinar, la nivelul societății civile.

Capsuelele de detergent, sursă de poluare cu microplastic a hainelor tale

Sursă - Freepik

Capsulele de detergent pot crește ruperea microfibrelor din haine și contribuie la poluarea cu microplastic. O utilizare mai redusă a acestora poate ajuta la o spălare mai durabilă, scrie MSN.

Patric Richardson de la Discovery a spus că avem tendința de a folosi mult prea mult detergent.

Impactul pe care plasticul din capsule îl are asupra hainelor a reprezentat de curând un subiect de dezbatere în SUA. Tema a fost adusă în atenție opiniei publice, când James Gennaro, membru în Consiliul orașului New York, a prezentat un proiect de lege care cerea interzicerea lor.

Multe capsule de detergent de vase și de rufe sunt acoperite cu alcool polivinilic (PVA). Teoretic el se dizolvă în apă, însă Gennaro spune că nu este nici sigur, nici biodegradabil, așa cum s-a susținut.

Prin urmare se recomandă detergenții fără plastic pentru a reduce poluare hainelor tale. De asemenea, specialiștii recomandă reumplerea recipientelor deja folosite.

Optează pentru mărci de detergenți fără plastic și cumpără la stațiile de reumplere pentru a reduce impactul.

Poluarea cu microplastic s-a acutizat în întreaga lume. Particulele creează consecințe devastatoare pentru mediul înconjurător și sănătatea umană. Fragmentele de plastic au dimensiuni sub 5 milimetri și sunt practic invizibile ochiului uman. Ele sunt ingerate de toate viețuitoarele și ajung în cele mai izolate locuri de pe Pâmânt, afectând într-un mod iremediabil mediul înconjurător.

A fost revizuit Acordul de mediu pentru Autostrada A0

Foto: Agenția Națională pentru Protecţia Mediului (ANPM)
Foto: Agenția Națională pentru Protecţia Mediului (ANPM)

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Laurenţiu Alexandru Păştinaru, a anunțat că Acordul de mediu pentru Autostrada A0 a fost revizuit.

Laurenţiu Alexandru Păştinaru a transmis că a fost luată această decizie deoarece au apărut modificări în proiectul iniţial, scrie News.ro.

Acordul de mediu pentru Autostrada A0 presupune suprafeţe noi de defrişat

Au apărut modificări în proiectul iniţial şi anume relocari de reţele utilitare, suprafeţe noi de defrişat, amplasare de panouri fonoabsorbante, modificări de soluţii constructive sau racordarea unor străzi la proiect, astfel încât oamenii să poată avea acces la proprietăţi. O dată cu semnarea documentului, proiectul poate merge mai departe, astfel încât bucureştenii şi toţi cei ce tranzitează zona metropolitană a Capitalei să se bucure cât mai curând de o autostradă ocolitoare a municipiului Bucureşti, la standarde europene”, a explicat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

Titularul proiectulul ”Autostrada de centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900”(A0) este CNAIR

Potrivit declarațiilor, în urma realizării proiectului se vor îmbunătăţi condiţiile de transport rutier din zona municipiului Bucureşti, cu efect direct asupra reducerii timpilor pierduţi în trafic, fluidizării traficului rutier, în special de mărfuri, asupra accesului spre şi dinspre Bucureşti şi în privinţa atragerii fluxurilor de investiţii în zona din jurul Capitalei.

Proiectul ”Autostrada de centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900”(A0), al cărui titular este CNAIR, are o lungime totală de 100,9 km şi este amplasat pe teritoriul administrativ al judeţelor Ilfov (97,9 km) şi Giurgiu (3 km) şi face legătura între autostrăzile A1, A2 şi A3.

Pelicanii creți sunt deja pe cuiburile din Delta Dunării

Foto: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
Foto: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a anunțat că pelicanii creţi au revenit pe cuiburi, pe Insula Ceaplace din Deltă.

Reprezentanţii ARBDD au precizat că, în luna ianuarie, inspectorii şi agenţii ecologi din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au transportat şi aşezat legături suplimentare de stuf în spaţiile de cuibărit ale coloniei de pelicani creţi din Zona Strict Protejată Insula Ceaplace.

Ei au adăugat că zilele trecute, în cursul unei acţiuni de control în zonă au putut fi observate, în total, 186 de cuiburi construite având perechi la clocit.

În prezent, zona Lacului Vătafu are 35 de cuiburi, zona Lacului Argintiu are 47 de cuiburi, iar pe insula Ceaplace sunt 104 cuiburi

Dincolo de protecţia naturală oferită de faptul că aceste cuiburi sunt construite pe insule înconjurate de ape, toate sunt incluse în zone cu statut legal de strictă protecţie, constant monitorizate de personalul din cadrul Biroului Monitoring, Districte Zone Protejate al Rezervaţiei, iar viitoarea generaţie de pelicani creţi are astfel şanse suplimentare de supravieţuire”, se arată în comunicatul ARBDD, potrivit News.ro.

Pelicanii creți sunt considerați emblematici pentru rezervație

În fiecare an, în lunile ianuarie și februarie, aceste păsări se întorc în Delta Dunării pentru a cuibări și a crește o nouă generație de pui.

Insula Ceaplace, situată în partea de nord a lacului Sinoe și în apropiere de limita zonei de protecție Grindul Lupilor, găzduiește una din cele trei colonii de pelicani creți din România și cea de-a treia ca mărime din Europa.

Insula este un loc vital pentru pelicani și pentru alte specii de păsări acvatice.

Accesul neautorizat în insulă și în zona rezervației este interzis pentru protejarea habitatului acestor specii vulnerabile.

Panourile solare plutitoare ar putea fi soluția pentru un viitor verde, curat și ecologic

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un nou articol publicat pe platforma Infoclima precizează că energia solară este una verde, curată, ecologică, însă, de obicei, necesită extinderi considerabile de teren.

India, a cincea economie a lumii, dar și unul din cei mai mari emițători de GES, caută noi modalități de a își maximiza potențialul energetic în paralel cu o accelerare a tranziției sale energetice.

Articolul intinulat ”Panourile solare și sistemele de irigație – Revoluție în SUA și India, Vis în România” precizează că eficiența panourilor solare astăzi, adică proporția de energie din lumină solară care poate fi transformată în energie electrică, se situează în general între 15% și 20%.

Dacă un panou solar cu o eficiență inițială de 20% atinge temperaturi de 45°C sau 55°C, eficiența sa scade în intervalul de la 18% la 18.8%, respectiv, de la 17% la 18.2%.

Acesta este contextul în care apare conceptul de panouri solare plutitoare.

Infoclima, despre energia verde: ”Astfel răsare întrebarea – putem combina potențialul canalelor de irigație cu cel al panourilor solare? Iar România, țară unde teoretic sunt planificate reconstrucții extensive ale sistemului său de irigații, ar putea lua exemplu?”

Propunerea de a utiliza panouri solare plutitoare în locul celor terestre în contextul în care temperaturile ridicate afectează performanța acestora reprezintă o soluție promițătoare pentru optimizarea generării de energie solară.

Deși costurile inițiale pot fi mai ridicate, beneficiile pe termen lung, precum reducerea pierderilor de energie și eficiența îmbunătățită, fac ca această investiție să devină mai avantajoasă în comparație cu panourile solare convenționale.

Prin utilizarea apei ca agent de răcire, panourile solare plutitoare pot menține temperaturile la niveluri mai scăzute, ceea ce duce la o performanță mai bună a sistemului și, implicit, la o generare mai eficientă a energiei solare

Având în vedere că această tehnologie poate reduce pierderile de energie cu până la 15% pe durata de viață a panourilor solare, avantajele sale pe termen lung sunt evidente.

Astfel, articolul arată că  este rezonabil să se ia în considerare integrarea tehnologiei panourilor solare plutitoare în mixul energetic al guvernelor naționale și al Uniunii Europene.

Aceasta ar fi o mișcare strategică în direcția tranziției către sursele regenerabile de energie, având în vedere impactul său pozitiv asupra eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon.

În final, adoptarea și implementarea acestei tehnologii ar putea contribui semnificativ la atingerea obiectivelor de durabilitate și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, transformându-se într-un element crucial al strategiilor de tranziție energetică la nivel național și regional.