Acasă Blog Pagină 331

Un oraș din România a fost declarat stațiune turistică de interes național, dar încă se confruntă cu probleme grave de poluare cu metale grele

Sursă - Unsplash

O nouă localitate a devenit, oficial, stațiune turistică de interes național. Este vorba de Baia Mare, care a obținut acest titlu printr-o Hotărâre de Guvern, potrivit Adevărul.

În ceea ce privește factorii care au stat la baza acestei decizii, documentul precizează:

„De remarcat din punct de vedere turistic este perioada interbelică, când Baia Mare a fost declarată «stațiune climaterică» timp de 10 ani, în perioada 1930-1940”, se arată în document.

Faptul că „pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare sunt declarate cinci arii naturale protejate și obiective naturale ocrotite”, reprezintă, de asemenea, un punct forte în vederea declarării orașului Baia Mare drept stațiune turistică de interes național.

Cele cinci arii de pe cuprinsul orașului sunt:

  • Arboretele de castan comestibil Baia Mare – Rezervație științifică forestieră;
  • Rezervația fosiliferă Chiuzbaia – Rezervație naturală paleontologică;
  • Tăul lui Dumitru – Rezervație științifică botanică;
  • Coloanele de la Limpedea – Rezervație științifică geologică;
  • Arboretele de castan comestibil Baia Mare – Sit Natura 2000.

De asemenea, au fost avute în vedere și alte obiective din județ, la care turiștii ar putea să ajungă.

Baia Mare – stațiune turistică de interes național, dar o stațiune poluată

Moștenire a perioadei socialiste, în jurul orașului Baia Mare există mai multe iazuri care poluează zona cu metale grele. Doar un singur astfel de iaz, Meda, a fost ecologizat în ultimii 35 de ani, acum fiind un câmp înierbat.

„Baia Mare, înainte de a fi stațiune ar fi trebuit să rezolve mai multe probleme de mediu”, a zis profesorul universitar Ioan Bud, specializat pe probleme de mediu și minerit.

În opinia specialistului, în primă fază ar trebui stopată poluarea, după care ar trebui trecut la măsurile de decontaminare.

Activitatea minieră din zonă a dus la formarea celor cinci iazuri, care astăzi contaminează întreaga regiune cu metale grele. Acestea ajung în sol, în pânza freatică, iar apoi în plante.

În plus, minele care au fost închis în urmă cu peste 2 decenii au fost inundate. Când este surplus, apa provenită din acestea se scurge și ajunge în râul Săsar, care străbate orașul de la est la vest.

„Deocamdată, noi încă suntem în faza de acumulare a poluării, nu în faza de eliminare. Pentru că apele de mină tot curg și sunt din ce în ce mai multe și mai agresive. În cazul în care le oprim, după aceea putem lua decizii: dacă sunt intenții de depoluare a solului, e una; dacă se lasă se depuleze în mod natural, poate dura sutede ani până ce se depoulează”, a mai zis Ioan Bud.

Cum se salută elefanții. Este atât de asemănător cu ceea ce fac oamenii

Sursă - Unsplash

Elefanții spun „Bună ziua!” prietenilor mișcându-și urechile și scoțând mici sunete zgmootoase. Studiul a fost publicat pe 9 mai în revista Communications Biology, potrivit Live Sceince.

Cercetarea sugerează că elefanții comunică în mod intenționat și că își adaptează salutul în funcție de ceilalți indivizi. De pildă, dacă un alt elefant este atent, cel care vrea să-l salute folosește doar gesturi vizuale. În caz contrar, elefantul carea vrea să salute e mai predispus să folosească atingerea.

„Pentru mine, a fost foarte interesant înțeleg în sfârșit cum își folosesc corpurile pentru a comunica”, a spus autorul principal al studiului, Vesta Eleuteri, student absolvent la Universitatea din Viena, pentru Live Science.

Oamenii de știință știau deja că elefanții comunică de la până la kilometri distanță folosind zgomote adânci. Acestea nu pot fi auzite de oameni, dar urechile masive ale elefanților le captează cu ușurință. În plus, cu ajutorul trompelor ei au un excelent simț al mirosului. Elefanții pot adulmeca vârsta, gradul de rudenie și chiar grupurile sociale din care fac part alți indivizi. În comparație cu cel a oamenilor, totuși, văzul elefanților este relativ slab.

Elefanții se salută într-un mod extrem de … uman

Eleuteri și echipa ei au numărat gesturile vizuale – cum ar fi mișcarea urechilor și atingerea trompelor – împreună cu vocalizări, atingeri și comportamente legate de miros. Ei au urmărit ce gesturi și sunete au apărut simultan. Astfel au observat că zgomotele scăzute au însoțit adesea mișcări ale urechilor. Această combinație a fost cel mai frecvent salut documentat. Combinația recurentă a sugerat că elefanții au vrut să comunice, a spus Eleuteri. De obicei, elefanții se uitau unul la altul înainte de a gesticula, întărind și mai mult această idee.

„Această lucrare este unică prin cât de serios abordează conceptul de comunicare multimodală”, adică comunicare care implică mai multe simțuri simultan, a spus Robbie Ball, care studiază cogniția comparativă la Hunter College și la Graduate Center de la City University of New York. El nu a fost implicat în studiu.

„La fel cum mi-aș putea flutura mâna și să strig „Hei!” către prietenul meu, elefanții par să combine, de asemenea, semnalele de comunicare adecvate atunci când își salută prietenii”, a spus Ball pentru Live Science.

Studiul subliniază faptul că elefanții trăiesc în lumi sociale complexe, cu grupuri de familie care se separă, se unesc și țin evidența relațiilor complexe de-a lungul timpului.

„Au o viață lungă precum oamenii. Pot trăi până la 70 de ani și sunt extrem de similari, a spus Eleuteri.

Cum arată pata solară supermasivă care a produs aurora boreală. E de 15 ori mai mare decât Pământul | VIDEO

Sursă - Unsplash

Pata solară AR3664 este atât de mare încât a putut fi văzută doar cu ochelari de eclipsă, potrivit Space.

În ultimele zile, regiunea a crescut până la o lățime de aproximativ 200.000 de kilometri. Distanța reprezintă de peste 15 ori diametrul Pământului. Sonda spațială Solar Dynamics Observatory a NASA a colectat mai multe imagini ce pot fi văzute în partea de jos a articolului.

Activitatea generată de AR3664 a provocat aurorele boreale din acest weekend. Ea a declanșat erupții solare puternice și ejecții de masă coronală (CME), care au lovit Pământul.

Petele solare sunt pete întunecate de pe suprafața solară. Câmpul magnetic al acestora este anormal de puternic – de aproximativ 2.500 de ori mai puternic decât cel al Pământului, conform Serviciului Național de Meteorologie al Administrației Naționale pentru Oceanii și Atmosfere din SUA (NOAA).

Pata solară supermasivă care a generat aurorele boreale

Petele solare sunt de obicei de dimensiunea Pământului, dar unele, cum ar fi AR3664, pot deveni gigantice. Cu cât regiunea devine mai mare, cu atât crește complexitatea magnetică și apare riscul unor erupții solare suplimentare.

Conform spaceweather.com, AR 3664 este în prezent are aproximativ aceeași dimensiune cu pata solară legată de evenimentul Carrington din 1859, cea mai puternică furtună geomagnetică înregistrată vreodată pe Pământ.

AR3664 este atât de mare încât a putut fi observată fără ajutorul unui binoclu sau a unui telescop. Specialiștii recomandă cel puțin purtarea unor ochelari de eclipsă.

Aurora boreală a făcut spectacol pe cerul României | FOTO EXCLUSIV

erupții solare majore aurora boreală românia
Sursă - Unsplash

Aurora boreală a putut să fie văzută, vineri, 11 mai 2024, de pe întregul cuprins al României.

Pasionații de fotografie au imortalizat imagini de neuitat cu spectacolul de lumini de pe cer. Primele au apărut imediat ce s-a întunecat. Pe pagina de Facebook AstroNick a fost postată, după ora 21:00, o fotografie cu aurora boreală în localitatea buzoiană Padina. Aceasta a fost puternic distribuită și numeroși români au ieșit afară și și-au îndreptat privirile către cerul nordic.

Desigur, norocoșii au fost cei din zonele în care nu există poluare luminoasă. Aurora a putut fi însă văzută și din marile orașe, precum Cluj-Napoca sau București. Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu a fotografiat aurora boreală chiar de la marginea Capitalei.

Ulterior, pe rețelele de socializare și pe paginile dedicate astrofotografiei au fost postate sute de imagini de către români din toată țara.

De ce a fost aurora boreală vizibilă în România?

Mai multe erupții solare, provenite din pata solară AR3664, s-au îndreptat către Pământ în ultumele ore. AR3664 este puțin mai mică decât celebra pată Carrington, care a provocat o mare furtună solară în 1859 și a distrus toată aparatura electrică de la vremea respectivă, inclusiv telegraful.

În cursul zilei de vineri, NOAA a ridicat nivelul de alertă pentru furtună solară geomagnetică la nivelul 4 (sever). Un avertisment de o asemenea intensitate nu a mai fost emis din anul 2005.

Pe lângă problemele pe care le produc telecomunicațiilor, aceste furtuni geomagnetice provoacă și fenomenul spectaculos al aurorelor polare.

StireaVerde.ro
StireaVerde.ro

Impunerea de taxe de către UE la importurile de vehicule electrice din China ar putea afecta semnificativ planul industrial ”Green Deal”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Taxele impuse de europeni pentru importul de mașini electrice ieftine din China ar putea avea un efect nedorit, transmite Economica.net.

Directori de top ai BMW şi Volkswagen au avertizat că planul Green Deal al blocului şi ar putea dăuna producătorilor de automobile care importă maşini fabricate în China.

Avertismentul a fost lansat de șeful BMW, Oliver Zipse

Comisia Europeană, care supraveghează politica comercială în Uniunea Europeană, a lansat o investigaţie în octombrie pentru a stabili dacă maşinile complet electrice fabricate în China primesc subvenţii care denaturează piaţa şi justifică tarife suplimentare.

Poţi foarte repede să te împuşti în picior”, a declarat reporterilor CEO-ul BMW Oliver Zipse, după ce producătorul german de automobile premium a raportat rezultatele trimestriale.

La fel ca rivalii săi germani Volkswagen şi Mercedes-Benz, BMW se bazează în mare măsură pe veniturile din afacerea sa din China

În momentul de față, China este a doua piaţă că mărime a BMW după Europa, reprezentând aproape 32% din vânzări în primul trimestru.

În cursul lunii martie, Comisia a început înregistrarea vamală a importurilor de vehicule electrice din China, ceea ce înseamnă că acestea ar putea fi afectate de tarife din acel moment, dacă ancheta comercială concluzionează că primesc subvenţii neloiale.

Ancheta urmează să se încheie în noiembrie, dar UE ar putea impune taxe provizorii în iulie.

Mai multe percheziții au avut loc în Argeș, într-un dosar privind furtul de lemne

O nouă fraudă în domeniul silvic cu implicarea angajaților de la un ocol silvic a fost descoperită în județul Argeș.

Polițiștii au pornit investigația după ce mai multe camioane care transportau lemn fără documente legale au fost identificate în trafic.

Din cercetări s-a stabilit că, din noiembrie 2023 şi până în prezent, cu complicitatea unor lucrători silvici din cadrul unui ocol silvic privat, mai multe persoane ar fi tăiat, fără respectarea regimului silvic, arbori din fondul forestier naţional, de pe raza localităţii Mihăeşti, pe care i-ar fi sustras şi comercializat ilegal”, informează Poliţia judeţeană Argeş, potrivit G4 Media.

Mai multe firme și persoane fizice din Argeș sunt suspectate de infracţiuni de tăiere, furt şi comercializare ilegală de arbori

În cursul zilei de ieri, 9 mai, poliţiştii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au făcut 20 de percheziţii domiciliare la sediul ocolului silvic.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediile unor firme cu domeniu de activitate în sectorul silvic, dar şi la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de tăiere, furt şi comercializare ilegală de arbori.

Sursa citată mai informează că investigațiile au demarat în condiţiile în care poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane care transportau material lemnos cu autoutilitare fără respectarea normelor legale.

A început o nouă ediție a Zilelor Horticulturii, eveniment ce încurajează un stil de viață sustenabil

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

O nouă ediție a Zilelor Horticulturii a început în București, evenimentul fiind organizat de Facultatea de Horticultură, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală.

Noua ediție a Zilelor Horticulturii se va desfășura în Grădinile Senatului României, până pe 12 mai

Evenimentul strânge împreună conferințe profesionale, ateliere practice, expoziții incitante și demonstrații în aer liber, totul pentru un stil de viață sustenabil, punând accentul pe soluțiile de reciclare și compostare a deșeurilor, precum și pe prezentarea celor mai bune practici și produse horticole pentru o grădină frumoasă și o casă ecologică.

În egală măsură, la Zilele Horticulturii Bucureștene participanții vor găsi o gamă variată de plante, semințe, răsaduri, unelte, echipamente și produse agricole tradiționale.

Toate acestea sunt disponibile pentru achiziționare direct de la producători, inclusiv cele mai recente specii pomicole și soiuri de arbuști fructiferi.

Evenimentul rămâne dedicat simbolului național al României, Bujorului, aducând în centrul atenției frumusețea și tradiția acestor flori deosebite

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la Zilele Horticulturii Bucureștene, care vor avea loc anul acesta în perioada 9-12 mai, în premieră într-o nouă locație: Grădinile Senatului la Palatul Parlamentului. Grădinile, proiectate și realizate pe spațiul fostului Cartier istoric Uranus, își vor deschide porțile pentru vizitatori și cu ocazia aniversării a 160 de ani de la crearea Senatului României. La cea de-a 20-a ediție a acestui eveniment horticol plin de culoare și inspirație, publicul larg va avea acces gratuit și va putea să descopere și să achiziționeze flori, plante ornamentale, material săditor, fructe, legume, echipamente și alte produse horticole de la cei peste 100 de producători prezenți”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Amendă colosală pentru o fabrică de ulei din Constanța care a poluat rețeaua de canalizare

Sursă foto: Facebook/Garda de Mediu Constanța
Sursă foto: Facebook/Garda de Mediu Constanța

O fabrică de ulei din Constanța a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu.

Sancțiunea vine ca urmare a faptului că fabrica a poluat rețeaua de canalizare cu grăsimi vegetale.

Operatorul reţelei de apă şi canalizare a trimis o notificare către Garda de Mediu din Constanţa

Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat că verificările la fabrica de ulei au fost făcute în urma notificării transmise de operatorul reţelei de apă şi canalizare din municipiul Constanţa, cu privire la poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale.

S-a constatat că operatorul a evacuat ape uzate tehnologice insuficient epurate în reţeaua de canalizare orăşenească, înregistrându-se valori peste limitele concentraţiilor maxim admise de normativele în vigoare. Societatea nu a asigurat sisteme adecvate de supraveghere, urmărire, autocontrol a instalaţiilor şi proceselor tehnologice, în scopul prevenirii emisiilor de poluanţi, contrar OUG 195/2005 privind protecția mediului”, se arată în comunicatul publicat de reprezentaţii Gărzii de Mediu din Constanţa.

Poluarea rețelelor de canalizare cu ulei poate avea consecințe serioase asupra mediului și sănătății publice

Uleiurile aruncate în canalizare, fie că provin de la gospodării sau de la industrii, pot afecta întregul sistem de canalizare și pot avea un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice, punând în pericol și sănătatea umană:

  • Uleiurile deversate în rețelele de canalizare pot polua apa, afectând viața acvatică și ecosistemele naturale;
  • Uleiurile aruncate în canalizare pot forma depuneri și blocaje în conducte;
  • Grăsimile pot interfera cu procesele de tratare a apei uzate în stațiile de epurare;
  • Grăsimile pot deteriora infrastructura sistemului de canalizare, inclusiv pompele, conductele și alte echipamente;
  • Uleiurile aruncate în canalizare pot conține substanțe toxice și poluante care pot afecta calitatea apei potabile și pot pune în pericol sănătatea umană.

Primăria Sectorului 5 a semnat Contractul de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu

Foto: Primăria Sectorului 5
Foto: Primăria Sectorului 5

Primăria Sectorului 5 al Municipiului București a anunțat că astăzi, 10 mai, a fost semnat Contractul de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu.

Potrivit comunicatului emis de administrație, acest proiect semnificativ a fost depus în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), un program derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Valoarea totală a investiției este de 18.580.075.43 lei și reprezintă un angajament puternic al administrației locale de a îmbunătăți infrastructura educațională, garantând astfel un mediu sigur și propice pentru educația copiilor.

Primăria Sectorului 5 este ferm angajată în atragerea de fonduri de diverse tipuri, în special fonduri europene, pentru a susține dezvoltarea și modernizarea sectorului

Acest proiect reprezintă mai mult decât o simplă renovare; este o investiție esențială în viitorul copiilor din comunitatea noastră. Conștienți de întreruperea prelungită a cursurilor la Școala Gimnazială Grigore Tocilescu din anul 2019, Primăria Sectorului 5 întreprinde toate demersurile necesare pentru a redeschide această unitate de învățământ cât mai curând posibil. Ne concentrăm eforturile pentru a finaliza lucrările de reabilitare rapid și eficient, garantând un mediu educațional sigur și modern pentru toți elevii noștri”, se arată în comunicatul instituției.

În egală măsură, primăria solicită cetățenilor Sectorului 5 să recunoască și să sprijine eforturile continue ale administrației de a menține comunitatea un loc sigur și prosper.

Prin colaborarea noastră, putem să dezvoltăm o comunitate mai rezilientă și sustenabilă, pregătită să întâmpine nevoile generațiilor viitoare”, a mai transmis instituția.

Cristian Popescu Piedone: ”Știu ce am de făcut în fiecare cartier al Sectorului 5!”

Încă din luna ianuarie a anului curent, primarul Cristian Popescu Piedone a reiterat angajamentul său față de locuitorii Sectorului 5 din București, subliniind că a luat în serios recomandările și sesizările acestora.

Într-o declarație făcută în data de 30 ianuarie, edilul a promis proiecte concentrate pe reabilitarea termică, parcări publice, dar și spații de recreere.  

În colaborare cu Administrația Străzilor, primarul a promis îmbunătățiri semnificative, făcând apel la comunitate pentru a proteja bunurile publice și evidențiind eforturile echipei de infrastructură pentru modernizarea sectorului.

La nivel global, în 2024, trecerea la mașinile electrice va duce la înjumătățirea ritmului de creștere a cererii de benzină

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Trecerea la mașinile electrice va duce, anul acesta, la înjumătățirea ritmului de creștere a cererii de benzină, la nivel global, pe măsură ce ponderea EV ar putea ajunge la 45% în China, 25% în Europa și 11% în SUA, anunță Biziday.

Compania de consultanță Wood Mackenzie estimează că, cel mai probabil, cererea de benzină la nivel global va crește cu 340 de mii de barili pe zi (și va ajunge la 26.5 milioane de barili pe zi în acest an).

Este vorba de o scădere de la 700 de mii de barili pe zi în 2023.

Pentru acest an, cererea pe piața chineză va crește cu doar 10.000 de barili pe zi, datorită absorbției mai mari a vehiculelor electrice“, consideră specialiștii.

China a fost considerată ”motorul mondial” al cererii de benzină

China, cândva motorul mondial al cererii de benzină, este de așteptată să reprezinte mai mult de jumătate din toate vânzările de vehicule electrice în acest an, a transmis Agenția Internațională pentru Energie.

Consumul de benzină de către cel mai mare importator de țiței din lume este programat să crească cu aproximativ 1.3%, echivalentul a două milioane de tone în acest an, arată prognozele China National Petroleum Corp.

În 2023, consumul de benzină din SUA a scăzut la aproximativ 8.94 milioane de barili pe zi

Consumul de benzină din SUA a scăzut la aproximativ 8.94 milioane de barili pe zi în 2023, după ce a atins un record în 2018, potrivit Administrației americane pentru informații privind energia.

Pentru 2024 se așteaptă ca cererea să fie constantă”, au transmis analiștii.

În Europa, cererea de benzină va crește cu 50 de mii de barili pe zi sau cu 2.3% în 2024, într-un ritm similar cu cel din anii anteriori.

Spre comparație, în India și Indonezia, vânzările de mașini cu motor clasic sunt în expansiune, împreună cu creșterea economică ridicată și cererea redusă pentru vehicule electrice, stimulează cererea de benzină.