Acasă Blog Pagină 38

Inspectorul Balastierelor arată jumătate din realitate. Cine extrage din râurile României și cine controlează

Autor
Sorin PREDA
-
Balastiere autorizații România: transparența cu sincope

Pe 24 martie 2026, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, anunța cu fanfară lansarea platformei „Inspectorul Balastierelor”. Prima hartă publică digitală a exploatărilor de agregate minerale din România. 6.216 perimetre autorizate în ultimii cinci ani. 1.849 active în prezent. Titularul autorizației, localizarea, suprafața, perioada de valabilitate — toate vizibile public, pe o hartă interactivă.

„Domeniul balastierelor a fost prea mult timp vulnerabil la opacitate, abuzuri și exploatări ilegale”, declara Buzoianu la lansare.

Patru săptămâni mai târziu, ziarul Bihoreanul verifica platforma pentru județul Bihor. Concluzia: în aplicație apăreau aproximativ jumătate dintre balastierele autorizate din județ.

Platforma care trebuia să combată opacitatea era ea însăși opacă.

De ce contează cine extrage din râurile României

Agregatele minerale — nisip, pietriș, balast — sunt extrase din albiile și terasele râurilor. E o activitate legală, necesară industriei construcțiilor. E și o activitate cu impact direct și documentat asupra ecosistemelor acvatice.

Extracția excesivă destabilizează malurile. Adâncește albiile râurilor, scăzând nivelul apei freatice în zonele adiacente — inclusiv în fântânile locuitorilor. Accelerează eroziunea. Distruge habitatele piscicole. Afectează fundațiile podurilor și lucrărilor hidrotehnice.

Aceste efecte nu sunt ipotetice. Sunt documentate de Administrațiile Bazinale de Apă în rapoartele de control. ABA Someș-Tisa a desfășurat zeci de controale în primăvara lui 2026, constatând nereguli grave la operatori economici care exploatau agregate minerale din cursurile de apă. Inspectorii au sancționat exploatări care depășeau limitele autorizate sau funcționau fără autorizație valabilă.

România se află în stres hidric incipient. Indicele de exploatare a apei a ajuns la 21% în 2022. 2022, 2023 și 2024 au fost printre cei mai secetoși ani din istoria recentă, cu niveluri record de scădere a debitelor. Vara lui 2025 a găsit 26 de secțiuni hidrografice sub debitul minim necesar. Barajul Paltinu — sursa de apă pentru Ploiești — era la 36% din capacitate în septembrie 2025.

Într-un context de secetă structurală, extragerea de agregate minerale din râuri nu e o chestiune administrativă. E o chestiune de securitate hidrică.

Sistemul de autorizare: ce spune legea și cum funcționează în realitate

Legea Apelor nr. 107/1996 stabilește că orice folosință a apelor — inclusiv extracția de agregate minerale — necesită autorizație de gospodărire a apelor emisă de ANAR. Autorizația specifică perimetrul, cantitățile maxime autorizate și condițiile de exploatare.

ANAR funcționează prin 11 Administrații Bazinale de Apă — ABA — teritoriale, corespunzând marilor bazine hidrografice: Someș-Tisa, Criș, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret, Prut-Bârlad și Dobrogea-Litoral. Fiecare ABA emite autorizații în bazinul său. Până la lansarea Inspectorului Balastierelor, nu exista nicio platformă centralizată care să agrege aceste autorizații.

Consecința practică: un operator putea fi autorizat de o ABA și să funcționeze ilegal în alt bazin fără ca vreo instituție să aibă imaginea de ansamblu. Un cetățean care voia să știe dacă balastiera din apropierea casei sale era autorizată trebuia să se adreseze individual ABA-ului de bazin și să aștepte un răspuns în temeiul Legii 544/2001.

Inspectorul Balastierelor: pasul înainte și limitele lui

Platforma inspectorulbalastierelor.ro reprezintă primul instrument de transparență reală în domeniu. Permite vizualizarea pe hartă a perimetrelor autorizate. Oferă acces la datele de bază ale autorizațiilor. E gratuită și publică.

E și incompletă. La o lună de la lansare, județul Bihor — verificat de Bihoreanul — arăta aproximativ jumătate din autorizațiile reale. ABA Crișuri anunța pe 19 mai 2026 că a transmis 300 de obiective, cu 98% vizibile pe platformă. Dar „98% din 300″ nu înseamnă 98% din totalul real, dacă numărul total de autorizații din bazin depășește 300.

Ministerul Mediului a recunoscut implicit problema. Pe 15 mai 2026 — la aproape două luni de la lansare — a pus în consultare publică un proiect de ordin care stabilește procedura prin care autorizațiile vor fi transmise și publicate pe platformă. Regulile se vor aplica după finalizarea platformei — aflată „încă în dezvoltare”, conform comunicatului ministerial.

Altfel spus: platforma a fost lansată public înainte ca procedura de alimentare cu date să fie reglementată. Comunicarea a precedat funcționalitatea.

Exploatările ilegale: dimensiunea necunoscută

Platforma Inspectorului Balastierelor acoperă autorizațiile emise. Nu acoperă exploatările neautorizate — balastierele ilegale care funcționează fără niciun document.

Exploatările ilegale de agregate minerale sunt un fenomen documentat și persistent în România. Garda Națională de Mediu și ABA-urile efectuează controale periodice. Sancțiunile aplicate sunt publice. Dimensiunea reală a fenomenului — câte exploatări ilegale există, unde, în ce cantități extrag — nu e cunoscut public prin nicio bază de date centralizată.

Controalele ABA Someș-Tisa din primăvara lui 2026 au găsit operatori care exploatau în afara limitelor autorizate și operatori fără autorizație. Sancțiunile aplicate: amenzi și opriri de activitate. Urmărirea penală pentru furt de resurse naturale din domeniul public — care ar putea fi aplicată în cazuri grave — e rară în practica judiciară română.

Furtul de balast dintr-un râu e furt de proprietate publică. Legea prevede răspundere penală. Practica judiciară tratează, de regulă, aceste cazuri ca abateri administrative.

Stresul hidric și presiunea asupra resurselor: conexiunea ignorată

România are 1.840 de metri cubi de apă dulce pe locuitor pe an. Pragul ONU pentru stres hidric: 1.700 mc/loc/an. Diferența e de 140 de metri cubi — un prag care poate fi depășit în ani secetoși.

Hidrologul Daniel Diaconu avertiza la finalul lui 2025 că, fără investiții și strategie, România riscă depopulare determinată de lipsa apei în anumite zone. Dobrogea și sudul Moldovei sunt regiunile cele mai expuse.

Extracția de agregate minerale din albiile râurilor reduce capacitatea naturală a cursurilor de apă de a menține debitul minim în perioadele secetoase. Adâncirea albiei — consecința directă a extracției excesive — grăbește scurgerea apei spre aval, reducând rezervele locale.

Nicio evaluare publică nu corelează cantitățile autorizate de extracție cu impactul asupra debitelor minime ale râurilor în perioadele de secetă. Nu există o limită națională de extracție calculată în funcție de stresul hidric al fiecărui bazin. Autorizațiile se emit bazin cu bazin, fără o imagine națională integrată.

Ce ar trebui să existe și nu există

Platforma Inspectorului Balastierelor e un început. Nu e un sistem.

Un sistem real de transparență și control ar include: toate autorizațiile active, actualizate în timp real, nu retroactiv; cantitățile efectiv extrase, nu doar cele autorizate; corelarea cu monitorizarea debitelor râurilor; un mecanism public de sesizare și urmărire a cazurilor; și sancțiuni penale aplicate efectiv, nu doar administrative.

Proiectul de ordin aflat în consultare publică pe 15 mai 2026 reglementează transmiterea autorizațiilor spre platformă. Nu reglementează raportarea cantităților extrase. Nu creează corelarea cu monitorizarea hidrologică. Nu modifică regimul sancționator.

E un pas. E primul pas dintr-un drum lung pe care România a amânat să îl înceapă timp de 30 de ani.

Între timp, din râurile țării se extrage balast. Cât, cine și cu ce impact — sunt întrebări la care Inspectorul Balastierelor nu răspunde încă.

Știai că cel mai silențios loc de pe Pământ îți poate provoca halucinații – în mai puțin de o oră?

Autor
Stirea Verde
-
Camera anecoică: tăcerea care provoacă halucinații - Foto Javardh Unsplash

Cel mai silențios loc de pe Pământ se află la Orfield Laboratories din Minneapolis. Camera anecoică de acolo măsoară minus 9,4 decibeli. Urechea umană percepe sunete de la zero decibeli în sus. Camera nu e la limita tăcerii — e dincolo de ea.

Nimeni nu a stat înăuntru mai mult de 45 de minute.

Cercetătorii de la University College London au mers mai departe. Au plasat voluntari într-o cameră anecoică timp de 15 minute, în întuneric total. Mulți au raportat halucinații — au văzut obiecte care nu existau, fețe, au simțit prezențe. Unii au intrat în stări de paranoia sau depresie acută. Niciun voluntar nu a folosit butonul de panică, dar efectele au apărut rapid. Studiul, semnat de psihologul Oliver Mason, a fost publicat în Journal of Nervous and Mental Disease în 2009.

Mecanismul e simplu. Creierul nu tace niciodată. Când sunetele externe dispar complet, sistemul auditiv începe să amplifice propriile semnale interne: bătăile inimii, sângele curgând prin vene, zgomotul spontan al nervilor auditivi. Creierul identifică greșit aceste semnale ca provenind din exterior. Rezultatul: halucinații auditive și vizuale la oameni complet sănătoși.

Camera anecoică nu e tăcere. E un experiment în care creierul tău devine singura sursă de zgomot — și nu știe să gestioneze asta.

Compozitorul John Cage a intrat într-o cameră similară la Harvard în 1951. A ieșit convins că tăcerea nu există. A auzit două sunete — unul înalt, unul jos. Inginerul i-a explicat: cel înalt era sistemul nervos în funcțiune, cel jos era circulația sanguină. Experiența l-a inspirat să compună 4’33” — patru minute și 33 de secunde de tăcere completă. Cel mai controversat experiment din istoria muzicii moderne a pornit dintr-o cameră fără ecou.

România renovează energetic 0,5% din clădiri anual. Ținta e de șapte ori mai mare — și termenul se apropie

Autor
Stirea Verde
-
Praful de șantier de la blocuri noi și anvelopări - Foto Știrea Verde

77% din clădirile din România au fost construite înainte de 1980. Majoritatea blocurilor de locuințe din orașe au fost ridicate fără niciun standard de izolare termică. Sunt clădiri care consumă de două până la patru ori mai multă energie decât echivalentele lor din Europa de Vest. Locuitorii lor plătesc facturile.

37,3% dintre gospodăriile din România alocă peste 10% din venituri pentru costurile energetice. E definiția sărăciei energetice. Aproape patru din zece familii românești trăiesc cu ea.

Soluția e cunoscută. Se numește renovare energetică. Implică izolarea termică a pereților, înlocuirea ferestrelor, modernizarea instalațiilor de încălzire. Reduce consumul de energie cu 30 până la 60% într-o renovare medie și cu peste 60% într-una aprofundată.

România renovează energetic 0,5% din fondul construit pe an. Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung prevede o rată de 3,39% pentru perioada 2021-2030. Diferența: de șapte ori.

Ce impune directiva europeană și ce face România

Directiva revizuită privind performanța energetică a clădirilor — EPBD, adoptată în mai 2024 — este cel mai ambițios instrument legislativ european pentru sectorul construcțiilor. Cere statelor membre să reducă consumul mediu de energie primară al clădirilor rezidențiale cu 16% până în 2030 și cu 20-22% până în 2035.

Impune obligația renovării a 3% din clădirile publice anual. Cere Planuri Naționale de Renovare cu ținte, calendare și surse de finanțare.

România trebuia să transpună directiva în legislația națională până în octombrie 2025. Nu a finalizat procesul la termen. A primit scrisoare de punere în întârziere de la Comisia Europeană în noiembrie 2025 — alături de alte 25 de state membre, dar situația României e agravată de decalajul structural față de țintele proprii.

La Forumul România Eficientă din 25 mai 2026, Bogdan Atanasiu — expert al Comisiei Europene — a abordat public stadiul actual al României în procesul de transpunere. Concluzia implicită: progresul e insuficient față de termenele asumate.

Banii există. Absorbia e problema

PNRR-ul României alocă 2,2 miliarde de euro pentru renovarea energetică. Suma e împărțită aproape egal: 1,1 miliarde pentru clădiri rezidențiale multifamiliale și 1,17 miliarde pentru clădiri publice.

Banii există din 2021. Absorbția e lentă și neuniformă. Principalele blocaje: capacitate administrativă insuficientă la nivelul primăriilor, proceduri birocratice greoaie pentru asociațiile de proprietari, lipsă de auditori energetici calificați.

Analiza EPG — Energy Policy Group — arată că pentru a atinge o rată de renovare de 1,88% — jumătate din ținta strategiei naționale — ar trebui renovate anual aproximativ 10.500 de clădiri. La ritmul actual, România renovează în jur de 2.500 de clădiri pe an.

Consumul final de energie în clădirile rezidențiale a crescut în România între 2016 și 2021 — în ciuda programelor de renovare. Investițiile nu au compensat creșterea consumului.

Fondul construit: cel mai vechi din UE

Peste 90% din suprafața locativă a României a fost construită înainte de 1989. 31% din fondul de clădiri datează dinainte de 1960. Marea majoritate a blocurilor din orașele românești au fost ridicate în perioada 1961-1989, fără cerințe termice stricte.

Aceste clădiri nu sunt doar ineficiente energetic. Sunt și seismic vulnerabile. Renovarea energetică și consolidarea seismică merg adesea împreună — sau ar trebui să meargă — dar programele naționale le tratează separat, cu finanțări diferite și proceduri diferite.

Consumul mediu de energie al clădirilor publice din România depășește semnificativ media europeană recomandată. Școlile, spitalele și primăriile sunt printre cei mai mari consumatori de energie per metru pătrat din UE.

Cine plătește diferența

Locatarul unui bloc nereabilitat plătește diferența în fiecare lună. O garsonieră dintr-un bloc din anii 1970, nerenovată termic, consumă în medie de două ori mai multă energie pentru încălzire față de echivalentul ei dintr-un bloc reabilitat.

ING Bank estimează că pentru România rata de renovare ar trebui să ajungă la cel puțin 1,88% pe an — de aproape patru ori ritmul actual — pentru a atinge minimul obiectivelor propuse.

La ritmul de 0,5% pe an, România va atinge ținta de renovare a 95 de milioane de metri pătrați din fondul construit ne-renovat undeva după 2090. Cu șase decenii întârziere față de obiectivele climatice ale UE pentru 2050.

Facturile plătite între timp nu se recuperează. Emisiile generate între timp nu dispar.

182.000 de europeni mor anual din cauza aerului. România are o rată aproape triplă față de media UE – și jumătate din stații nefuncționale

Autor
Stirea Verde
-
Poluare București CET SUD - Foto Știrea Verde
Poluare București CET SUD - Foto Știrea Verde

În 2023, 182.000 de oameni au murit prematur în Uniunea Europeană din cauza expunerii la particule fine PM2.5. Această cifră a fost publicată în noiembrie 2025 de Agenția Europeană de Mediu — EEA — în cel mai recent raport privind impactul poluării aerului asupra sănătății.

Poluarea aerului rămâne cel mai mare risc de mediu pentru sănătatea europenilor. Depășește ca impact zgomotul urban, substanțele chimice toxice și valurile de căldură.

România contribuie disproporționat la această statistică. În 2023, poluarea aerului a fost asociată cu aproximativ 20.370 de decese în România, potrivit datelor InfoClima bazate pe raportul State of Global Air. Rata: 54 de decese la 100.000 de locuitori. Media UE: 21 la 100.000. Rata României e aproape triplă.

România se află pe locul 8 în Europa la numărul de decese premature cauzate de poluare, la mia de locuitori.

Ce sunt particulele PM2.5 și de ce omoară

PM2.5 sunt particule cu diametrul mai mic de 2,5 micrometri — de aproximativ 30 de ori mai mici decât un fir de păr uman. Sunt atât de fine încât trec prin bariera pulmonară și intră direct în sistemul sanguin. De acolo, ajung la inimă, creier și alte organe.

Expunerea cronică la PM2.5 cauzează boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, cancer pulmonar, diabet și, mai recent documentat, demență. Nu există un prag sub care PM2.5 să fie inofensiv, potrivit EEA.

Sursele principale în România: traficul rutier, arderea lemnului în sisteme de încălzire, industria și arderea deșeurilor agricole. Iarna, concentrațiile cresc dramatic în toate orașele mari.

Stațiile care nu funcționează

România are 181 de stații de monitorizare a calității aerului instalate de ANPM — Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Dintre acestea, 82 nu funcționează. Adică 45% din rețeaua națională de monitorizare e nefuncțională.

Consecința e directă: datele oficiale despre calitatea aerului sunt incomplete. Episoadele de poluare intensă din iarnă — când arderea lemnului și inversiunile termice produc concentrații periculoase — nu sunt captate corect. Populația nu primește avertizări în timp real.

Platformele private de monitorizare — aerlive.ro și stropdeaer.ro — au apărut tocmai pentru că rețeaua publică nu furnizează date suficiente. La Timișoara, datele acestor platforme private arată că poluarea aerului induce între 300 și 400 de decese pe an.

Bucureștiul nu are un Plan Integrat pentru Calitatea Aerului aprobat. Garda Națională de Mediu a amendat Primăria Capitalei în martie 2025 exact pentru această lipsă — alături de absența Registrului Spațiilor Verzi.

Progresul există. Nu e suficient

Datele EEA arată o tendință pozitivă clară. Între 2005 și 2023, decesele premature atribuibile PM2.5 au scăzut cu 57% în UE. Ținta planului de acțiune zero poluare pentru 2030 — reducere de 55% față de 2005 — a fost atinsă cu șapte ani mai devreme.

Progresul e real. Dar 95% dintre europenii din mediul urban sunt în continuare expuși la concentrații de PM2.5 care depășesc recomandările OMS de 5 micrograme pe metru cub.

România e printre statele din Europa de Est și sud-est cu cel mai mare impact al poluării aerului asupra sănătății, potrivit EEA. Regiunea Balcanilor și Europa de Est înregistrează cele mai mari concentrații de poluare de pe continent.

Ce nu face România

Noua Directivă europeană privind calitatea aerului — adoptată în decembrie 2024 — introduce limite mai stricte, aliniate la recomandările OMS, cu termene de conformare până în 2030. România va trebui să reducă semnificativ concentrațiile de PM2.5 în toate orașele mari.

Nu există un plan național de acțiune pentru calitatea aerului cu bugete și termene clare. Primăriile nu au obligația legală de a publica date despre calitatea aerului în timp real. Comunicarea publică despre legătura dintre poluare și mortalitate — câte persoane mor din cauza aerului în fiecare județ, în fiecare an — este absentă sistematic.

Românii știu că aerul e poluat. Nu știu câți mor din cauza lui. Datele există în rapoartele europene. Nu se regăsesc în comunicarea instituțiilor române.

Picăturile care înlocuiesc ochelarii de citit există deja în SUA. Românii le pot aștepta cel puțin doi ani

Autor
Stirea Verde
-
Picături presbiopie ochelari citit: când ajung în România - David Travis Unsplash

Dacă ai peste 40 de ani și ții meniul restaurantului la distanță de braț ca să îl poți citi, ai presbiopie. Nu e o boală. E o consecință inevitabilă a îmbătrânirii cristalinului — structura ochiului care își pierde elasticitatea și nu mai poate focaliza de aproape. Până acum, singurele soluții erau ochelarii de citit, lentilele de contact sau chirurgia.

Din 2025, există o a patra opțiune. Sunt picături.

Două produse aprobate de FDA — agenția americană a medicamentului — sunt disponibile deja în Statele Unite. VIZZ, produs de LENZ Therapeutics, a primit aprobarea în iulie 2025 și este comercializat din Q4 2025. Yuvezzi, produs de Tenpoint Therapeutics, a primit aprobarea în ianuarie 2026 și este disponibil din Q2 2026. Ambele funcționează pe același principiu: contractă pupila, creând un efect optic care mărește adâncimea focală și permite vederea de aproape.

Efectul apare în aproximativ 30 de minute și durează până la 10 ore. A doua zi, pui din nou picăturile.

Cum funcționează și ce nu pot face

Mecanismul e simplu. Pupila mai mică reduce cantitatea de lumină care intră în ochi și elimină razele periferice care produc blur. E un principiu cunoscut în fotografie ca „pinhole effect” — diafragmă mică, adâncime de câmp mare.

VIZZ folosește aceclidina — un compus care contractă selectiv pupila fără să stimuleze semnificativ mușchiul ciliar. Yuvezzi combină doi agenți: carbachol, care produce constricția pupilei, și brimonidina tartrat, care limitează dilatarea pupilei după expunere la lumină.

Cele trei studii clinice de fază 3 CLARITY, pe care se bazează aprobarea VIZZ, au arătat că pacienții au obținut îmbunătățiri semnificative ale vederii de aproape în 30 de minute, fără afectarea vederii la distanță. Efectele adverse cele mai frecvente: cefalee și tulburări temporare de vedere. Nu au fost raportate dezlipiri de retină în 12 luni de urmărire — un risc asociat cu medicamentele miotice mai vechi.

Limitele sunt clare și importante. Picăturile tratează exclusiv presbiopia — vederea de aproape afectată de vârstă. Nu corectează miopia, hipermetropia sau astigmatismul. Nu sunt un tratament permanent. Nu modifică structura ochiului. Sunt o soluție farmacologică zilnică, similară cu purtatul ochelarilor — cu avantajul că nu limitează câmpul vizual periferic și pot fi folosite ocazional.

Unde sunt acum și când ajung în Europa

VIZZ și Yuvezzi sunt, la ora actuală, disponibile exclusiv pe piața americană cu prescripție medicală. Prețul unui flacon de VIZZ pentru o lună este de aproximativ 80–100 de dolari în SUA, fără acoperire de asigurare.

Drumul spre Europa a început. LENZ Therapeutics a depus cererea de autorizare de punere pe piață la Agenția Europeană a Medicamentului — EMA — pe 10 martie 2026. Procesul standard de evaluare EMA durează 12–15 luni de la validarea cererii. Dacă totul decurge fără prelungiri, o opinie pozitivă EMA ar putea veni cel mai devreme la sfârșitul lui 2027.

După opinia pozitivă EMA urmează autorizarea națională în fiecare stat membru — un proces care adaugă luni sau ani în funcție de sistemul de sănătate național. În România, autorizarea unui medicament după avizul EMA durează în medie 12–18 luni suplimentare, la care se adaugă procedurile de includere în lista de compensate sau de aprobare pentru prescripție.

Estimare realistă pentru România: cel mai devreme 2028–2029, dacă procesul decurge fără întârzieri. Ceea ce, în sistemul românesc de autorizare a medicamentelor, nu e garantat.

Cine e eligibil și ce trebuie să știe

Presbiopia afectează aproape toată populația după 45 de ani. În România, potrivit datelor demografice INS, există aproximativ 5,5 milioane de persoane cu vârsta între 45 și 65 de ani — cohorta principală eligibilă pentru aceste tratamente.

Nu toți sunt candidați potriviți. Picăturile funcționează cel mai bine pentru persoanele cu presbiopie ușoară sau moderată, fără alte afecțiuni oculare semnificative. Persoanele cu glaucom, cataractă avansată sau retinopatie diabetică trebuie să consulte un oftalmolog înainte de orice utilizare.

Un detaliu important: fierberea nu elimină PFAS din apă, dar nici picăturile nu elimină nevoia unui consult oftalmologic. Autoadministrarea fără diagnostic poate masca afecțiuni oculare care necesită tratament specific.

De ce contează decalajul FDA–EMA pentru pacienții europeni

Decalajul dintre aprobarea FDA și cea EMA nu e nou. E structural. Agenția americană procesează cererile mai rapid. EMA aplică standarde similare, dar cu proceduri mai lungi și cu mecanisme suplimentare de evaluare.

Pentru medicamente inovatoare — categoria în care se încadrează aceste picături — EMA oferă proceduri accelerate: Accelerated Assessment și PRIME scheme. LENZ nu a anunțat public că a solicitat una dintre aceste proceduri pentru VIZZ în Europa.

România adaugă propriul decalaj prin sistemul național de autorizare și prin viteza de actualizare a listei de medicamente compensate. Un medicament disponibil în Germania sau Franța poate ajunge în România cu doi sau trei ani întârziere față de acele state, chiar și după avizul EMA.

Rezultatul practic: un pacient din SUA cu presbiopie poate merge azi la medicul de familie, lua o prescripție și folosi VIZZ din această seară. Un pacient din România cu aceeași afecțiune va mai purta ochelarii de citit cel puțin doi sau trei ani de acum înainte.

Tehnologia există. Decalajul e administrativ, nu medical.

România pierde jumătate din apa potabilă. Cine administrează rețelele și cine plătește

Autor
Sorin PREDA
-
Criza de apa - Foto - Alexandre Lecocq - Unsplash

În fiecare secundă, undeva în România, o conductă veche scapă apă în pământ. Apa a fost extrasă dintr-un râu sau dintr-un acvifer. A fost tratată chimic. A fost pompată cu energie electrică. A parcurs zeci de kilometri de infrastructură. Și s-a pierdut înainte să ajungă la robinet.

România pierde aproape jumătate din apa potabilă produsă. Potrivit datelor oficiale raportate Comisiei Europene pe 1 februarie 2026, din 1,2 miliarde de metri cubi de apă pompată în rețele, peste 565 de milioane se scurg în pământ prin avarii, conducte vechi sau sunt pur și simplu furate. Fiecare român conectat la rețea „pierde” anual aproximativ 40.000 de litri — apă tratată și plătită din factura lui, care nu a ajuns niciodată la el.

Această cifră nu e nouă. E documentată de ani de zile. Nimeni nu a rezolvat-o.

Auditul care a spus tot și nu a schimbat nimic

În august 2024, Curtea de Conturi a publicat rezultatele unui audit de performanță realizat pe o perioadă de cinci până la zece ani, privind sectorul de apă și canalizare din România. Documentul e unul dintre cele mai dure evaluări instituționale publicate recent despre o infrastructură publică românească.

Concluzia centrală: România are nevoie de un coordonator strategic și de o politică investițională coerentă. Sectorul funcționează fără viziune strategică integrată. Responsabilitățile sunt fragmentate. Investițiile sunt neunitare. Capacitatea administrativă e redusă. Întârzierile în implementarea proiectelor sunt cronice.

Cifrele concrete din audit sunt și mai dure. Gradul de utilizare a fondurilor alocate pentru investiții în apă și canalizare era de 78% pentru programele finanțate din fonduri europene și de 74% pentru cele din bugetul național, conform datelor la 31 decembrie 2022. Adică aproape un sfert din banii alocați nu s-au cheltuit. Și când s-au cheltuit, rezultatele au fost adesea nesatisfăcătoare: întârzieri mari în execuție, soluții tehnice necorespunzătoare, probleme de calitate, investiții realizate dar nefuncționale sau exploatate sub capacitate.

Un detaliu din audit explică de ce fondurile naționale au fost preferate celor europene: procedurile sunt mai permisive. Adică mai ușor de gestionat, mai puțin strict monitorizate, mai puțin expuse auditului extern. Rezultatul: absorbție mai mică de fonduri europene, proiecte cu mai puțin control al calității.

900 de operatori. 70% nelicențiați

România are peste 900 de operatori de apă și canalizare. Este un număr uriaș pentru o țară de 19 milioane de locuitori. Fragmentarea e extremă: operatori regionali mari, operatori locali mici, societăți municipale, servicii publice directe ale primăriilor.

Curtea de Conturi a documentat că 70% din acești operatori nu sunt licențiați. Peste 700 de unități administrativ-teritoriale operau fără autorizație sanitară la momentul auditului.

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 impune operatorilor să asigure contorizarea cantităților de apă produse, distribuite și facturate, și să elaboreze programe de reducere a pierderilor atunci când acestea depășesc 20%. Pierderile medii la operatorii regionali sunt de aproximativ 50%. Legea spune că se impun lucrări de reabilitare dacă pierderile depășesc 20%. Pierderile sunt de 50%. Lucrările de reabilitare avansează lent.

Mecanismul de sancționare e paralizat din același motiv ca în cazul asigurărilor obligatorii de locuință: autoritatea care trebuie să aplice sancțiunea — primarul, consiliul local, autoritatea de reglementare ANRSC — are alte interese politice sau administrative care primează.

Apele Române: 450 de milioane de euro pierdute

Paralel cu sectorul de distribuție, Administrația Națională „Apele Române” gestionează infrastructura de apărare împotriva inundațiilor și resursele de apă brută. Și aici tabloul e similar.

În octombrie 2025, Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat rezultatele unui control la Apele Române, dispus de ministra Diana Buzoianu. Concluzia: peste 450 de milioane de euro pierdute, investiții blocate și o gestiune defectuoasă a celor mai importante proiecte de infrastructură de apărare împotriva inundațiilor.

Raportul nu a produs urmări publice clare. Nu s-au anunțat demisii, dosare penale sau restructurări. Instituția funcționează în continuare în același format.

Criza de la Paltinu: ce se întâmplă când infrastructura cedează

La sfârșitul lui 2025, avaria de la Barajul Paltinu — sursa de apă pentru Ploiești și împrejurimi — a lăsat fără apă potabilă peste 100.000 de oameni pentru mai multe zile. Criza a scos la suprafață exact vulnerabilitățile documentate de Curtea de Conturi: infrastructură îmbătrânită, lipsă de redundanță, capacitate de reacție insuficientă.

Auditul Curții de Conturi din 2024 avertizase explicit asupra acestor riscuri. Criza de la Paltinu a confirmat, la câteva luni distanță, fiecare dintre ele.

30 de ani până la conformare. Dacă ritmul actual continuă

România rămâne, în 2023, țara cu cel mai redus acces la apă și canalizare din Uniunea Europeană. Rata de conectare la apă potabilă era de 77,6% din populația rezidentă în 2024, conform INS — în creștere față de 70,9% în 2019, dar sub media europeană de peste 94%.

Curtea de Conturi estimează că, la ritmul actual de implementare, România ar avea nevoie de aproximativ 30 de ani pentru a se conforma cerințelor UE. Odată cu adoptarea directivei revizuite privind epurarea apelor uzate urbane, termenele devin și mai strânse. Țintele pentru 2015 și 2018 au fost deja ratate. Conformarea completă, la viteza actuală, ar veni în jurul anului 2050.

Între timp, miliardele de euro investite în infrastructura de apă din România — 7 miliarde numai în ultimii 20 de ani, potrivit datelor disponibile — au produs rezultate parțiale. Nu pentru că banii n-au existat. Ci pentru că mecanismul de implementare a fost sistematic defectuos.

Cine plătește și cum

Costul acestui sistem disfuncțional are trei beneficiari ai facturii: abonatul, contribuabilul și mediul.

Abonatul plătește apa pierdută în rețea prin tariful aprobat de ANRSC. Cota de pierderi „justificate de starea tehnică a sistemului” este aprobată anual, per operator, de consiliul local sau adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară. Adică exact structura care ar trebui să sancționeze operatorul pentru pierderi excesive aprobă în același timp pierderile ca justificate.

Contribuabilul plătește prin fondurile publice naționale și europene direcționate spre reabilitarea rețelelor — fonduri absorbite parțial și cu eficiență scăzută, documentată de Curtea de Conturi.

Mediul plătește prin supraexploatarea surselor de apă brută: dacă jumătate din apa extrasă se pierde înainte să ajungă la utilizator, ai nevoie să extragi de două ori mai mult din râuri și acvifere pentru a furniza aceeași cantitate utilă.

Ce ar trebui să se schimbe și cine blochează

Curtea de Conturi recomandă consolidarea sectorului: absorbția operatorilor mici, nelicențiați, de către operatorii regionali mari. Recomandă mecanisme de control ex-ante și ex-post pentru investițiile din fonduri naționale. Recomandă un coordonator strategic național pentru sectorul de apă.

Niciuna din aceste recomandări nu a primit un calendar de implementare public după publicarea auditului în august 2024. Ministerul Mediului nu a publicat un plan de acțiune. ANRSC nu a anunțat măsuri de licențiere accelerată a operatorilor nelicențiați.

Criza de la Paltinu a produs declarații politice. Raportul Corpului de Control la Apele Române a produs un comunicat de presă. Auditul Curții de Conturi a produs recomandări.

România continuă să piardă jumătate din apa potabilă. Și fiecare român conectat la rețea plătește pentru ea.

CRISPR a eliminat cromozomul extra al sindromului Down din celule umane. Ce înseamnă asta – și ce nu înseamnă

Autor
Stirea Verde
-
CRISPR sindrom Down: ce a făcut știința cu adevărat - Foto Pavol Štugel Unsplash

Pe 18 februarie 2025, o echipă de cercetători japonezi de la Mie University și Fujita Health University a publicat un studiu care a produs titluri senzaționale în toată presa mondială. Cercetătorii conduși de Ryotaro Hashizume au reușit, pentru prima dată în istoria medicinei, să elimine copia extra a cromozomului 21 din celule umane cu sindrom Down. Instrumentul folosit: CRISPR-Cas9, tehnica de editare genetică care a revoluționat biologia moleculară în ultimul deceniu.

Studiul, publicat în revista PNAS Nexus, este real. Rezultatele sunt verificate de comunitatea științifică. Și nu înseamnă că sindromul Down va dispărea.

Ce este sindromul Down și de ce cromozomul 21 contează

Sindromul Down — sau trisomia 21 — apare atunci când o persoană are trei copii ale cromozomului 21 în loc de două. Această copie extra perturbă expresia genică normală. Consecințele includ dizabilitate intelectuală, trăsături fizice caracteristice și risc crescut de boli cardiace congenitale, leucemie și Alzheimer.

Sindromul Down afectează aproximativ 1 din 700 de nașteri. E cea mai frecventă cauză genetică de dizabilitate intelectuală la nivel global. Până la studiul din 2025, niciun tratament nu abordase cauza fundamentală — copia extra a cromozomului. Toate intervențiile existente vizau doar managementul simptomelor.

Ce au făcut cercetătorii japonezi

Hashizume și colegii săi au folosit o variantă precisă a CRISPR-Cas9, numită „allele-specific editing”. Tehnica permite vizarea exclusivă a copiei extra a cromozomului 21, fără a atinge cele două copii normale. E o distincție tehnică critică. Metodele anterioare de editare genetică nu puteau face această discriminare între trei copii identice ale aceluiași cromozom.

Cercetătorii au indus multiple tăieturi țintite pe copia extra. Celula, în procesul de reparare, a eliminat întregul cromozom deteriorat — un mecanism natural numit „trisomic rescue”.

Experimentele au fost realizate pe două tipuri de celule. Primul tip: celule stem pluripotente induse — iPSCs — derivate din pacienți cu sindrom Down. Al doilea tip: fibroblaste dermice — celule mature, non-stem, prelevate din pielea unui băiat de un an cu trisomie 21 completă.

Rata de eliminare a cromozomului extra: 13,1% în condiții standard. Rata a crescut la 30,6% când mecanismele de reparare ADN au fost suprimate temporar.

Celulele corectate au arătat expresie genică normalizată. Au crescut mai rapid. Au prezentat markeri de stres celular reduși. Genele asociate dezvoltării sistemului nervos au devenit mai active după eliminarea cromozomului extra.

De ce titlurile despre „dispariția sindromului Down” sunt greșite

Distanța dintre ce s-a realizat și ce au scris publicațiile generaliste e uriașă.

Experimentele au avut loc în laborator, pe celule izolate în cutii Petri. Nu pe embrioni. Nu pe pacienți. Nu in vivo.

Rata de succes de 30,6% — obținută în condiții optime de laborator — înseamnă că în aproximativ 70% din celule cromozomul extra a rămas intact. Tehnica nu funcționează uniform.

Aplicarea clinică ar necesita livrarea CRISPR în miliarde de celule dintr-un organism viu, inclusiv neuroni — celule care nu se divid și care sunt printre cele mai greu de editat genetic. Nu există încă un sistem de livrare fiabil pentru acest tip de intervenție la scară corporală.

Efectele off-target — tăieturile accidentale în cromozomi sănătoși — rămân o problemă documentată. Hashizume însuși a subliniat în studiu că o metodă de eliminare fără rupere cromozomială ar fi dezirabilă, dar nu există încă.

Drumul de la celule în laborator la tratament clinic validat durează în medie 10–15 ani pentru terapii genice — și aceasta în cazul unor patologii fără complexitatea trisomiei 21.

Ce ridică studiul pe plan etic

Dincolo de limitele tehnice, cercetarea deschide o dezbatere care nu are răspuns simplu.

Sindromul Down nu e o boală letală. Persoanele cu trisomie 21 duc vieți complete, au relații, muncesc, creează. Comunitatea persoanelor cu Down și organizațiile care le reprezintă au reacționat cu îngrijorare față de narațiunile despre „eliminarea” condiției — un limbaj care amestecă tratamentul medical cu selecția genetică.

Dacă tehnica ar deveni aplicabilă pe embrioni creați prin fertilizare in vitro, granița dintre terapie și eugenism devine neclară. În Islanda, screeningul prenatal a dus la rate de naștere aproape de zero pentru sindromul Down — nu prin tratament, ci prin întrerupere de sarcină. E un model pe care multe comunități îl consideră problematic.

Hashizume și echipa sa nu au comentat public pe marginea implicațiilor etice ale cercetării. Studiul se limitează strict la aspectele tehnice.

Ce înseamnă totuși descoperirea

Studiul din PNAS Nexus marchează prima demonstrație că eliminarea completă a unui cromozom extra din celule umane este fezabilă tehnic. Aceasta e o piatră de hotar reală în biologia moleculară.

Implicațiile imediate sunt în cercetare, nu în clinică. Metoda poate fi folosită pentru a înțelege mai bine cum funcționează trisomia 21 la nivel celular. Poate deschide căi spre terapii genice pentru celule somatice specifice — nu pentru întregul organism. Poate contribui la dezvoltarea unor tratamente țintite pentru anumite complicații ale sindromului Down, fără a modifica întreaga constituție genetică a unei persoane.

E o descoperire importantă. Nu e o soluție. Nu e o eliminare. E un început de drum lung, cu întrebări tehnice și etice la fiecare pas.

Știai că porumbeii se orientează cu ficatul — nu cu creierul sau ochii?

Autor
Stirea Verde
-
Porumbeii se orientează cu ficatul, nu cu creierul - Foto Viktor Forgacs Unsplash

Timp de decenii, oamenii de știință au căutat în locuri greșite. Ochii porumbeilor. Ciocurile lor. Creierul. Undeva acolo trebuia să fie busola internă care le permite să parcurgă sute de kilometri și să se întoarcă acasă cu precizie de GPS. N-au găsit nimic convingător.

Răspunsul era în ficat.

Un studiu publicat pe 29 mai 2026 în revista Science — una dintre cele mai prestigioase publicații științifice din lume — a identificat mecanismul: celule imune din ficatul porumbeilor, numite macrofage, acumulează fier în timp ce distrug globulele roșii uzate. Fierul se cristalizează în nanoparticule de oxid de fier. Aceste nanoparticule devin superparamagnetice — adică reacționează la câmpul magnetic al Pământului.

Ficatul, nu creierul, simte nordul.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Bonn, Max Planck Institute of Animal Behavior și Universitatea din Duisburg-Essen a testat teoria printr-un experiment simplu. Au eliminat macrofagele din ficatul unor porumbei cu un medicament numit clodronate liposomes. Rezultatul a fost clar: în zilele înnorate, când soarele nu era vizibil, porumbeii fără macrofage se rătăceau. Nu mai puteau detecta câmpul magnetic. În zilele cu soare, zburau normal — pentru că se orientau vizual.

Concluzia studiului: macrofagele superparamagnetice din ficat sunt necesare pentru orientarea magnetică în condiții de vizibilitate redusă.

„Nu ne-am așteptat ca celulele imune să funcționeze ca senzori pentru câmpuri magnetice”, a declarat prof. Christian Kurts, de la Universitatea din Bonn, co-autor al studiului. „Rezultatele relevă un mecanism complet necunoscut de percepție magnetică la animale.”

Cercetătorii explorează acum dacă același mecanism funcționează și la rechini, lilieci sau balene — animale cunoscute pentru capacitățile lor de navigație pe distanțe mari.

România mănâncă cel mai ieftin din UE. Și plătește cel mai scump cu sănătatea

Autor
Stirea Verde
-
Consum mezeluri România: 1,2 kg pe lună, mortalitate record

Alimentele în România costă cu 25,4% mai puțin decât media Uniunii Europene. E cel mai mic nivel al prețurilor alimentare din UE, potrivit datelor Eurostat pentru 2024. Sună bine. Nu e.

Un român cheltuiește în medie 20% din bugetul gospodăriei pe mâncare. Media europeană e de 11,9%. Adică românii plătesc mai puțin pe unitate, dar mâncarea ocupă aproape dublu din venitul lor față de un european obișnuit. Și ce cumpără cu banii ăia contează mai mult decât prețul.

Ultimele date ale Institutului Național de Statistică arată că un român consumă în medie 1,2 kilograme de mezeluri pe lună. E o creștere de aproape 100 de grame față de 2024. Cârnații, salamul, parizerul și crenvurștii sunt preferatele. Motivul e simplu: sunt ieftini și gata de consum.

Rata mortalității cardiovasculare în România e de 2,5 ori mai mare decât media UE. Conexiunea nu e speculativă.

Paradoxul alimentar românesc

România are 8,1% din terenul arabil al UE. Produce cantități semnificative de cereale, floarea-soarelui și porumb. Exportă masiv materie primă. Importă produse procesate.

Mezelurile și carnea procesată — categorie dominantă în coșul de cumpărături românesc — sunt produse industriale cu conținut ridicat de sare, grăsimi saturate și aditivi. Un cârnați de bere de la un retailer major din România poate conține până la 27 de grame de grăsimi la 100 de grame de produs și șapte aditivi alimentari, conform studiilor InfoCons. Valoarea energetică: peste 280 kcal la 100 grame.

Consumatorul român nu citește eticheta. Sau dacă o citește, nu înțelege ce înseamnă E250, E452 sau E621. Educația nutrițională lipsește sistematic din școală și din comunicarea instituțiilor de sănătate.

Ce arată datele de mortalitate

Bolile cardiovasculare sunt prima cauză de deces în România. Reprezintă peste o treime din totalul deceselor anuale. Rata mortalității cardiovasculare e de 109 decese la 100.000 de locuitori. Media UE: 44 la 100.000.

Mortalitatea prin cancer e cu 7% mai mare decât media europeană. La bărbații între 15 și 64 de ani, diferența față de media UE e de 64%. Cancerul colorectal — direct legat de consumul ridicat de carne procesată — e printre primele cinci cauze de deces din România.

Consumul insuficient de fructe și legume amplifică riscul. 75% din români nu consumă nici o porție zilnică. OMS recomandă minimum cinci porții.

Ecuația e simplă: mult procesat, puțin proaspăt, mortalitate ridicată.

Cine câștigă din ce mânâncă România

Industria de mezeluri din România e în creștere. Retailerii mari — Lidl, Kaufland, Carrefour, Metro — au linii proprii de mezeluri la prețuri mici, produse industrial și cu marje bune. Carnea de porc românească intră în procesare, nu în consum proaspăt.

Ministerul Agriculturii anunța în iulie 2025 că producția de carne a crescut în 2024. Ministrul Florin Barbu declara că autosuficiența la carne și produse din carne e un obiectiv strategic. Nicio mențiune despre calitatea nutrițională a ceea ce se produce.

Costul unei diete sănătoase în UE a crescut cu peste 35% față de 2019, potrivit Eurostat. Alimentele integrale, fructele și legumele proaspete s-au scumpit mai rapid decât produsele procesate. Consumatorul cu venituri mici alege procesatul nu din preferință, ci din constrângere economică.

Cine pierde și cât

Sistemul de sănătate din România tratează consecințele acestor alegeri. Infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, cancerul colorectal — toate generează costuri de spitalizare, medicamente, invaliditate și mortalitate prematură.

România se situează pe primul loc în Europa la numărul de ani de viață pierduți prin deces prematur în categoria bolilor cardiovasculare. Fiecare deces prematur la 45 de ani înseamnă 20 de ani de productivitate economică pierdută. Înseamnă o familie fără susținător. Înseamnă costuri de pensie de invaliditate sau de susținere a copiilor minori.

Nicio instituție din România nu calculează public costul economic total al dietei nesănătoase. Nu există o strategie națională de alimentație sănătoasă cu buget și indicatori de performanță. Nu există taxare diferențiată pe produsele ultraprocesate — instrument adoptat deja în Ungaria, Mexic și Marea Britanie.

România produce mâncare. Exportă cea bună. Consumă cea procesată. Și plătește diferența în sistemul de sănătate.

România pierde miliarde din dezastre climatice. Bomba fiscală pe care niciun buget nu o calculează

Autor
Stirea Verde
-
Inundații Slobozia Conachi

În iunie 2025, București a trăit cele mai intense ploi din istoria sa înregistrată. În mai și iunie ale aceluiași an, inundațiile severe au devastat regiunile Centru, Sud-Muntenia și Nord-Est. La Slobozia Conachi în județul Galați, 800 de locuințe au fost inundate, 37 s-au dărâmat. Salina Praid a fost parțial distrusă de apele râului Corund.

România a cerut ajutor de urgență de la UE. A primit 14,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate European. Banii acoperă o fracțiune din pagube. Restul îl plătesc bugetul public și cetățenii înșiși.

Un raport publicat în martie 2026 de New Economics Foundation — NEF, think tank britanic independent — pune pentru prima dată această realitate în context fiscal. Concluzia e brutală: schimbările climatice sunt o bombă cu ceas fiscală. Sub politicile actuale, datoria publică a României ar fi cu 68 de puncte procentuale mai mare față de baseline în 2050 și cu 230 de puncte procentuale în 2070. Produsul intern brut al țării ar scădea cu 11% până în 2050 și cu 16% până în 2070.

Aceste cifre nu apar în niciun document bugetar românesc.

Datoria publică crește. Riscul climatic nu e calculat

România are deja una dintre cele mai mari probleme fiscale din UE. Deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB în 2024. Datoria publică a crescut de la 45% din PIB înainte de pandemie la 63% în 2026. Țara se află sub procedura de deficit excesiv din 2020. Comisia Europeană proiectează o creștere suplimentară a datoriei până la 63,3% din PIB în 2027.

Toate aceste calcule exclud impactul schimbărilor climatice.

NEF argumentează că tratatele fiscale europene tratează datoria pe termen scurt ca principala amenințare la stabilitate. Ignoră vulnerabilitățile climatice care vor genera datorie în deceniile viitoare. E o eroare de design care afectează direct capacitatea României de a investi în adaptare.

Ce s-a întâmplat deja: 6,2 miliarde de dolari în 50 de ani

Banca Mondială și Global Facility for Disaster Reduction and Recovery — GFDRR — au documentat că între 1970 și 2021, 90 de dezastre naturale în România au produs pagube de 6,2 miliarde de dolari și au afectat peste 2 milioane de oameni. Evenimentele predominante: inundații, cutremure, secete și alunecări de teren.

Proiecțiile Băncii Mondiale pentru România sunt alarmante. Frecvența evenimentelor extreme ar putea crește de șase ori până în 2080, față de nivelurile actuale. Pagubele agregate ar crește proporțional.

Între timp, Raportul Starea Climei din România 2024 documentează o creștere semnificativă a duratei și frecvenței valurilor de căldură. Până în 2040, aproximativ 50% din populația urbană va fi afectată de episoade severe de căldură.

Cine plătește acum: statul, nu asigurătorii

Mecanismul actual de acoperire a pagubelor climatice din România are o structură simplă: cei mai mulți oameni nu sunt asigurați, iar când dezastrul lovește, statul intervine.

Asigurarea obligatorie a locuințelor — polița PAD — este prevăzută prin Legea 260/2008. Costul: 130 de lei pe an pentru locuințe solide. Gradul de cuprindere în asigurare: 24% din locuințele din România, conform datelor PAID din martie 2025.

76% din locuințe sunt neasigurate obligatoriu, deși legea o cere din 2008. Amenda pentru neasigurare: între 100 și 500 de lei. Numărul de amenzi aplicate de la intrarea în vigoare a legii: zero. Primarii nu aplică amenzi pentru că au nevoie de voturi.

Consecința: după inundațiile din iulie 2025 care au lovit județele Suceava și Neamț, Guvernul a decis să acopere 50% din daunele gospodăriilor neasigurate. Adică bugetul public a plătit pentru locuințe care, legal, ar fi trebuit să fie asigurate privat.

La Slobozia Conachi, opt luni după inundațiile din septembrie 2024, numărul locuințelor asigurate a crescut de la 211 la 308. Din aproximativ 800 de case afectate. Oamenii nu își asigură casele nici după ce le-au văzut inundate.

Deficitul de asigurare: 76% din case, acoperite de nimeni

Industria de asigurări din România plătește despăgubiri tot mai mari. Companiile membre UNSAR au plătit în 2024 despăgubiri de 56 de milioane de lei pentru locuințe afectate de furtuni — o creștere de 120% față de 2023. Numărul dosarelor de daună a crescut cu 63%.

Acestea sunt daunele acoperite de polițele facultative. Reprezintă o fracțiune din totalul pagubelor. Pagubele neasigurate ajung la bugetul public prin fonduri de urgență, ajutoare guvernamentale și, în cel mai bun caz, prin Fondul de Solidaritate European — care e limitat și lent.

La nivel european, München Re estimează că în 2025 pagubele totale din dezastre naturale au depășit media istorică pe 30 de ani. Diferența dintre pagubele totale și cele asigurate — „protection gap” — rămâne în jur de 60% la nivel global. În România, acest gap e structural mai mare.

Ce nu apare în niciun buget

Costul fiscal al schimbărilor climatice are mai multe componente. Unele sunt directe și vizibile: reconstrucția infrastructurii după inundații, compensațiile pentru gospodării, cheltuielile pentru apărare împotriva inundațiilor. Altele sunt indirecte și invizibile: scăderea productivității agricole din cauza secetei, creșterea costurilor cu răcirea în verile extreme, migrația internă din zonele afectate, reducerea veniturilor fiscale din regiunile devastate.

Niciuna din aceste componente nu apare sistematic în planificarea fiscală a României. Ministerul Finanțelor nu publică scenarii de datorie ajustate pentru riscul climatic. Ministerul Mediului nu produce estimări ale costului economic al dezastrelor anuale. Nu există un registru național al pagubelor climatice actualizat și public.

NEF argumentează că Romania are nevoie urgentă de un cadru fiscal care să integreze riscul climatic în proiecțiile de datorie și în deciziile de investiție publică. Investițiile timpurii în adaptare — diguri, sisteme de avertizare, eficiență energetică, reîmpădurire — au randamente economice mai mari decât costul dezastrelor neprevenite.

Calculul e simplu. România cheltuiește acum mai puțin decât ar trebui pe prevenție. Va cheltui mai mult decât poate pe reconstrucție.

1...373839...725Pagina 38 din 725